Manuscrisul 7, 1897
Sunnyside, Cooranbong, N. S. W., Australia

FĂRĂ TITLU

Din nou și din nou, Domnul a trimis poporului Său Mărturii de avertizare, de mustrare și de învățătură; dar dacă bărbații aflați în poziții de răspundere continuă să I se împotrivească Duhului lui Dumnezeu și urmează cu hotărâre propria lor cale și voință nesfințită, așa cum s-a văzut la Minneapolis și de atunci încoace, dacă ei insistă să-și mențină puterea peste cei cu care vin în legătură, imprimând astfel asupra lucrării un tipar care este în detrimentul creșterii ei sănătoase și țesând în toate lucrările cauzei lui Dumnezeu metode și principii despre care Domnul a mărturisit că nu trebuie să existe, atunci El îi va da jos, îi va da jos, îi va da jos, până când locurile sfinte vor fi curățate de mânjirea lor spirituală. Domnul a declarat că El nu va sluji împreună cu păcatele lor. Cu toate că mărturisesc că au cunoștință în ce privește lucrurile spirituale, ei dovedesc că nu au o legătură vie cu vasele prin care curge seva din vița-mamă. Rezultatul este că înțelepciunea omenească ia locul înțelepciunii divine.

Destinul unor astfel de oameni va duce la o separare definitivă de Hristos, la fel de deplină ca îndepărtarea unei ramuri moarte care este tăiată din viță. În inima lor, ei s-au despărțit de Isus cu mulți ani în urmă și au ajuns ca pomul neroditor despre care Stăpânul viei a spus: „«Iată, sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie‑l! De ce să mai secătuiască pământul?» Dar lucrătorul i‑a răspuns: «Stăpâne, mai lasă‑l și anul acesta; [1636] îl voi săpa împrejur și‑i voi pune gunoi. Poate că anul viitor va rodi; dacă nu, îl vei tăia.»”

„Dacă nu, îl vei tăia.” Ce înseamnă aceste cuvinte? În ele este o lecție pentru toți cei care sunt în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Pomului care nu a adus nicio roadă i-a fost acordată o perioadă de probă. În același fel, Dumnezeu are multă răbdare cu poporul Său. Însă despre cei care au avut mari avantaje, care stau în poziții de încredere înaltă și sacră și totuși nu aduc roadă, Hristos spune: „Taie-i. De ce să mai secătuiască pământul?” Trebuie ca lucrarea lor să fie corespunzătoare cu sfințenia adevărului care le-a fost pus în față. Lucrurile vechi trebuie să treacă; toate lucrurile trebuie să devină noi.

Câțiva dintre iudei I-au relatat lui Isus istoria unor galileeni pe care Pilat îi înjunghiase la picioarele altarului, gândindu-se că lucrul acesta s-a întâmplat din cauza răutății lor și că au suferit pe bună dreptate din cauza păcatelor lor. Însă marele Învățător a avut o lecție pentru ascultătorii Săi. „Credeți – le-a răspuns Isus – că galileenii aceștia au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au pătimit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel! Sau cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam și i‑a omorât, credeți că au fost mai vinovați decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel!”

Domnul este îndurător, îndelung răbdător și plin de compasiune [1637] duioasă. Însă binecuvântările promise sunt oferite cu condiția ascultării. Dumnezeu a făcut tot ce putea face pentru Sodoma; dar locuitorii ei nu au vrut să păzească poruncile lui Dumnezeu. Trei îngeri în chip de om au apărut în fața lui Avraam, pe când acesta ședea la ușa cortului său. Ei erau niște străini pentru Avraam, dar el i-a tratat cu amabilitate și a împlinit toate nevoile lor ca ființe omenești, fără să știe că Unul dintre cei pe care îi găzduia nu era altul decât Fiul lui Dumnezeu.

„Bărbații aceia s-au sculat să plece și s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă. Atunci Domnul a zis: «Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?… Căci Avraam va ajunge, negreșit, un neam mare și puternic și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit…» Și Domnul a zis: «Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și păcatul lor, într-adevăr, este nespus de greu. De aceea Mă voi pogorî acum să văd dacă, în adevăr, au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; și dacă nu va fi așa, voi ști.»”

Prin cuvântul lui Dumnezeu, lumina a strălucit peste poporul Său. Oare cei care au fost privilegiați în felul acesta vor aprecia aceste binecuvântări? Se va renunța la ce este rău în acțiune, în spirit și în gând? Aceia care aduc câteva roade bune trebuie să fie curățați de toate lucrurile senzuale, obișnuite, de egoism, de lipsa de evlavie și înșelăciune [1638] în orice ramură de afaceri, precum și de aviditatea exprimată în vreuna dintre tranzacțiile comerciale făcute cu semenii lor. „Roada Duhului dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea. Legea nu este împotriva unor astfel de lucruri.” „Este cineva înțelept și priceput între voi? Să‑și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea pe care o dă înțelepciunea! Dar dacă aveți în inima voastră invidie amară și duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului! Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, demonică. Căci unde este invidie și duh de ceartă, acolo sunt și tulburări și tot felul de fapte rele. Într‑adevăr, înțelepciunea care vine de sus este în primul rând curată, apoi împăciuitoare, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută. Și rodul dreptății este semănat în pace pentru cei ce fac pace.”

Dar acestea nu au fost roadele aduse de cei aflați în poziții de încredere. Unii dintre cei care se prezintă ca oameni evlavioși au fost severi, aspri și fără milă față de aceia care au mai puține răspunderi de purtat. Cât de aspră a fost judecata lor! Cât de împietrite și de insensibile la simpatie au fost inimile celor care au vorbit așa de mult despre greșelile semenilor lor!

Hristos a declarat: „Voi toți sunteți frați.” Dar cât de puțină iubire frățească a fost manifestată. Spiritul stăpânitor, egoist, arogant se va dovedi un blestem în orice ramură de afaceri, dar vătămarea pe care acesta o aduce asupra lucrării și cauzei lui Dumnezeu este dincolo de orice imagine pe care și-o poate face omul. Chiar în inima lucrării [1639] s-a mințit împotriva adevărului. Înșelăciunea, frauda, egoismul și lăcomia, care este idolatrie, au fost introduse și amestecate cu jertfele sacre. Este cineva așa de amăgit, așa de orbit, încât să nu mai poată distinge lucrurile sacre de cele obișnuite?

Fiecare biserică, deși nedesăvârșită, este dragă inimii lui Hristos. El cunoaște fiecare membru pe nume. Cei blânzi și smeriți cu inima sunt prețioși în ochii Lui. El va fi sfințit în cei care se apropie de El. Omul care-L iubește și se teme de Dumnezeu va înceta să se gândească la avantajele lui exterioare. Acesta nu va aspira niciodată să fie cel mai mare.

Spiritul poruncitor manifestat la editura Review and Herald prin dominație asupra moștenirii Domnului a fost privit cu indignare de Dumnezeul cerului. Ei au introdus în lucrarea cea sacră a lui Dumnezeu principii pe care El le urăște – principii care, dacă sunt urmate, vor face ca securea cea ascuțită să fie pusă la rădăcina pomului. Dacă L-ar iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, i-ar iubi pe copiii lui Dumnezeu, ar iubi întreaga omenire cu iubirea ce este exprimată în viața lui Hristos. Absența iubirii lui Hristos este cea care-L face pe Domnul să rostească sentința: „Taie‑l! De ce să mai secătuiască pământul?”

Dumnezeu cheamă la schimbări hotărâte în lucrarea Lui, pe măsura caracterului înalt al adevărului din aceste zile de pe urmă. Dacă cei care au tratat lucrurile sacre în spiritul manifestat de marele apostat nu se pocăiesc, sfeșnicul le va fi luat din locul lui. Solia lui Dumnezeu este: „Adu‑ți deci aminte de unde ai căzut, [1640] pocăiește‑te și întoarce‑te la faptele tale dintâi! Dacă nu, voi veni la tine și‑ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.”

Lucrurile acestea mi-au fost prezentate foarte clar. Am văzut că un nor atârnă peste Battle Creek. Membrii comitetului de la editură fac lucruri ciudate și aduc foc străin. Vă spun în Numele Domnului să nu mergeți mai departe în lucrarea pe care o faceți de a vă împovăra, luând pe umerii voștri instituții precum centrul de sănătate. Luați-vă mâinile de pe Pacific Press. Voi, cei care greșiți așa de mult în principiile și practicile voastre și vă aflați sub mustrarea Domnului, nu puteți administra interesele cu care veniți în legătură. În cărțile din ceruri este scris împotriva voastră: „Ai fost cântărit și ai fost găsit prea ușor.”

Opriți-vă acolo unde sunteți. Voi nu puteți repara trecutul vostru, căutând să reconstruiți, să reorganizați, să fuzionați alte instituții cu instituțiile atât de defectuoase din Battle Creek. Strig către voi în Numele Domnului: „Nu, nu.” Lăsați Pacific Press sub conducerea teocratică a lui Dumnezeu și umiliți-vă inimile înaintea lui Dumnezeu, înainte să fie pentru totdeauna prea târziu. Se apropie marea zi a lui Dumnezeu, când fiecare om va fi cunoscut așa cum îl cunoaște Dumnezeu.

Administratorii de la Pacific Press au nevoie să-și umilească inimile înaintea lui Dumnezeu. Ei au nevoie să umble în umilință. Domnul le va da planurile peste cap până când se va face o reformă în instituțiile noastre. Bărbații care ar trebui să fie plini de credință în aceste adevăruri, cele mai sacre adevăruri care au fost prezentate vreodată muritorilor, bărbații care au în mâini îndatoriri sacre nu sunt cu toții străjeri credincioși. [1641] Duhul Sfânt a fost adeseori în mijlocul vostru, dar bărbații aceștia, ale căror inimi ar trebui să fie deschise pentru a primi solii cerești, le-au închis în fața rugăminților Acestuia. Ei au ridiculizat, au batjocorit și i-au luat în derâdere pe slujitorii lui Dumnezeu, care le-au adus o solie de îndurare venită din cer. Unii au glumit cu lucrurile prețioase ale lui Dumnezeu, care sunt lumină, adevăr și har. Nu se tem bărbații aceștia că s-ar putea să comită păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt? S-ar teme cu siguranță, dacă nu ar fi atât de orbiți de inamic. Sărmane suflete nebune, înșelate. Nu cunosc lucrurile care le-ar fi putut da pacea. Dumnezeu a spus: „Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea, cine poate să o cunoască? «Eu, Domnul, cercetez inima, și cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.»” [1642]