Manuscrisul 8, 1888

ÎNAINTAREA ÎN EXPERIENȚA CREȘTINĂ

Cuvântare în Sabat

Conferința Generală de la Minneapolis, Sabat, 20 octombrie 1888

„Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce ne este de trebuință pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași naturii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. De aceea, dați-vă și voi toată silința ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă pe acestea le aveți din belșug în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoaștere a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste virtuți este orb sau nu vede bine și a uitat că a fost curățit de păcatele făcute mai demult. De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să întăriți chemarea și alegerea voastră, căci, dacă faceți astfel, nu veți aluneca niciodată! Mai mult, în felul acesta vi se va asigura din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. De aceea voi fi mereu gata să vă aduc aminte de aceste lucruri, măcar că le știți și sunteți tari în adevărul pe care-l aveți” [2 Petru 1:1-12].

Observați că harul, neprihănirea, trebuie să fie adăugate încontinuu, iar dacă acestea sunt în voi din belșug, nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește cunoștința Domnului nostru Isus Hristos.

Acesta este un subiect asupra căruia putem să medităm, un subiect pentru multe discuții. Dar vrem să vă prezentăm doar câteva idei de data aceasta, și am dori să înțelegeți nevoia de a progresa. Nu poți fi un creștin roditor, și nu poți avea cunoștința despre Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos, dacă nu ești un creștin practic, dacă nu progresezi încontinuu în viața dumnezeiască. Toate sunt importante. Mulți par să creadă că odată ce au coborât în apă și au fost botezați, iar numele lor au fost scrise în registrele bisericii, lucrarea este sfârșită. Poate că ei au gustat din cunoștința lumii viitoare, poate că au primit dovada că sunt copii ai lui Dumnezeu, dar pe acestea nu le pot păstra decât dacă continuă să progreseze.

Este imposibil pentru ei să obțină cunoștință despre Isus Hristos și despre lumina și cunoștința Sa, dacă nu înaintează și nu sunt învățăcei, care strâng har după har. Dacă nu aduc în casele lor religia practică, în curând o vor pierde cu totul. Vor continua să meargă la adunare, să îndeplinească forme, să se roage, să îndemne, probabil chiar să dețină funcții în biserică, dar dacă nu înaintează în continuu, vor fi în lipsă sigură și vor aluneca în vechea lor stare lipsită de evlavie, la fel ca oricare alt păcătos. Este important să adunăm tot timpul har după har, iar dacă noi adunăm, Dumnezeu va înmulți. În măsura în care adunăm, Dumnezeu își va înmulți harul față de noi.

Cei care fac faptele dușmanului și totuși poartă numele Domnului, mint. Ei își afirmă credința în Biblie și totuși aceasta este departe de viața și de caracterul lor. În loc să-L reprezinte pe Isus în caracterul pe care îl descoperă lumii, ei reprezintă faptele lui Satana, faptele întunericului. Astfel de nume care se află în registrele bisericii, cu toate că probabil susțin biserica cu mijloacele lor, în pofida acestui lucru, sunt [121] pietre de poticnire pentru biserică în fiecare zi, atât timp cât sunt în ea.

Aș vrea să prezentăm felul în care puteți înainta în viața dumnezeiască. Auzim multe scuze: „Eu nu pot să mă ridic până la cutare standard.” Ce înțelegeți prin „cutare standard”? Vreți să spuneți că jertfa de pe calvar în favoarea omenirii, a fost o jertfă imperfectă? Că nu ni s-a acordat prin ea suficient har și destulă putere ca să nu mai lucrăm sub influența defectelor și tendințelor noastre naturale? Că nu ne-a fost dat un Mântuitor complet? Sau vreți să puneți vina pe Dumnezeu? Voi spuneți că este din cauza păcatului lui Adam. Voi spuneți: „Eu nu sunt vinovat pentru asta și nu sunt răspunzător pentru vina și pentru căderea lui. Iar acum, în mine sunt toate aceste tendințe naturale, iar eu nu sunt de vină dacă acționez în urma acestora.” Dar cine este de vină? E Dumnezeu? De ce l-a lăsat Dumnezeu pe Satana să aibă putere asupra naturii umane? Acestea sunt acuzații aduse împotriva Dumnezeului cerului, iar El vă va da ocazia, dacă aceasta vreți, ca în cele din urmă să vă prezentați acuzațiile împotriva Lui. Atunci Își va prezenta și El acuzațiile Lui împotriva voastră, când veți fi duși înaintea curții Lui de judecată.

Și cum își va pleda El cazul? „Cunosc toate relele și toate ispitele cu care sunteți înconjurați. De aceea L-am trimis în lumea voastră pe Fiul Meu Isus Hristos, ca să vă descopere puterea Mea, tăria Mea. Să vă facă cunoscut că Eu sunt Dumnezeu și că Eu vreau să vin în ajutorul vostru ca să vă scot de sub puterea dușmanului, și să vă dau ocazia să puteți recâștiga chipul moral al lui Dumnezeu.” Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, care era ca El, una cu Tatăl, iar El a suportat insulta, rușinea și batjocura pentru noi, ca în cele din urmă să moară de moartea cea mai infamă pe calvar. Satana l-a întâmpinat cu împotriviri imediat ce a intrat în lume. Dar El le-a înfruntat pe toate, nu le-a ocolit niciun pic. Dacă nu ar fi căutat puterea pe care I-a dat-o Dumnezeu, nu ar fi rezistat asalturilor inamicului. Dar Isus a rezistat și, cu toate că a fost atacat și presat la fiecare pas, totuși în această lume s-a dat bătălia cu puterile întunericului.

De ce nu a fost distrus diavolul? De ce puneți astfel de întrebări? Nu a știut Dumnezeu ce era cel mai bine să facă? Nu ar fi distrus încrederea în Dumnezeu? Nu ar fi aruncat o umbră asupra lui Dumnezeu dacă l-ar fi distrus, pe el, cel care deținea o poziție chiar în inima universului și a lumii ce a fost creată? Singurul fel în care se putea descoperi înclinația lui Satana era acordarea șansei de a se dovedi ca fiind cel vrednic de condamnare și moarte. Astfel, Dumnezeul cerului, cu toate că nu l-a distrus pe Satana, L-a dat pe Fiul Său pentru a contracara influența Satanei. Iar când L-a dat pe Fiul Său, S-a dat pe Sine, și chipul lui Dumnezeu a fost adus în lumea noastră. Pentru ce? Ca noi să putem să fim puternici cu Dumnezeu.

Hristos a trebuit să dea piept cu dușmanul. Ce făcuse Satana înainte ca Hristos să vină în lume? Se luptase să câștige inimile bărbaților răi și ale femeilor rele. Când a venit Hristos în lumea noastră, Satana lucrase cu toată puterile înșelăciuni pe care le putea porunci [122] îngerilor săi, pentru a câștiga inimile oamenilor răi. Satana, împreună cu îngerii lui, va lucra în copiii neascultării. Când Hristos Și-a făcut apariția în lume, se părea că Satana se instalase pe tron ca suveran al lumii. El avea control asupra minților omenești. Luase în stăpânire trupuri omenești și a acționat asupra lor în așa fel încât erau posedați de demoni. I-a influențat în așa fel încât chipul moral al lui Dumnezeu era aproape șters din ei. Satana pătrunsese în națiunea iudaică, iar ei au fost captivi, nerecunoscându-L pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, în ciuda tuturor dovezilor puternice de care era însoțit.

Hristos a intrat pe terenul de luptă și a început să împingă înapoi această putere a întunericului moral. În Luca, El Își face cunoscută lucrarea. „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să le aduc săracilor o veste bună, M-a trimis [să-i tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită,] să le propovăduiesc prinșilor de război eliberarea și orbilor căpătarea vederii, să-i eliberez pe cei asupriți și să vestesc anul bunăvoinței Domnului” (Luca 4:18-19). Chiar atunci când Hristos Își anunța misiunea și „toți Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele cu har care-I ieșeau din gură”, Satana era prezent. Nu există adunare la care el să nu fie prezent și, cu cât adevărul impresionează mai tare mințile, cu atât Satana prezintă dificultăți mai mari.

Hristos a spus: „Astăzi, Scriptura aceasta s-a împlinit în auzul vostru.” Însă s-a produs o stare de necredință și au început să se ridice tot felul de întrebări. „Nu este acesta fiul lui Iosif și al Mariei? Ce înseamnă pretențiile acestea? Nu este fiul lui Iosif? L-am văzut împreună cu tatăl Său în atelierul de tâmplărie.” Atunci „Isus le-a zis: «Fără îndoială, Îmi veți spune zicala aceea: «‚Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Ce am auzit că ai făcut în Capernaum, fă și aici, în patria Ta!’» Și a mai zis: «Adevărat vă spun că niciun profet nu este bine primit în patria lui. Ba încă, adevărat vă spun că erau multe văduve în Israel în zilele lui Ilie, când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni, astfel că a fost o mare foamete în toată țara, și totuși Ilie n-a fost trimis la niciuna dintre ele, ci la o văduvă din Sarepta Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel pe vremea profetului Elisei, dar niciunul dintre ei n-a fost curățit, ci numai Naaman, sirianul»” (Versetele 23-27).

Văduva aceea era o femeie păgână. Dumnezeu nu l-a trimis pe Ilie la vreuna dintre văduvele din Samaria. De ce? Pentru că ele aveau mare lumină, binecuvântări și privilegii, dar nu trăiau conform cu acestea. Iar din cauză că aveau această mare lumină și totuși nu trăiau în acord cu ea, erau cele mai împietrite ființe din lume, cele mai greu de impresionat prin adevăr. Nu aveau dispoziția de a fi influențate de Duhul lui Dumnezeu. Existau mulți leproși în Israel, dar niciunul dintre ei nu a fost curățat în afară de Naaman, Sirianul. Care era cauza? Cel care trăia după lumina pe care o avea era într-o situație mai favorabilă înaintea lui Dumnezeu decât cei peste care se revărsase [123] mare lumină, putere și avantaje spirituale, și totuși viețile lor nu corespundeau cu avantajele și privilegiile avute.

Ce au făcut oamenii aceia cu Hristos, în furia lor? „S-au ridicat, L-au scos din cetate.” Dacă ochii lor ar fi putut să fie deschiși, ar fi văzut îngerii lui Dumnezeu peste tot în jurul Lui, ar fi văzut că tot cerul era angajat în războiul dintre Hristos și prințul puterilor acestei lumi. Ar fi putut să vadă aceste lucruri, dar ochii le-au fost închiși ca să nu vadă.

Vreau să vă spun cât de teribil este să faceți așa cum au făcut ei, atunci când Dumnezeu vă dă lumină și aceasta este imprimată în inima și spiritul vostru. Dumnezeu își va retrage Duhul Său dacă adevărul nu este acceptat. Totuși, unii L-au primit pe Hristos. Aceștia au mărturisit că El este Dumnezeu. Dar o contra influență a început să facă presiuni, iar îngerii răi lucrau în mijlocul adunării pentru a provoca îndoieli care duceau la necredință și, în felul acesta, era blocată calea oricărei raze de lumină pe care Dumnezeu ar fi lăsat-o să strălucească. Hristos nu mai putea să facă nimic într-un astfel de loc. Puteți să vă dați seama ce stăpânire avea Satana și ce greșeli făcea poporul. Ei nu au înaintat, și pentru că nu au făcut-o, au acționat sub conducerea lui Satana, cu toate că pretindeau că sunt sub conducerea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu avea nimic de a face cu necredința lor și cu toată agitarea lor împotriva lui Isus Hristos.

Aș vrea să puteți înțelege cu mintea și cu inima că dacă nu înaintați, atunci dați înapoi. Satana a înțeles acest fapt. El a știut cum să domine mintea omenească și a dominat familia omenească încă de când au pășit pentru prima oară pe câmpul de luptă împotriva puterilor întunericului. Hristos a știut care avea să fie lupta.

Cine privea lupta care era în desfășurare? Cine privea atunci când Hristos, pe malurile Iordanului, a înălțat o rugăciune cum nu mai auzise cerul până atunci și când o lumină în formă de porumbel a coborât din cer, în timp ce se auzea vocea care a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”? Acolo erau cei care au auzit aceste cuvinte și au răspândit știrea printre iudei, iar vestea s-a transmis de la unul la altul, astfel încât, de data aceea, manifestarea puterii lui Dumnezeu nu a fost pierdută.

Ce însemnătate are aceasta pentru noi? „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Prin aceasta Dumnezeu îți spune: „Eu, Dumnezeu, am trimis pe Fiul Meu în lumea voastră, iar prin El, tot cerul este deschis omului căzut.” După ce Adam a păcătuit, omul s-a despărțit de Dumnezeu, dar a intervenit Hristos. El a fost reprezentat prin intermediul jertfelor până când a venit în lume. Aici Și-a înălțat Hristos rugăciunea, și ce înseamnă aceasta pentru noi? Toată omenirea este primită în Cel preaiubit. Marele Său braț omenesc cuprinde toată omenirea, în timp ce cu brațul divin cuprinde tronul Celui infinit, deschizând astfel omului tot cerul. Astăzi porțile sunt deschise. Hristos este în sanctuarul ceresc, iar rugăciunile voastre pot să se înalțe la Tatăl.

Hristos spune: „Dacă Mă duc, vă voi trimite Mângâietorul.” Dacă [124] avem Duhul Sfânt, avem totul. Avem cunoștință, înțelepciune, putere și avem legătură cu Dumnezeul înțelepciunii. Când cerul s-a deschis pentru om, iar Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”, a spus-o pentru noi. Rugăciunile voastre, înălțate prin credința în înlocuitorul vostru Isus Hristos, sunt primite. Dumnezeu îl acceptă pe Hristos, înlocuitorul nostru. El a luat asupra Lui natura umană și a dus luptele în care este angajată natura umană. Unit cu divinul, El a trebuit să ducă luptele cu Satana.

Ceea ce noi am vrea să înțelegeți, este relația pe care o susțineți față de lucrarea lui Dumnezeu. Ce umilință din partea lui Dumnezeu, încât să dea pe Fiul Său ca noi să putem înfrânge puterile întunericului! Nu Dumnezeu este cel ce a dat naștere păcatului, ca să aibă ocazia de a elibera omenirea de sub păcat. Legea lui Dumnezeu nu putea fi modificată cu nicio iotă sau o frântură de literă. Ea era o reprezentare a caracterului Său. Dumnezeu nu putea să o schimbe, pentru că după această lege vom fi judecați în ziua din urmă. Nu avem nicio scuză să spunem că nelegiuirea ne înconjoară din toate părțile și că legea lui Dumnezeu a fost desființată sau a fost schimbată. Aceasta este cauza existenței nelegiuirii. Aceasta este lucrarea pe care Satana a început-o în cer și o va desfășura până la sfârșit. Vă întreb, ce poziție să luăm ca să putem fi părtași de natură divină? De ce nu vedem în legea aceea neprihănirea lui Hristos? Hristos vine și îmi atribuie mie neprihănirea Lui prin ascultarea Lui desăvârșită de acea lege.

Este o luptă în fața noastră. Noi vedem lupta pe care a dus-o Hristos împotriva puterilor întunericului. Înțelegem ce a făcut El și înțelegem de ce crucea Calvarului a fost înălțată între Dumnezeu și om. Iar după aceea? Omul vine la Hristos, iar Dumnezeu și omul sunt uniți la cruce. Aici, mila și adevărul se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută. Aceasta îl atrage pe om la crucea pe care Hristos a murit în favoarea omului, ca să înalțe legea lui Jehova, fără să o minimalizeze nici cu o iotă. Dacă ar fi putut face așa ceva, Hristos nu ar fi trebuit să moară. Crucea lui Hristos va sta la judecată și va mărturisi fiecărei ființe despre caracterul imutabil și neschimbător al legii lui Dumnezeu, și în ziua aceea nu va mai putea fi prezentat niciun cuvânt în favoarea păcatului.

„Iar Eu, după ce voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine.” Ce înseamnă aceasta? Lucrarea trebuie să fie continuată și lumea aceasta mică a fost aleasă pentru ca să ducă această lucrare. Tot universul ceresc este interesat de această mare lucrare. Fiecare lume pe care Dumnezeu a creat-o privește ca să vadă cum se va sfârși lupta dintre Domnul luminii și al slavei și puterile întunericului. Satana caută cu toată puterea să ascundă adevăratul caracter al lui Dumnezeu, ca lumea să nu-l poată înțelege și, sub o înfățișare neprihănită, lucrează asupra multora dintre cei ce își spun creștini, dar care reprezintă caracterul lui Satana, în loc să reprezinte caracterul lui Isus Hristos. Ei îl reprezintă greșit pe Domnul meu. Ei reprezintă greșit caracterul lui Isus de fiecare dată [125] când le lipsește mila, de fiecare dată când le lipsește umilința.

Satana, prin instigarea în om a unei dispoziții de a călca legea lui Dumnezeu, denaturează caracterul lui Dumnezeu. Cineva trebuia să vină să justifice caracterul lui Dumnezeu și iată-L pe Hristos, care stă ca reprezentant al Tatălui, iar El este Cel care trebuia să lucreze mântuirea omenirii.

Minunatul plan de mântuire va fi studiat. Tot cerul este interesat de această lucrare. Până la moartea Sa Hristos a fost fără păcat, deși a fost om, iar El a trebuit să treacă prin încercări ca o ființă omenească. Pentru aceasta nu trebuia să fie făcută nicio minune în dreptul Lui. Au fost făcute minuni pentru El, când oamenii erau gata să-L arunce de pe buza prăpastiei. Au fost făcute minuni pentru bărbați înconjurați de gloate, când îngerii Domnului și-au întins brațul ca să-i protejeze pe slujitorii lui Dumnezeu față de lucrarea lui Satana.

Știu o astfel de situație din experiența mea timpurie și știu despre ce vorbesc.

Cu toții putem mărturisi că Dumnezeu a lucrat în astfel de situații. Atunci, aceleași lucruri care i s-au întâmplat lui Hristos, ni se vor întâmpla și nouă. El nu avea să facă nicio minune pentru El însuși, dar îngerii I-au protejat viața până când a sosit timpul să fie trădat de către unul dintre ucenicii Lui, până când a sosit timpul să-Și dea viața pe crucea Calvarului, și Satana i-a făcut pe oameni să creadă că îngerii din cer erau indiferenți. Dar fiecare privea lupta cu interes. Din momentul în care Hristos a îngenuncheat în rugăciune în Ghetsimani, până când a murit pe cruce, strigând „s-a isprăvit”, îngerii și tot universul lui Dumnezeu au privit cu cel mai adânc interes. Când au fost rostite aceste cuvinte, planul a fost îndeplinit – planul prin care puterea Satanei avea să fie restrânsă și sfărâmată, și prin care Hristos trebuia să moară în cele din urmă. Iar când a înviat dintre cei morți, triumful lui Hristos a fost complet. Satana a știut că lupta sa cu Hristos a fost pierdută și totuși a rămas în vrăjmășie față de Dumnezeu.

Omul este cel care a apostaziat. Satana lucrează asupra minților oamenilor, încercând să le insufle înșelăciunile lui și să-i facă să creadă că, în cele din urmă, el va fi suveran pe pământ. Dar nu va fi așa, pentru că Dumnezeul cerurilor este viu și domnește, și El are copii pe pământ pe care îi va muta în cer fără să vadă moartea, când va veni cu putere și cu mare slavă. Vreau să vă întreb, ce scuză mai aveți, când toate acestea au fost făcute pentru voi? Imediat ce încercarea s-a sfârșit, iar Hristos atârna pe cruce, Satana s-a gândit că a obținut biruința, dar de îndată ce Hristos a înviat, gândul acesta a fost spulberat în dreptul oricărei lumi create de Dumnezeu. Era finalul. Niciodată, de acum înainte, nu avea să mai aibă nici cea mai mică putere asupra lumilor sau în cer. [126]

Dreptatea lui Dumnezeu s-a văzut în faptul că L-a dat pe Hristos să moară pentru a-l salva pe om, întrucât legea îl condamnase pe om la moarte. Dar neprihănirea lui Hristos i-a fost adusă și atribuită omului, ca să poată fi întors la loialitate față de Dumnezeu. Când lucrarea lui Hristos a fost terminată, vestea a fost proclamată printre oștile cerești.

Când Isus a înviat triumfător asupra mormântului, când s-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, nu l-au văzut doar ochii câtorva ucenici, ci mulți alții priveau aceste scene. O mulțime de îngeri, mii și mii priveau pe Fiul lui Dumnezeu care se înălța la cer. În timp ce se apropia de cetatea lui Dumnezeu, îngerii din înălțime își înălțau vocile în cântare: „Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!” Se auzea întrebarea: „Cine este acest Împărat al slavei?”, apoi răspunsul: „Domnul oștirilor: El este Împăratul slavei.” Apoi porțile sunt deschise larg, alaiul ceresc intră, iar îngerii vor să se aplece în adorare înaintea Fiului lui Dumnezeu, însă El îi dă la o parte. Nu încă, El trebuie mai întâi să audă de la Tatăl că jertfa Îi este acceptată, apoi spune: „Am o cerere.” Care este cererea? „Vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu.” Apoi vine răspunsul: „Să I se închine toți îngerii”, iar ei se apleacă în adorare înaintea Lui, își ating harfele de aur și își înalță vocile în cântări de laudă, spunând: „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat și care este viu, este biruitor.” O, cum răsună bolțile cerului în cântece de bucurie!

Acum, Hristos este în sanctuarul ceresc. Ce face acolo? Face ispășire pentru noi, curățind sanctuarul de păcatele poporului. De aceea, trebuie să intrăm prin credință împreună cu El în sanctuar, trebuie să începem lucrarea în sanctuarul sufletelor noastre. Trebuie să ne curățim de orice întinăciune. Trebuie „să ne curățim de orice întinare a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, cu frică de Dumnezeu”. Satana va veni să vă ispitească, iar voi veți da curs ispitelor lui. Ce va fi de făcut atunci? Umiliți-vă inimile în mărturisire și, prin credință, prindeți brațul lui Hristos în sanctuarul ceresc. Credeți că Hristos va primi mărturisirile voastre și își va ridica mâinile înaintea Tatălui – mâinile care au fost rănite și zdrobite pentru noi – și El va face ispășire pentru toți cei ce vin la El cu mărturisirile lor. Ce se întâmplă dacă nu înțelegeți lucrurile acestea? „Dar cine nu are aceste virtuți este orb sau nu vede bine și a uitat că a fost curățit de păcatele făcute mai demult” (2 Petru 1:9).

Fraților și surorilor, aș vrea să înțelegeți că trebuie „să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă pe acestea le aveți din belșug în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoaștere a Domnului nostru Isus Hristos”. [127]

Când veți începe să lucrați, Satana va lucra împotrivă și, dacă sunteți aspri și tăioși, dacă nu sunteți văzuți purtându-vă crucea în casa lui Dumnezeu, nu aveți cunoștința lui Isus Hristos, nu Îl vedeți în dragostea și în curăția Lui inegalabilă.

Mulți vor spune: „Sunt mântuit, sunt mântuit, sunt mântuit.” Au fost curățați aceștia de orice întinare a cărnii și a spiritului? Se pot ei curăța prin neprihănirea legii? Isus Hristos a venit în lumea aceasta și are neprihănire pe care să o împărtășească fiilor oamenilor care ascultă legea lui Dumnezeu. Toată lumea poate spune „sunt mântuit”, orice călcător de lege o poate spune. Ei pot să spună: „Cred că Hristos este mântuitorul meu”, dar de ce disprețuiesc ei legea Lui, care este transcrierea caracterului Său? Când ei disprețuiesc legea lui Iehova, Îl disprețuiesc pe Domnul Isus Hristos.

Înainte de încheiere, aș vrea să vă spun că avem în Isus un prieten minunat, care a venit să-și salveze poporul din fărădelegile lui. Ce este păcatul? Singura definiție este că păcatul înseamnă călcarea legii. Deci, Hristos a venit ca să ne poată împărtăși neprihănirea Lui. Noi nu putem birui în puterea noastră, ci doar prin credință în El. Dacă veți crede în Isus Hristos, Îl veți avea astăzi. Trebuie să credeți că El este mântuitorul vostru acum și că El vă atribuie neprihănirea Lui deoarece a murit, și pentru că El a împlinit orice cerință a legii încălcate a lui Dumnezeu. Dacă veți face așa, veți avea o cunoștință salvatoare despre Isus Hristos. Adam și Eva au pierdut Edenul din cauză că au călcat legea, dar voi veți pierde cerul dacă o veți călca.

Noi putem să fim umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu. Viețile noastre pot să fie asemenea vieții lui Dumnezeu. Atunci vom putea face ca puterile întunericului să dea înapoi. Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte! Îl iubesc pentru că El m-a iubit întâi. Voi mări numele Lui. Mă bucur în dragostea Lui, iar când vom intra pe porți în cetate va fi cel mai mare privilegiu acela de a-mi arunca coroana la picioarele Lui. De ce? Pentru că mi-a dat biruința, pentru că a împlinit planul de mântuire. Când voi vedea slava Lui și pe sfinții răscumpărați, instantaneu îmi voi arunca coroana la picioarele Lui. Este a Lui. El este Cel mi-a câștigat răscumpărarea. Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte! Haideți să-L lăudăm și să vorbim despre tăria Lui și despre ce va face pentru noi. Haideți să păzim legea Lui și El se va încrede în noi, pentru că El are o lege și răsplătește ascultarea față de legea aceasta. Ne va da o coroană de slavă.

Fraților, suntem aproape acasă. În curând vom auzi vocea Mântuitorului, mai plăcută decât orice melodie, spunând: „Lupta voastră s-a sfârșit. Intrați în bucuria Domnului.” Binecuvântată, binecuvântată binecuvântare. Îmi doresc să aud aceste cuvinte de pe buzele Lui nemuritoare! Vreau să-L laud! Vreau să dau slavă celui ce domnește pe tron! Aș vrea ca vocea mea să răsune în ecouri prin curțile cerului! Vreți să fiți acolo? Atunci trebuie să vă educați vocea ca să-l lăudați aici pe pământ, și vă veți putea uni și cânta cu corul ceresc cântarea lui Moise și a Mielului. Dumnezeu să ne ajute și să ne umple cu toată plinătatea și cu toată puterea Lui, și atunci vom putea gusta din bucuriile lumii ce va veni. [128]