Manuscrisul 8a, 1888

SFAT PENTRU PASTORI

Cuvântare ținută la Minneapolis, Minnesota, 21 octombrie 1888

„Eu sunt adevărata viță, și Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiță, care este în Mine și n-aduce roadă, El o taie; și pe orice mlădiță care aduce roadă, o curățește, ca să aducă și mai multă roadă. Acum voi sunteți curați, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneți în Mine, și Eu voi rămânea în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduceți roadă, dacă nu rămâneți în Mine. Eu Sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine, nu puteți face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc, și ard. Dacă rămâneți în Mine, și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea, și vi se va da. Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei.”

Fraților, aș vrea să vă pun o întrebare. Cum putem să venim înaintea lui Dumnezeu, cu deplina asigurare a credinței, dacă nu aducem nicio roadă care să mărturisească despre schimbarea făcută în noi prin harul lui Dumnezeu, nicio roadă care să dovedească faptul că suntem în comuniune cu Hristos? Cum putem să ne apropiem de Dumnezeu în credință și cum putem să rămânem în Hristos, și El în noi, când prin faptele noastre arătăm că nu aducem roadă?

Care este roada pe care ar trebui să o aducem? Roada cuvintelor și faptelor amabile. În cuvântul lui Dumnezeu ni se spune care sunt faptele cărnii și care sunt roadele Duhului. „Iar faptele cărnii sunt arătate; acestea sunt: adulterul, curvia, necurăția, desfrânarea, idolatria, vrăjitoria, ura, luptele, geloziile, mâniile, certurile, dezbinările, ereziile, invidiile, uciderile, bețiile, îmbuibările, și alte lucruri asemănătoare cu acestea; despre care vă spun mai dinainte, așa cum v-am spus odinioară, că toți cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” Nu este destul de clar? Niciunul dintre noi nu trebuie să umble în incertitudine. „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, și-au răstignit carnea împreună cu patimile și poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe alții și invidiindu-ne unii pe alții.”

Ca să putem avea un adevărat discernământ spiritual, ca să putem fi [132] conștienți de slăbiciunea și lipsa noastră, precum și de lipsa noastră de asemănare cu Hristos, avem nevoie de o legătură strânsă cu Dumnezeu. Atunci vom avea o părere umilă despre noi înșine. Vom fi blânzi și smeriți cu inima, umblând cu grijă și cu rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Nu ne vom mai lăuda mai mult decât se cuvine.

În fiecare epocă lucrarea evangheliei a tins spre același rezultat. Dar în cuvântul lui Dumnezeu nu sunt descoperite în detaliu toate instrucțiunile. Dumnezeu dorește să ne folosim rațiunea și experiența, iar cu ajutorul lor să adoptăm metodele și planurile care, având în vedere circumstanțele actuale, sunt spre beneficiul bisericii, al școlilor și al altor instituții care au fost înființate. „După roadele lor îi veți cunoaște.” Dacă sunt cultivate opinii greșite, cercetați Scripturile cu inimile smerite înaintea lui Dumnezeu. Rugați-vă Domnului, crezând că El ascultă și că răsplătește pe cei ce Îl caută cu sârguință. Dacă am crede numai, am primi ajutorul de care avem nevoie.

Mesajul: „Mergeți înainte”, încă trebuie să fie ascultat și urmat. Circumstanțele schimbătoare, care au loc în lumea noastră, cer lucrători care vor face față acestor evoluții neobișnuite. Domnul are nevoie de bărbați ageri și perspicace din punct de vedere spiritual, de bărbați conduși de Duhul Sfânt, care primesc negreșit mană proaspătă din cer. Asupra minților unor astfel de oameni, Dumnezeu Își trimite lumina, descoperindu-le cărarea cea sigură mai mult ca oricând. Duhul Sfânt lucrează asupra inimii și a minții. A sosit timpul când, prin solii aleși ai lui Dumnezeu, sulul cărții este desfășurat înaintea lumii. Dascălii din școlile noastre nu ar trebui să fie îngrădiți de faptul că li se spune că trebuie să predea doar ceea ce s-a predat până acum. Dați la o parte aceste restricții. Există un Dumnezeu care dă solia pe care poporul Său trebuie să o rostească. Niciun pastor să nu fie îngrădit și să nu fie măsurat cu măsurătoarea oamenilor. Evanghelia trebuie să se împlinească în acord cu soliile pe care le trimite Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu dă slujitorilor Săi să vorbească astăzi, poate că nu a fost adevăr prezent acum douăzeci de ani, dar este solia lui Dumnezeu pentru acest timp.

„Nimeni să nu se înșele: dacă cineva dintre voi se crede [133] înțelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun [în ochii lui proprii] ca să ajungă înțelept.” O experiență de felul acesta este necesară aici, chiar cu bărbații care au fost aleși să vorbească la această întâlnire. „Căci înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: «El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor.» Și iarăși: «Domnul cunoaște gândurile celor înțelepți. Știe că sunt deșarte.» Nimeni să nu se fălească, dar, cu oameni.” Vă îndemn să vă gândiți la aceste lucruri. „Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu Sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.»”

Fie ca bărbații și femeile, care sunt cu adevărat convertiți, să se ofere, cu toată umilința, în slujba Domnului, căci cu adevărat El are nevoie de ei. Mai întâi de toate ei trebuie să fie goliți de orice egoism. Ei vor fi vase de cinste curățate. Ei vor reflecta razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii peste toți cei cu care vin în contact. Fiind părtași de natură divină, vor fi o mireasmă de viață spre viață. Nu vor vorbi despre greșelile altora, ci vor repeta cuvintele înțelepciunii divine, care le-au pătruns și le-au luminat inimile. Aceștia vor fi bărbați cărora le este teamă să vorbească despre solii lui Dumnezeu și să-i ia în râs, bărbați care se roagă mult.

„Unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Ioan declară: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții […] deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.”

Pe măsură ce studia din cuvânt viața lui Isus, Ioan privea ca într-o oglindă slava Domnului și a fost schimbat în același chip al Lui, [134] din slavă în slavă, de la caracter la caracter, până când a ajuns să fie ca Cel pe care Îl adora. El a copiat viața Acelui în care își găsea plăcerea. L-a cunoscut pe Mântuitorul printr-o cunoaștere experimentală. Lecțiile Învățătorului său erau gravate pe sufletul lui. Când a dat mărturie despre harul Mântuitorului, simplitatea limbajului său era elocventă în ceea ce privește iubirea care i-a pătruns întreaga ființă. El nu a avut nicio îndoială și nicio suspiciune. El nu a intrat în nicio controversă și în nicio dispută obositoare.

Dând mărturie pentru Hristos, el a declarat ceea ce cunoștea, ceea ce văzuse și ceea ce auzise. Nu a existat nicio presupunere, nu trebuia să se facă supoziții cu privire la ceea ce a spus. Atunci când Isus a fost insultat, când a fost disprețuit, Ioan a simțit disprețul până în străfundul ființei lui și a izbucnit în indignare, ceea ce nu era altceva decât o manifestare a iubirii lui pentru Isus. Hristos Se umilise. El luase natura umană și numai puțini puteau să-L vadă așa cum L-a văzut Ioan. Dar Ioan a avut o experiență avansată. Întunericul se risipise. Adevărata lumină strălucea peste el, iar în epistolele lui el se dezlănțuie împotriva păcatul, prezentându-L pe Isus ca fiind Acela care poate curăța de orice nelegiuire.

Dragostea profundă pentru Hristos l-a condus pe Ioan să-și dorească întotdeauna să fie aproape de Isus, iar această poziție i-a fost acordată. Isus îi iubește pe cei ce Îl reprezintă pe Tatăl, iar Ioan putea să vorbească despre această iubire așa cum nu putea să o facă niciunul dintre ceilalți ucenici. El descoperă semenilor săi ceea ce știe datorită unei experiențe trăite, ceea ce este de datoria lui să descopere, reprezentând în caracterul său caracterul lui Hristos. Slava Domnului era exprimată pe fața lui. Frumusețea sfințeniei, care îl transformase, radia pe fața lui cu o strălucire asemănătoare lui Hristos.

Cei care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu trebuie să manifeste bunătate a inimii, discernământ și neprihănire față de toți cei cu care vin în contact, pentru că acestea sunt lucrările lui Dumnezeu. De nimic nu are Hristos mai multă nevoie, decât de agenți care să simtă necesitatea de a-L reprezenta pe El. Vorbirea de rău și gândurile răutăcioase sunt ruinătoare pentru suflet. Acest lucru este un fapt prezent în această conferință. De nimic nu duce lipsă biserica mai mult, decât de manifestarea unei iubiri asemănătoare celei lui Hristos. Pe măsură ce membrii bisericii se unesc în asocieri sfințite, cooperând cu Hristos, El trăiește și lucrează în ei. Ochii noștri au nevoie să fie unși cu alifie cerească, ca să putem vedea cum suntem și cum ar trebui să fim și că puterea asigurată în Hristos este suficientă pentru a ne face în stare să ajungem la standardul înalt al desăvârșirii creștine.

Trebuie să-l păstrăm pe Isus, modelul nostru, mereu înaintea ochilor noștri. Acesta este, și va fi întotdeauna, adevărul prezent. Privind la Isus și apreciind virtuțile caracterului Său, Ioan a devenit una în spirit cu Învățătorul său. Cu ochii spirituali el a văzut slava lui Hristos, o slavă ca a singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr, și a fost schimbat din slavă în slavă, după asemănarea Lui. Și lui i-a fost încredințată lucrarea de a vorbi despre iubirea Mântuitorului și dragostea pe care copiii Săi ar trebui să o manifeste unul față de celălalt. „Vestirea pe care ați auzit-o de la început – zice el – [135] este aceasta: să ne iubim unii pe alții; […] Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte. Oricine urăște pe fratele său, este un ucigaș; și știți că nici un ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat viața pentru noi; și noi, deci, trebuie să ne dăm viața pentru frați. Dar cine are bogățiile lumii acesteia, și vede pe fratele său în nevoie, și își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.”

„Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. […] Prea iubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții. […] Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el”.

Cu toate că Ioan stăruie în mod special asupra dragostei, el nu dă mâna cu păcatul. Ascultați cuvintele lui cu privire la cel ce a căzut de la credință, care a cunoscut adevărului, dar s-a îndepărtat de la credință, dând ascultare spiritelor seducătoare. „Oricine o ia înainte, și nu rămâne în învățătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta, are pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, și nu vă aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă, și să nu-i ziceți: «Bun venit!» Căci cine-i zice: «Bun venit!» se face părtaș faptelor lui rele.” Să reflectăm asupra acestor lucruri.

Ioan mai scrie: „Cine zice: «Îl cunosc», și nu păzește poruncile Lui este un mincinos și adevărul nu este în el […] Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.” Domnul are cuvinte clare pentru cei care, asemenea fariseilor, se laudă cu pietatea lor, dar ale căror inimi sunt lipsite de iubirea lui Dumnezeu. Fariseii au refuzat să-L cunoască pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El. Nu suntem noi în pericolul de a face același lucru pe care l-au făcut cărturarii și fariseii?

Dar, deși mustrarea trebuie făcută, aceasta trebuie să fie făcută în acord cu îndrumările lui Hristos. Apostolul Pavel scrie: „Fraților, dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu.” Lucrarea aceasta nu este încredințată numai pastorilor, ci fiecărui membru al bisericii. Ea trebuie să fie îndeplinită atât în familie, cât și în biserică. Iubirea și unitatea se întăresc prin practicare. Nu vă pierdeți răbdarea cu greșelile și slăbiciunile fratelui vostru. La fel de bine ați putea fi dezgustați de propria voastră slăbiciune. Noi suntem legați unii de ceilalți în tainica țesătură [136] a omenirii. Nu suntem decât fire care alcătuiesc toată această mare țesătură.

Vedem persoane care fac greșeli și suntem îndurerați pentru că viețile lor nu sunt în armonie cu standardul biblic al neprihănirii. Dar nu trebuie să ne pierdem răbdarea. Dacă avem mintea lui Hristos, vom simți o povară pentru bunăstarea celui care a uitat să fie împlinitor al cuvântului. Nu vorbiți altora despre greșelile lui. Urmați regula pe care a dat-o Isus. Duceți-vă la cel care face răul mai întâi singuri și vedeți dacă nu puteți să-l salvați prin cuvinte înțelepte.

Apostolul Iacov, inspirat de Isus Hristos, ne trasează datoria în cuvinte clare. „Fraților, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, și-l întoarce un altul, să știți că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, și va acoperi o sumedenie de păcate.” Noi suntem martori ai lui Hristos, reprezentanți ai lui Hristos. În epistola către Tit, Pavel îi cere să pună în rânduială lucrurile care sunt necesare în biserică: „Tu însă, vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă.” Învățătorul adevărului trebuie să-i educe pe toți, fie tineri, fie bătrâni. El trebuie să-i îndemne pe cei în vârstă „să fie treji, vrednici de cinste, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare. Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să învețe pe alții ce este bine, ca să învețe pe femeile mai tinere să-și iubească bărbații și copiii; să fie cumpătate, cu viața curată, să-și vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu” .Când cei care pretind că sunt slujitori ai lui Hristos nu veghează asupra căii lor, Dumnezeu este dezonorat și adevărul este batjocorit.

„Sfătuiește, de asemenea, pe tineri să fie cumpătați, și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune, în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine, și să nu poată să spună nimic rău de noi.”

M-a durut sufletul să aud atâtea derâderi și glume, atât printre tineri, cât și printre cei în vârstă, pe când erau la masă. M-am întrebat: Își dau seama acești oameni că lângă ei se află un străjer care este dezgustat de spiritul lor și de influența pe care ei o exercită, și care le înregistrează cuvintele și acțiunile? Pastorii noștri, tineri și vârstnici, vor aproba aceste lucruri? Oare noi, care purtăm Numele lui Hristos, nu vom lua în seamă cuvintele Lui: „Dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune, în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur”? Dacă adevărul, așa cum este în Isus, rămâne în inima noastră, ne va sfinți viața. Nu vom mai avea o vorbire rea, ci, prin ascultare de adevăr, vom face faptele neprihănirii.

Prin cuvintele și prin faptele noastre putem descoperi puterea adevărului de a transforma caracterul. Fiecare dintre noi putem da pe față faptul că depindem de neprihănirea lui Hristos, și nu de propria noastră neprihănire, creată de noi înșine. Putem [137] să rămânem în Hristos, așa cum mlădița rămâne în viță, având o legătură atât de vie cu El, încât să fie o plăcere să lucrăm așa cum a lucrat El, să fim un ajutor și o binecuvântare pentru frații noștri. Noi putem înfăptui lucrările lui Hristos, făcând acele lucruri care sunt plăcute înaintea Lui.

În tot ceea ce faceți, Hristos să fie centrul de atracție. Priviți în mod constant la Cel ce este modelul, autorul și desăvârșitorul credinței voastre. Cultivați o recunoștință fierbinte și permanentă față de Dumnezeu, pentru darul Fiului Său preaiubit. Reprezentați-L pe Hristos. Nu vă irosiți puterile morale cu fleacuri, ci folosiți în mod serios ocaziile date, pentru a reflecta lumina Soarelui Neprihănirii. Nu mai lăudați omul. Dați slavă lui Hristos și adevărului Său. Voi Îl puteți încorona pe Isus cu onoare pentru că, deși a fost blând și smerit, a biruit zilnic orice ispită. Oricine este părtaș de natură divină este un biruitor pentru el însuși și este victorios, după ce a fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă.

Noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu. Și nu numai că trebuie să ținem seama de răsplata, ci trebuie să lucrăm cu zel pentru slava Răscumpărătorului, strângând snopi pentru Stăpân. Fiecare suflet mântuit va face să răsune imnurile triumfătoare de laudă pe care le vor cânta toți cei răscumpărați. În fiecare ființă omenească trebuie să-i vedem pe cei răscumpărați cu sângele lui Hristos. Interesul Mântuitorului se identifică cu interesul sufletelor pe care le-a răscumpărat cu prețul unei jertfe infinite.

Frații și surorile mele, ne dăm noi oare seama de importanța acestui subiect? De ce suntem atât de indiferenți? De ce ne mulțumim să rămânem atât de slab pregătiți pentru lucrarea de înălțare a omenirii? De ce nu folosim, pentru Învățătorul nostru, fiecare capacitate pe care ne-a dat-o? De ce atât de mulți sunt mulțumiți cu starea slabă și lipsită de viață a bisericilor noastre? Universul ceresc privește cu uimire lucrarea noastră fără Hristos. Neglijența se vede în întreaga biserică. Lucrarea neglijentă este tolerată și trecută cu vederea. Cât timp va mai dura această stare de lucruri? Oare nu ne vom ridica și, cu eforturi hotărâte și armonioase, ne vom lua în serios responsabilitățile, lucrând în rândurile lui Hristos cu capacitățile sfințite? Dați la o parte spiritul de controversă pe care l-ați cultivat ani de zile. Educați-vă să vă rugați lui Dumnezeu cu sinceritate și în adevăr. Cântați cu spiritul, dar și cu înțelegerea. Se așteaptă mult de la noi.

Ce fac tinerii noștri? Isus așteaptă să lege inimile lor de inima Lui, să lege interesele lor de interesele Lui. Lor le spune: „Tinerilor, fugiți de poftele tinereții.” Vreți să ascultați de glasul Lui? Cu siguranță, acum nu faceți acest lucru. Adevărul are putere prin el însuși și, dacă este adus în sanctuarul sufletului, îi va atrage pe bărbați și femei la Hristos, își va croi drum spre inimile omenești. Prin Duhul Său cel Sfânt, Hristos le descoperă frumusețea adevărului celor care privesc la El. El Se prezintă pe Sine ca Mântuitorul care iartă păcatele.

Tinerilor, poate că sunteți de partea adevărului. Când inima și toate capacitățile voastre vor fi aduse sub influența adevărului, când [138] veți aduce adevărul în inima voastră, împreună cu toate principiile lui vii și sfințitoare, atunci veți avea încredere să-l prezentați și altora. Atunci Hristos este făcut pentru voi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare. Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu, iar Hristos este alături de voi. Atunci sunteți înjugați la un jug cu El, în care El conduce și călăuzește. Un astfel de lucrător este ca o seceră ascuțită în câmpul de recoltă. El nu-și folosește energiile date de Dumnezeu în discuții contradictorii, căci aceasta este lucrarea lui Satana. Îndreptând privirile spre crucea de pe Calvar, el strigă: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” El îi îndeamnă pe păcătoși să privească realitățile eterne. El privește prin telescop, pentru ca prin credință să poată discerne aceste realități. Ca și Moise, el poate să-L vadă pe Cel ce este nevăzut. El nu caută calea ușoară sau amuzamentul. Un astfel de om nu merge la biserică pentru a fi răsfățat și servit, pentru a spune glume și a face haz. El știe că trebuie făcută o lucrare serioasă și riguroasă. Cei care sunt cu adevărat convertiți, nu pierd momentele prețioase în conversații nesăbuite sau luându-i în râs pe frații lor. Prin intermediul unor cuvinte care au o influență puternică spre bine, ei fac dovada deplină a slujirii lor. Ei își tăgăduiesc eul, își iau crucea și Îl urmează pe Isus, purtătorul crucii. Dorința lor arzătoare este aceea de a se înjuga la un jug cu Isus, de a purta poverile Lui și de a fi părtași la suferințele Lui.

Tinerilor, Isus vă cheamă, spunând: „Urmați-Mă.” Cei care Îl urmează, nu vor umbla în întuneric, pentru că Hristos este lumina vieții. Frații noștri pastori în vârstă trebuie să renunțe la o parte din responsabilitățile lor, sau altfel se vor coborî în liniștea mormântului. Vârstnicii noștri susținători ai standardelor pot să lucreze ca sfetnici destoinici și martori vii, însă frații lor mai tineri și mai puternici ar trebui să poarte poverile cele grele. Ioan spune: „V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteți tari […] și ați biruit pe cel rău.” Voi, cei ai căror ochi încă nu s-au încețoșat, al căror creier nu s-a epuizat încă, ca urmare a îndelungatei încordări, ar trebui să faceți planuri și să le împliniți, tratându-i pe lucrătorii în vârstă cu gingășie, ca pe niște părinți, și privindu-i ca sfătuitori și îndrumători. Tinerii lucrători ar trebui să respecte vârsta și experiența fraților lor mai înaintați în vârstă.

Domnul dorește ca noi toți să învățăm în școala lui Hristos. Atât tinerii, cât și bătrânii, au de învățat lecții prețioase de la Învățătorul divin, iar după ce le vor învăța, trebuie să le împărtășească și altora. Dumnezeu prezintă înaintea minților omenești pietrele prețioase ale adevărului, desemnate în mod divin și potrivite pentru timpul nostru. Dumnezeu a eliberat aceste adevăruri de asocierea erorii și le-a așezat în propriul lor cadru. Când acestor adevăruri li se dă poziția cuvenită în marele plan al lui Dumnezeu, când sunt prezentate în mod inteligent, cu seriozitate și cu respect plin de reverență de către slujitorii lui Dumnezeu, mulți vor crede în mod conștient datorită greutății dovezilor, fără a aștepta ca toate presupusele dificultăți, care ar putea să apară în mintea lor, să fie înlăturate. Alții, care nu discern lucrurile spirituale, se vor menține într-o stare de spirit combativă, opunându-se oricărui argument care nu se potrivește cu ideile lor. [139] Va înceta oare această lucrare mizerabilă?

Cei care nu au săpat adânc și tot mai adânc în mina adevărului, nu vor vedea nicio frumusețe în lucrurile prețioase prezentate la această conferință. Atunci când voința se împotrivește cu încăpățânare față de lumina dată, este dificil să cedezi, chiar și sub influența convingătoare a dovezilor care au fost prezentate în cadrul acestei conferințe. A contrazice, a pune la îndoială, a critica, a ridiculiza, aceasta este educația pe care mulți au primit-o și este roada pe care o poartă. Aceștia refuză să accepte dovezi. Inima firească se războiește împotriva luminii, a adevărului și a cunoștinței. Isus Hristos a intrat în fiecare cameră în care ați fost întreținuți prin amuzament. Câte rugăciuni s-au înălțat la cer din aceste camere?

Satana este prolific în a produce tot felul de șiretlicuri pentru a ocoli adevărul. Însă vă invit să credeți cuvintele pe care vi le spun astăzi. Un adevăr de origine divină se confruntă cu minciunile lui Satana, și acest adevăr va triumfa. Am face bine să ne amintim că Hristos este lumina lumii și că izvorul tuturor luminilor reflectă încontinuu raze proaspete de lumină.

Acela care studiază adevărul, care, cu rugăciune, își deschide ochii înțelegerii ca să vadă și inima ca să primească razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, va fi în armonie cu solul și cu solia trimisă de Dumnezeu. Toată împotrivirea, toată prejudecata, toate sugestiile dușmanului nu vor face ca adevărul să fie mai puțin prețios sau mai puțin adevărat. Doar atunci când oamenii cedează în fața subtilității vrăjmașului, adevărul devine întuneric pentru ei. Însă chiar și atunci când adevărul este întâmpinat cu împotrivire, iar cei ce ar fi trebuit să fie binecuvântați, întăriți și umpluți de bucurie prin el vorbesc împotriva lui, valoarea și strălucirea lui nu se micșorează deoarece solii Domnului vor privi prin telescopul ochilor spirituali, pentru ca adevărul să poată fi văzut din toate punctele și valoarea lui să fie apreciată.

O investigare cinstită nu va da greș în descoperirea lucrurilor minunate din cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare iotă de rezistență îl pune pe împotrivitor într-o umbră tot mai întunecoasă. El nu vrea să vadă, nu vrea să cerceteze cuvântul lui Dumnezeu. Dar împotrivirea și rezistența nu fac altceva decât să prezinte adevărul în linii noi și clare. Cu cât se vorbește mai mult împotriva adevărului, cu atât va străluci mai tare. În felul acesta este șlefuit minereul cel prețios. Fiecare cuvânt de calomnie rostit împotriva lui, fiecare denaturare a valorii lui, trezește atenția și este mijlocul de a conduce la o investigare mai amănunțită cu privire la ce este adevărul mântuitor. Adevărul ajunge să fie tot mai mult prețuit. Noi frumuseți și o valoare mai mare sunt descoperite din toate punctele de vedere.

Fraților, Dumnezeu are cea mai prețioasă lumină pentru poporul Său. Eu nu o numesc lumină nouă, dar ea este ciudat de nouă pentru mulți. Isus a spus ucenicilor Săi: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții, așa cum v-am iubit Eu” [Ioan 13:34]. Aceasta era, de fapt, o poruncă veche, dată în Vechiul Testament. Însă a fost pierdută, nu a fost practicată. Porunca de se iubi unii pe alții, așa cum i-a iubit Hristos, era într-adevăr nouă pentru ucenici. Însă [140] descoperirea acestei iubiri avea să dea lumii o dovadă de netăgăduit că erau copiii lui Dumnezeu.

Fac apel către tinerii care intră în lucrare ca pastori, să ia seama cum aud. Băgați de seamă să nu vă împotriviți adevărurilor prețioase de care acum aveți atât de puțină cunoștință. Cercetați Scripturile în mod personal. Cunoștința voastră personală este prea limitată. Să știți voi înșivă ce este adevărul. Nu preluați cuvintele niciunui om, nu preluați prejudecățile, argumentele și teoriile niciunui om. Pastorii au făcut aceasta în dauna experienței lor, și acum sunt începători pe când ar fi trebuit să fie înțelepți în Scripturi și în puterea lui Dumnezeu. Luați-vă Bibliile, umiliți-vă, plângeți, postiți și rugați-vă înaintea Domnului, așa cum a făcut Natanael, căutând să cunoască adevărul. Ochiul divin al lui Isus l-a văzut pe Natanael rugându-se și i-a răspuns la rugăciune.

Am văzut un înger al lui Dumnezeu, întrebându-i pe acești oameni care au cultivat un spirit combativ: „Câte rugăciuni ați înălțat la cer?” Neseriozitatea voastră, cuvântările voastre, toate sunt scrise în carte. O, dacă ați ști cum privește Isus atitudinea voastră religioasă din cadrul acestei conferințe!

Trebuie să câștigați o experiență personală. Vă implor să nu credeți că predicile lungi sunt dovada de netăgăduit a abilității voastre pastorale. Pastorația înseamnă mai mult decât predicare. Foarte multe cuvântări, ca jertfa lui Cain, nu sunt de folos pentru că sunt fără Hristos. Cei care le expun îi obosesc pe oameni și nu le dau hrana spirituală adecvată.

Pietatea trebuie să fie practicată în cămin. Eforturi personale pline de interes trebuie să fie făcute pentru cei din jurul vostru. Căutați-L pe Dumnezeu în rugăciune tainică. Rugați-L pe Hristos să facă pentru voi ceea ce aveți nevoie să fie făcut. El a fost ispitit în toate lucrurile așa cum suntem ispitiți și noi, și știe cum să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți. Dumnezeu vă invită să părăsiți atmosfera necredinței în care vă aflați și să vă așezați într-o atmosferă a credinței și a încrederii. Faceți tot ce puteți. Nu căutați înțelepciune la oamenii mărginiți care pot să fie derutați de ispitele lui Satana și care pot să planteze semințele îndoielii în loc de cele ale credinței. Mergeți la Isus care „dă tuturor cu mână largă și fără mustrare”. Nu a ajuns invitația Lui la urechile voastre? Nu v-a atins inima? El spune: „Veniți la Mine voi, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.”

Nu lăsați nicio mână omenească să pună vreun jug pe gâtul vostru. Luați jugul pe care îl dă Hristos. Învățați de la El, căci El este blând și smerit, și veți găsi odihnă. De blândețea și de smerenia lui Isus aveți nevoie. Mergeți înaintea Domnului cu credința, simplitatea și încrederea unui copilaș. Spuneți-I toate problemele voastre, fără să-I ascundeți nimic. Cereți-I să vă învețe cum să vă folosiți în cel mai bun mod talentele încredințate. În felul acesta, vă puteți înmulți [141] talentele.

Dacă vă duceți să lucrați în vreo parte a viei morale a lui Dumnezeu, băgați de seamă, vegheați asupra voastră, asupra gândurilor și cuvintelor voastre. Rugați-vă să aveți o inimă pricepută, să știți cum să vă umiliți înaintea Domnului. Cereți harul și eficiența lui Hristos, și nu veți fi lăsați să lucrați singuri. Fiecărei persoane umile și devotate, care vrea să învețe, Dumnezeu îi dă o înțelegere mai clară a adevărului. El îi va da suflete prețioase drept plată.

Am fost înștiințată că mulți dintre cei care merg să predice nu știu cum să lucreze pentru salvarea păcătoșilor. Aceștia nu sunt consacrați lui Dumnezeu. Ei au nevoie să fie convertiți. Mulți dintre cei care au fost dedicați lucrării sacre a pastorației, dacă ar fi supuși unei examinări minuțioase în ce privește experiența lor religioasă, s-ar vedea că trebuie să caute, cu cea mai mare seriozitate, harul transformator al lui Isus Hristos, înainte să-i poată învăța pe păcătoși cum să caute, prin credință, iertarea.

Cei care vor să fie împreună lucrători cu Dumnezeu, trebuie să primească înțelepciune de la marele Învățător, care este exemplul nostru în toate lucrurile, ca să poată prezenta adevărul în simplitatea lui. Învățați de la Hristos. Orice mândrie, orice egoism, orice părere foarte bună despre sine, trebuie să fie îndepărtate de toți învățătorii. Cel ce poartă jugul lui Hristos trebuie să considere că tot sângele rece, care este atât de des întâlnit, gesturile teatrale, toată ușurătatea și neseriozitatea, toate glumele proaste „nu sunt cuviincioase”, că sunt o ofensă adusă lui Dumnezeu și o negare a lui Hristos. Toate acestea fac mintea necorespunzătoare pentru o gândire și lucrare solidă. Îi fac pe oameni să fie ineficienți, superficiali și bolnavi spiritual.

Acela care crede adevărul pentru timpul de față, va practica evlavia personală. Limbajul inimii lui va fi: „Cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” Fiecare pastor să aibă un spirit liniștit. Pe măsură ce studiază viața lui Hristos, va vedea nevoia de a umbla cu prevedere. Totuși, dacă va fi legat de Soarele neprihănirii, el poate fi și va fi vesel și fericit, vestind astfel laudele Celui ce l-a scos din întuneric la lumina Lui minunată. Conversația lui va fi curată, cu totul lipsită de expresii în jargon.

Dacă Hristos locuiește în inima voastră, veți arăta blândețe, gentilețe și curăție a gândurilor. Veți urma principii nobile, elevate, deoarece ați învățat lecția predată în școala lui Hristos. Dacă nu ați simțit nevoia de a învăța zilnic în această școală, este timpul să o simțiți. Învățați de la Hristos, și apoi mergeți în puterea Celui care a spus: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” [Matei 28:20]. Dumnezeu nu va accepta o inimă împărțită. Puneți-vă tot sufletul în lucrare și nu vă lăsați niciodată lucrarea pe jumătate făcută, deoarece năzuiți să mergeți în alt loc. Dumnezeu va accepta doar lucrarea făcută cu credincioșie. Mustrați, dojeniți, îndemnați, cu toată blândețea și învățătura. Duceți până la capăt lucrarea cu minuțiozitate. Nu lăsați în urmă ochiuri scăpate pe care să le repare altcineva. Nu-L dezamăgiți pe Hristos. Hotărâți-vă să aveți succes și, prin puterea lui Hristos, puteți da dovadă deplină de slujirea voastre. [142]

Un pastor este o persoană care păstorește. Dacă vă limitați lucrarea numai la predicare, turma lui Dumnezeu va suferi, pentru că are nevoie de efort personal. Cuvântările voastre să fie scurte. Predicile lungi vă obosesc atât pe voi, cât și pe oameni. Dacă pastorii și-ar reduce predicile doar la jumătate, ar face mai mult bine și le-ar rămâne energie pentru lucrarea personală. Vizitați familiile, rugați-vă împreună cu ele, stați de vorbă cu ele, cercetați Scripturile împreună cu ele, și le veți face bine. Dovediți-le faptul că vă interesează prosperitatea lor și că doriți ca ei să fie niște creștini sănătoși. Dacă sunteți găzduiți la o familie, nu așteptați să se facă totul pentru voi. Arătați că doriți să fiți de ajutor. Dacă este posibil, mânuiți toporul și sapa. Aduceți apă și lemne. Arătați faptul că socotiți munca drept o binecuvântare. Exercițiul fizic va fi o binecuvântare pentru voi și vă va mări influența spre bine. Amintiți-vă că a păstori înseamnă mult mai mult decât doar a predica.

Nimic nu este mai descurajator pentru înaintarea adevărului prezent decât o lucrare făcută la întâmplare pentru biserici de către unii dintre pastori. Este nevoie de o lucrare credincioasă. Bisericile sunt gata să moară pentru că nu sunt întărite în asemănarea cu Hristos. Domnul nu are plăcere de starea de dezorientare în care sunt lăsate bisericile din cauza bărbaților care nu sunt administratori credincioși ai harului lui Dumnezeu. Ei nu primesc harul Său și, de aceea, nici nu pot să-l împărtășească. Bisericile sunt slabe și bolnăvicioase din cauza necredincioșiei celor care ar trebui să lucreze în mijlocul lor, a căror datorie este de a le supraveghea, veghind asupra sufletelor ca unii care vor trebui să dea socoteală.

Fiți conștiincioși și hotărâți în eforturile voastre de a sluji lui Dumnezeu. Țineți-vă ochii ațintiți asupra lui Hristos. Nu vă fixați atenția asupra vreunui pastor favorit, încercând să-i copiați exemplul și să-i imitați gesturile, devenind astfel umbra lui. Niciun om să nu-și pună amprenta asupra voastră. Lăsați ca mâna lui Dumnezeu să vă modeleze și să vă formeze după asemănarea divină. Nu vă mai încredeți dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare. Agățați-vă sufletul neajutorat de Isus Hristos. El nu Se schimbă, ci este același ieri, azi și în veci.

Inima mi-a fost umplută de bucurie când am auzit mărturiile date după cuvântarea ținută în Sabat. Mărturiile acestea nu s-au referit deloc la vorbitor, ci la lumină și la adevăr. Așa ar trebui să fie întotdeauna. Nu lăudați omul, nu flatați omul și nu dați voie nimănui să vă laude sau să vă flateze. Satana va face îndeajuns această lucrare. Pierdeți omul din vedere și meditați asupra lui Isus. Lăudați pe Domnul. Dați slavă lui Dumnezeu. Cântați lui Dumnezeu în inimile voastre. Vorbiți despre adevăr. Vorbiți despre nădejdea creștinului, despre cerul creștinului.

Dacă neglijăm să umblăm în lumina dată, ea devine întuneric pentru noi, iar întunericul este pe măsura luminii și privilegiilor pe care nu le-am folosit. Hristos spune: „Dacă lumina care este în voi este întuneric, cât de mare este întunericul acesta.” Dacă umblăm în cunoștința adevărului, lumina noastră va străluci către cei din jurul nostru, prin spirit, prin cuvinte și acțiuni. Vom fi mlădițe roditoare ale viței celei vii. Dacă noi cunoaștem cerințele lui Dumnezeu și pretindem că Îl iubim, dar nutrim păcatul, Dumnezeu nu ne va asculta [143] când Îi vom cere binecuvântarea, fiindcă El nu este slujitor al păcatului. Cei a căror conștiință este împietrită de păcatul deprins, nu aduc ca roadă ciorchini bogați de roade prețioase, pentru că nu sunt mlădițe ale adevăratei vițe. Rugăciunile lor nu se ridică mai sus decât capetele lor, pentru că în rugăciunile lor nu prezintă decât o înșiruire de cuvinte, fie că le înalță în adunare, în familiile lor sau în cămăruță. Aceștia nu primesc nicio putere, pentru că cer într-un fel nepotrivit.

Însă, când cei care se luptă cu toate puterile ca să biruiască își mărturisesc păcatele, Dumnezeu este credincios și drept ca să le ierte păcatele și să-i curețe de orice lipsă a neprihănirii de dragul lui Hristos. Când este adus în sanctuarul sufletului, adevărul lui Dumnezeu lucrează prin credință și purifică sufletul, înălțându-l, rafinându-l și înnobilându-l.

A existat o vreme în care Israel nu putea să-i învingă pe dușmanii lui. Motivul a fost păcatul lui Acan. Dumnezeu a declarat: „Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciți ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.” Dumnezeu este Același și astăzi. Dacă păcatele care mânjesc sunt nutrite de către cei care pretind a crede adevărul, supărarea lui Dumnezeu rămâne asupra bisericii, iar El nu o va îndepărta până când membrii ei nu fac tot ce le stă în putere ca să-și arate ura față de păcat și hotărârea de a-l scoate afară din biserică. Dumnezeu este nemulțumit de cei care numesc răul bine și binele rău. Dacă gelozia, bănuiala rea și vorbirea de rău își găsesc loc în biserică, aceasta se află sub privirea încruntată a lui Dumnezeu. Ea va fi bolnavă spiritual până când va fi curățată de aceste păcate, fiindcă, până atunci, Dumnezeu nu poate să-Și descopere puterea de a-Și întări poporul, de a-l înălța și a-i da biruință.

Dumnezeu nu este mulțumit de lucrarea leneșă ce se face în biserici. El așteaptă ca ispravnicii Săi să fie sinceri și credincioși atunci când mustră și îndreaptă. Ei trebuie să scoată răul afară, după regula care a fost dată de Dumnezeu în cuvântul Său, și nu după propriile lor idei sau impulsuri. Nu trebuie să fie folosite mijloace aspre, nu trebuie să fie făcută o lucrare pripită, impulsivă și nedreaptă. Eforturile depuse pentru a curăța biserica de necurăția morală trebuie să fie făcute în felul Domnului. Nu trebuie să existe nici părtinire, nici ipocrizie. Nu trebuie să fie persoane favorizate, ale căror păcate să fie socotite ca mai puțin păcătoase decât ale altora. O, cât de multă nevoie avem cu toții de botezul Duhului Sfânt! Atunci, vom lucra întotdeauna cu bunătate, compasiune și simpatie, având mintea lui Hristos și arătând iubire față de păcătos, dar urând păcatul cu o ură desăvârșită.

Este nevoie să se facă o lucrare pentru mulți dintre cei ce sunt adunați aici. Ușa inimii este blocată de gunoaiele egoismului, ale îndoielii, ale spiritului de critică, ale judecării rostite din îndemnul unei inimi nesfințite. Acum este timpul să-L căutăm pe Dumnezeu cu o mărturisire și o pocăință zeloasă, ca să-Și întoarcă fața spre noi, iar lumina și binecuvântarea să vină în mijlocul nostru. Atunci vrăjmașul va fi dezamăgit. Universul ceresc se va bucura, iar sufletele, care acum sunt supuse ispitei și privirii încruntate a lui Dumnezeu, vor fi câștigate pentru Hristos. Să nu îndepărtăm întunericul, făcând lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu? Noi suntem împreună lucrători [144] cu Dumnezeu. Isus așteaptă să lucreze în noi, cu noi și prin noi și voința, și înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Dacă neglijăm moștenirea Domnului și simțim doar puțin povara pentru biserică și pentru sufletele care pier în păcatele lor, suntem condamnați de către Dumnezeu pentru că nu am întărit pe cei ce erau pe moarte. Dacă, în calitate de ispravnici ai lui Hristos, ne facem lucrarea având ochii ațintiți doar spre slava lui Dumnezeu, nu există niciun motiv pentru care biserica să fie slabă, lipsită de credință și coruptă. Să se trezească veghetorii de pe zidurile Sionului! Să-și facă datoria cu credincioșie. Ei au atât de mult nevoie de înzestrare cerească pentru a putea fi împreună lucrători cu Dumnezeu în marele plan de mântuire. Celor ce sunt sinceri și credincioși, Hristos le va spune: „Veniți binecuvântații Tatălui de moșteniți împărăția care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii.” „Intră în bucuria Stăpânului tău.” Toți cei ce vor intra în împărăția cerului, ca biruitori, vor înțelege semnificația acestei binecuvântări, fiindcă ei vor fi îndeplinit lucrarea pe care Hristos le-a dat-o să o făcă. Ei au luat parte împreună cu El la salvarea sufletelor semenilor lor. Prin harul lui Hristos, au adus snopi Stăpânului lor, iar împreună cu tot universul ceresc se bucură să vadă sufletele, care au fost salvate prin intermediul eforturilor lor stăruitoare, primind o intrare generoasă în ceruri și devenind moștenitoare ale lui Dumnezeu și împreună moștenitoare cu Hristos. Cât de nesăbuită li se va părea atunci toată teama și lipsa de încredere în Hristos, când vor vedea, răscumpărați fiind, că Hristos tânjise să le dea fără plată cele mai bogate binecuvântări ale cerului.

Fie ca niciunul dintre cei de față să nu se îndepărteze de Dumnezeu din cauza perversității spiritului său, iar apoi să se plângă că nu ar avea lumină. Treziți-vă iubite suflete! Ridicați-vă prin credință și faceți ce trebuie să faceți. Hristos spune: „Urmați-Mă” și nu veți umbla în întuneric. Renunțați la înțelepciunea voastră omenească și cereți-I lui Dumnezeu acea înțelepciune curată, înălțătoare și înnobilatoare, iar ea vă va fi dată. Ieșiți afară din temnița îndoielii, a necredinței, a geloziei, a bănuielilor rele, și urcați în camera de sus a credinței, a nădejdii, a curajului și a mulțumirii. Lăsați-vă inima să-I cânte lui Dumnezeu. Grădina lui Dumnezeu este presărată cu flori prețioase. Adunați trandafirii, crinii și garoafele din grădina spirituală a lui Dumnezeu. „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” Nu dați lumii impresia că nu există nici pace, nici bucurie și nici fericire în a sluji Domnului.

Lucrarea lui Satana este de a reprezenta greșit pe Tatăl și pe Fiul Său, de a denatura adevărul și de a polei minciuna, făcând-o să pară adevăr. Însă, fiind legați de Dumnezeu, vom putea face deosebire între ceea ce este original și un fals. Lumina va risipi întunericul. De ce să nu ne însușim făgăduințele pline de îndurare ale lui Dumnezeu, dându-I slavă cu mulțumiri din toată inima? Hristos a murit pentru noi, pentru ca noi să putem dobândi bogățiile eterne. Cu inimile pline de recunoștință față de Dumnezeu, haideți să folosim ocaziile pe care ni le-a pus la îndemână, ca să putem fi pregătiți pentru locașurile pe care Isus a plecat să le pregătească pentru cei ce Îl iubesc. Dacă eșuăm din cauza indolenței, a necredinței, a iubirii de lume sau a lăcomiei, vom suferi o pierdere iremediabilă, deoarece vom pierde o fericire veșnică. Vă spun în temere de Dumnezeu că, zi de zi, noi ne formăm caractere ce vor hotărî destinul nostru, pentru fericire sau nenorocire.

Cerul este un loc sfânt în care nu pătrunde nimic care mânjește. Noi nu putem fi aici cu adevărat fericiți, decât dacă voia lui Dumnezeu este voința noastră, dacă trupul, sufletul și spiritul nostru sunt sfințite pentru Dumnezeu. Cu cât cugetăm mai mult la ceruri, cu atât vom fi mai fericiți. [145]