Review and Herald, 8 octombrie 1889

NEVOIA DE ÎNAINTARE

Predica de dimineață

Nădăjduiesc că inimile noastre pot fi impresionate la începutul acestei întâlnii de declarația categorică a Mântuitorului: „Fără Mine nu puteți face nimic.” Nouă ne este încredințat un adevăr mare și solemn pentru aceste zile din urmă, dar numai o consimțire și credință în acest adevăr, nu ne va salva. Principiile adevărului trebuie să fie întrețesute în viața și în caracterul nostru. Noi ar trebui să păstrăm în suflet fiecare rază de lumină care cade pe cărarea noastră, și să trăim după cerințele lui Dumnezeu. Ar trebui să creștem în spiritualitate. Noi pierdem mult din binecuvântarea pe care am fi putut să o avem la această întâlnire, pentru că nu avansăm în viața creștină pe măsură ce ne este prezentată datoria. Aceasta va fi o pierdere pentru totdeauna.

Dacă am putea să avem o apreciere corectă a importanței și măreției lucrării, și dacă am putea să ne vedem așa cum suntem în starea noastră actuală, am fi umpluți de uimire pentru că Dumnezeu poate să ne folosească, așa nevrednici cum suntem, în lucrarea de aducere a sufletelor la adevăr. Există multe lucruri pe care ar trebui să fim capabili să le înțelegem, dar pe care nu le înțelegem pentru că suntem departe de a ne prețui privilegiile pe care le avem. Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Mai am încă multe lucruri să vă spun, dar acum nu le puteți purta.” Aceasta este situația noastră. Oare nu ar fi putut să înțeleagă ceea ce ar fi voit să le spună, dacă ar fi fost împlinitori ai cuvântului Său – dacă ar fi urmat punct cu punct adevărul pe care li l-a prezentat? Însă, cu toate că atunci nu puteau înțelege, a făgăduit să le trimită Mângâietorul, care urma să-i conducă în tot adevărul. Noi ar trebui să fim în stare să putem înțelege învățătura, călăuzirea și lucrarea Duhului lui Hristos. Noi nu trebuie să-l măsurăm pe Dumnezeu sau adevărul Său, după înțelegerea noastră mărginită sau după părerile noastre preconcepute.

Mulți dintre noi nu își înțeleg starea, pentru că sunt orbi din punct de vedere spiritual. „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință! Pe voi înșivă puneți-vă la încercare! Nu recunoașteți, în ce vă privește, că Isus Hristos este în voi? Doar dacă nu cumva sunteți lepădați.” Am încrederea că nici unul dintre noi va fi lepădat. Locuiește Hristos în inimile voastre prin credință? Este Duhul Său în voi? Dacă este, sufletul vostru va tânji atât de mult pentru salvarea celor pentru care a murit Hristos, încât eul își va pierde cu totul importanța și numai Hristos va fi înălțat. Fraților și surorilor, avem mare nevoie în acest timp să ne umilim înaintea lui Dumnezeu, pentru ca Duhul Sfânt să poată să vină peste noi.

Foarte mulți sunt mulțumiți cu o cunoaștere superficială a adevărului. Adevărurile prețioase pentru timpul de față sunt prezentate atât de clar în publicațiile noastre, încât majoritatea se simt satisfăcuți și nu cercetează personal Scripturile. Ei nu meditează asupra afirmațiilor făcute și nu pun fiecare propoziție în fața legii și a mărturiei, ca să vadă dacă ideile corespund cu cuvântul lui Dumnezeu. Mulți nu simt că este esențial pentru ei să compare verset cu verset, și cele spirituale cu cele spirituale. De aceea, ei nu cresc în harul și în cunoștința adevărului, după cum au privilegiul să o facă. Ei acceptă adevărul, fără să aibă o convingere profundă în ce privește păcatul, și se prezintă ca lucrători în cauza lui Dumnezeu, cu toate că sunt neconvertiți. Cineva spune: „Vreau să fac ceva pentru cauza adevărului”, iar altul spune: „Vreau să intru în lucrare.” Pentru că frații noștri sunt foarte dornici să adune cât mai mulți lucrători, îi acceptă pe acești oameni fără să cerceteze dacă viețile lor dovedesc faptul că au o cunoștință salvatoare despre Isus. Nimeni nu ar trebui să fie acceptat ca lucrător în cauza sacră a lui Dumnezeu, până când nu dă pe față faptul că are o experiență reală și vie în lucrurile lui Dumnezeu. Un motiv pentru care biserica este într-o stare decăzută, este acela că mulți au venit la adevăr în felul acesta și nu au știut niciodată ce înseamnă ca puterea de convertire a lui Dumnezeu să fie peste sufletul lor.

Există mulți predicatori care niciodată nu au fost convertiți. Ei vin la adunarea pentru rugăciune și se roagă iar și iar cu aceleași rugăciuni uzate și lipsite de viață. Ei predică mereu și mereu, aceleași discursuri uscate, o săptămână după alta și lună după lună. Aceștia nu au nimic nou și însuflețitor de prezentat adunărilor în care se află, și este evident că nu mănâncă trupul și nu beau sângele Fiului omului, pentru că nu au viață în ei înșiși. Ei nu sunt părtași de natură divină. Hristos nu locuiește în inimile lor prin credință.

Cei ce afirmă că sunt uniți cu Hristos ar trebui să fie împreună lucrători cu Hristos. Poporul lui Dumnezeu trebuie să avertizeze lumea și să pregătească un popor care să reziste în ziua mâniei, când Fiul omului va veni pe norii cerului. Membrii bisericii lui Hristos ar trebui să adune razele divine ce vin de la Isus și să le reflecte spre alții, trasând în mijlocul lumii o dâră luminoasă spre cer. Ei trebuie să fie ca fecioarele înțelepte care au lămpile pregătite și aprinse, reprezentând caracterul lui Hristos în fața lumii. Nu trebuie să fim mulțumiți cu ceva mai puțin decât atât. Noi nu trebuie să fim mulțumiți cu neprihănirea noastră proprie, fără mișcările profunde ale Duhului lui Dumnezeu.

Hristos spune: „Fără Mine nu puteți face nimic.” Acest „nimic” ce se vede atât de clar în lucrarea multora ce pretind a predica adevărul ne alarmează, întrucât știm că aceasta este dovada că nu au simțit puterea transformatoare a lui Hristos asupra inimilor lor. Dacă veți privi de la vârf până la cele mai de jos ramuri ale lucrării lor, nu veți găsi nimic altceva decât frunze. Dumnezeu dorește să ne ridicăm la un standard mai înalt. Nu este voia Lui să existe printre noi atâta foamete spirituală. Există printre noi tineri care spun că se predau lucrării, dar care au nevoie de o experiență reală în lucrurile lui Dumnezeu înainte să poată lucra în cauza lui Hristos. În loc să iasă afară din tabără și să sufere ocara lui Hristos, în loc să caute locurile grele și să încerce să aducă sufletele la Hristos, acești începători se stabilesc în poziții ușoare, vizitându-i pe cei care deja sunt în înaintați în experiență. Ei lucrează cu cei ce sunt mai capabili să-i învețe pe ei decât sunt ei capabili să-i învețe pe alții. Ei se duc din biserică în biserică, alegând locurile ușoare, mâncând și bând și lăsându-i pe alții să aștepte după ei. Când cauți să vezi rezultatul muncii lor, nu găsești decât frunze. Ei raportează: „Am predicat aici, am predicat acolo”, dar unde sunt snopii pe care i-au adunat? Unde sunt sufletele care au îmbrățișat adevărul în urma eforturilor lor? Unde sunt dovezile evlaviei și devotamentului lor? Cei care, ca soldați ai lui Hristos, ridică bisericile la un standard mai înalt în urma unor eforturi serioase, fac o lucrare bună.

Prea adesea bisericile au fost jefuite de către clasa pe care am amintit-o, pentru că ei își iau sprijinul din trezorerie, dar nu aduc nimic în schimb. Ei scot încontinuu mijloace care ar fi trebuit folosite pentru sprijinirea lucrătorilor vrednici de aceasta. Ar trebui să se facă o cercetare serioasă a cazurilor celor care se recomandă a fi lucrători în interesul cauzei. Apostolul avertizează: „Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă.” Dacă viața nu este așa cum o poate accepta Dumnezeu, lucrătorii sunt nevrednici. Dar, dacă Hristos locuiește în inimă prin credință, orice rău va fi îndreptat și, cei ce sunt soldați ai lui Hristos, vor fi gata să o dovedească printr-o viață bine ordonată. Mulți intră în lucrare, dar influența lor demoralizează bisericile și, când sunt respinși, ei consideră concedierea lor ca fiind o greșeală. Ei nu Îl au pe Hristos în suflet, ca o fântână de apă care țâșnește pentru viață veșnică.

Vreau să-i îndemn pe cei care sunt în poziții de responsabilitate să se trezească la datorie și să nu pună în pericol cauza adevărului prezent prin angajarea [117] unor oameni ineficienți ca să facă lucrarea lui Dumnezeu. Avem nevoie de bărbați care să fie dispuși să intre în câmpuri noi și să îndeplinească o slujire laborioasă pentru Domnul. Îmi aduc aminte că am vizitat Iowa când țara era necultivată, și am văzut fermierii arând pământul nelucrat. Am remarcat că s-au format echipe puternice și că depuneau eforturi extraordinare ca să tragă brazde adânci, însă muncitorii câștigau în tărie și în musculatură prin exercitarea puterilor lor fizice. A merge în câmpuri noi și a sfărâma terenul nedesțelenit al inimilor omenești este ceea ce îi va face puternici pe tinerii noștri,. Lucrarea aceasta îi va apropia mai mult de Dumnezeu. Îi va ajuta să vadă că ei înșiși sunt cu totul neputincioși. Ei trebuie să fie cu totul ai Domnului. Trebuie să dea la o parte orice înfumurare și importanță de sine, și să se îmbrace cu Domnul Isus Hristos. Când vor face așa, vor fi gata să iasă din tabără și să poarte poverile, ca buni soldați ai crucii. Vor câștiga eficiență și abilitate prin învingerea dificultăților și prin depășirea obstacolelor. Este nevoie de bărbați pentru pozițiile de responsabilitate, dar aceștia trebuie să fie bărbați care au dat dovada deplină a slujirii lor în dorința de a purta jugul lui Hristos. Cerul privește cu aprobare o astfel de clasă.

Vă îndemn să cumpărați alifia pentru ochi ca să puteți discerne ce vrea Dumnezeu să faceți. Sunt prea multe predici lipsite de Hristos. O înșiruire de cuvinte lipsite de putere nu fac altceva decât să întărească poporul în decăderea lui. Să ne ajute Dumnezeu ca Duhul Lui să se manifeste printre noi. Nu ar trebui să așteptăm până când vom ajunge acasă pentru a primi binecuvântarea cerului. Predicatorii ar trebui să înceapă aici, împreună cu poporul, să-L caute pe Dumnezeu și să lucreze din poziția corectă. Cei ce sunt de mult timp în lucrare, sunt prea mulțumiți pentru a mai aștepta picurii ploii târzii ca să îi reînsuflețească. Noi suntem poporul care, ca Ioan, trebuie să pregătim calea Domnului. Dacă noi suntem pregătiți pentru a doua venire a lui Hristos, trebuie să lucrăm cu toată sârguința ca să-i pregătim și pe ceilalți pentru venirea Lui, așa cum a făcut premergătorul lui Hristos înainte de prima Sa venire, chemând oamenii la pocăință. Adevărul lui Dumnezeu trebuie să fie adus în templul sufletului, ca să-l curețe și să-l spele de orice murdărie. Să ne ajute Dumnezeu să cercetăm Scripturile în mod personal, iar când vom fi umpluți cu adevărul lui Dumnezeu, se va revărsa ca apa dintr-un izvor viu. Noi nu putem epuiza fântâna cerului și, cu cât scoatem mai mult din ea, cu atât ne va face plăcere să scoatem tot mai mult din apa vie. O, să fim convertiți! Este nevoie ca predicatorii și tinerii să fie convertiți. Avem nevoie să ridicăm standardul. Să corespundă tot poporul înaltei chemări a lui Dumnezeu în Isus Hristos. Haideți să ne rugăm să flămânzim și să însetăm după neprihănire, căci Isus spune: „Ferice de cei flămânzi și însetați după dreptate [neprihănire], căci ei vor fi săturați.” [118]