Review and Herald, 18 martie 1890

SOLIA PREZENTĂ

CUVÂNTARE DE DIMINEAȚĂ
[Battle Creek, Michigan, 4 februarie 1890]

Dacă suntem îmbrăcați cu neprihănirea lui Hristos, nu vom avea plăcere de păcat, pentru că Hristos lucrează cu noi. Putem face greșeli, dar vom urî păcatul care a cauzat suferințele Fiului lui Dumnezeu. O ușă a fost deschisă și niciun om nu o poate închide, nici puterile din înălțime, nici cele de jos; doar tu singur poți să închizi ușa inimii, ca Domnul să nu poată ajunge la tine. Voi ați avut în ultimul an și jumătate o lumină din cer, pe care Domnul vrea să o aduceți în caracterul vostru și să o țeseți în experiența voastră.

Străjerii de pe zidurile Sionului trebuie să strige tare și să nu cruțe, să-și ridice glasul ca o trâmbiță și să arate poporului Său fărădelegile lor și casei lui Iacov păcatul ei. Când Ioan a venit la Iordan, poporul a fost trezit, securea a fost înfiptă la rădăcina pomului. Hristos nu Se descoperise încă lumii, dar Ioan trebuia să pregătească calea Domnului. El a mustrat, a certat, a trezit oamenii la pocăință, a condamnat păcatul lor, iar apoi Hristos a venit să toarne balsamul vindecător peste sufletul pregătit. Când ucenicii lui Ioan au fost geloși pentru că Hristos boteza mai mulți ucenici decât o făcea maestrul lor, el a răspuns: „Omul nu poate primi nimic dacă nu‑i este dat din cer. Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cine are mireasă este mire, dar prietenul mirelui, care stă și‑l ascultă, se bucură nespus de glasul mirelui; iar această bucurie, care este a mea, este deplină. El trebuie să crească, iar eu, să mă micșorez.” Voi credeți că Ioan nu avea simțăminte omenești? Bineînțeles că avea, dar el a hotărât ca acestea să nu aibă stăpânire asupra lui. Când L-a văzut pe Isus pe malul Iordanului, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” El a îndreptat atenția poporului spre Hristos, iar doi dintre ucenicii săi au plecat și L-au urmat pe Isus. „Isus S‑a întors și, când i‑a văzut că merg după El, le‑a zis: «Ce căutați?» Ei I‑au răspuns: «Rabbí» – care, tradus, înseamnă: «Învățătorule» – «unde locuiești?» «Veniți și veți vedea!», le‑a zis El. S‑au dus și au văzut unde locuiește, și în ziua aceea au rămas la El.” Atunci ei au început lucrarea de a-i chema pe alții.

Dumnezeu are lucrătorii Săi care să ducă lucrarea Sa și niciun om nu poate duce lucrarea dincolo de un anumit punct, pentru că omul va pune propria sa amprentă pe lucrare. Este natural pentru om să pună șablonul lui pe lucrare; dar când apare acest pericol, Dumnezeu cheamă alți oameni pe care îi are pregătiți, pentru a duce solia înainte, deoarece lucrarea nu trebuie să fie limitată de influența omului. Alți lucrători trebuie aduși ca să ducă lucrarea înainte și în sus după cum o îndreaptă Dumnezeu, ca șablonul omenesc să nu fie imprimat și adevărul să nu fie schilodit și pipernicit prin experiența lucrătorilor. Șablonul omului trebuie luat de pe lucrare. Prea adesea se ajunge să se depindă de solul pe care l-a folosit Dumnezeu și poporul îl plasează în locul în care trebuie să fie Dumnezeu; atunci Dumnezeu aduce un alt lucrător. El nu îl dă la o parte pe cel dintâi, căci experiența și capacitățile lui sunt necesare pentru desăvârșirea lucrării; dar dacă oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit devin geloși și invidioși și își închipuie lucruri rele, ei nu-și vor onora locul, ci vor sta direct în calea înaintării lucrării. Atunci lucrarea va continua fără ei, iar aceasta va fi o mare binecuvântare.

Când țineam mâna soțului meu muribund în mâna mea, stând lângă patul lui în slăbiciunea și supărarea mea, un torent de lumină a venit peste mine și o voce părea că-mi spune: „Eu am lucrătorii Mei și lucrarea va înainta.” Am hotărât atunci să-mi ridic povara cum nu am mai făcut-o niciodată până atunci. Voi sta la postul datoriei mele. Nu voi micșora eforturile mele. Aveam încredere în Dumnezeu că va aduce o măsură bogată din Duhul Sfânt în lucrare și că aceasta o va înălța la locul cuvenit.

Dacă frații noștri ar fi cu toții împreună lucrători cu Dumnezeu, ei nu ar avea niciun dubiu că solia pe care El ne-a trimis-o în acești ultimi doi ani este din cer. Frații noștri tineri privesc la frații mai în vârstă și când văd că aceștia nu acceptă solia, ci o tratează ca și cum acesta nu ar avea nicio importanță, acest lucru îi influențează pe cei care nu cunosc Scripturile să respingă lumina. Bărbații care refuză să primească adevărul se interpun între popor și lumină. Dar nu este nicio scuză pentru nimeni ca să refuze lumina, pentru că ea este clar descoperită. Nimeni nu trebuie să rămână în necunoștință. Noi trebuie să eliberăm calea Împăratului; căci Domnul va da piedicile la o parte din drum. Dumnezeu vă cheamă să veniți în ajutorul Său împotriva celor tari. În loc să vă puneți toată greutatea împotriva carului adevărului care este tras în sus pe un drum abrupt, ar trebui să lucrați cu toată energia pe care o puteți strânge ca să-l împingeți înainte. Să repetăm istoria iudeilor în lucrarea noastră? Conducătorii poporului, în timpul lui Hristos, au folosit toată puterea lor împotriva lucrării lui Hristos, ca să-I închidă drumul. Poporul trebuie să meargă la Dumnezeu personal și să se roage ca toate impresiile greșite să poată fi îndepărtate din inimile lor – să se roage ca interpretarea oamenilor să nu arunce umbre asupra cuvântului lui Dumnezeu.

Dumnezeu a pus înaintea voastră o ușă deschisă; niciun om să nu caute să o închidă. Deschideți-vă inimile și mințile și lăsați ca Soarele neprihănirii să lumineze în sufletul vostru. Cât timp va mai trece până cuvântul adevărului va avea greutate înaintea voastră? Cât timp va mai trece până veți crede Mărturiile Duhului lui Dumnezeu? Când va găsi adevărul pentru acest timp acces la inimile voastre? Vreți să așteptați până vine Hristos? Cât timp va mai permite Dumnezeu să închideți drumul? Vă îndemn, eliberați calea Împăratului și neteziți-i cărările.

Am călătorit din loc în loc, participând la adunări în care era predicată solia neprihănirii lui Hristos. Am considerat ca un privilegiu să stau alături de frații mei și să-mi dau Mărturia împreună cu solia pentru acest timp; și am văzut că puterea lui Dumnezeu însoțea solia oriunde era predicată. Voi nu puteți să faceți ca poporul din South Lancaster să creadă că solia care a ajuns la ei nu a fost o solie a luminii. Poporul și-a mărturisit păcatele și și-a însușit neprihănirea lui Hristos. Dumnezeu Și-a întins mâna ca să facă această lucrare. Am lucrat în Chicago; după o săptămână de adunări, inimile au fost zdrobite. Când am îndreptat oamenii spre Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, binecuvântarea lui Dumnezeu a trecut peste noi ca un val de slavă. Domnul Și-a descoperit slava și noi am simțit lucrarea profundă a Duhului lui Dumnezeu. Pretutindeni solia conducea la mărturisirea păcatului și la îndepărtarea fărădelegii.

Eu am încercat să vă prezint solia după cum am înțeles-o, dar cât timp vor sta cei din conducerea lucrării departe de solia lui Dumnezeu?

Trebuie să ne luăm mâinile de pe chivotul lui Dumnezeu. Intenționez să stau cu credincioșie la postul datoriei mele. Intenționez să-mi fac lucrarea pentru timpul acesta și pentru eternitate. Numai cei credincioși sunt mari în ochii lui Dumnezeu. Presupunând că veți șterge Mărturia pe care ați avut-o de-a lungul ultimilor doi ani, care v-a vestit neprihănirea lui Hristos, spre cine puteți arăta că ar aduce o lumină specială pentru popor? Această solie, așa cum a fost prezentată, ar trebui să ajungă la orice biserică ce pretinde a crede adevărul și să înalțe poporul nostru la un nivel mai înalt. Unde sunt ziditorii care duc înainte lucrarea de restaurare? Vrem să vedem cine sunt aceia ce prezintă lumii acreditarea cerească. Dumnezeu dă fiecărui om șansa de a ocupa un loc în lucrarea Sa. Fie ca poporul să spună ceea ce a văzut, a auzit și a pipăit din Cuvântul vieții. Fiecare lucrător are locul său, dar [545] Dumnezeu nu dorește ca vreun om să creadă că nicio altă solie nu trebuie să fie auzită decât cea pe care el poate să o rostească. Avem nevoie de solia din trecut și de solia proaspătă. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să intre în inimă. O, dacă am putea înțelege valoarea prețului care a fost plătit pentru mântuirea noastră! Vă implor să vă apropiați de Dumnezeu, să vă prindeți personal de solie. [546]