Review and Herald, 22 noiembrie 1892

PRIMEJDIILE ȘI PRIVILEGIILE ZILELOR DIN URMĂ

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s‑o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu chibzuință, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde – arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El S‑a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să‑Și curățească un popor ales, plin de râvnă pentru fapte bune.”

Pentru biserica timpurie, speranța venirii lui Hristos a fost o nădejde fericită, iar ei au fost prezentați de apostol ca așteptându-L pe Fiul lui Dumnezeu din ceruri și iubind venirea Sa. Atâta timp cât această nădejde a fost prețuită de urmașii care mărturiseau a fi ai lui Hristos, ei au fost o lumină pentru lume. Dar nu a fost planul lui Satana ca ei să fie o lumină pentru lume. Și pentru că nelegiuirea s-a înmulțit, dragostea celor mai mulți s-a răcit, iar robul necredincios este reprezentat ca spunând: „Domnul meu întârzie să vină.” Ca rezultat al pierderii credinței în venirea lui Isus, robul necredincios începe să-i lovească pe tovarășii săi de slujbă, să mănânce și să bea cu bețivii. Satana a lucrat pentru a provoca apostazie în biserica timpurie, iar pentru realizarea scopului său au fost introduse doctrine prin care biserica a fost pătrunsă de necredință în Hristos și în venirea Lui. Adversarul lui Dumnezeu și al omului și-a pus umbra infernală de-a curmezișul căii celor credincioși și a estompat steaua nădejdii lor, chiar credința în venirea în slavă a marelui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru, Isus Hristos.

Speranța care a fost atât de prețioasă pentru ei, și-a pierdut atracția, pentru că iluziile amăgitoare ale lui Satana au stins aproape în întregime lumina mântuirii prin meritele unui Mântuitor răstignit și înviat, iar oamenii au fost conduși să caute să facă o ispășire prin fapte proprii – prin sărbători și penitențe, prin plăți către biserică. A fost mai agreabil inimii firești să caute astfel îndreptățirea, decât să o caute prin pocăință și credință, prin credința în adevăr și prin ascultare de acesta. În timpul veacurilor de apostazie, întunericul a acoperit pământul, iar negura mare, popoarele. Însă Reforma Protestantă a trezit locuitorii pământului din somnul lor asemănător morții și mulți s-au întors de la deșetăciunile și superstițiile lor, de la preoți și penitențe, pentru a-I servi viului Dumnezeu, pentru a căuta adevărul în cuvântul Lui sfânt ca pe o comoară ascunsă. Ei au început să lucreze cu sârguință în mina adevărului, pentru a îndepărta gunoiul opiniei omenești care îngropase comorile prețioase de lumină. Dar, de îndată ce a început lucrarea de reformă, Satana, cu un scop hotărât, a căutat cu și mai mult zel să prindă mintea oamenilor în superstiție și eroare. Când a constatat că nu-i poate împiedica să cerceteze cuvântul lui Dumnezeu, că nu-i poate împiedica să accepte adevărul prin impunerea forțată a doctrinelor greșite, s-a gândit să-i intimideze prin amenințări și persecuție și, astfel, să stingă lumina cerească ce strălucea peste oameni, dezvăluind caracterul lui Dumnezeu și făcând clară răutatea arhiamăgitorului.

Ceea ce Satana i-a condus pe oameni să facă în trecut, îi va conduce, dacă este posibil, să facă din nou. Biserica timpurie a fost înșelată de vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului, iar apostazia a fost introdusă în rândurile celor care mărturiseau că-L iubesc pe Dumnezeu. Astăzi, dacă poporul lui Dumnezeu nu se trezește din somn, va fi luat prin surprindere de șiretlicurile lui Satana. Printre cei care pretind că cred în revenirea curândă a Mântuitorului, cât de mulți sunt cei care au alunecat de la credință, cât de mulți și-au pierdut dragostea dintâi și au căzut sub descrierea adresată bisericii Laodiceea, care spune că nu sunt nici reci, nici în clocot. Satana va face tot posibilul să-i țină într-o stare de indiferență și amorțeală. Fie ca Domnul să le descopere oamenilor primejdiile care sunt în fața lor, ca să se poată trezi din somnul lor spiritual, să-și pregătească lămpile și să fie găsiți printre cei ce-L așteaptă pe Mire când se va întoarce de la nuntă.

Zilele în care trăim sunt pline de evenimente și de primejdii. Semnele sfârșitului se înmulțesc în jurul nostru, iar evenimentele care urmează să se întâmple, vor avea un caracter mai teribil decât ceea ce lumea a cunoscut până acum. „Când vor zice: «Pace și liniște!», atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei […].” Dar pentru cei care au lumina adevărului, a fost scris: „Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, astfel încât ziua aceea să vină peste voi ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji.” „Și aceasta fiindcă știți ce vremuri sunt: este deja ceasul să vă treziți din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârșite, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm deci de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii.” „Vegheați, așadar, pentru că nu știți când vine stăpânul casei – seara sau la miezul nopții sau la cântatul cocoșului sau în zori – ca nu cumva, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind.”

Este mare nevoie ca credința noastră slăbită să fie însuflețită și să putem păstra pentru întotdeauna înaintea minții dovezile că Domnul nostru vine în curând, pentru a fi găsiți oricând nu doar așteptând, ci și veghind și lucrând. Noi nu trebuie să fim găsiți în așteptare inactivă, pentru că acest lucru duce la neglijarea vieții și deficiență de caracter. Noi trebuie să realizăm că judecățile lui Dumnezeu sunt pe cale să cadă pe pământ și că trebuie să le prezentăm cu mai multă seriozitate oamenilor, avertizarea pe care Domnul ne-a însărcinat să o dăm: „Pentru că atunci va fi o strâmtorare mare, cum n‑a mai fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi.” „Oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care vor veni asupra lumii, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci, Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nor cu putere și slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, priviți în sus și ridicați‑vă capetele, fiindcă răscumpărarea voastră se apropie!””

Oricine pretinde a crede că Domnul vine în curând, să cerceteze Scripturile ca niciodată mai înainte, pentru că Satana este hotărât să încerce fiecare șiretlic posibil pentru a ține sufletele în întuneric și pentru a orbi mintea în fața primejdiilor timpului în care trăim. Fiecare credincios să-și pună mâna pe Biblie cu rugăciune serioasă, ca să poată fi luminat de Duhul Sfânt cu privire la ceea ce este adevărul, ca să poată cunoaște mai mult din Dumnezeu și Isus Hristos, pe care El L-a trimis. Căutați adevărul ca pe o comoară ascunsă și dezamăgiți-l pe vrăjmaș. Timpul de încercare este chiar asupra noastră, pentru că marea strigare a îngerului al treilea a început deja în descoperirea neprihănirii lui Hristos, mântuitorul care iartă păcatul. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul. Pentru că lucrarea fiecăruia la care a ajuns mesajul de avertizare, este să-L înalțe pe Isus, să-L prezinte lumii așa cum este descoperit în tipuri, umbrit în simboluri, manifestat în revelațiile profeților, dezvăluit în lecțiile date ucenicilor Lui și în minunile uimitoare făcute pentru fiii oamenilor. Cercetați Scripturile, pentru că ele sunt cele care mărturisesc despre El.

Dacă vreți să stați în picioare în timpul de strâmtorare, trebuie să-L cunoașteți pe Hristos și să vă însușiți darul neprihănirii Lui, neprihănire pe care El i-o atribuie păcătosului pocăit. Înțelepciunea omenească nu va fi de folos pentru a concepe un plan de mântuire. În afara marelui plan al Învățătorului divin, filosofia umană este zadarnică, roadele celor mai nobile puteri ale omului sunt fără valoare. Nicio slavă nu i se cuvine omului. Tot ajutorul și toată slava omenească se află în țărână, pentru că adevărul, așa cum este el în Isus, este singura cale disponibilă [1073] prin care omul poate fi mântuit. Omul are privilegiul de a se uni cu Hristos, iar apoi divinul și umanul se combină. Numai în această uniune trebuie să rămână speranța omului, pentru că, pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu atinge sufletul, puterile acestuia sunt însuflețite, iar omul devine o creatură nouă în Isus Hristos. El S-a arătat pentru a aduce viața și nemurirea la lumină. El spune: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” Psalmistul declară: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.”

Să studiem, așadar, cuvântul lui Dumnezeu, ca să putem să-L cunoaștem pe Cel în care nu există întuneric. Isus spune: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” Subiectul care atrage inima păcătosului este Hristos, și El răstignit. Pe crucea de la calvar, Isus este descoperit lumii într-o iubire de neegalat. Prezentați-L astfel mulțimii înfometate, iar lumina iubirii Lui va câștiga oamenii de la întuneric la lumină, de la păcat la ascultare și adevărată sfințenie. Contemplarea lui Isus pe crucea calvarului, ne conștientizează de caracterul atroce al păcatului, așa cum nimic altceva nu ne poate conștientiza. Păcatul a cauzat moartea iubitului Fiu al lui Dumnezeu, iar păcatul este călcarea legii. Asupra Lui au fost puse nelegiuirile noastre, ale tuturor. Păcătosul aprobă apoi că legea este bună. Căci el își dă seama că aceasta îi condamnă faptele rele, în timp ce preamărește dragostea inegalabilă a lui Dumnezeu care i-a asigurat mântuirea, prin atribuirea neprihănirii Aceluia care n-a cunoscut niciun păcat și în a cărui gură nu s-a găsit vină. [1074]