Review and Herald, 26 iulie 1892

CERCETAȚI SCRIPTURILE

Hristos a spus: „Voi cercetați Scripturile pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, și tocmai ele mărturisesc despre Mine!” Datoria de a cerceta Scripturile este pusă asupra fiecărui fiu și a fiecărei fiice a lui Adam. Isus zice: „[…] ele mărturisesc despre Mine.” Tatăl a fost descoperit în Fiul, iar studiindu-L pe Hristos, noi putem învăța despre Tatăl. Să cercetăm, atunci, cuvântul lui Dumnezeu cu inimi liniștite, supuse și să citim mărturiile privitoare la Domnul și Învățătorul nostru. Să nu căutăm cu interes profund să obținem spiritul Lui, să-I imităm exemplul și să respirăm în atmosfera prezenței Lui, care este lumină și iubire? Cu câtă nerăbdare ar trebui să studiem fiecare lecție care a ieșit de pe buzele Lui divine! Cât de mult ar trebui să-I prețuim instrucțiunile! Cu câtă ardoare ar trebui să căutăm să imităm caracterul și viața Sa, și să perseverăm în a cunoaște mai multe și mai multe dintre adevărurile cerești pe care El le-a predat. Dacă am vrea să practicăm adevărurile pe care ni le-a dat, am putea desăvârși o experiență care ar fi de cea mai mare valoare pentru noi și pentru lume.

Isus le-a prezentat ucenicilor Lui noi perspective de adevăr, și cât de profund a fost înțelesul afirmațiilor Lui, în comparație cu cel al lecțiilor rostite vreodată de buze omenești! „Dumnezeu a fost arătat în carne, declarat drept în Duhul, văzut de îngeri, predicat neamurilor, a fost crezut în lume și primit sus în slavă.”

Cum vom cerceta Scripturile? Vom înfige țărușii doctrinei noastre, unul după altul, și apoi vom încerca să facem ca toată Scriptura să se potrivească opiniilor noastre prestabilite? Ori ne vom aduce ideile și opiniile în fața Scripturii, și ne vom măsura teoriile, pe toate părțile, cu Scripturile adevărului? Mulți dintre cei care citesc și chiar predau Biblia, nu înțeleg adevărul prețios pe care îl predau sau îl studiază. Oamenii susțin erori, deși adevărul este în mod clar subliniat, iar dacă și-ar aduce doctrinele la cuvântul lui Dumnezeu și nu l-ar citi în lumina doctrinelor lor pentru a dovedi că ideile lor sunt bune, ei nu ar umbla în întuneric și orbire și nici n-ar îndrăgi eroarea. Mulți dau cuvintelor Scripturii un sens care să se potrivească propriilor opinii și se induc în eroare pe ei înșiși și îi înșală pe alții cu interpretările lor greșite ale cuvântului lui Dumnezeu. Când luăm cuvântul lui Dumnezeu ca să-l studiem, ar trebui să facem acest lucru cu inima umilă. Tot egoismul și toată dragostea de a fi originali ar trebui puse deoparte. Opiniile mult timp îndrăgite nu trebuie să fie considerate infailibile. Lipsa de disponibilitate din partea evreilor de a renunța la tradițiile lor demult stabilite, s-a dovedit a fi ruina lor. Ei au fost hotărâți să nu vadă niciun defect în propriile lor opinii sau în propriile intrepretări ale Scripturii. Însă oricât de mult timp au întreținut oamenii anumite idei, dacă acestea nu sunt clar susținute prin cuvântul scris, ar trebui respinse.

Cei care își doresc cu sinceritate adevărul nu vor fi reticenți în a-și lăsa deschise pozițiile pentru investigare și critică și nu vor fi iritați dacă opiniile și ideile lor sunt contrazise. Acesta a fost spiritul nutrit printre noi cu patruzeci de ani în urmă. Ne adunam împreună, cu sufletele împovărate, rugându-ne să fim una în credință și învățătură, pentru că știam că Hristos nu este divizat. Pe rând, fiecare subiect era obiectul cercetării. Solemnitatea a caracterizat aceste ședințe de cercetare. Scripturile erau deschise cu un sentiment de respect amestecat cu teamă și uimire. Posteam de multe ori, pentru a fi în stare să înțelegem mai bine adevărul. După rugăciune serioasă, dacă vreun lucru nu era înțeles, era discutat, și fiecare își exprima opinia în mod liber. Apoi, ne plecam din nou în rugăciune, și cereri serioase se înălțau la cer, ca Dumnezeu să ne ajute să ne privim ochi în ochi, pentru a putea fi una, după cum Hristos și Tatăl sunt una. S-au vărsat multe lacrimi. Dacă un frate îl mustra pe altul pentru că nu a înțeles un pasaj așa cum el l-a înțeles, cel mustrat îl lua după aceea de mână pe fratele său și spunea: „Să nu întristăm Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Isus este cu noi. Să ne păstrăm un spirit umil și dispus să învețe.” Iar fratele abordat spunea: „Iartă-mă, frate, ți-am făcut o nedreptate.” Apoi, ne plecam din nou în rugăciune. Am petrecut multe ore în acest fel. În general, nu studiam împreună mai mult de patru ore, dar, uneori, toată noaptea era petrecută în cercetarea solemnă a Scripturilor, ca să putem înțelege adevărul pentru timpul nostru. În unele ocazii, Duhul lui Dumnezeu venea peste mine și fragmentele dificile erau lămurite prin calea stabilită de Dumnezeu, iar apoi exista o armonie perfectă. Toți eram o minte și un duh.

Am căutat cu cea mai mare seriozitate ca Scripturile să nu fie denaturate pentru a se potrivi opiniilor vreunui om. Am încercat să ne facem diferențele cât de mici posibil, neinsistând asupra punctelor de mică importanță, asupra cărora existau opinii diferite. Dar povara fiecărui suflet a fost aceea de a aduce printre frați o dispoziție care să poată răspunde la rugăciunea lui Hristos, ca ucenicii Lui să fie una după cum El și Tatăl sunt una. Câteodată, unul sau doi dintre frați se așezau cu încăpățânare împotriva punctelor de vedere prezentate și acționau după sentimentele firești ale inimii. Însă atunci când apărea această dispoziție, ne suspendam cercetările și întâlnirea, pentru ca fiecare să poată avea oportunitatea de a merge la Dumnezeu în rugăciune și, fără să converseze cu alții, să studieze punctul diferit de vedere, cerând lumină din cer. Ne despărțeam cu expresii de prietenie, pentru a ne întâlni din nou, cât mai curând posibil, pentru o viitoare cercetare. Câteodată, puterea lui Dumnezeu venea asupra noastră într-un mod special, iar atunci când lumina clară dezvăluia punctele de adevăr, plângeam și ne bucuram împreună. Îl iubeam pe Isus; ne iubeam unul pe altul.

În acele zile, Dumnezeu a lucrat pentru noi, iar adevărul era prețios pentru sufletele noastre. Este necesar să existe astăzi o unitate care va rezista testului încercării. Noi suntem aici în școala Învățătorului, pentru a putea fi pregătiți pentru școala de sus. Noi trebuie să învățăm să suportăm dezamăgirile într-o manieră asemenea lui Hristos, iar lecția învățată astfel, va fi foarte importantă pentru noi.

Avem multe lecții de învățat și multe, multe de dezvățat. Doar Dumnezeu și cerul sunt infailibili. Cei care cred că niciodată nu vor trebui să renunțe la o înțelegere îndrăgită, că niciodată nu vor avea ocazia de a-și schimba o opinie, vor fi dezamăgiți. Atâta timp cât ținem la propriile noastre idei și opinii cu persistență hotărâtă, nu putem avea unitatea pentru care S-a rugat Hristos.

Dacă cei care sunt mulțumiți de sine, ar putea vedea cum îi privește universul lui Dumnezeu, dacă s-ar vedea pe ei înșiși așa cum îi vede Dumnezeu, ar vedea o asemenea slăbiciune, o asemenea lipsă evidentă de înțelepciune, încât ar striga către Domnul ca să le fie neprihănire. Ei ar dori să se ascundă de ochii Lui. Apostolul spune: „Voi nu sunteți ai voștri. Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” Când ideile și planurile noastre sunt sfărâmate, când oamenii care au depins de judecata noastră, înțeleg că Domnul îi va conduce să acționeze și să judece pentru ei înșiși, noi nu trebuie să simțim că trebuie să-i cenzurăm sau să exercităm o autoritate arbitrară pentru a-i constrânge să ne primească ideile. Cei care sunt așezați în poziție de autoritate, ar trebui să cultive constant stăpânirea de sine. Sunt recunoscătoare că Dumnezeu este un conducător înțelept. Oricine este un adevărat ucenic al lui Hristos va fi umil, își va ridica crucea și, cu blândețe, va merge pe drumul pe care Isus cel tăgăduitor și jertfitor de Sine îl conduce. Dezamăgirile se pot dovedi a fi cele mai mari binecuvântări pentru noi. Noi trebuie să învățăm că și alții au drepturi așa cum și noi avem, iar atunci când vreunul din frații noștri primește o nouă lumină asupra Scripturii, ar trebui să-și explice în mod deschis poziția și fiecare lucrător ar trebui să cerceteze Scripturile cu un spirit de imparțialitate, pentru a vedea dacă punctele prezentate pe un subiect nou pot fi dovedite prin cuvântul inspirat. „Iar robul Domnului nu trebuie să se țină de controverse, ci să fie blând cu toți, în stare să‑i învețe pe alții, plin de îngăduință răbdătoare, [991] să‑i îndrepte cu blândețe pe împotrivitori, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăință, ca să ajungă la cunoștința deplină a adevărului.” Fiecare suflet trebuie să privească spre Dumnezeu cu căință și smerenie, ca Dumnezeu să-l poată călăuzi, conduce și binecuvânta. Noi nu trebuie să avem încredere ca alții să cerceteze Scripturile pentru noi. Unii dintre frații noștri conducători au luat frecvent poziții de partea greșită, iar dacă Dumnezeu ar trimite un mesaj și ar aștepta ca acești frați mai în vârstă să deschidă calea pentru înaintarea ei, ea nu ar ajunge niciodată la oameni. Acești frați vor fi în această poziție până când vor deveni părtași ai naturii divine într-o măsură mai mare decât au fost în trecut. Este tristețe în ceruri din cauza orbirii spirituale a multora dintre frații noștri. Lucrătorii noștri tineri, care ocupă poziții mai puțin importante, trebuie să facă eforturi hotărâte pentru a veni la lumină, să sape mai adânc și mai adânc în mina adevărului.

Mustrarea Domnului va fi asupra celor care vor să fie păzitorii doctrinei, care vor să blocheze calea, astfel încât lumina mai mare să nu vină la oameni. O mare lucrare trebuie făcută, iar Dumnezeu vede că liderii noștri au nevoie de lumină mai mare, pentru a se putea uni cu mesagerii pe care El îi va trimite pentru a îndeplini lucrarea pe care le-a destinat-o. Domnul a ridicat soli și i-a înzestrat cu Duhul Lui, și a spus: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” Nimeni să nu-și asume riscul de a se interpune între popor și solia cerului. Solia lui Dumnezeu va ajunge la oameni. Și dacă nu există niciun glas printre oameni care să vestească această solie, atunci pietrele vor striga. Îi cer fiecărui lucrător să-L caute pe Domnul, să pună deoparte mândria, să pună deoparte lupta pentru supremație și să-și umilească inima înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce ține bisericile în slăbiciune este răceala inimii și necredința celor care ar fi trebuit să aibă credință.

M-aș bucura din toată inima să-i văd pe toți cei care sunt legați de lucrare că își ocupă locul pentru a ține ridicat steagul lui Isus, ca atunci când lucrarea lor se va termina, să poată spune la fel ca Pavel: „M‑am luptat lupta cea bună, mi‑am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății [neprihănirii], pe care mi‑o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” [992]