Review and Herald, 6 decembrie 1892

SUNAȚI CLAR DIN TRÂMBIȚĂ

Ne grăbim spre conflictul final și nu este timp pentru compromis. Nu este timp pentru a ne ascunde adevărata față. Atunci când lupta se întețește, nimeni să nu devină trădător. Nu este momentul să ne depunem sau să ne ascundem armele și să-i dăm lui Satana avantaj în război. Dar, dacă nu vegheați și nu vă păstrați hainele nepătate de lume, nu veți rămâne credincioși Căpeteniei noastre. Nu este timpul ca străjerii să doarmă pe zidurile Sionului. Aceștia să fie foarte treji. Strigați către cel ce veghează împreună cu voi: „Vine dimineața, și este tot noapte. Nu este momentul acum să ne încetinim eforturile, să devenim pasivi și fără viață. Nu e momentul să ne ascundem lumina sub obroc, să vorbim cuvinte plăcute, să profețim înșelător. Fiecare putere trebuie să fie folosită pentru Dumnezeu. Trebuie să vă păstrați loialitatea, să dați mărturie pentru Dumnezeu și pentru adevăr. Nu vă lăsați abătuți de orice sugestie pe care lumea o poate face. Nu ne putem permite să facem compromis. Este o problemă vie înaintea noastră, de importanță vitală pentru rămășița poporului lui Dumnezeu, foarte aproape de încheierea istoriei acestui pământ, pentru că sunt implicate interese veșnice. Chiar în ajunul crizei, nu este momentul să fim găsiți cu o inimă rea și necredincioasă, care se îndepărtează de viul Dumnezeu.

Apostazia inițială a început prin neîncredere și negarea adevărului. Însă, dacă vrem să biruim, trebuie să ne fixăm cu fermitate ochii credinței asupra lui Isus, căpetenia mântuirii noastre. Noi trebuie să urmăm exemplul lui Hristos; și în tot ceea ce a făcut Isus pe pământ, El a avut ochii îndreptați doar spre slava lui Dumnezeu. El spune: „Fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl Meu.” „Aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” În tot ce a făcut, El înfăptuia voia Tatălui Său, astfel încât, viața Lui de pe pământ, a fost o manifestare a perfecțiunii divine. Divinitatea și umanitatea erau unite în Hristos, ca să ne dezvăluie scopul lui Dumnezeu și să aducă omul în strânsă comuniune cu Sine însuși. Această unire ne va permite să biruim vrăjmașul, pentru că, prin credința în Hristos, vom avea putere divină. Vor veni zile (pentru că vrăjmașul lucrează în acest scop) în care legea lui Dumnezeu va fi făcută fără valoare. Pe măsură ce se apropie acele zile, supușii loiali lui Dumnezeu trebuie să răspundă urgenței, manifestând un zel mai fierbinte, dând o mărturie mai clară și neclintită.

Dar, în timp ce trebuie să vorbim ca având autoritate, nu trebuie să facem nimic într-un spirit sfidător. Dacă inimile noastre Îi sunt predate pe deplin lui Dumnezeu, vom uni blândețea și dragostea cu adevărul și hotărârea. Să nu vorbim de rău pe nimeni, să nu fim „certăreți, ci pașnici, arătând blândețe față de toți oamenii”.

Este timpul ca poporul lui Dumnezeu să-și preia atribuțiile, să fie credincios în lucrurile mici, deoarece rezultatele mari depind de îndeplinirea justă a lucrurilor mici. Nu părăsiți lucrul care trebuie făcut din cauză că, după părerea voastră, acesta pare mic și neimportant. Curățați toate gunoaiele, reparați spărturile imediat ce apar. Să nu existe nicio diferență sau disensiune între lucrători. Să meargă toți la lucru pentru a-l ajuta pe cel care are nevoie de ajutor. Există o cauză pentru marea slăbiciune din bisericile noastre, și această cauză este greu de eliminat, pentru că este eul. Problemele nu apar din cauză că oamenii au prea multă voință, ci pentru că au prea multă voință a sinelui. Întreaga voință trebuie să-I fie sfințită lui Dumnezeu. Urmașii lui Hristos trebuie să cadă pe Stâncă și să fie zdrobiți, pentru că, în fiecare dintre cei care intră pe porțile cetății lui Dumnezeu, eul trebuie să fie răstignit. Acest spirit aprig, care apare în inimile unora din biserică atunci când ceva nu merge după placul lor, trebuie să fie supus, pentru că nu este Duhul lui Hristos. Este într-adevăr momentul să revenim la dragostea dintâi și să trăim în pace între noi. Noi trebuie să facem evident că nu suntem doar cititori ai Bibliei, ci credincioși ai acesteia. Dacă suntem uniți cu Hristos, vom fi uniți unul de altul. Isus spune: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v‑am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” „Noi, care suntem tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne facem pe plac nouă înșine. Fiecare din noi să facă pe plac aproapelui în ce este bine, spre zidire. Căci nici Hristos nu Și‑a făcut pe plac Lui Însuși, ci, după cum este scris: Ocările celor ce Te ocărăsc au căzut peste Mine. […] Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea aceleași gânduri unii față de alții ca și Hristos Isus, pentru ca împreună, cu o singură gură, să‑L slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.”

Numărul membrilor noștri este în creștere, facilitățile noastre sporesc, și toate acestea necesită unitate între lucrători, consacrare totală și devotament temeinic pentru cauza lui Dumnezeu. Nu există niciun loc în lucrarea lui Dumnezeu pentru lucrători cu inima împărțită, pentru cei care nu sunt nici reci, nici în clocot. Isus spune: „O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” Printre cei care sunt cu inima împărțită se află cei care se mândresc cu marea lor prudență în a primi „lumina nouă”, cum o numesc ei. Însă eșecul lor de a primi lumina este cauzat de orbirea lor spirituală, pentru că ei nu pot discerne căile și lucrările lui Dumnezeu. Cei care se așază împotriva luminii prețioase a cerului, vor accepta mesaje pe care nu Dumnezeu le-a trimis și vor deveni, astfel, periculoși pentru cauza lui Dumnezeu, pentru că vor fixa standarde false.

Există bărbați în cauza noastră care ar putea fi de mare folos dacă ar învăța de la Hristos și ar înainta din lumină în mai multă lumină, dar, pentru că nu vor, sunt obstacole reale, punând mereu întrebări, risipind timp prețios în dispute și necontribuind la ridicarea spirituală a bisericii. Ei direcționează în mod greșit mințile și îi conduc pe oameni să accepte sugestii periculoase. Ei nu pot vedea departe, nu pot vedea sfârșitul problemei. Forța lor morală este irosită pe nimicuri, pentru că ei văd un atom cât o lume, și o lume cât un atom.

Mulți s-au încrezut în înțelepciunea oamenilor și au slăvit-o, mai mult decât s-au încrezut în Hristos și în adevărul prețios și sfințitor pentru acest timp. Ei au nevoie de ungere cerească, pentru a putea înțelege ce este lumina și adevărul. Ei îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că nu sunt limitați la un făgaș îngust, dar nu văd amploarea și vasta extindere a principiilor adevărului și nu sunt luminați de Spiritul lui Dumnezeu ca să vadă larghețea imensă a cerului. Ei admiră teoriile făcute de om și umblă în scânteile făcute de vreascurile lor, îndepărtându-se tot mai mult și mai mult de principiile autentice ale acțiunii creștine, menite să-i facă pe oameni înțelepți pentru mântuire. Ei se străduiesc să răspândească evanghelia, dar o separă tocmai de măduva și viața ei. Ei spun: „Să lumineze lumina”, dar o acoperă, ca să nu strălucească în raze clare peste temele pe care au nevoie să le înțeleagă. Unii își consumă râvna în planuri care nu pot fi realizate fără primejdie pentru biserică.

În acest timp, biserica nu ar trebui să fie distrasă de la obiectul principal de interes vital, spre lucruri care nu vor aduce sănătate și curaj, credință și putere. Ei trebuie să vadă, și prin acțiunile lor să mărturisească faptul că evanghelia este cutezătoare.

Străjerii de pe zidurile Sionului trebuie să fie vigilenți și să nu doarmă nici ziua, nici noaptea. Dar dacă ei nu au primit solia de pe buzele lui Hristos, trâmbițele lor vor da un sunet nesigur. Fraților, Dumnezeu vă cheamă, atât pe cei din lucrare, cât și pe laici, să ascultați glasul Lui vorbindu-vă în cuvântul Lui. Primiți adevărul Lui în inimă, ca să puteți fi spiritualizați prin puterea lui vie și sfințitoare. Apoi, [1077] solia distinctă pentru acest timp, să fie transmisă de la străjer la străjer, pe zidurile Sionului.

Acesta este un timp de îndepărtare de adevăr și neprihănire, un timp în care trebuie să rezidim vechile dărâmături și, cu efort interesat, să lucrăm pentru a pune temelia multor generații.

„[…] «Vei fi numit ‚Dregător de spărturi’, ‚Cel ce drege drumurile și face țara cu putință de locuit’. Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov», căci gura Domnului a vorbit.”

„«Ascultați-Mă, voi care cunoașteți neprihănirea, popor care ai în inimă legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor și nu tremura de ocările lor! Căci îi va mânca molia ca pe o haină și-i va roade viermele cum roade lâna, dar neprihănirea Mea va dăinui în veci și mântuirea Mea se va întinde din veac în veac.» Trezește-te, trezește-te și îmbracă-te cu putere, braț al Domnului! Trezește-te, ca în zilele de odinioară și în veacurile din vechime! […] Nu ești Tu acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, și ai croit în adâncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpărați? Astfel, cei răscumpărați de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruință și o bucurie veșnică le va încununa capul; îi va apuca veselia și bucuria, iar durerea și gemetele vor fugi. «Eu, Eu vă mângâi. Dar cine ești tu, ca să te temi de omul cel muritor și de fiul omului, care trece ca iarba, și să uiți pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile și a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului? În curând, cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă și nu va duce lipsă de pâine. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care stârnesc marea și fac să-i urle valurile și al cărui nume este Domnul oștirilor. Eu pun cuvintele Mele în gura ta și te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi și să întemeiez un pământ nou și să zic Sionului: ‚Tu ești poporul Meu!’»”

„De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui și izbăvirea lui, ca o făclie care s-aprinde. Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, și toți împărații slava ta și-ți vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău. Nu te vor mai numi «Părăsită», și nu-ți vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: «Plăcerea Mea este în ea», și țara ta o vor numi Beula (Măritată) căci Domnul Își pune plăcerea în tine și țara ta se va mărita iarăși.”

În timp ce țineți cu fermitate stindardul adevărului, proclamând legea lui Dumnezeu, fiecare suflet să-și amintească faptul că credința lui Isus este legată de poruncile lui Dumnezeu. Îngerul al treilea este reprezentat ca zburând prin mijlocul cerului, strigând cu glas tare: „Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Prima, a doua și a treia solie îngerească sunt legate între ele. Dovezile adevărului statornic, veșnic al acestor solii grandioase, care înseamnă atât de mult pentru noi, care au trezit o opoziție atât de aprigă în lumea religioasă, nu se pot stinge. Satana caută în mod constant să-și arunce umbra infernală asupra acestor solii, pentru ca rămășița poporului lui Dumnezeu să nu deosebească în mod clar importanța lor, timpul și locul acestora; dar ele sunt vii și trebuie să își exercite puterea asupra experienței noastre religioase până la sfârșitul timpului.

Influența acestor solii a fost adâncirea, lărgirea și punerea în mișcare a izvoarelor acțiunii în mii de inimi, aducând la existență instituții de învățământ, case de editură și instituții de sănătate. Toate acestea sunt instrumentele lui Dumnezeu menite să coopereze în marea lucrare reprezentată de primul, al doilea și al treilea înger care zboară prin mijlocul cerului pentru a avertiza locuitorii lumii că Hristos va veni din nou cu putere și slavă mare. Profetul spune: „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare și a zis: «A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns locuință a ddemonilor […].»” Este aceeași solie care a fost vestită de cel de-al doilea înger. A căzut Babilonul, „pentru că din vinul mâniei desfrâului ei au băut toate neamurile”.Ce este acel vin? Doctrinele ei false. Ea i-a dat lumii un sabat fals în locul sabatului poruncii a patra și a repetat minciuna pe care Satana i-a spus-o prima dată Evei în Eden – nemurirea naturală a sufletului. Multe erori asemănătoare a răspândit ea în lung și-n lat, „învățând ca învățături niște porunci omenești”.

Când Isus Și-a început lucrarea publică de slujire, a curățat templul de profanarea lui nelegiuită. Printre ultimele Sale lucrări a fost a doua curățare a templului. Deci, în ultima lucrare de avertizare a lumii, sunt făcute două apeluri distincte către biserici. Solia celui de-al doilea înger este: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a dat de băut tuturor neamurilor din vinul desfrâului ei pătimaș!” Și în marea strigare a celui de-al treilea înger, o voce este auzită din cer spunând: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Căci până la cer s‑au îngrămădit păcatele ei și Dumnezeu Și‑a adus aminte de nelegiuirile ei.” [1078]