Scrisoarea 31a, 1894
locul de tabără de la Ashfield, N.S.W., 27 octombrie 1894

CĂTRE  A. R. HENRY

Dragă frate,

M-am trezit în această dimineață la o oră timpurie pentru a-ți scrie lucruri pe care trebuie să ți le prezint în mod direct. Sunt foarte împovărată din cauza ta. Tremur înaintea lui Dumnezeu, pe măsură ce înțeleg lucrurile care mi-au fost prezentate de ani de zile și care au loc de câțiva ani. A existat nelegiuire în purtarea ta față de frații tăi de credință. Satana și-a împlinit cu siguranță voia sa prin tine, de prea multe ori pentru a fi spre binele fraților cu care nu te-ai armonizat. Fratele Eldridge a jucat un rol în aceste operațiuni, iar alții au fost influențați de deciziile tale și au fost făcuți să fie de acord cu nedreptatea manifestată de tine față de semeni. În ședințele voastre, ideile tale pervertite, nesfințite în ceea ce privește oamenii și lucrurile s-au transpus în decizii care nu sunt drepte.

Era de datoria președintelui Conferinței Generale ca, atunci când era convins că oamenii erau evaluați greșit, să stea ferm împotriva unor astfel de acțiuni; dar el nu a făcut întotdeauna acest lucru, pentru că i-a fost frică de tine și [1295] de căpitanul Eldridge. Îți scriu în această dimineață din cauză că aceste lucruri sunt înregistrate împotriva ta în cărțile din ceruri. Atunci când glasul fratelui Olsen ar fi trebuit să fie auzit dojenind și mustrând, el nu a fost auzit. El nu a avut credință în Dumnezeu, ca să pună degetul ferm pe ceea ce, sub conducerea Duhului lui Dumnezeu, știa că este greșit; neavând niciun impediment, ai urmat propriul tău drum, aventurându-te să faci lucrurile în propriul tău spirit, umblând în lumina tăciunilor aprinși de tine. Ai făcut multe acte de nedreptate cu glasul tău, iar cu condeiul ți-ai dat acordul pentru multe lucruri cu care nu-ți va place să te întâlnești la judecată.

Dar există Cineva care cunoaște toate lucrurile. În timp ce eram înaintea fraților mei slujitori din acest loc, Duhul Domnului a lăsat asupra mea povara de a vorbi hotărât lucruri pe care eu nu am îndrăznit să le ascund; în același timp, o carte a fost deschisă înaintea mea și numele lui A. R. Henry a stat în capul unei liste lungi de fapte de nedreptate față de semenii săi. Îți prezint aceasta ca să ții cont de ea. Inima mea este bolnavă și îndurerată, dar nu îndrăznesc să rețin avertizarea. O altă listă a înregistrat oportunitățile neglijate – ocazii când ai fi putut și ar fi trebuit să fii un ajutor și o binecuvântare pentru semenii tăi, dar în care ai fost exact opusul, deoarece sentimentele tale personale și atmosfera care a înconjurat sufletul tău au întunecat vederea ta și nu ai putut discerne că dreptatea și neprihănirea trebuie să caracterizeze cuvintele pe care le rostești și tot ceea ce ai trasat cu condeiul. Pozițiile de încredere ocupate de tine în legătură cu cauza lui Dumnezeu au cerut acest lucru de la condeiul și glasul tău, dar eul, nesupus, nesfințit [1296], nesfânt, a dominat. Tu nu ai umblat în umilință înaintea lui Dumnezeu.

Mă tem pentru frații mei care sunt însărcinați cu responsabilități solemne, pentru că mi s-a arătat cât de dificil este pentru natura umană să fie sub controlul Duhului lui Dumnezeu și să poarte cu smerenie responsabilitățile date de Dumnezeu. Cei pe care Dumnezeu ar vrea să-i facă împuterniciții Săi, oameni valoroși pentru bine, își irosesc viața, din cauză că nu fac în mod continuu din Dumnezeu teama și sfătuitorul lor și nu umblă smeriți înaintea Lui, așa cum a făcut Daniel. Ei se complac în egoism și stimă de sine și nu păstrează o credincioșie strictă, nici nu manifestă un spirit asemănător celui al lui Hristos, în purtarea lor față de cei care sunt proprietatea lui Dumnezeu și pe care Hristos îi numește frații Săi. Dumnezeu a încercat mulți bărbați pe care Duhul Sfânt al lui Dumnezeu i-ar fi putut folosi într-un mod special, dacă ar fi fost credincioși în lucrurile mici și mari, lucrând ca și cum ar sta înaintea întregului univers al cerului; ei ar fi prezentat lumii, îngerilor și oamenilor un exemplu de fapte bune, care ar fi fost ca o lumină strălucitoare aprinsă de pe altarul divin și care strălucește spre lume, nu în raze sporadice, ci în raze clare și constante, crescânde în intensitate, astfel că oamenii, privindu-i, ar fi fost făcuți să-L slăvească pe Tatăl nostru ceresc.

Dumnezeu a notat în cuvinte clare motivele care au împins la acțiune. Nu practicarea religiei curate și neîntinate este cea care a pătruns editura din Battle Creek, cea care a dominat în multele adunări de consfătuire. Nu ea a provocat durere și opresiune, nu ea i-a făcut pe oameni [1297] să strige înaintea lui Dumnezeu pentru dreptate. Dumnezeu nu va fi surd la rugăciunile celor apăsați. Fiecare acțiune care a provocat durere celor răscumpărați de sângele Său El o va cere din mâna celor care o fac, dacă ei nu primesc harul lui Dumnezeu și nu se pocăiesc. Domnul nu va lua parte la nici cel mai mic rău. El nu va aproba deciziile luate împotriva fraților. El îl va pedepsi pe cel ce face răul pentru toate aceste lucruri. Este dificil pentru oamenii care încep să umble în lumina tăciunilor aprinși de ei înșiși să discearnă că acesta nu este foc sacru, ci unul obișnuit, până când nu ajung să zacă în dureri. Citește Isaia 50:10-11.

Îmi este arătat un „așa zice Domnul”, pe care îl prezint în fața ta. Dumnezeu este de temut, pentru că El este un Dumnezeu gelos. Cei care, în providența Lui, sunt așezați în poziții de răspundere pentru a face lucrarea Lui au întregul univers ceresc deschis în fața lor, de la care ei își pot lua putere. Mi-a fost arătat de Dumnezeu că lucrarea Sa a fost în mare măsură stricată, deoarece spiritului și atributelor lui Satana li s-a permis să aibă controlul. Tăcerea înseamnă darea acordului, iar atunci când oamenii care sunt angajați în lucrarea sacră a lui Dumnezeu permit ca propriile plăceri și neplăceri să predomine, astfel încât ei înșiși fac – sau permit unui alt om să facă – cele mai mici acte de nedreptate față de frații lui Isus Hristos, toate acestea sunt înregistrate ca fiind făcute Lui, în persoana urmașilor Săi. Acești oameni poate că nu sunt falși, poate că ei fac doar greșeli, dar cei aflați în poziții de încredere să ia seama cum le tratează pe toate; să își amintească faptul că ei înșiși nu sunt lipsiți de abateri și greșeli.

Dacă o persoană căreia Dumnezeu i-a încredințat moștenirea Lui, ca [1298] să vegheze asupra sufletelor ca unul care trebuie să dea socoteală, vede vreo oaie sau vreun miel al pășunii lui Dumnezeu tratat într-o manieră despre care judecata lui îi spune că nu este dreaptă, însă el nu spune nimic și nu protestează împotriva unui asemenea lucru, păcatul este înregistrat nu numai în dreptul făcătorului de rele, ci și al celui care a știut despre acesta și a permis să se facă greșeala atunci când ar fi putut să o împiedice. El se teme că își va pierde sau slăbi influența asupra lucrătorilor tari și încăpățânați în spirit și tace atunci când glasul lui ar trebui să fie auzit în numele adevărului și al neprihănirii. El este un ispravnic necredincios. Puterea de discernământ este afectată, concepția clară despre corectitudine și dreptate devine confuză, iar gândul și voia lui Dumnezeu sunt întunecate de spiritul și ideile ființelor omenești care sunt sub stăpânirea vrăjmașului.

Aceste cuvinte mi-au fost prezentată în mod convingător: Isaia 29:9-24. Aceasta este descrierea exactă pe care Dumnezeu a dat-o căii care a fost urmată în Battle Creek de oamenii presupuși a fi de încredere. Din nou și din nou, am fost dusă în duhul în comitetele voastre și am văzut că principiile celor zece porunci au fost încălcate de oameni. Nu s-a arătat dragoste supremă față de Dumnezeu, nici dragoste față de semeni ca față de sine însuși. Oricine a pus la îndoială cursul acțiunii pe care ei le-au considerat înțelept de urmat a fost tratat cu neplăcere și disprețuit din toată inima. Tocmai oamenii pe care Dumnezeu i-a însărcinat cu o solie pentru poporul Său nu au fost tratați cu respect; și A. R. Henry, împreună cu cei în armonie cu el, [1299] dacă ar fi avut puterea în mâinile sale, ar fi respins nu doar solia, așa cum a și făcut, ci și solii pe care Dumnezeu i-a trimis. Acești oameni au fost însărcinați cu o lucrare pentru Domnul și dacă gura lor ar fi fost închisă și vocile lor reduse la tăcere, Dumnezeu i-ar fi ridicat pe alții să facă această lucrare. În cazul în care nicio voce omenească nu ar putea fi auzită, El ar da glas pietrelor pentru a vesti adevărata solie, care El vrea să ajungă la oameni.

Va analiza fratele Henry ce fel de spirit au nutrit ei cu privire la solie și soli? Cât de aspre au fost sentimentele tale împotriva lor! Crezi că Dumnezeu v-a condus? Aceste sentimente așteaptă să renască. Dacă în istoria bărbaților care au purtat această solie a evangheliei s-ar întâmpla ceva care ar dovedi că sunt supuși greșelii, nedesăvârșiți ca voi înșivă, nu v-ați mai gândi deloc la propriile erori și greșeli, ci ați manifesta sentimentele cele mai aspre împotriva lor. Este timpul ca de urgență să fiți în întregime convertiți, ca păcatele voastre să meargă înainte la judecată și să fie șterse acum, în timpul de probă, înainte să fie pentru totdeauna prea târziu ca greșelile să mai fie îndreptate. Citiți Isaia 30:8-13.

Nu am îndrăznit să-ți spun cuvinte moi. Nu am îndrăznit să fac profeții înșelătoare. Ți-am spus cuvântul Domnului, dar unele lucruri nu le-am comunicat într-un mod atât de clar și tăios, după cum cerea situația. Tu nu ai primit Mărturiile de avertizare și mustrare pe care Domnul le-a dat. Tu simți ură față de solia pe care solii Săi aleși au vestit-o. [1300] Ai acționat și ți-ați exprimat ura din inimă cât de mult ai îndrăznit. Dacă Isus ar fi fost pe pământ, El ar fi curățat curțile templului Său de cumpărători și vânzători, i-ar fi izgonit pe oamenii care fac schimburi nedrepte și ar fi zis: „Luați acestea de aici”, pentru că „este scris: Casa Mea va fi o casă de rugăciune, dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.”

Fraților, există lucruri de care trebuie să vă pocăiți, lucruri care trebuie reparate, în măsura în care este posibil să fie reparate. Voi ați socotit pe un om vinovat pentru un cuvânt. Măcar că, dacă Dumnezeu s-ar fi ocupat de voi și v-ar fi tratat tot atât de necruțător și nemilos cum i-ați tratat voi pe unii care au apelat la voi și care aveau nevoie de ajutorul vostru, voi nu ați fi putut găsi milă, nici iertare. Ați făcut o lucrare pe care nu o voi numi pe adevăratul ei nume. Este o lucrare care necesită o pocăință profundă. Persoanele nedreptățite nu se puteau aștepta la nicio dreptate, pentru că simpatiilor și antipatiilor le-a fost îngăduit să aibă controlul. Cei care ar fi trebuit să stea pentru dreptate și cinste, dar care au permis deciziilor voastre să domine în ședințele de comitet, ar fi putut proceda mult mai corect, dacă nu ar fi lăsat lucrurile să meargă înainte fără nicio obiecție din partea lor. Dar ei au făcut acest lucru din nou și din nou; conștiința le-a fost răsucită, mintea le-a ajuns confuză și întunecată, astfel încât ei nu simt păcatul și pericolul de a permite ca oameni neconvertiți, nesfințiți să stăpânească când se iau decizi ce privesc măsurile care trebuie luate în lucrarea lui Dumnezeu.

„Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău, care spun că întunericul este lumină și lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață și dulceața în loc de amărăciune!” Oamenii pot avea [1301] capacități primite în grijă de la Dumnezeu, dar dacă nu sunt oameni umili, oameni convertiți zi de zi, ca vase de onoare, ei vor face mai mult rău tocmai din cauza acestor capacități. Dacă nu sunt elevi ai lui Hristos Isus, dacă nu se roagă și nu țin sub control tendințele lor naturale, moștenite și cultivate, trăsăturile de caracter pe care Dumnezeu le urăște vor perverti judecata celor care se asociază cu ei.

Nu a vorbit Dumnezeu de ani de zile, la timp și nelatimp, fără ca voi să auziți și să ascultați glasul Lui? Pentru fiecare dintre cei aflați în legătură cu editura, puterea spre bine vine de la Hristos Isus; puterea salvatoare a harului nu este o lucrare la întâmplare, ci ea constă într-o relație reală între omul păcătos și Tatăl său ceresc, între păcătos și Avocatul său divin. Fiecare om aflat în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu are măsura responsabilității lui. De la sine, el nu poate face nimic, dar Dumnezeu este puterea de viață, iar agentul omenesc trebuie să lucreze, înțelegând responsabilitatea sa personală și utilizând vâslele pe care Dumnezeu le-a pus în mâinile sale.

Frate Henry, inima ta a fost în vrăjmășie cu frații tăi. Tu ai avut multă lumină și multe dovezi și ai fost deseori convins de Duhul lui Dumnezeu, dar spiritul tău egoist, încăpățânat a refuzat să se plece cu umilință înaintea lui Dumnezeu și să-și mărturisească greșelile. Inima ta s-a împietrit și îmi pare rău să spun că tu și asociații tăi ați avut atât de multă lumină pe care ați refuzat-o, încât nu veți crește în lumină până când nu vă veți întoarce de pe drumul pe care ați apucat. Atât de mult timp ai glumit și te-ai opus [1302] Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, așa cum a făcut faraon, încât pericolul în care ești este mult mai mare decât al lui. Oamenii cu același fel de gândire te-au susținut, iar cei care cunosc pericolul în care te afli și totuși nu ți l-au făcut cunoscut trebuie să-I dea socoteală lui Dumnezeu, pentru că te pun și mai departe în poziții de încredere, măcar că, dacă ai avea puterea, ai răni și ai distruge solii și solia pe care Dumnezeu a trimis-o. Te-ai bucura să descoperi în ei greșeli pe care să le folosești pentru a denigra întreaga lor lucrare.

Domnul citește inima ca pe o carte deschisă. Bărbații care nu sunt legați de Dumnezeu au făcut multe lucruri după închipuirile inimii lor rele. Domnul declară în ceea ce îi privește: „Mi-au întors spatele, nu s-au uitat la Mine; i-am învățat, i-am învățat într-una, dar n-au ascultat și nu s-au lăsat învățați.” Suntem în mijlocul pericolelor zilelor de pe urmă; va veni în curând vremea când profeția din Ezechiel capitolul 9 se va împlini; această profeție ar trebui studiată cu atenție, pentru că se va împlini la literă. Studiază, de asemenea, capitolul 10, care prezintă mâna lui Dumnezeu la lucru pentru a aduce metoda perfectă și lucrarea armonioasă în toate operațiunile instrumentelor pregătite de El. Capitolele 11 și 12 ar trebui și ele să primească o atenție analitică, grijulie. Studiază pe genunchi aceste profeții, înaintea lui Dumnezeu; dacă nu vei da la o parte pietrele de poticnire pe care propriul tău spirit corupt le-a presărat în calea multora care au fost în legătură cu tine, Dumnezeu Își va întoarce cu totul fața de la tine și de la cei asociați cu tine.

Adevărata religie presupune a trăi cum a trăit Hristos. Cei [1303] care-L urmează pe Hristos se vor lepăda de sine, vor lua crucea și vor călca pe urmele Lui. A-L urma pe Hristos înseamnă a asculta de toate poruncile Lui. Despre niciun soldat nu se poate spune că își urmează comandantul, dacă nu îi ascultă ordinele. Hristos este Modelul nostru. Pentru a-L imita pe Isus, Cel plin de iubire, tandrețe și compasiune, ni se cere să ne apropiem de El zilnic. Ah, cât de mult a fost dezonorat Dumnezeu de cei care au mărturisit că sunt reprezentanții Săi! Primele trei capitole din Evrei mi-au fost prezentate ca fiind de mare importanță pentru a lumina ochii și a conduce viața.

Domnul, Dumnezeul lui Israel cere o evlavie mult mai adâncă decât cea care a fost manifestată de către cei care au fost puși în poziții de încredere sacră la editura Review and Herald și în conducerea marii lucrări aflate în legătură cu cauza lui Dumnezeu. Dacă acești oameni nu vor fi sub influența specială a Duhului lui Dumnezeu, dacă ei nu vor recunoaște vocea Lui, atunci vor lucra după propriile închipuiri și vor pune în aplicare planuri care vor fi cu totul contrare minții și Duhului lui Dumnezeu, care vor contracara lucrarea lui Dumnezeu.

În Evrei, este declarat despre Hristos că El a fost înălțat mai presus de tovarășii Săi, deoarece a iubit neprihănirea și a urât nelegiuirea. Neprihănirea înseamnă pur și simplu a iubi și face ceea ce este bine și drept fiecărui suflet cu care avem de-a face. Nelegiuirea înseamnă pervertirea a ceea ce este drept. Se stabilesc practici îndoielnice, planuri egoiste, pentru ca eul și unii oameni să poată fi beneficiari, în timp ce pentru a realiza aceste scopuri, alții sunt oprimați. Toate acestea înseamnă jaf față de Dumnezeu și față de om. [1304] Adevăratele principii sunt părăsite; lucrurile sunt răsucite de pe calea lui Dumnezeu, în scopul de a satisface egoismul. Dacă un lucru este deturnat de pe direcția dreaptă pe care Dumnezeu a stabilit că trebuie să meargă, acesta este un lucru greșit. Înșelătoria este o încălcare a poruncilor lui Dumnezeu și toți cei care pretind că sunt creștini, dar nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu, prezintă greșit caracterul lui Isus. Cei care cred adevărul pentru acest timp îl vor practica în mod voluntar, indiferent de preț. Învățăturile sănătoase vor fi reprezentate prin practici sănătoase.

Ah, cât de puțini au fost preocupați, cu adevărat preocupați, de dragul sufletele lor, să înțeleagă ce este adevărata evlavie. Aceasta este împlinirea cuvintelor lui Hristos. Ea este călăuzită și controlată de preceptele Bibliei. Harul lui Hristos va curăți inima de orice pervertire adusă de egoism și păcat. Despre Hristos se spune [lipsește o parte].

Cei care au făcut și au executat planuri pentru a-și însuși banii încredințați lor de Dumnezeu, luând salarii mari pentru ei înșiși, nu au beneficiat prin aceasta în niciun fel, deși își pot închipui că așa a fost. Primind acești bani, ei dovedesc că nu pot fi însărcinați să administreze bunurile Domnului. Această acțiune va sta împotriva lor, dezvăluind că ei au acționat pe baza principiilor pe care Dumnezeu nu ne-a dat libertatea de a le adopta în lucrarea Sa.

Comportamentul manifestat în acest domeniu la Battle Creek a jefuit cauza lui Dumnezeu de banii care puteau fi folosiți pentru avansarea lucrării în locuri în care stindardul adevărului nu a fost înălțat. Plata unor salarii atât de mari a fost în totalitate [1305] contrară planului lui Dumnezeu pentru orice ramură a lucrării Sale, a fost contrară exemplului dat de Hristos în viața Sa. Cel mai mare Învățător din lume a știut întotdeauna să dea fiecărei instituții din lumea noastră un exemplu al principiului lepădării de sine, al jertfirii de sine.

Cei care schimbă ordinea lucrurilor lui Dumnezeu, cu scopul de a urma sfatul oamenilor egoiști, vor fi gata să solicite micșorarea salariilor oamenilor a căror lucrare este, în ochii lui Dumnezeu, de un așa caracter, încât prin influența lor aduc mijloace în visterie pentru a susține cauza Lui. Această acțiune dezvăluie în fața universului ceresc și în fața oamenilor caracterul și natura oamenilor care administrează lucrurile sfinte. Sub inspirația aceluiași duh egoist, acești oameni, dacă vor vedea vreo ocazie, vor reduce salariile lucrătorilor din via Domnului, fără consimțământul acestora și fără să înțeleagă situația lor. În multe cazuri, această acțiune duce familiile în strâmtorare, iar cei care au puterea în mâinile lor cunosc prea puțin care pot fi consecințele reducerii salariului lucrătorilor. Este în aceeași măsură dreptul celor angajați în cauză să aibă ceva de zis în asemenea tranzacții, cum este și dreptul oamenilor angajați în diferite ramuri ale comerțului.

Cauza lui Dumnezeu își poate permite să fie corectă și dreaptă, ea își poate permite să acționeze pe baza principiilor drepte. Atunci când o asemenea lucrare ca cea de reducere a salariilor este avută în vedere, trebuie publicată o circulară în care să se prezinte situația reală, apoi conferința să-i întrebe pe acei angajați dacă, sub presiunea unei lipse de mijloace, [1306] s-ar putea descurca cu mai puțin sprijin material. Toate înțelegerile cu cei care sunt în slujirea lui Dumnezeu ar trebui să fie conduse ca tranzacții sfinte între om și aproapele său. Oamenii nu au dreptul de a-i trata pe conlucrătorii lui Dumnezeu ca și cum ei ar fi obiecte neînsuflețite, care pot fi folosite fără a-și spune sau a-și exprima voia. Mi s-a arătat că din comisiile de revizie contabilă au făcut parte oameni care nu au discernământ, nici judecată. Fermieri care nu au o înțelegere reală asupra situației lucrătorilor au adus din nou și din nou apăsări reale și nevoi asupra familiilor. Conducerea lor a dat vrăjmașului ocazia de a ispiti și a descuraja lucrătorii și, în unele cazuri, i-a scos din câmpul de lucru. Nu este nici drept, nici bine ca această parte a lucrării să fie tratată atât de aspru. Dumnezeu nu este slăvit prin astfel de aranjamente. Izvorul lăuntric al vieții are nevoie de curățare, iar oamenii trebuie să fie supuși lucrării de sfințire a Duhului lui Dumnezeu.

Mulți știu prea puțin ce înseamnă „să vă îmbrăcați în omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu în dreptatea și sfințenia care vin din adevăr”. Lucrarea Duhului Sfânt este de a modela omul după asemănarea lui Hristos. Nu omul trebuie să folosească Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt trebuie să folosească omul. Citește 1 Petru 3:8-12; Matei 5:7-9 și 3-16; 7:15-20.

„Duceți până la capăt mântuirea voastră” – într-un spirit îngâmfat, arogant, dictatorial? Dacă aceasta înseamnă a fi împlinitor al cuvântului, mulți dintre cei care sunt în legătură cu instituțiile noastre vor primi [1307] o răsplată bună. Dar cuvântul Domnului este: „Duceți până la capăt mântuirea voastră cu frică și cutremur! Căci Dumnezeu este cel care lucrează în voi și voința, și înfăptuirea, după buna Lui plăcere.” „Roada Duhului dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea. Legea nu este împotriva unor astfel de lucruri. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și‑au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul! Să nu umblăm după slavă deșartă, întărâtându‑ne unii pe alții și fiind invidioși unii pe alții.”

Dumnezeu vede fiecare tranzacție, nimic nu este ascuns de El. Prea multă responsabilitate este asumată de oamenii care nu au cultivat dragostea, mila, simpatia și gingășia ce au caracterizat viața lui Hristos. În purtarea față de unii dintre frații lor, care nu au urmat sfatul lor, care poate au contestat cursul acțiunii lor sau care poate s-au purtat cu ei într-un fel care nu le-a fost pe plac, ei nu manifestă dragoste, deși aceste suflete sunt rodul sângelui lui Hristos și sunt poate mai prețioși în ochii lui Dumnezeu datorită simplității și integrității lor în păstrarea a ceea ce este corect, cu orice preț. Atunci când au șansa, frații cărora din anumite motive nu le plac aceste persoane vor încuraja mai degrabă spiritul aflat în armonie cu atributele lui Satana decât Spiritul Dumnezeului celui viu. Ei vor face lucruri care vor răni sufletele lor și vor administra lucrurile în așa fel încât să îi umilească și să-i asuprească. Aceste suflete sunt proprietatea lui Dumnezeu, ele sunt prețioase în ochii Lui și El îi va judeca pe cei care fac lucruri [1308] de un asemenea caracter. Este timpul să se manifeste pocăință pentru toate aceste tranzacții, este timpul ca aceste păcate să meargă înainte la judecată, pentru a putea fi șterse. Atunci când Duhul Sfânt va lucra asupra minților agenților omenești și le va aduce aminte de aceste lucruri, își vor mărturisi ei păcatele? Vor îndrepta ei lucrurile față de frații lor?

Fie ca rugăciunea „zidește în mine o inimă curată” să se înalțe spre Dumnezeu, pentru a avea un suflet curat, curățat, în care Hristos să locuiască: din prisosul inimii iese tot ce ține de viață. Voia omului trebuie să-I fie predată lui Hristos. În loc de a trece pe alături, închizându-și inima în egoism, este nevoie de o deschidere a inimii față de influențele dulci ale Duhului lui Dumnezeu. Religia practică își răspândește parfumul peste tot. Ea este o mireasmă de viață spre viață.

Buzele care au rostit lucruri stricate despre slujitorii delegați de Dumnezeu, care au batjocorit solia pe care ei au adus-o, au numit întunericul lumină și lumina, întuneric. Dacă în loc de a veghea, așa cum au făcut fariseii, pentru a găsi ceva ce să condamne la solie sau soli, pentru a batjocori și ridiculiza, dacă și-ar fi deschis inimile față de razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii, atunci ar fi înălțat laude pline de recunoștință în loc să caute ceva ce să poată interpreta greșit sau să răsucească, ca să găsească vină la ei. Ah, când prima rază de lumină a strălucit asupra lor, dacă doar L-ar fi lăudat pe Dumnezeu pentru că solia trimisă de cer era adevărul, atunci o lumină mai puternică și mai clară ar fi strălucit în cămările minții lor și în templul sufletului lor. [1309]

Singura adevărată cunoaștere a soliei neprihănirii lui Hristos, singurul test adevărat, este acceptarea personală a soliei; efortul acesta va da viață sufletului omenesc. Solul adevărului poate fi considerat infailibil de către agenții omenești sărmani, îndrumați greșit; mințile omenești care se cred înțelepte pot să-l așeze în locul unde doar Dumnezeu ar trebui să fie, iar el poate fi lăsat să dezvăluie faptul că nu este infailibil. Atunci cei care au căutat ceva ce să condamne se vor simți triumfători în nelegiuire, iar cei care au înălțat agentul omenesc pot fi la fel de dispuși să se întoarcă împotriva lui. Dar solia este aceeași: ea nu s-a schimbat, ea nu tremură sub nicio lovitură pe care ar putea să o primească. Bărbații care au fost lăudați și înălțați pot da pe față slăbiciunea naturii umane, deoarece au început să creadă că sunt mai presus de oamenii obișnuiți; dar ce se întâmplă atunci? Vor adera ei la eroare? Aici este testul. Dacă atunci când văd pericolul, fug de el, ei dovedesc lumii, îngerilor și oamenilor, că cetatea inimii lor este templul Duhului Sfânt și că ei în niciun caz nu se vor armoniza cu niciun fel de egoism.

Până când inima nu-I este predată necondiționat lui Dumnezeu, agentul omenesc nu este statornic în adevărata viță, nu poate prospera în viță și nu poate da rod bogat. Dumnezeu nu va face nici cel mai mic compromis cu păcatul. Dacă ar fi putut face acest lucru, nu ar fi trebuit ca Hristos să vină în lumea noastră, să sufere și să moară. Nicio convertire nu este autentică dacă nu schimbă atât caracterul, cât și comportamentul celor care primesc adevărul. Adevărul lucrează prin dragoste și curăță sufletul. [1310]

Atunci când caracterul – atât urzeala, cât și bătătura – este alcătuit din material fără valoare, deseori se face o încercare de a-l cârpi: motivele, impulsurile și acțiunile presupus a fi bune trebuie păstrate, în timp ce alte lucruri, trăsăturile criticabile ale caracterului, trebuie eliminate. Așa a crezut Nicodim, până când a ascultat lecțiile lui Hristos. Aceste lecții au pătruns în sufletul său cu o putere solemnă, descoperind că evlavia lui nu era după modelul prezentat de Hristos. Nicodim a fost martor la minunile lui Hristos și a venit la Învățător noaptea, pentru că nu avea curajul moral de a se apropia de El în mod deschis, întrucât aceasta ar fi provocat criticile preoților și ale fariseilor. Când L-a salutat pe Isus cu „Rabbí”, el a crezut că prin aceasta Îi arăta o onoare specială. El a spus: „Rabbí, știm că de la Dumnezeu ai venit ca învățător, căci nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el.” Acesta a fost un mare pas pe care Nicodim l-a făcut, dar Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun: dacă nu se naște cineva din apă și Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.”

Aceste cuvinte sunt foarte potrivite pentru oamenii care au avut și încă mai au legătură cu biroul de la Review și cu multe dintre instituțiile noastre. Haina nouă nu poate fi pusă ca o cârpeală peste haina veche. Noi trebuie să ne debarasăm de haina veche a caracterului și să primim de la Hristos haina cea nouă, țesută în războiul cerului, și anume haina neprihănirii Sale. Când a fost vorba să facă aceasta, inima firească s-a ridicat în răzvrătire. Omul a preferat să cârpească haina veche a fariseismului în loc să se [1311] debaraseze de propria sa neprihănire pentru a primi acea haină cu totul nouă, și anume haina neprihănirii lui Hristos. Planurile și metodele omului sunt mult mai mult în armonie cu înclinațiile naturale; oamenii aleg să aibă o parte din eu și o parte din Isus. A accepta în întregime materialul cel nou nu dă suficientă onoare sentimentelor firești și simțurilor minții omenești. Religia care trebuie să remodeleze omul, transformându-i întregul caracter, este privită ca fiind foarte dezagreabilă, iar aici planurile omului și planurile lui Dumnezeu intră în coliziune. Aparentele fapte bune produse într-o viață care nu este asemenea lui Hristos, o viață în care dreptatea, mila și dragostea lui Dumnezeu nu sunt un principiu statornic, nu fac nimic altceva decât să înșele; ele sunt o piatră de poticnire pentru lume.

Hristos îi prezintă lui Nicodim remediul: „Adevărat, adevărat îți spun că trebuie să te naști din nou.” Aceste cuvinte sunt adresate către mii de oameni din această generație. „Adevărat, adevărat îți spun ție, celui care ai o neprihănire proprie, dar care ești păcătos înaintea lui Dumnezeu, deși pretinzi a cunoaște adevărul, că tu trebuie să te naști din nou.” Domnul spune: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” „Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate s-au făcut noi.” Religia cârpită, nu are nici cea mai mică valoare înaintea lui Dumnezeu. El cere toată inima. Nicio parte din ea nu trebuie să fie păstrată pentru dezvoltarea tendințelor spre rău, moștenite sau cultivate. A fi aspru și sever, a te socoti important, a fi egoist, a căuta propriul interes egoist și totuși a fi dornic ca alții să se poarte fără egoism – iată o religie care este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Mulți au tocmai o astfel de experiență zilnică, dar aceasta este o denaturare a caracterului lui Hristos. [1312]

Dumnezeu a vorbit prin mustrări și avertismente, dar acestea au produs o foarte mică impresie. Nu a avut loc nicio schimbare decisivă a unor oameni, iar Domnul Și-a ridicat mâinile pentru a întoarce lucrurile pe un alt făgaș. Domnul urăște prefăcătoria și ipocrizia. Conducerea cu o mână de fier, despotică, exemplul zilnic care este contrar exemplului lui Hristos au fost mult timp suportate și, din cauză că sentința împotriva lucrării rele nu a fost executată imediat, inimile fiilor oamenilor sunt pe deplin hotărâte să facă răul. Dumnezeu cere o reformă în rândul oamenilor care ocupă funcții de răspundere la Battle Creek, oameni care în mod continuu Îl reprezintă greșit pe Hristos celor asociați cu ei. Dacă nu vă pocăiți, El se va apropia de voi pentru judecată.

Nimeni nu-I poate aduce lui Dumnezeu o slujire care să fie primită, nimeni nu poate face să strălucească lumina către lume, dacă nu este sincer și loial preceptelor date în cuvântul sfânt al lui Dumnezeu pentru a ne călăuzi și stăpâni viețile. Regulamentele oamenilor sunt contrare principiilor legii lui Dumnezeu, atât celor din primele patru porunci, cât și celor din ultimele șase. Aceste precepte sunt în mare măsură lepădate de către unii dintre cei care au un rol de jucat în cauza lui Dumnezeu. Normele și invențiile omenești sunt numeroase.

În loc de a face schimbări acolo unde ar fi trebuit să fie făcute de ani de zile – adică în ei înșiși –, în loc să se umilească pentru a fi convertiți, pentru a se îmbrăca cu Hristos, pentru a sta de partea principiului, a dreptății și a echității în toate circumstanțele, ei vor propune schimbarea instrumentelor; dar această răsturnare de lucruri nu va elimina niciun pic dificultatea. Aș vrea ca [1313] vocea mea să ajungă la fiecare suflet din America, care a avut atât de multă lumină, și să-i spună: „Când vei fi schimbat în inimă și caracter, atunci mâna lui Dumnezeu se va vedea în lucrarea întregului sistem al cauzei Lui. Ordinea desăvârșită va lua locul confuziei.”

Dar oamenii sunt aceia care au nevoie de schimbare – oamenii care au semănat slăbiciunea și egoismul în adunările de consfătuire de pe urma cărora ei au avut beneficii. S-a arătat aceasta prin faptul că au primit salarii mari, ceea ce i-a limitat pe alții la salarii mai mici decât cele pe care ar fi trebuit să le aibă. Blestemul lui Dumnezeu este asupra tuturor acestor invenții. Religia trebuie practicată în toate tranzacțiile de afaceri. „Dacă Mă iubiți – a spus iubitorul Mântuitor – veți păzi poruncile Mele.”  „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el” (vezi Ioan 14:23-24).

Aceste cuvinte ar trebui studiate; ele sunt limpezi și arată caracterul mărturisirii religioase a multora dintre cei care au fost așezați în poziții de încredere sacră. Dumnezeu i-ar fi făcut împuterniciți ai Lui, dacă ar fi urmat sfaturile Lui, dar ei au ales metodele și standardele proprii și au devenit trădători ai cauzei sacre a adevărului, dreptății și neprihănirii. Lumea își înalță standardele ca ele să fie modelul nostru, iar oamenii care pretind a crede adevărul au simțit dorința arzătoare de a atinge standardul lumii. Dacă Dumnezeu nu ar fi trimis din nou și din nou solii de avertizare, unde ar fi astăzi cei care mărturisesc a face parte din poporul Său? [1314]

Lumea nu trebuie să fie învățătorul nostru; ea stabilește standarde despre care unii presupun a fi exact ceea ce trebuie adoptat, dar acestea nu sunt reguli pe care noi să le urmăm. Dumnezeu ne-a scos din lume, de aceea lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Motto-ul fiecărui creștin adevărat ar trebui să fie: „Sunt în lume, dar nu sunt din lume.” Noi nu trebuie să ne conformăm lumii. Lumea va fi impresionată de evanghelie doar dacă noi vom vorbi și vom acționa ca reprezentanți ai lui Hristos, ca membri ai familiei împărătești, copii ai Împăratului ceresc, străini și călători care doresc o patrie mai bună, patria cerească. Este privilegiul nostru acela de a vesti laudele Celui care ne-a scos din întuneric la lumina Sa minunată. Niciodată nu trebuie făcută nici cea mai mică nedreptate față de supușii lui Dumnezeu, răscumpărați cu prețul sângelui Său. Calea Domnului trebuie păstrată și calea Sa este înălțată în neprihănire. Creștinii, în modul lor de a trăi, în cuvintele și caracterul lor, trebuie să dezvăluie originea lor cerească. Noi nu trebuie niciodată să cerem scuze lumii pentru că suntem creștini și pentru că îndrăznim să fim drepți. [1315]