Scrisoarea 2, 1894
21 octombrie 1894, Ashfield, N.S.W.

CĂTRE FRAȚII CARE SE VOR ADUNA LA CONFERINȚA GENERALĂ
[15 februarie – 4 martie 1895]

Am o povară asupra minții mele, de care nu mă pot debarasa. Câmpul intern are nevoie de oameni înțelepți în comitetele sale. „Despărțiți de Mine – a spus Hristos – nu puteți face nimic.” Am putea foarte bine să scutim lucrarea de oamenii care nu au înțelepciunea împărtășită de Dumnezeu și cu cât mai repede se face acest lucru, cu atât mai bine pentru președintele Conferinței Generale și pentru ceilalți membri ai Conferinței, care trebuie să lucreze drept, lăsând rapoarte curate și legi drepte pentru metodele și planurile altor conferințe. Conferința Generală trebuie să se gândească bine pe cine pune în conducerea ei ca să dea sfaturi și să facă planuri, deoarece glasul și influența celor pe care îi alegeți vor contribui în mare măsură la modelarea lucrării. An după an, au fost puși în funcții de conducere bărbați care nu sunt în legătură cu Sfătuitorul infailibil și plin de înțelepciune. Prea mult timp acești oameni au fost însărcinați cu purtarea intereselor sacre. Ei nu au crescut odată cu avansarea și dezvoltarea adevărului; ei nu s-au întărit în duh, nu s-au umplut de înțelepciunea și harul lui Dumnezeu. Ei sunt egoiști și încăpățânați și au ajuns să privească la pozițiile pe care le au în cauza lui Dumnezeu, așa cum privesc la afacerile obișnuite. Ei au pierdut sentimentul sfințeniei lucrării. [1286]

Conferința Generală este astfel organizată încât să se conecteze cu lucrarea din toate părțile lumii, iar în comitetele ei nu ar trebui să fie auzite opinii omenești și gânduri egoiste. Favoritismul și acționarea din impuls n-ar trebui să-și găsească locul, dar ele au fost în mare măsură prezente.

Am cea mai duioasă simpatie pentru președintele vostru, fratele Olsen. Știu că sufletul lui este apăsat de poveri și dacă cei care sunt în legătură cu el nu vor avea îndrumarea Duhului Sfânt, vor fi făcute greșeli grave. Vor fi inițiate planuri care amestecă elementul omenesc cu chestiunile sacre și ideile oamenilor vor fi acceptate ca lumină, deși ele sunt dăunătoare progresului și succesului cauzei lui Dumnezeu.

Am purtat aceste chestiuni în sufletul meu, până când păreau că îmi distrug curajul și viața. Acum nu mai pot tăcea și vorbesc. Dacă aș fi știut de cineva care să stea alături de fratele Olsen și să-i dea acea înțelepciune în sfat și acel ajutor de care are atât de multă nevoie, aș fi trimis această scrisoare cu mult timp în urmă; dar după ce am scris-o, am avut rețineri în a o trimite. A fost un mister pentru mine cum poate fratele Olsen primi și aproba doi oameni de un caracter religios asemănător, deși nu are nicio dovadă că ei Îi sunt consacrați lui Dumnezeu. Ei au dat pe față doar puțin din legătura vitală cu Dumnezeu, totuși el i-a adus împreună și i-a trimis în misiuni importante și la mare distanță, pentru a face lucrarea importantă care cere agenți curați și sfințiți, care pot privi la [1287] cer și pot spune: „Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă.” Nu am putut aproba propunerea fratelui Olsen de a-l trimite pe A. R. Henry și în această țară. Nu am putut aproba. Am fost nevoită să spun că noi nu-l vrem. Dumnezeu mi-a prezentat cazul lui. După întâlnirea de la Minneapolis, el n-a primit niciodată pe deplin lumina lui Dumnezeu, dată cu atâta har pentru aceste ultime zile. El nu a onorat poziția pe care a ocupat-o în cadrul redacției, din cauză că a nutrit spiritul lui A. R. Henry în deplină măsură. În el nu a existat nicio micșorare a eului. Dumnezeu mi-a descoperit că influența dată acestor oameni ale căror inimi nu sunt drepte înaintea lui Dumnezeu, care nu sunt în armonie cu Dumnezeu, se va dovedi a fi în cele din urmă blestem în loc de binecuvântare. Încrederea poporului nu-i poate susține pe acești bărbați, dacă ei urmează același curs al acțiunii.

Cei care au inimi supuse și pocăite sunt priviți cu duioșie de Domnul. „Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.»” (Isaia 57:15). Slavă Domnului! Laud Numele Lui, căci El nu judecă cu nedreptate. „Îndurarea Lui rămâne din generație în generație peste cei ce se tem de El. El a făcut lucrări puternice cu brațul Lui: i‑a risipit pe cei ce se mândreau în cugetul inimii lor, i‑a răsturnat pe cei puternici de pe tronurile lor și i‑a înălțat pe cei smeriți; pe cei flămânzi i‑a umplut de bunătăți, iar pe cei bogați i‑a dat afară cu mâinile goale” (Luca 1:50-53). Citiți, de asemenea, fiecare verset din Psalmii 62 și 34, pentru că ambii conțin lecții importante. [1288]

„«Și-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu și-a schimbat slava cu ceva care nu este de niciun ajutor! Mirați-vă de așa ceva, ceruri, înfiorați-vă de spaimă și groază», zice Domnul. «Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă.»” „Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Îndreptați-vă căile și faptele și vă voi lăsa să locuiți în locul acesta. Nu vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare, zicând: ‚Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!’ Căci numai dacă vă veți îndrepta căile și faptele, dacă veți înfăptui dreptatea unii față de alții, dacă nu veți asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta și dacă nu veți merge după alți dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai așa vă voi lăsa să locuiți în locul acesta, în țara pe care am dat-o părinților voștri, din veșnicie în veșnicie. Dar iată că voi vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare, care nu slujesc la nimic. Cum? Furați, ucideți, preacurviți, jurați strâmb, aduceți tămâie lui Baal, mergeți după alți dumnezei pe care nu-i cunoașteți! […] Și apoi veniți să vă înfățișați înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu și ziceți: ‚Suntem izbăviți!’, ca iarăși să faceți toate aceste urâciuni! Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peșteră de tâlhari înaintea voastră? Eu însumi văd lucrul acesta», zice Domnul!” „Așa vorbește Domnul: «Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijinește pe un muritor și își abate inima de la Domnul! Căci este [1289] ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și fără locuitori. Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme și nu încetează să aducă roadă.» Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? «Eu, Domnul, cercetez inima și cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.»” „De aceea, vorbește acum oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului și zi: «Așa vorbește Domnul: ‚Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră. De aceea, întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptați-vă umbletele și faptele! Dar ei zic: »Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre și vom lucra după pornirile inimii noastre rele!«’ De aceea, așa vorbește Domnul: ‚Întrebați pe neamuri! Cine a auzit vreodată asemenea lucruri? Fecioara lui Israel a făcut grozave blestemății. Părăsește zăpada Libanului stânca ogoarelor? Sau se văd secând apele care vin de departe proaspete și curgătoare? Totuși poporul Meu M-a uitat și aduce tămâie idolilor; s-a abătut din căile lui, a părăsit vechile cărări, și a apucat pe cărări și drumuri nebătute.’»” [1290]

Aceste cuvinte ale Domnului au fost citite în auzul meu și vreau ca ele să fie citite înaintea oamenilor care au nevoie de ele, mai ales înaintea celor care nu au umblat în lumină. Nu l-aș îndemna pe fratele Olsen să ia el însuși povara pe umerii lui. Bărbații care ar trebui să-i sprijine mâinile i le slăbesc, așa că fac apel direct la ei. Dumnezeu vrea ca ceva să fie făcut, pentru că știu că Domnul nu poate face ca [biserica] Lui să prospere, cât timp principii cum sunt cele care au fost practicate constituie încă regula după care se acționează. Când soliile care le sunt trimise ajung în fața acestor oameni și ei nu răspund, nu sunt atinși sau sunt prea mândri ca să recunoască cursul greșit al acțiunii lor, fortificându-se ca să reziste la fiecare apel, spiritul lor este similar cu cel al lui Nadab și Abihu. Ei sunt hotărâți să umble pe calea aleasă de ei și Domnul îi lasă în voia imaginației lor stricate. Domnul are de dus o luptă cu ei, totuși fratele Olsen îi tratează ca pe bărbați care îl reprezintă, trimițându-i încoace și încolo ca și cum ar fi oameni cu discernământ, sprijinindu-i ca și cum ar fi oameni de încredere și de nădejde, de care poporul trebuie să asculte și cărora să le arate respect, ca și cum ar fi glasul lui Dumnezeu din cadrul conferinței. Dar pentru că dau dovezi de netăgăduit că nu sunt învățați sau conduși de Dumnezeu, ei nu trebuie să efectueze lucrurile după cum consideră necesar; pentru că ei nu vor lucra după îndrumările lui Hristos. Proiectele din marele câmp al lui Dumnezeu au nevoie de multă atenție și de înțelepciune de la Dumnezeu; dar ideile oamenilor, amestecate cu egoismul, vor fi suficiente ca să înăbușe vocea lui Dumnezeu, care nu va fi auzită în vacarmul de voci. Astfel, părți din câmp sunt neglijate și prost gestionate. Nu se fac aranjamente care se potrivesc câmpului. Noi trebuie să le luăm așa cum sunt, chiar [1291] dacă sunt dificile și nepromițătoare. Oamenii implicați în lucrare trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Ei trebuie să fie oameni ale căror inimi sunt sub disciplina și lucrarea de modelare pe care o face Dumnezeu, dând dovada că-L iubesc pe Dumnezeu și se tem de El, că sunt răspunzători înaintea Lui; trebuie să fie oameni umili, care îndeplinesc cu conștiinciozitate și fidelitate lucrarea, așa cum Dumnezeu vrea să fie făcută; trebuie să fie oameni care nu sunt capricioși și nu se înalță pe sine, nerăbdători să aducă la îndeplinire propriile idei, ci oameni care simt că se pot sprijini pe marele Sfătuitor, care vor face aceasta.

Duhul Sfânt este prea puțin prezent la adunările voastre pentru consfătuire. Bărbații care iau parte la ele nu simt că trebuie să tacă „și să știe că Eu sunt Dumnezeu”. Lucrarea a fost extinsă, iar bisericile au nevoie de bogățiile harului lui Dumnezeu, de sfințirea Duhului lui Dumnezeu, pentru ca membrii, printr-o distribuire adecvată a lucrului, să-și poată dezvolta capacitățile, făcând bine. Nu este nicio chestiune mai importantă decât aceasta, care să ocupe mințile membrilor Conferinței Generale în cadrul dezbaterilor. Nu trebuie ca aceiași oameni să alcătuiască, an după an, comitetele. Ar fi trebuit făcute schimbări cu mult timp în urmă. Dumnezeu vrea ca biserica să îndepărteze ocara ei, dar acest lucru nu se poate face cât timp bărbații care s-au simțit pe deplin competenți să lucreze fără a primi sfatul lui Dumnezeu sunt folosiți la lucru an de an. Această stare de lucruri strică fiecare ramură a lucrării, pentru că oamenii nu simt nevoia de a fi călăuziți de Duhul Sfânt. Când oamenii se simt competenți să pronunțe judecăți și să condamne Duhul Sfânt, ei fac o lucrare pentru ei înșiși [1292] care va fi dificil de contracarat. Tot capul devine bolnav și discernământul va ajunge atât de slab, încât va judeca nedrept. Duhul încă face apeluri, dar ei nu aud și nici nu țin seama de chemarea lui Dumnezeu.

„Cine zice că este în lumină, dar îl urăște pe fratele său este încă în întuneric. Cine îl iubește pe fratele său rămâne în lumină, iar în el nu este niciun prilej de poticnire.” „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume – pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții – nu este de la Tatăl, ci din lume.” Dumnezeu cheamă; ascultați chemarea Lui. „Veghează și întărește ce a rămas, care e pe moarte, căci n‑am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu! Adu‑ți aminte deci cum ai primit și auzit! Ține și pocăiește‑te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine. Totuși, ai în Sardes câteva nume care nu și‑au mânjit hainele. Aceștia vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu‑i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.” „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: «Sunt bogat, m‑am îmbogățit și [1293] nu duc lipsă de nimic» și nu știi că ești nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și colir, ca să‑ți ungi ochii și să vezi.”

Cei care s-au opus luminii și dovezilor sunt într-o stare foarte tristă, pentru că ei umblă ca niște orbi și nu știu de ce se vor poticni. Ei croiesc căi strâmbe cu picioarele lor și cel ce șchiopătează se abate din cale. Duhul Sfânt a fost oferit din nou și din nou bisericii din Battle Creek. Duhul Sfânt a suflat acolo asupra sufletelor pentru care Hristos a murit. Atunci a fost timpul pentru a-L onora pe Dumnezeu, a-L lăuda, a răspunde harului Său, prin cultivarea dragostei față de lucrurile cerești, prin îndreptarea privirii spre Isus, pentru ca asemănarea Lui să fie reflectată în laude vesele, recunoscătoare, aduse pentru manifestarea iubirii și a harului Său. Este doar un pas de la pământ la cer. De ce s-a îndepărtat ungerea cerească? De ce a intrat răul? Pentru că sufletul nu a fost învățat să exercite milă, pentru că credința abia dacă a existat, pentru că oamenii care se ocupă cu lucrurile sacre au fost aspri, critici și necruțători. [1294]