Scrisoarea 58, 1894
Norfolk Villa, Prospect St., Granville, N.S.W., 26 noiembrie 1894

CĂTRE  O. A. OLSEN

Dragă frate,

În ultimul timp nu ți-am adresat atât de multe mesaje ca până acum, temându-mă să nu pun asupra ta responsabilități care ar fi o povară. Când am plecat din Michigan, am pus în mâinile tale Mărturii cu privire la aspecte legate de editură. Ele erau importante și explicite și ți-am ordonat să fii foarte credincios în citirea Mărturiilor în fața celor cărora le sunt adresate, cu scopul de a corecta greșelile existente. Dar tu nu ai urmat instrucțiunile și lucrurile au mers mai departe, sporind în trăsăturile lor criticabile, până când problema mi-a fost prezentată din nou într-o formă agravată, aceste cuvinte fiind adresate celor aflați în poziții de răspundere: „Nu voi sluji împreună cu păcatele voastre, nici nu voi mai fi cu voi, dacă nu îndepărtați relele din mijlocul vostru.”

Am înțeles din scrisorile primite de la tine că nu ai citit celor vizați aceste Mărturii și nu le-ai arătat în mod hotărât greșelile. În acest punct, tu nu ți-ai făcut datoria în calitate de președinte al Conferinței Generale. Mi-ai fost prezentat la reuniunile comitetului, ascultând declarațiile și deciziile oamenilor cu idei fixe și cu inima împietrită, care nu erau sub influența stăpânitoare a Duhului lui Dumnezeu. Ai știut că acele decizii nu erau [1316] în conformitate cu planul lui Dumnezeu, dar cu toate acestea nu ai protestat împotriva lor și, astfel, ai lăsat ca ele să fie admise ca și cum ar avea aprobarea ta. Prin urmare, lucrurile s-au petrecut potrivit cu voia și impulsul oamenilor care s-au opus voii lui Dumnezeu și care aduc o stare de lucruri pe care Dumnezeu nu o poate accepta, nici susține.

Te-ai gândit că te vei ocupa de aceste lucruri în discursurile tale, insistând asupra principiilor general valabile și ai sperat că acest lucru se va dovedi cea mai bună metodă de a corecta greșelile. Dar trebuia să fi vorbit în întrunirile consiliului de administrație și în comitet. Principiilor greșite ce au fost avansate nu trebuia să li se fi permis să fie puse în practică; din cauză că tu ai tăcut sau ai protestat atât de slab, cei care au mers pe o cale greșită au crezut că ești de partea lor. Aprobarea pe care ai dat-o prin tăcerea ta a întărit mâinile lor pentru a face o lucrare rea.

Tu însuți nu ai fost capabil să discerni în mod clar dreptatea și cinstea, blândețea, mila și integritatea strictă, care trebuiau păstrate în toate deciziile tale. Aceste aspecte mi-au fost prezentate de mai multe ori, iar eu nu îndrăznesc să tac. Ai fi făcut mai bine dacă ai fi predicat mult mai puțin și ți-ai fi păstrat energia pentru a lua personal poziție împotriva celor greșiți în spirit, în minte, în judecată, care au luptat pentru supremație și care într-o mare măsură au obținut-o, ducând la urmarea unui curs greșit al acțiunii. Dacă ai fi luat poziție, discernământul tău ar fi fost mai clar și ai fi fost în stare să pronunți hotărâri împotriva celui mai mic act de nedreptate față de moștenirea lui Dumnezeu. Celor care lucrează contrar voii [1317] lui Dumnezeu și reprezintă greșit caracterul Lui, li s-ar fi dat de înțeles în mod clar că tu nu poți permite ca aceste lucruri să meargă înainte, pentru că nu poți lăsa să fie socotite în cer ca acțiuni ale tale. Era de datoria ta să vorbești cu hotărâre, dar ai păstrat tăcerea.

Îți trimit această scrisoare, pentru că nu doresc să crezi că sunt în armonie cu purtarea ta în aceste lucruri. Eu te implor să-I slujești lui Dumnezeu cu mintea, energia și puterea ta și să faci cărări drepte cu picioarele tale, pentru ca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale. Îmi pasă de tine și am o dragoste profundă și arzătoare pentru tine; sunt atât de neliniștită ca în niciun caz să nu-ți dai aprobarea pentru vreun lucru rău.

Am trimis recent Mărturii foarte serioase, hotărâte către bărbații aflați în pozițiile de răspundere pe care nu ar fi trebuit să le ocupe până în acest moment, dacă nu au dat dovadă de o transformare completă a caracterului. Indiferent de tactul lor în afaceri, acești oameni care s-au opus atât de mult timp luminii și dovezilor, luptându-se împotriva lui Dumnezeu, ar fi trebuit separați de lucrare, atât pentru binele propriului lor suflet, cât și pentru binele cauzei. Căci atât timp cât ei sunt ținuți în poziții de încredere, glasul și influența lor conduc multe lucruri în direcția greșită. Atunci când probleme de cea mai mare importanță au fost ridicate pentru a se decide în privința lor, judecata acestora în dreptul acestor chestiuni a depins de starea minții lor din acel moment. Mintea și inima lor nu se află sub influența Duhului lui Dumnezeu. Ei sunt oameni cu un temperament puternic, cu preferințe clare și multă tărie de caracter, iar voința și influența lor au decis sub controlul unui alt spirit decât cel al lui Dumnezeu.

Dacă acești bărbați ar înțelege ceea ce au făcut, lucrurile pentru care vor fi răspunzători [1318] în ziua cea mare, când toți vor vedea așa cum sunt văzuți și vor cunoaște așa cum sunt cunoscuți, atunci ar simți o suferință a inimii și o agonie a sufletului oarecum proporționale cu răul pe care l-au făcut cauzei lui Dumnezeu. Uneori, ispitele vin asupra acestor minți cu o putere copleșitoare, căci Satana nu doarme niciodată și nu-și ia concediu niciodată. El caută întotdeauna ocazia să se strecoare în adunările voastre importante, să-și dezvăluie propriile atribute prin intermediul lucrătorilor și să facă fără efect spiritul Mărturiei care a apelat la ei de mulți ani, prin avertismente și mustrări.

Singura speranță a acestor bărbați cu voință de fier și inimi de piatră este de a cădea pe Stâncă și a fi zdrobiți. Legătura cu Hristos aduce curenți de putere divină în suflet, astfel că tendințele naturale, obiceiurile și practicile îndelung nutrite sunt schimbate de Duhul lui Dumnezeu. Ei au nevoie de o convertire reală. Când vor avea această experiență, aceste suflete slabe, ispitite vor privi la Isus și vor spune: „Pot totul în Hristos care mă întărește.” Ei trebuie să aprecieze fiecare rază de lumină care vine pe calea lor de la tronul lui Dumnezeu. Ei trebuie să înțeleagă Duhul și principiul legii sfinte a lui Dumnezeu și să-și conformeze viața cu caracterul lui Hristos. O nouă putere ia în posesie noua inimă. Omul nu poate face niciodată această schimbare de la sine însuși. Aceasta este o lucrare supranaturală, aducând un element supranatural în natura omenească slabă și rea. Această putere va alunga demonii care stăpânesc mintea și voința și a căror putere a fost descoperită chiar în cuvintele și faptele acelora care pretind a fi copii ai lui Dumnezeu. [1319]

Adevărul lui Dumnezeu a întâmpinat rezistență și a fost călcat în picioare de bărbații care au urât principiile sale curate, cerești. Oamenii au umblat în lumina focului tăciunilor aprinși de ei înșiși. Dumnezeu vrea ca fiecare om care are legătură cu lucrarea Sa sfântă să fie un om cu care El să poată comunica, un om cu duh smerit, care se lasă învățat, care are o inimă pocăită. Lucrătorii care posedă acest caracter nu se vor târî și nu se vor înjosi făcând ceea ce este lumesc, ei nu vor fi sclavi oamenilor, nici ai agenților satanici. Ei vor renunța la ei înșiși ca oameni și vor fi puternici. Își vor întoarce fețele către Soarele neprihănirii, înălțându-se mai presus de toate lucrurile josnice, într-o atmosferă lipsită de orice pângărire spirituală și morală.

Cel care a devenit părtaș de natură divină știe că cetățenia lui este sus. El își primește inspirația de la Duhul lui Hristos. Sufletul lui este ascuns cu Hristos în Dumnezeu. Satana nu mai poate folosi un astfel de om ca instrument al său, pentru a se strecura în sanctuarul lui Dumnezeu, ca să profaneze templul lui Dumnezeu. El câștigă biruințe la fiecare pas. El este umplut cu gânduri înnobilatoare. El socotește fiecare ființă umană ca fiind prețioasă, pentru că Hristos a murit pentru fiecare suflet.

„Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii.” Omul care se încrede în Domnul este puternic în puterea Lui, suficient de puternic pentru a rămâne ferm sub o mare presiune. Totuși, pentru el este ușor să fie milos și plin de compasiune, căci așa este și Hristos. Sufletul supus lui Dumnezeu este gata să facă voia lui Dumnezeu; el caută cu sârguință și cu umilință să cunoască această voie. El acceptă disciplina și se teme să umble potrivit cu [1320] propria sa judecată mărginită. El are comuniune cu Dumnezeu, el conversează cu cerul.

Ah, cât de mult rău a fost săvârșit punându-se preț pe talentul omenesc, măcar că posesorul acestuia era neconsacrat, nesfințit. Toate talentele omenești sunt fără valoare înaintea lui Dumnezeu, până când Isus nu-Și pune amprenta asupra lor. Atunci, în și prin Hristos, omul devine un agent eficient pentru ceea ce e bun, pentru că are o legătură vie cu Dumnezeu. Când adevărul pune stăpânire deplină pe conștiința unui om, el sfințește sufletul. Toate sensibilitățile îi sunt trezite, simpatiile lui nu mai sunt schimbătoare. Lumina Soarelui neprihăniri strălucește în inima lui și el devine un reprezentant zelos, viu al adevărului. Importanți nu sunt oamenii cei mai elocvenți sau marii oameni de afaceri, ci oamenii care poate că sunt priviți ca având puțin talent, dar care sunt oameni cinstiți, simpli, oameni umili, cu inimi mari; aceștia pot ajunge foarte folositori, binecuvântând omenirea oriunde se află. Isus spune: „Voi sunteți sarea pământului.” Fie ca orice bărbat de la editură să practice lecția învățată prin acest simbol și să fie un reprezentant al sării care dă gust. Dumnezeu nu poate fi înșelat, El cunoaște fiecare cristal de sare pură.

„Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” Domnul vrea să umblăm cu El. Dacă El conduce lucrarea, aceasta va înainta în felul Său și va purta amprenta Sa.

Îți scriu acest lucru pentru că nu îndrăznesc să fac altfel. Nu vreau să porți toată responsabilitatea, de aceea voi trimite această scrisoare și altora, care ar trebui să înțeleagă situația și să te ajute. Ne rugăm pentru tine, ca Dumnezeu să-ți dea harul Său care susține.

Cu dorința sinceră să fii în întregime și pentru totdeauna de partea Domnului, voi aștepta, voi veghea și mă voi ruga.

[W. F. C. – 26 noiembrie 1894] [1321]