Scrisoarea 57, 1895

AVERTISMENTE  ÎMPOTRIVA  SPIRITULUI  LUMESC,  RESPINGERII LUMINII  ȘI  CONDUCĂTORILOR  NECONVERTIȚI • APEL  PENTRU  ÎNĂLȚAREA LUI  HRISTOS  ȘI  VESTIREA  SOLIEI NEPRIHĂNIRII  PRIN  CREDINȚĂ

(scrisă către O. A. Olsen, de la Hobart, Tasmania, 1 mai 1895)

Sunt profund împovărată, dar ce aș putea spune? Sunt tulburată pentru tine, fratele meu mult respectat. Sunt doborâtă de chin sufletesc, pentru că situația devine din ce în ce mai încurcată.

O plasă a fost întinsă pentru a prinde conferința – o plasă despre care oamenii nu știu, a cărei existență foarte puțini o bănuiesc. Situația actuală îți leagă mâinile și împiedică lucrarea. În curând se va ajunge la criză. Situația nu-mi este pe deplin descoperită, dar știu foarte bine acest lucru: într-o mare măsură, gestionarea finanțelor s-a făcut pe baza unor principii greșite. În timp ce toate par a fi prospere, este primejdie.

Ai intrat în relație cu oameni care nu au nicio legătură vie cu Dumnezeu. Te temi să-ți exerciți judecata, ca nu cumva să aibă loc o explozie. Acesta este motivul pentru care mă simt atât de tristă. Am scris cuvinte pe care nu îndrăznesc să ți le trimit, până când nu vor fi persoane de un caracter ferm, hotărât, care să stea de partea ta, să poarte jugul pentru a te susține. Cei doi bărbați care sunt în mod special asociați cu tine ar trebui, în starea lor spirituală prezentă, să nu aibă niciun rol în planificarea și realizarea lucrării lui Dumnezeu, în niciuna dintre ramurile ei. Dacă s-ar vedea pe ei înșiși așa cum îi vede Dumnezeu, dacă ar cădea pe Stâncă și ar fi zdrobiți, o schimbare hotărâtă s-ar vedea în ei. Ar fi făcute mărturisiri pentru eliberarea sufletelor lor de fiecare influență corupătoare. [1322]

Acești oameni spun în inimile lor: „Stăpânul meu întârzie să vină”; gândul acesta este exprimat nu numai în fapte, ci și în cuvinte. „Nu vă lăsați înșelați în ceea ce privește venirea grabnică a lui Hristos”, spun acești îndrumători falși. „Pace și liniște. Timpul încă nu a sosit. Toate au rămas așa cum erau de la începutul creației.” Ei tăgăduiesc adevărul prin spiritul lor, prin lucrările și prin cuvintele lor. Ei se potrivesc descrierii făcute de Hristos: „Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: «Stăpânul meu întârzie» și începe să‑i bată pe tovarășii lui, să mănânce și să bea cu bețivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu‑l știe, îl va tăia în bucăți, și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 24:48-51). Vezi, de asemenea, Luca 8:12, 13; Matei 11:20-23.

Din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se răcește. Există mulți care și-au lepădat credința adventă. Ei trăiesc pentru lume și, în timp ce spun în inimile lor ceea ce doresc să fie adevărat – „Stăpânul meu întârzie să vină” – îi bat pe tovarășii lor de slujbă. Ei fac acest lucru din același motiv pentru care Cain l-a ucis pe Abel. Abel era hotărât să se închine lui Dumnezeu după îndrumările pe care El le-a dat. Aceasta l-a nemulțumit pe Cain. El credea că planurile sale erau mai bune și că va face ca Domnul să cadă de acord cu el. Cain, în jertfa lui, nu a recunoscut dependența sa de Hristos. El a crezut că tatăl său, Adam, a fost tratat aspru când a fost alungat din Eden. Ideea de a păstra tot timpul în atenție acel păcat și de a jertfi sângele mielului junghiat ca o mărturisire a deplinei dependențe de o Putere din afara lui era o tortură pentru spiritul mândru al lui Cain. Fiind [1323] cel mai în vârstă, a crezut că Abel ar trebui să urmeze exemplul său. Când jertfa lui Abel a fost primită de Dumnezeu, focul sfânt mistuind darul, mânia lui Cain a fost extrem de mare. Domnul a binevoit să-i explice lucrurile, dar el nu a vrut să fie împăcat cu Dumnezeu și l-a urât pe Abel, pentru că Dumnezeu i-a arătat favoarea Sa. El a fost atât de mânios, încât și-a ucis fratele.

Domnul duce o luptă cu toți cei care, prin necredința și îndoiala lor, spun că El întârzie să vină și care își lovesc semenii și mănâncă și beau cu bețivii (lucrând după aceleași principii ca ei). Ei sunt beți, dar nu de vin, se clatină, dar nu din cauza băuturilor tari. Satana a luat în stăpânire gândirea lor, iar ei nu știu de ce anume se împiedică.

Imediat ce un om se desparte de Dumnezeu, așa încât inima lui nu mai este sub puterea de supunere a Duhului Sfânt, atributele lui Satana vor fi date pe față și el va începe să-și asuprească semenii. O influență va ieși din el, o influență contrară adevărului, dreptății și neprihănirii. Această stare se manifestă în instituțiile noastre, nu numai în relațiile dintre lucrători, ci și în dorința arătată de o instituție de a le controla pe toate celelalte. Oameni care sunt însărcinați cu responsabilități grele, dar care nu au nicio legătură vie cu Dumnezeu, au acționat și acționează contrar îndemnurilor Duhului Sfânt. Ei își îngăduie același spirit pe care l-au îngăduit Core, Datan și Abiram, precum și iudeii din zilele lui Hristos (vezi Matei 12:22-29; 31:37). Din nou și din nou, avertismente de la Dumnezeu au venit pentru acești oameni, dar ei le-au aruncat  la o parte și au îndrăznit să meargă pe aceeași cale.

Citește cuvintele lui Hristos din Matei 23:23: „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici, pentru că voi dați zeciuială din mentă, mărar și chimen, dar [1324] lăsați deoparte cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credința! Pe acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute!.” Aceste învinuiri sunt date ca avertisment tuturor celor care pe din afară par neprihăniți înaintea oamenilor, dar pe dinăuntru sunt plini de fățărnicie și nelegiuir. Ei spun: „Noi suntem sloboziți să facem toate aceste lucruri.” De asemenea, ei spun: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinților noștri, nu ne‑am fi făcut părtași cu ei la vărsarea sângelui profeților.” „Mărturisiți astfel despre voi înșivă – a spus Isus – că sunteți fiii celor ce i‑au ucis pe profeți.” Ce lecții sunt aici! Cât de decisive și cutremurătoare! Isus a spus: „De aceea, iată că vă trimit profeți, înțelepți și cărturari. Pe unii dintre ei îi veți omorî și‑i veți răstigni, pe alții îi veți biciui în sinagogile voastre și‑i veți prigoni din cetate în cetate.” Această profeție a fost literalmente îndeplinită de către iudei în modul în care i-au tratat pe Hristos și pe solii pe care Dumnezeu i-a trimis la ei. Vor urma bărbații din aceste zile de pe urmă exemplul acelora pe care Hristos i-a condamnat?

Ei încă nu au împlinit în întregime aceste profeții cutremurătoare, dar, dacă Dumnezeu cruță viețile lor și totuși ei nutresc același spirit care a marcat purtarea lor atât înainte, cât și după întâlnirea de la Minneapolis ei vor face în întregime faptele celor pe care Hristos i-a condamnat atunci când a fost pe pământ.

Primejdiile zilelor de pe urmă sunt asupra noastră. Satana preia controlul asupra fiecărei minți care nu este în mod ferm sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu. Unii au cultivat ura împotriva bărbaților pe care Dumnezeu i-a însărcinat să ducă o solie specială lumii. Ei și-au început această lucrare satanică la Minneapolis. După aceea, când au văzut și au simțit dovezile Duhului Sfânt [1325] mărturisind că solia era de la Dumnezeu, au urât-o și mai mult, pentru că mărturisea împotriva lor. Ei nu au vrut să-și umilească inimile ca să se pocăiască, să-I dea slavă lui Dumnezeu și să apere dreptatea. Au continuat să cultive propriul spirit plin de invidie, gelozie și presupuneri rele, așa cum au făcut și iudeii. Ei și-au deschis inimile în fața dușmanului lui Dumnezeu și al omului. Totuși, acești oameni au deținut poziții de încredere și au modelat lucrarea după asemănarea lor, atât cât le-a stat în putere. Căpitanul Eldridge și Frank Belden au jucat un rol de seamă, dar din milă față de ei, s-au rupt de editură. După despărțirea lor, lucrarea a continuat în același fel. Este vremea să se facă o schimbare.

Cei care sunt acum primii, dar care nu au fost credincioși cauzei lui Dumnezeu, vor fi în curând ultimii, dacă nu se pocăiesc. Dacă ei nu cad degrabă pe Stâncă și nu sunt zdrobiți, dacă nu se nasc din nou, spiritul care a fost nutrit va continua să fie nutrit. Glasul dulce al îndurării nu va fi recunoscut de ei. Religia Bibliei, acasă și în public, este pentru ei ceva ce ține de domeniul trecutului. Ei au vorbit cu râvnă împotriva entuziasmului și fanatismului. Credința care cere de la Dumnezeu alinarea suferinței omenești, credința pe care Dumnezeu a poruncit ca poporul Său să o exercite, este numită fanatism. Dar dacă există ceva pe pământ care ar trebui să le inspire oamenilor un zel sfânt, acesta este adevărul așa cum este el în Isus; este marea, măreața lucrare de răscumpărare; este Hristos, Cel făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare.

Deseori Domnul a dezvăluit în providența Sa că nimic altceva în afară de adevărul descoperit, cuvântul lui Dumnezeu, nu poate vindeca omul de păcat, nici nu-l poate ține departe de fărădelege. Acel cuvânt care dezvăluie vina păcatului are putere [1326] asupra inimii omului pentru a-l face drept și de a-l ține drept. Domnul a spus despre cuvântul Lui că trebuie studiat și ascultat, trebuie pus în practică; acest cuvânt este la fel de neschimbător ca și caracterul lui Dumnezeu – este același ieri, azi și în veci.

Dacă există ceva în lumea noastră care ar trebui să inspire entuziasm, aceasta este crucea de pe Calvar. „Vedeți ce dragoste ne‑a arătat Tatăl? Să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște pentru că nu L‑a cunoscut nici pe El.” „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Hristos trebuie să fie primit, crezut și înălțat. Aceasta trebuie să fie tema oricărei conversații – frumusețea inestimabilă a lui Hristos.

Există în Battle Creek o categorie de oameni care au adevărul plantat în inimă. Acesta este pentru ei puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Dar dacă adevărul nu este întronat în inimă și dacă nu trec cu totul de la întuneric la lumină, cei care poartă responsabilități sacre vor fi slujitori ai întunericului, orbi care conduc alți orbi. „Nori fără apă, duși de vânt încoace și încolo; niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați.” Dumnezeu cere ca fiecare suflet care poartă Numele Lui să aibă adevărul întronat în inimă. Timpul în care trăim cere aceasta. Veșnicia cere aceasta. Religia curată cere aceasta.

Distracțiile  lumești

În timp ce s-a arătat atât de multă teamă ca nu cumva să apară emoție și entuziasm în slujba lui Dumnezeu, s-a manifestat într-o altă direcție un entuziasm care pentru mulți pare foarte atrăgător. Mă refer la petrecerile [1327] care și-au găsit loc în mijlocul poporului nostru. Aceste ocazii au luat o mare parte din timpul și atenția oamenilor care pretind a fi slujitori ai lui Hristos, dar au fost aceste adunări îndreptate spre slava Numelui Său? A fost invitat Isus ca să le conducă? Întrunirile pentru relații sociale pot fi folositoare și instructive în cel mai înalt grad, când cei care se întâlnesc au iubirea lui Dumnezeu strălucind în inimile lor, atunci când se întâlnesc ca să discute idei legate de cuvântul lui Dumnezeu sau ca să analizeze diferite metode pentru înaintarea lucrării Sale și pentru a face bine semenilor lor. Atunci când nimic nu este spus sau făcut pentru a întrista Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ci El este privit ca un oaspete binevenit, atunci Dumnezeu este onorat, iar cei care se întâlnesc vor fi înviorați și întăriți. „Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui. «Ei vor fi ai Mei – zice Domnul oștirilor – Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu.»”

Dar a apărut o categorie de adunări de plăceri în Battle Creek de un caracter complet diferit, petreceri care sunt o rușine pentru instituțiile noastre și pentru biserică. Acestea încurajează mândria în îmbrăcăminte, mândria în înfățișare, mulțumirea de sine, veselia zgomotoasă și glumele. Satana este tratat ca un oaspete de onoare și el pune stăpânire pe cei care frecventează aceste întâlniri.

O imagine a unei astfel de întruniri mi-a fost prezentată, unde erau adunați cei care pretind a crede adevărul. Cineva s-a așezat la instrumentul muzical și au răsunat cântece care îi făceau să plângă pe îngerii care priveau. S-au văzut veselie, râsete vulgare, belșug de entuziasm și un fel de inspirație; dar bucuria a fost de felul celei pe care numai Satana este capabil [1328] să o creeze. Acesta este un entuziasm și o zăpăceală de care toți cei care-L iubesc pe Dumnezeu vor fi rușinați. Acestea îl provoacă pe participant la o gândire nesfântă și acțiuni nesfinte. Am motive să cred că unii dintre cei care s-au angajat în acea scenă s-au pocăit din toată inima de spectacolul acesta rușinos.

Multe astfel de întruniri mi-au fost prezentate. Am văzut atmosferă de petrecere, etalare în îmbrăcăminte, împodobire a propriei persoane. Toți doresc să fie socotiți străluciți și se dedau la veselie, la glume prostești, ieftine, măguliri grosolane și râsete zgomotoase. Ochii strălucesc, obrazul este îmbujorat, iar conștiința doarme. Cu mâncare, băutură și distracție, ei fac tot posibilul să uite de Dumnezeu. Scena de plăcere este paradisul lor. Iar cerul privește, văzând și auzind totul.

Priviți la o altă scenă. Pe străzile orașului este o mulțime adunată pentru o cursă de ciclism. În această grupă de oameni sunt și cei care pretind a-I cunoaște pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Dar cine dintre cei care privesc cursa palpitantă ar putea crede că cei care s-au expus astfel sunt urmași ai lui Hristos? Cine ar crede că ei înțeleg valoarea timpului lor și a puterilor lor fizice, ca fiind daruri de la Dumnezeu ce trebuie păstrate pentru slujirea Lui? Cine se gândește la pericolul unui accident sau la moartea care poate fi rezultatul alergării lor sălbatice? Cine s-a rugat pentru prezența lui Isus, pentru protecția îngerilor slujitori? Este Dumnezeu slăvit prin aceste spectacole? Satana se joacă cu viețile acestor suflete și este mulțumit de ceea ce vede și aude.

Creștinul cândva serios, care participă la aceste sporturi, este în declin. El a părăsit zona pătrunsă de atmosfera de viață a cerului și s-a aruncat într-o atmosferă de ceață și întunecime. Este posibil ca vreun credincios umil să fie convins să se alăture în aceste sporturi. Dar dacă își păstrează [1329] legătura cu Hristos, el nu poate participa cu toată inima la acea scenă plină de emoție. Cuvintele pe care le aude nu-i sunt plăcute, pentru că nu sunt limbajul Canaanului. Vorbitorii nu dau dovadă de faptul că inima lor cântă pentru Dumnezeu. Există dovezi de netăgăduit că Dumnezeu este uitat. El nu este în toate gândurile lor. Adunările de plăcere și adunările pentru sporturi incitante, organizate de cei care pretind a fi creștini, sunt o profanare a religiei și a Numelui lui Dumnezeu.

Direcția conversației dezvăluie comoara inimii. Discuțiile ieftine, comune, cuvintele de lingușire, remarcile prostești, rostite pentru a da naștere la râs, sunt mărfurile lui Satana, iar toți cei care se dedau la această vorbărie cumpără de la el. Asupra celor care aud aceste lucruri sunt făcute impresii similare celor făcute asupra lui Irod, atunci când fiica Irodiadei a dansat în fața lui. Toate acestea sunt înregistrate în cărțile din ceruri și, în ziua cea mare de pe urmă, vor apărea în adevărata lor lumină înaintea celor vinovați. Atunci toți vor vedea în ele lucrările ademenitoare, înșelătoare ale diavolului, întreprinse pentru a-i conduce pe calea cea largă, pe poarta care se deschide larg spre ruina lor.

Satana și-a înmulțit capcanele la Battle Creek și pretinșii creștini, care sunt superficiali în caracter și în experiența religioasă, sunt folosiți de ispititor ca momeală a lui. Această categorie de oameni este mereu gata pentru petreceri sau întâlniri sportive, iar influența lor îi atrage și pe alții. Tineri și tinere care au încercat să fie creștini potrivit Bibliei sunt convinși să se alăture grupului și sunt atrași în ring. Ei nu au consultat în rugăciune standardul divin, pentru a afla ce a spus Hristos cu privire la roadele pe care le produce pomul creștinului. Ei nu înțeleg că aceste [1330] recepții sunt cu adevărat banchetul lui Satana, pregătit pentru a împiedica sufletele, ca ele să nu accepte chemarea la ospățul nunții Mielului, făcându-le să nu primească haina albă a caracterului, care este neprihănirea lui Hristos. Ei devin confuzi cu privire la ce este bine ca ei, în calitate de creștini, să facă. Ei nu doresc să gândească singuri și înclină în mod firesc să urmeze exemplul altora. Astfel, ei vin sub influența celor care niciodată nu au simțit în inimă sau minte atingerea divină.

La aceste întruniri incitante, întreținute de fascinația și pasiunea influenței omenești, tinerii care au fost instruiți cu grijă să asculte de legea lui Dumnezeu sunt făcuți să stabilească legături cu aceia a căror educație a fost o greșeală și a căror experiență religioasă a fost o înșelăciune. Ei se vând pentru a fi robi toată viața lor. Atât timp cât trăiesc, ei trebuie să fie limitați prin legăturile lor la caracterul ieftin, superficial, al aceluia care trăiește pentru etalare, dar care nu are împodobirea prețioasă interioară, podoaba unui duh blând și liniștit, care în ochii lui Dumnezeu este de mare preț. Atunci când boala și moartea vor veni peste cei care au trăit doar ca să se mulțumească pe sine, ei vor descoperi că nu au ulei în vase pentru candelele lor și că sunt cu totul nepregătiți să încheie istoria vieții lor. Așa a fost și așa va continua să fie.

Îi întrebăm pe cei din Battle Creek, care au avut o mare lumină: „Și-a pierdut adevărul lui Dumnezeu puterea asupra sufletului? Și-a pierdut aurul prețios valoarea? Care a fost cauza acestui entuziasm și fanatism?” O responsabilitate îngrozitoare se află asupra părinților iubitori de lume, egoiști, pentru că păcatul stă la ușa lor. Cu cât mai bine ar fi fost dacă clădirile școlilor care se află acum în Battle Creek ar fi fost departe de oraș, separate de comunitatea atât de mare a celor care se numesc păzitori ai Sabatului. [1331]

În rândul lumii câștigă teren convingerea că adventiștii de ziua a șaptea dau un sunet nesigur din trâmbiță și că urmează căile lumești. Familiile din Battle Creek se depărtează de Dumnezeu, planificând căsătorii cu cei care nu au dragoste de Dumnezeu, cu cei care trăiesc o viață ușuratică, care nu au practicat niciodată lepădarea de sine și nu știu din experiență ce înseamnă să fii împreună lucrător cu Dumnezeu. Lucruri ciudate sunt tranzacționate. Sunt primite și predicate etape false ale creștinismului, care leagă sufletele în înșelăciune și iluzie. Oamenii umblă în lumina tăciunilor aprinși de ei înșiși. Cei care-L iubesc pe Dumnezeu și se tem de El nu vor coborî la nivelul lumii, ca să aleagă societatea celor deșerți și batjocoritori. Ei nu vor fi fermecați de bărbați sau femei care nu sunt convertiți. Ei trebuie să stea de partea lui Isus și atunci Isus va sta de partea lor.

Unii dintre cei care cunosc adevărul, dar nu-l trăiesc, calcă în picioare legea lui Dumnezeu în tranzacțiile lor de afaceri. Noi nu ar trebui să avem nicio asociere apropiată cu ei, ca să nu ne prindă spiritul lor și să nu împărtășim osânda lor. Patriarhul Iacov, vorbind despre anumite fapte ale fiilor lui pe care le privea cu groază, a exclamat: „Sufletul meu să nu intre în sfatul lor, să nu se unească slava mea cu adunarea lor!” El a simțit că propria sa onoare ar fi compromisă dacă s-ar asocia cu păcătoșii în faptele lor. El a tras semnalul de alarmă, ca să ne avertizeze să stăm departe de astfel de legături, ca nu cumva să devenim părtași la faptele lor rele. Duhul Sfânt, prin apostolul Pavel, rostește un avertisment similar: „Nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le.” [1332]

Veșnicul Dumnezeu a trasat linia de separare dintre sfinți și păcătoși, dintre cei convertiți și cei neconvertiți. Cele două categorii nu se pot amesteca imperceptibil una cu cealaltă, asemenea culorilor curcubeului. Ele sunt la fel de diferite ca miezul zilei de miezul nopții.

Cei care sunt în căutarea neprihănirii lui Hristos vor stărui asupra marilor teme ale mântuirii. Biblia este depozitul care furnizează alimente hrănitoare sufletelor lor. Ei meditează asupra întrupării lui Hristos, contemplă marea jertfă adusă pentru a-i salva de la pierzare, pentru a le aduce iertare, pace și neprihănire veșnică. Sufletul este înflăcărat de aceste teme mari și înălțătoare. Sfințenia și adevărul, harul și neprihănirea le ocupă gândurile. Eul moare și Hristos trăiește în slujitorii Săi. În contemplarea cuvântului, inimile lor ard așa cum ardeau inimile celor doi ucenici în timp ce mergeau spre Emaus și Hristos era cu ei pe drum, deschizându-le Scripturile cu privire la El.

Cât de puțini își dau seama că Isus, nevăzut, umblă alături de ei! Cât de rușinați ar fi mulți să audă glasul Lui vorbindu-le, știind că El a auzit toate vorbele lor prostești, firești! Și cât de multe inimi ar arde de bucurie sfântă numai dacă ar ști că Mântuitorul a fost lângă ei, că atmosfera sfântă a prezenței Lui i-a înconjurat și că au fost hrăniți cu pâinea vieții! Cât de mulțumit ar fi Mântuitorul să-i audă pe urmașii Săi vorbind despre lecțiile Sale prețioase de instruire și să știe că ei își găsesc plăcerea în astfel de lucruri sfinte! Când adevărul rămâne în inimă, nu este loc pentru a-i critica pe slujitorii lui Dumnezeu sau pentru a căuta puncte slabe în solia pe care El o trimite. Ceea ce este în inimă, aceea va ieși din gură. [1333] Aceste lucruri nu pot fi reprimate. Lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc vor fi subiectul conversației lor. Dragostea lui Hristos este în suflet ca un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică, răspândind raze de viață care aduc bucurie și viață peste tot pe unde curg.

Respingerea luminii

Dumnezeu spune slujitorilor Săi: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” Dar atunci când mărturia clară, directă iese de pe buzele mișcate de Duhul lui Dumnezeu, mulți o tratează cu dispreț. Există printre noi unii care, prin acțiuni, dacă nu prin cuvinte, „zic văzătorilor: «Să nu vedeți!» și proorocilor: «Să nu proorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, proorociți-ne lucruri închipuite! Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne în pace cu Sfântul lui Israel!» De aceea, așa vorbește Sfântul lui Israel: «Fiindcă lepădați cuvântul acesta și vă încredeți în silnicie și vicleșuguri și vă sprijiniți pe ele, de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgându-se, amenință să cadă, și a cărui prăbușire vine deodată, într-o clipă.» […] Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: «În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră.» Dar n-ați voit!”

Îi întreb pe cei aflați în poziții de răspundere la Battle Creek: „Ce faceți?” Voi ați întors spatele, și nu fața către Domnul. Trebuie să aibă loc o curățire a inimii, a sentimentelor, a simpatiilor, a cuvintelor, în legătură cu subiectele cele mai importante – Domnul Dumnezeu, veșnicia, adevărul. Care este solia ce trebuie vestită în acest timp? Solia îngerului al treilea. Dar lumina care trebuie să umple întreaga lume cu slava ei [1334] a fost disprețuită de unii dintre cei care pretind a crede adevărul prezent. Fiți atenți cum o tratați. Scoateți-vă încălțămintea din picioare, pentru că vă aflați pe un pământ sfânt. Feriți-vă să nutriți atributele lui Satana și să revărsați dispreț asupra manifestărilor Duhului Sfânt. Unii chiar și acum au mers prea departe pentru a se mai putea întoarce și pocăi.

Vă spun adevărul. Sufletele care-L iubesc pe Dumnezeu, care cred în Hristos și care apucă cu ardoare fiecare rază de lumină, vor vedea lumina și se vor bucura în adevăr. Ele vor răspândi lumina. Vor crește în sfințenie. Cei care primesc Duhul Sfânt vor simți atmosfera rece care înconjoară sufletele acelora care nu apreciază aceste realități mari și solemne și care le vorbesc de rău. Ei simt că se duc la sfatul celor răi, că se opresc pe calea celor păcătoși și se așază pe scaunul celor batjocoritori.

Cuvântul lui Dumnezeu rostește adevărul, nu minciuna. În acest cuvânt nu este nimic strâmb, nimic extrem, nimic exagerat. Noi trebuie să-L acceptăm ca fiind cuvântul Dumnezeului celui viu. În ascultare față de acest cuvânt, biserica are de realizat îndatoriri pe care nu le-a adus până acum la îndeplinire. Ei nu trebuie să fugă de la postul datoriei, ci, în încercare și ispită, ar trebui să se sprijine cu mai multă greutate pe Dumnezeu. Sunt dificultăți cu care vor trebui să dea piept, dar poporul lui Dumnezeu, ca unul singur, trebuie să se ridice la înălțimea împrejurărilor critice. Există datorii de îndeplinit atât față de biserică, cât și față de Dumnezeul nostru.

Duhul lui Dumnezeu Se depărtează de la mulți dintre oamenii noștri. Mulți au intrat pe căi întunecoase, tainice, iar unii nu se vor mai întoarce niciodată. Ei vor continua să se poticnească, spre ruina lor. Ei L-au ispitit pe Dumnezeu, au respins lumina. Le-au fost date toate dovezile care le puteau fi date, dar ei nu le-au luat în seamă. Ei au ales mai degrabă întunericul decât lumina și și-au întinat sufletele. Niciun om sau biserică nu se poate asocia cu clasa iubitoare de plăceri și [1335] să arate că apreciază bogăția prezentă a adevărului pe care Domnul l-a trimis celor care au o credință simplă în cuvântul Său. Lumea este poluată, coruptă, așa cum a fost și în zilele lui Noe. Singurul remediu este credința în adevăr, acceptarea luminii. Cu toate acestea, mulți au ascultat adevărul rostit în puterea Duhului Sfânt și nu numai că au refuzat să accepte solia, dar au și urât lumina. Acești oameni participă la ruina sufletelor. Ei s-au interpus între lumina trimisă din cer și oameni. Au călcat în picioare cuvântul lui Dumnezeu, iar acum acționează în ciuda călăuzirii Duhului Său Sfânt.

Fac apel la poporul lui Dumnezeu, ca să-și deschidă ochii. Când aprobați sau împliniți deciziile oamenilor care, după cum știți, nu sunt în armonie cu adevărul și neprihănirea, vă slăbiți credința și vă micșorați dorința de a avea comuniune cu Dumnezeu. Păreți a auzi vocea care i s-a adresat lui Iosua: „Pentru ce stai culcat astfel pe fața ta? Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am dat. […] În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele!” „Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciți ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.” Hristos declară: „Cine nu strânge cu Mine, risipește.”

Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis o solie foarte prețioasă poporului Său prin frații Waggoner și Jones. Această solie trebuia să-L aducă în fața lumii cu mai mare putere pe Mântuitorul înălțat, Jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat îndreptățirea prin credință în Cel care este garantul nostru, și a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulți L-au pierdut din vedere pe Isus. Ochii lor trebuiau să le fie îndreptați către persoana Lui divină, către [1336] meritele Sale, către dragostea Lui de neschimbat față de familia omenească. Toată puterea este dată în mâinile Lui, pentru a oferi oamenilor daruri bogate, împărtășind agentului omenesc neajutorat darul neprețuit al neprihănirii Sale. Aceasta este solia pe care Dumnezeu a poruncit să fie dată lumii. Este solia îngerului al treilea, care urmează să fie proclamată cu glas tare și să fie însoțită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură.

Mântuitorul înălțat trebuie să fie văzut în lucrarea Sa puternică, ca Miel înjunghiat stând pe tron, pentru a împărți binecuvântările neprețuite ale legământului, beneficiile pentru care a murit, ca să le poată câștiga pentru fiecare suflet care va crede în El. Ioan nu a putut exprima această iubire în cuvinte; era prea adâncă, prea largă; el cheamă familia omenească să o privească. Hristos pledează pentru biserică în curțile cerești, pledează pentru cei pentru care a plătit ca preț de răscumpărare sângele vieții Sale. Secole și ani de zile nu pot micșora niciodată din eficacitatea acestei jertfe ispășitoare. Această solie a evangheliei harului Său trebuia dată bisericii în mod clar și deslușit, ca lumea să nu mai spună că adventiștii de ziua a șaptea vorbesc de lege, lege, dar nu-L predică pe Hristos și nu cred în El.

Eficacitatea sângelui lui Hristos trebuia să fie prezentată poporului cu prospețime și putere, ca astfel credința lor să se poate sprijini pe meritele Sale. Așa cum marele preot stropea sângele cald peste tronul milei, în timp ce norul parfumat al tămâii se înălța înaintea lui Dumnezeu, tot așa, în timp ce ne mărturisim păcatele și cerem puterea sângelui ispășitor al lui Hristos, rugăciunile noastre se înalță la cer, parfumate cu meritele caracterului lui Hristos. Cu toată nevrednicia noastră, trebuie să ținem mereu minte că există Cineva care poate îndepărta păcatul, care poate salva păcătosul. El va îndepărta fiecare păcat recunoscut, cu [1337] inimă smerită, înaintea lui Dumnezeu. Această credință este viața bisericii. După cum șarpele a fost înălțat de Moise în pustie și tuturor celor care erau mușcați de șerpii veninoși li s-a poruncit să privească și să trăiască, tot așa, Fiul omului trebuie să fie înălțat, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.

Dacă nu face din a privi la Mântuitorul înălțat lucrarea vieții sale, dacă prin credință nu acceptă meritele pe care are privilegiul să le pretindă, păcătosul nu poate fi salvat mai mult decât ar fi putut Petru umbla pe apă, dacă nu și-ar fi ținut ochii fixați în mod constant asupra lui Isus. A fost scopul hotărât al lui Satana acela de a-L ascunde vederii pe Isus și de a-l face pe om să privească la om, să se încreadă în om și să fie învățat să aștepte ajutor de la om. De ani de zile, biserica privește la om și așteaptă mult de la om, dar nu privește la Isus, Cel asupra căruia sunt concentrate speranțele noastre de viață veșnică. De aceea a dat Dumnezeu slujitorilor Săi o mărturie care prezintă adevărul în trăsături clare, deslușite, așa cum este el în Isus, mărturie care este solia îngerului al treilea.

Cuvintele lui Ioan trebuie vestite de poporul lui Dumnezeu, ca toți să poată discerne lumina și să umble în lumină: „Cel care vine de sus este deasupra tuturor; cel care este de pe pământ este pământesc și vorbește ca de pe pământ. Cel care vine din cer este deasupra tuturor. El mărturisește ce a văzut și a auzit, dar nimeni nu primește mărturia Lui. Cine primește mărturia Lui întărește faptul că Dumnezeu este adevărat. Căci Acela pe care L‑a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu‑I dă Duhul cu măsură. Tatăl Îl iubește pe Fiul și toate I le‑a dat în mână. Cine crede în Fiul are viața veșnică, dar cine se împotrivește Fiului nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” [1338]

Aceasta este mărturia care trebuie să meargă în lungul și în latul lumii. Ea prezintă legea și evanghelia, unindu-le într-un întreg perfect (vezi Romani 5 și 1 Ioan 3 de la versetul 9 până la sfârșitul capitolului). Aceste versete prețioase vor impresiona fiecare inimă care este deschisă pentru a le primi. „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” – celor care sunt smeriți cu inima. „Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în Numele lui, le-a dat puterea să devină fiii lui Dumnezeu.” Ei nu au doar o credință formală, o teorie a adevărului, o religie legalistă, ci ei cred urmărind un scop, însușindu-și cele mai bogate daruri ale lui Dumnezeu. Ei cer darul, ca să îl poată da altora. Ei pot spune: „Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har.”

„Cine nu iubește nu L‑a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu față de noi s‑a arătat prin faptul că Dumnezeu L‑a trimis în lume pe singurul Său Fiu ca noi să trăim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi L‑am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne‑a iubit pe noi și L‑a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Preaiubiților, dacă astfel ne‑a iubit Dumnezeu, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții. Pe Dumnezeu nu L‑a văzut nimeni niciodată; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.”

Tocmai aceasta este lucrarea pe care Domnul dorește să o realizeze în inima și mintea fiecărui agent omenesc, prin solia pe care El a dat-o slujitorilor Lui. Aceasta este viața veșnică a bisericii: să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice și să-i iubească pe ceilalți așa cum se iubesc pe sine. A existat doar puțină dragoste pentru Dumnezeu și semeni, iar Dumnezeu a dat prin solii Lui exact ceea ce oamenii aveau nevoie. Cei care au primit [1339] solia au fost foarte mult binecuvântați, pentru că au văzut razele luminoase ale Soarelui neprihănirii, și viața și speranța au răsărit în inimile lor. Ei au privit la Hristos. „Nu te teme”, este asigurarea Lui veșnică. „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor.” „Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.” Credincioșii așază peste inima lor sângele Mielului fără pată al lui Dumnezeu. Privind la marele Antitip, putem spune: „Hristos Isus a murit, ba încă a și înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi!”

Soarele neprihănirii strălucește în inimile noastre pentru a ne da cunoștința slavei lui Isus Hristos. Despre lucrarea Duhului Sfânt, El spune: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu și vi le va vesti.” Psalmistul se roagă: „Curățește-mă cu isop și voi fi curat; spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada. […] Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Nu mă lepăda de la Fața Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și sprijinește-mă cu un duh de bunăvoință! Atunci voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine.”

Domnul vrea ca aceste mari subiecte să fie studiate în bisericile noastre; dacă fiecare membru al bisericii va lăsa cuvântul lui Dumnezeu să intre, acesta va da lumină și înțelegere celui simplu. „Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui! Iar voi toți, care aprindeți focul și puneți tăciuni pe el, umblați în lumina focului vostru și în tăciunii pe care i-ați aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceți în dureri” [1340] (vezi Isaia 29:13-16; 18-21).  „Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă, să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul!”

Nu a existat niciodată un timp în care Domnul să-Și fi manifestat marele Său har asupra celor aleși de El într-un mod mai deplin decât în aceste zile de pe urmă, când legea Sa este desființată. „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare și minunată.” Ce spune Dumnezeu despre poporul Său? „Și totuși poporul acesta este un popor prădat și jefuit! Toți zac înlănțuiți în peșteri și înfundați în temnițe. Sunt lăsați de pradă, și nimeni nu-i scapă! Jefuiți, și nimeni nu zice: «Dă înapoi!»” (vezi și Isaia 43). Acestea sunt profeții care vor fi împlinite.

Aș vrea să-i avertizez pe cei care s-au opus timp de ani de zile luminii și au nutrit un spirit de împotrivire. Cât timp îi veți urî și disprețui pe solii neprihănirii lui Dumnezeu? Dumnezeu le-a dat solia Sa. Ei răspândesc cuvântul Domnului. Există mântuire pentru voi, dar numai prin meritele lui Isus Hristos. Harul Duhului Sfânt v-a fost oferit din nou și din nou. Lumină și putere de sus s-au revărsat din belșug în mijlocul vostru. Au existat dovezi, ca toți să poată vedea pe cine recunoaște Domnul ca slujitori ai Săi. Dar sunt unii care au disprețuit bărbații și solia pe care ei o vesteau. I-au luat în derâdere, numindu-i fanatici, extremiști și entuziaști. Permiteți-mi să vă fac profeția că dacă nu vă smeriți cât de repede inimile înaintea lui Dumnezeu, dacă nu vă mărturisiți păcatele, [1341] care sunt multe, atunci se va întâmpla că veți vedea că ați luptat împotriva lui Dumnezeu abia atunci când va fi prea târziu. Prin convingerea dată de Duhul Sfânt, dar care nu va mai fi spre schimbare și iertare, veți vedea că acești oameni împotriva cărora ați vorbit au fost ca niște semne în lume, în calitate de martori ai lui Dumnezeu. Atunci veți dori să dați toată lumea, dacă ați mai putea răscumpăra trecutul, ca să fiți oameni drepți, zeloși, mânați de Duhul lui Dumnezeu, ca să vă ridicați vocea în avertizări solemne pentru lume și, asemenea lor, să fiți fermi în principiu, ca o stâncă. Faptul că ați întors lucrurile pe dos este cunoscut de Domnul. Mergeți înainte încă puțin, așa cum ați mers până acum în respingerea luminii din cer și veți fi pierduți. Dacă un om va fi necurat și nu se va curăți, să fie nimicit din mijlocul adunării.

Nu am niciun mesaj blând de adresat celor care au fost atât de mult timp ca niște indicatoare false, ce îndreaptă spre direcții greșite. Dacă respingeți solii delegați ai lui Hristos, Îl respingeți pe Hristos. Dacă neglijați această mântuire mare ce a fost prezentată înaintea voastră timp de ani de zile, disprețuind oferta glorioasă a îndreptățirii prin sângele lui Hristos și a sfințirii prin puterea de curățare a Duhului Sfânt, atunci nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci o așteptare înfricoșată a judecății și a mâniei aprinse. V-aș ruga să vă smeriți și să încetați să vă opuneți în mod încăpățânat luminii și dovezilor. Spuneți Domnului: „Nelegiuirile mele m-au despărțit de Dumnezeul meu. Ah, Doamne, iartă fărădelegile mele. Șterge păcatele mele din cartea Ta de aducere aminte.” Lăudat fie Numele Lui cel sfânt, iertarea este încă posibilă și puteți fi convertiți, transformați. [1342]

„Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei junci, stropită peste cei întinați, aduc sfințire, spre curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S‑a adus pe Sine jertfă fără pată lui Dumnezeu, va curăți conștiința noastră de faptele moarte, ca să‑I slujim Dumnezeului celui viu!” [1343]