Scrisoarea 139, 1900
St. Helena, California, 24 octombrie 1900

CĂTRE SLUJBAȘII CONFERINȚEI GENERALE

Dragi frați,

Am primit o scrisoare din partea doctorului Kress, scrisă din Vancouver. El a scris în mod clar și pare să creadă că ar fi o foarte mare greșeală dacă sesiunea Conferinței Generale se va ține la Oakland. Înainte ca fratele Irwin să plece de aici, i-am spus clar ideile pe care le am în legătură cu aceasta.

Pentru binele cauzei lui Dumnezeu, este de datoria mea să spun că zvonurile care v-au fost spuse de către __, cum că fratele Daniells va fi președintele Conferinței Generale în locul fratelui Irwin și că W. C. White va ocupa o poziție de întâietate în cadrul comitetului pentru misiune externă sunt cele mai ciudate neadevăruri. Astfel de gânduri nu au existat niciodată în mintea noastră, și noi nu am spus niciodată nimic care să facă să circule vreun astfel de raport. Toți lucrătorii mei și W. C. White însuși au înțeles că, părăsind Australia, W. C. White a lăsat deoparte orice îndatorire oficială, ca să mă poată ajuta în lucrarea mea de pregătire a cărților. El este angajat ca principalul meu ajutor în această lucrare.

O cabană veche de pe terenul meu este aranjată ca să ne slujească drept birou. În aceasta vor fi patru încăperi care pot fi ocupate de lucrătorii mei. Sperăm să scoatem în curând câteva cărți pe care le pregătim de o bucată de vreme. [1714]

Locuiesc acum în casa Pratt, la poalele dealului pe care este și casa de odihnă. Lucrarea evidentă a puterii lui Dumnezeu în această chestiune este un motiv de mare recunoștință. Aici sunt ferită de certurile de cuvinte. Am decis că nu pot să mă stabilesc la Battle Creek, la Healdsburg sau Oakland; ne-am decis să așteptăm, să veghem și să ne rugăm pentru călăuzire, ca să știm unde să ne stabilim. Am fost foarte surprinși când ni s-a adus în atenție locul acesta și am văzut clar că mâna lui Dumnezeu ne-a condus. Duhul meu a fost atins și supus la gândul că Dumnezeu a ales locul acesta pentru mine și nu m-am mai întrebat care este datoria mea în legătură cu această chestiune a locației. Noi recunoaștem intervenția neașteptată a Providenței în favoarea noastră, în circumstanțele cele mai deprimante. Lumina a strălucit în mijlocul incertitudinii, iar acum ne bucurăm în certitudine și în pacea lui Dumnezeu. Nu ne îndoim că Dumnezeu a fost cel mai important factor care a hotărât mutarea noastră aici și am vrea să se spună despre noi ca despre ucenici: „Ei L-au lăudat pe Dumnezeu.” Domnul ne-a adus aici și noi Îl vom lăuda. Îi aducem mulțumiri că suntem departe de zarva și confuzia bătăliei. Nu am vrea să ne așezăm undeva unde să ajungem ținta glumelor prin invențiile lui Satana.

Nu voi relata acum felul în care Domnul va lucra în criza viitoare, deoarece nu îmi este pregătită calea ca să o fac. Domnul va pregăti bărbați, femei și chiar copii, așa cum a făcut cu Samuel, pentru lucrarea Sa, făcând din ei depozitari ai adevărului sacru. Cel care nu doarme, nici nu dormitează veghează [1715] peste fiecare, alegând sfera lui de lucru în marele Său câmp misionar. Ultima solie de îndurare trebuie vestită lumii prin proclamarea adevărului evangheliei. Tot cerul privește războiul agresiv pe care slujitorii lui Dumnezeu îl poartă în mijlocul unor circumstanțe aparent descurajatoare. Sunt dobândite noi cuceriri asupra elementelor împotrivitoare ale lumii, asupra idolatriei și păgânismului. Onoruri noi sunt câștigate pe măsură ce lucrătorii Domnului se strâng în jurul steagului Răscumpărătorului și înalță steagul adevărului. Celor credincioși, care învață de la Dumnezeu, le sunt împărtășite daruri prețioase, ca să poată deveni împreună lucrători cu Dumnezeu, punând astfel în legătură biserica de aici, de jos, cu biserica din cer. Toți solii cerești sunt în serviciul celor umili și credincioși de pe pământ; atunci când armata celor răscumpărați cântă aici jos cântecele lor de laudă, corul de sus se unește cu ei în mulțumiri și laude adresate lui Dumnezeu și lui Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Dați-mi voie să vă spun că nu vreau să mai calc pe terenul pe care am călcat la Minneapolis. Nu vreau să mai fiu în mijlocul scenelor de luptă și ceartă. Mult mai bucuros mi-aș rosti Mărturia în fața multor mii de oameni, dar aici sunt unii care nu vor să înțeleagă solia pe care Dumnezeu mi-a dat să o rostesc. Aceștia nu au băut pe săturate din izvorul vieții și nu ar înțelege cuvintele mele mai bine decât au înțeles scrierile mele. Ei au de făcut lucrarea de [1716] a se pregăti pentru soliile ce pot ajunge la ei atunci când sunt pregătiți.

Eu nu refuz să plec la Battle Creek, dacă Domnul arată că este de datoria mea să merg. Dar s-ar putea să nu fiu prezentă la Conferința Generală, dacă se ține la Battle Creek sau chiar dacă se ține la Oakland. Am în față o lucrare măreață și solemnă, aceea de a pregăti pentru publicare scrierile care până acum au fost doar Mărturii private, care au rămas aruncate undeva într-un sertar, fără a fi acordată atenție instrucțiunilor din ele. Dacă aș participa acum la Conferința Generală la Battle Creek sau din altă parte și aș rosti Mărturia clară pe care o am de rostit, s-ar cârcoti pe seama instrucțiunilor date, așa cum s-a făcut pe seama Mărturiilor scrise. Ar exista multă orbire a inimii și înclinația de a aplica greșit adevărul. Sărmanele suflete neconsacrate ar fi aduse într-o primejdie și un pericol încă și mai mare decât cel în care se află acum.

Aceia care nu au tras folos din cărțile scrise după cum m-a impresionat Dumnezeu prin Duhul Său să scriu nu vor fi mai înclinați să tragă folos din Mărturia rostită cu glas tare.

Dumnezeu a fost foarte dezonorat de spiritul care i-a făcut pe oameni să prezinte lucrurile într-o lumină falsă. Ei au primit dovadă peste dovadă și au avut toată lumina care va ajunge la ei în legătură cu lucrarea ce mi-a fost dată de Dumnezeu. Până când înțelegerea lor nu va fi sfințită, Dumnezeu nu va fi glorificat prin faptul că aduc în fața lor lucrurile sacre și prețioase pe care El mi le-a dat. [1717] De aceea, nu mă simt chemată să mă întâlnesc cu voi la Battle Creek, acolo unde dușmanului i s-a permis să ia în stăpânire mințile și inimile, făcându-i pe oameni să se înșele pe ei înșiși, precum și pe alții. Am simțit o profundă umilință a sufletului când am fost făcută să înțeleg tratamentul la care a fost supusă lumina dată mie pentru popor. Voi vizita bisericile, dar nu sunt chemată să mă duc în locul în care voi fi subiectul convorbirilor nesfinte. Pentru multe suflete, tot ce aș putea face sau spune ar fi mai rău decât pierdut. Voi folosi orice ocazie de a lucra pentru cei care sunt în întunericul erorii, care nu au auzit niciodată adevărul. Voi participa la adunările în care pot vorbi cu cei care nu au avut niciodată lumina, ca să o poată respinge.

Mi se pare imposibil să fiu înțeleasă de cei care au avut lumină, dar nu au umblat în ea. Ceea ce aș putea spune într-o discuție privată, ar fi repetat în așa fel încât să fie făcut să însemne exact opusul a ceea ar fi fost înțeles, dacă ascultătorii ar fi fost sfințiți în mintea și duhul lor. Îmi este teamă să vorbesc până și prietenilor mei, căci după aceea aud: „Sora White a spus aceasta” sau „sora White a spus cealaltă”. Cuvintele mele sunt în așa fel răsucite și interpretate greșit, încât ajung la concluzia că Domnul dorește să nu particip la adunări publice și să refuz întrevederi în particular. Ceea ce spun este relatat într-o lumină pervertită, încât ajunge să fie ceva nou și ciudat chiar și pentru mine. Totul este amestecat cu cuvinte rostite de anumiți bărbați pentru a-și susține teoriile lor. Sunt avertizată să mă feresc de aceia care, deși au o mărturisire de credință, nu sunt blânzi și smeriți cu inima. Ei nu se văd pe ei înșiși așa cum sunt. Ei nu lucrează împreună cu Isus, dând [1718] pe față blândețea și umilința Lui.

Mă tem că nu pot face nimic în cadrul Conferinței Generale, prin rostirea de cuvinte către urechi nesfințite și inimi neconvertite, către oameni care cunosc adevărul, dar nu i se supun. Eu sunt încurajată și foarte mult binecuvântată când vorbesc acelora care nu au auzit adevărul. Când fac lucrare misionară printre necredincioși, primesc întotdeauna har și putere de la Dumnezeu, pe care să I le înapoiez.

Hristos a spus ucenicilor Lui: „Mergeți în toată lumea și vestiți Evanghelia la orice făptură!” Și ce se va întâmpla atunci? „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, iar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care îi vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate demoni, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână șerpi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu‑i va vătăma și își vor pune mâinile peste cei bolnavi, iar aceștia se vor vindeca.”

Sunt puțini cei care au simțit importanța soliei și care s-au ocupat cu solemnitate de lucrarea rânduită lor, deschizând câmpuri noi în loc să cheltuiască atâta timp răspândind teorii noi prin biserici.

Când urmașii declarați ai lui Dumnezeu vor cunoaște din experiență adevărul, vor căuta să împlinească cuvintele lui Hristos. Ucenicilor Săi, Mântuitorul le-a zis: „«Acestea sunt cuvintele pe care vi le‑am spus pe când încă eram cu voi: trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în [1719] Profeți și în Psalmi.” Atunci le‑a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile.”

Aceasta este experiența pe care Domnul dorește ca fiecare adventist de ziua a șaptea să o dobândească. El dorește ca ei să înțeleagă Scripturile atât de profund, încât să aibă un întreg tezaur de cunoștință din care să poată scoate. Atunci vor fi în stare să hrănească turma lui Dumnezeu cu cuvântul Lui. Ei nu se vor gândi că trebuie să înainteze vreo teorie originală pentru a face ca lucrarea lor misionară să aibă succes. Ei nu se vor gândi că trebuie să caute analize noi, ciudate și fără pereche. Acestea sunt sofisme care au un gust puternic, fabule care nu au nicio putere pentru a sfinți, a purifica și a curăța sufletul de necurăția pe care păcatul o atrage după el.

Cei care-i învață pe alții cuvântul lui Dumnezeu trebuie să caute să înțeleagă Scripturile, plecați pe genunchi. Lucrătorii din via Domnului au nevoie să scoată încontinuu din Scripturi, nu din cămările imaginației lor, semănând pleavă prin grâu și acordând plevei mai multă importanță decât grâului, atrăgând astfel slavă pentru ei înșiși. Este timpul ca bărbații și femeile care au cuvântul lui Dumnezeu în mâinile lor să nu se odihnească până când Duhul Sfânt nu le dă o înțelegere a cuvântului și nu lucrează o reformă în inimile lor. Atunci, cei care lucrează pentru vestirea ultimei solii de îndurare pentru o lume căzută vor dovedi că sunt conduși de Duhul Sfânt. [1720]

Adevărul, adevărul Bibliei, este cel de care oamenii au nevoie. Ei nu au nevoie de niciuna dintre analizele de proastă calitate ce au fost fabricate de oameni și au fost atașate adevărului, ca și cum ar face parte din el. Analizele acestea îi slăbesc pe cei care cred în ele. Lucrarea pe care o avem de făcut nu este una de o calitate inferioară. Pe genunchi, noi trebuie să cerem împlinirea făgăduințelor din cuvântul lui Dumnezeu, cerând să putem primi adevărul nemodificat, curat, și să putem vedea nevoia de a practica acest adevăr și a trăi prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Atunci, bărbații și femeile vor fi convertiți pentru adevăr. Mâna lui Dumnezeu va fi recunoscută în ridicarea de noi biserici, botezând cu spiritul apostolic pe mulți dintre cei care vor merge să facă lucrarea misionară în locurile în care oamenii nu cunosc adevărul. Va trebui ca oamenii să fie învățați pentru a câștiga o experiență lipsită de sofismul omenesc.

O astfel de lucrare misionară va da bisericilor o temelie sigură, solidă, o temelie ce poartă pecetea „Domnul îi cunoaște pe ai Lui”. Dumnezeu va fi proslăvit în poporul Său. Misiunile creștine vor fi clădite pe Isus Hristos. Sub supravegherea lui Dumnezeu, lucrarea va merge înainte și nenumărate dovezi vor fi date despre veridicitatea lucrării. Lucrătorii nu vor căuta să se slăvească pe ei înșiși sau vreo altă ființă omenească, ci Îl vor lăuda pe Dumnezeu drept Cel care plănuiește și organizează fiecare lucrare sfântă și înnobilatoare. Aceștia nu doar mărturisesc a fi credincioși, ci sunt credincioși. Ei sunt sfințiți prin adevăr; căci adevărul trăit, ca și cel predicat, are o influență purificatoare asupra caracterului. [1721]

Atât în cămin, cât și în biserică, adevăratul misionar al lui Dumnezeu este o expunere vie a adevărului. El mănâncă trupul și bea sângele Fiului lui Dumnezeu, iar viața lui este modelată după asemănarea divină. El înțelege și asimilează Cuvântul, în timp ce zice: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” Adevărata lucrare misionară îi face pe cei aflați în legătură cu ea să se plece înaintea lui Dumnezeu în umilință de sine și într-o recunoștință neprefăcută față de El pentru manifestarea prezentă și trecută a puterii Sale. Ei își ascund eul în Hristos, lăudând și slăvind pe Cel care a cărui întreagă Ființă este plină de farmec.

Lucrarea misionară creștină este de o mare valoare pentru bisericile de acasă. Prin ea, membrii care cunosc și cred adevărul sunt inspirați cu zel sfânt pentru a-și tăgădui eul, a ridica crucea lui Hristos și a lucra cu zel jertfitor de sine pentru a trimite adevărul în locurile de aproape și de departe. Lucrarea misionară creștină are o influență care se reflectă asupra bisericilor, o influență înălțătoare și sfințitoare, care demonstrează importanța învățăturii lui Hristos din capitolul al șaselea din Ioan. Lucrarea misionară creștină are o influență folositoare asupra necredincioșilor, deoarece, în măsura în care lucrătorii muncesc sub conducerea divină, cei din lume sunt făcuți să vadă măreția resurselor pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care Îi slujesc. Adevărul lui Dumnezeu, demonstrat prin lucrarea harului în inimă, înmulțește puterile utilității creștine și lasă o impresie hotărâtă asupra lumii.

Dumnezeu dorește ca slujitorii Lui să fie exemple vii care dovedesc influența purificatoare a adevărului. El dorește ca ei să arate în viață și în [1722] caracter tendințele înnobilatoare și înălțătoare ale acestuia. Ei sunt chemați să ilustreze excelența adevărului, ridicând standardul curtoaziei creștine, al iubirii și sensibilității creștine. Cu efort sporit, ei trebuie să-i caute și să-i salveze pe cei care pier în păcat. Fie ca inima să-i doară până la sfâșiere din cauza celor care nu cunosc adevărul. Mințile credincioșilor nu trebuie să fie centrate asupra lor înșiși, cercetând cu amănunțime fiecare sentiment și scriind pentru a cere altora o explicație. Aceștia să meargă să lucreze și să uite de sine în dorința lor iubitoare de a ajuta sufletele gata să piară. Să se gândească, să facă planuri și să acționeze pentru aceia care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Nu doar cei învățați, cei talentați sunt cei care trebuie să lucreze pentru alții. Toți cei care pretind a crede în Isus ar trebui să lucreze pentru alții. Aceasta este folosința creștină. Cu toții trebuie să dăm pe față o dependență sfântă de Tatăl nostru ceresc. Dependența devotată de Dumnezeu, sfințirea duhului, seriozitatea în slujire – acestea fac deosebire între cei care Îi slujesc lui Dumnezeu și cei care nu-I slujesc. Noi, cei care credem, suntem chemați să ilustrăm în viețile noastre excelența vieții lui Hristos. Membrii bisericii trebuie să se ridice și să strălucească în mijlocul întunericului moral al lumii. Dacă suntem uniți cu Lumina lumii, vom reflecta lumina în fața altora. Dacă suntem părtași ai harului bogat al Mântuitorului, vom fi o binecuvântare pentru toți.

Suntem chemați să dăm pe față un patriotism sacru, să dezvăluim atributele lui Hristos acasă și în biserică. Toți să caute să manifeste bunăvoința lui Hristos. El și-a dat [1723] viața pentru a salva o lume pierdută și se poate ca aceia care spun că sunt reprezentanții Lui pe pământ, creștinii, să rămână tot slabi și ineficienți? Să ne ajute Dumnezeu să ne ridicăm și să luăm o poziție mult mai decisă în centrul marelui cerc al lucrării de binefacere. În felul acesta, noi putem să slăvim și să preamărim Numele Celui care este Adevărul. Noi ne aflăm sub cele mai solemne obligații de a aduce în misiunile creștine o ilustrație măreață a principiilor Împărăției lui Dumnezeu. Biserica trebuie să fie activă în acțiunile ei și, ca un corp organizat, să răspândească influența crucii lui Hristos, lucrând pentru cei de aproape și de departe. Sub conducerea lui Dumnezeu, toți cei care mănâncă trupul și beau sângele Fiului lui Dumnezeu vor fi înregistrați în curțile de sus ca „lucrători împreună cu Dumnezeu, iar voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu”. Conduși de marele Proiectant, ei arată ce pot fi ființele umane atunci când poartă jugul lui Hristos, învățând blândețea și umilința Lui.

Motivul pentru care multora dintre cei care poartă numele de urmași ai lui Hristos nu li se poate acorda încredere este că ei caută să fie cei dintâi. Dacă ei ar fi bărbați umili, dispuși să fie instruiți și învățați de Dumnezeu, ar fi o putere pentru a demonstra lumii influența adevărului asupra caracterului omenesc. Cei care lucrează în rândurile lui Hristos, care nu caută să se înalțe pe sine, vor da pe față un progres permanent și o activitate constantă în acțiunile misionare. Ei nu vor fi satisfăcuți până când biserică nu se adaugă lângă biserică. Membrii bisericii nu trebuie să se adune în anumite localități, uitând că via Domnului trebuie lucrată. Ei trebuie să ducă o luptă agresivă, înfigând steagul adevărului în locuri noi. Dumnezeu așteaptă de la cei aflați în slujba Lui să lupte cu seriozitate pentru credința ce a fost dată sfinților odată pentru totdeauna. [1724]