Scrisoarea 14a, 1889
Chicago, Illinois
cca. 7 aprilie 1889

CĂTRE J. E. WHITE

Fragment din scrisoarea către Edson White

Dacă voi putea să scap de întâlnirea de la scandinavi, o voi face și mă voi întoarce acasă să văd ce se întâmplă la voi. M-aș bucura să fie gata nr. 33^[1], pentru că poporul are nevoie de ea. De la trei dimineața sunt trează și scriu. Sunt multe întrebări care trebuie luate în considerare și rezolvate. Se înțelege că te duci la adunarea din Kansas. Eu nu am problema aceasta limpede în minte.

Am ceva gânduri despre Iowa, de felul următor: Morrison și Nicola au condus conferința până când aceasta abia dacă mai are puțină viață și suflare în ea. Întrebarea este: nu ar trebui ca fratele Jones și cu mine să participăm acolo la conferință, ca să aducem hrană bietelor oi și mieilor?

Niciodată nu am văzut o așa stare a lucrurilor ca ceea ce s-a petrecut aici. Oamenii păreau să fie dezorientați. Păreau că nu pot să înțeleagă subiectele prezentate, până joia trecută (4 aprilie); atunci s-au rupt barierele și de atunci încoace adunările au devenit tot mai interesante, iar oamenii au beneficiat mult. Fratele Kilgore este un om liber. El nu mai vede oamenii ca pe niște copaci umblători. Trâmbița lui va da un sunet clar. El este un om convertit.

Fratele Tait este un altul care a fost foarte binecuvântat și care va da un sunet clar de trâmbiță. Fratele Ballenger a fost într-o mare tulburare a minții, dar acum este liber și convertit din nou. Sufletului meu îi face bine să-i vadă pe acești tineri și bătrâni adăpându-se din Duhul lui Dumnezeu și punându-și picioarele pe Stânca cea tare.

Mi-aș fi dorit atât de mult ca tu și Frank să vă fi împărtășit din binecuvântările acestor adunări, pentru că amândoi luați parte la lucrarea lui Dumnezeu [292] și de aceea aveți nevoie să fiți umpluți de har divin, pentru ca faptele voastre să fie făcute în Dumnezeu. Eu văd că este mare nevoie de mai puțin eu și mai mult – mult mai mult – din Isus; tineri și bătrâni s-au legat de cer și s-au familiarizat cu credința și cu neprihănirea lui Hristos.

Dar nu trebuie să mai scriu acum.

Este nevoie ca Mărturia să fie gata cât mai repede posibil. Cred că nu voi mai aștepta aici, deși ei vor să aștept. Sunt singură și nu am cu cine să mă consult. Pe Fannie o văd rareori: doar în adunare și seara, câteva momente. Nu știu ce face, decât că participă la adunare, ceea ce sunt sigură că înseamnă foarte mult pentru ea. Nu o voi mai lua să călătorească cu mine.

Adunarea de la Kansas este oarecum inexplicabilă pentru mine. Nu pot să înțeleg un lucru – de ce patru săptămâni de lucrare să fie rezervate pentru un loc, în timp ce alte locuri, în care este nevoie de mărturia mea, să fie ocolite?

Am fost cu adevărat îngrijorată de problema din Iowa – dacă nu cumva trebuie să merg acolo, iar fratele Jones să meargă și să renunțe la alte locuri. Va trebui să renunț la Pennsylvania. Dacă m-aș fi gândit că nu vei participa deloc la adunarea aceasta, mi-aș fi făcut altfel socotelile. Acum nu știu ce să fac. Chiar cred că faptul că nu ai venit deloc la această adunare este lucrarea vrăjmașului. Ai fi putut aștepta aici vești de la Emma, dacă s-ar fi simțit mai rău; atunci lucrurile ar fi decurs în așa fel încât ai fi primit din binecuvântările acestei întâlniri, de care știu că ai nevoie. Îmi pare rău, foarte rău, dar trebuie să închei aici.

(semnat) Mama [293]

^[1]. Mărturia numărul 33 poate fi citită în Mărturii pentru comunitate, vol. 5. Facsimilul ediției publicate în 1889 (lb. engl.) poate fi accesat aici: https://www.zguduireaadventismului.ro/wp-content/uploads/resurse/M33.pdf.