Scrisoarea 183, 1899
Maitland, N. S. W., 9 noiembrie 1899

CĂTRE W. S. HYATT

Dragă frate Hyatt,

Am câteva lucruri pe care trebuie să ți le spun. Cele dintâi dificultăți care au apărut în legătură cu Philip Wessels au fost create din cauza confuziei care s-a transmis la Battle Creek de la adunarea de la Minneapolis. Doi ani de opoziție au fost rezultatul acestui fapt și la două conferințe generale un spirit ce nu a fost inspirat de Dumnezeu a predominat printre unii dintre bărbații noștri conducători. Printre bărbații aceștia au fost fratele Philip Wessels și fratele lui, care ulterior au intrat în posesia unei proprietăți mari. Dacă influența bărbaților conducători de la Battle Creek ar fi fost curată și sfântă, ce influență ar fi pornit de la ei ca să ajute, să întărească și liniștească familia Wessels. Însă lipsa de unitate și respingerea luminii au fost păcatele dominante ale celor care se aflau de mult timp în credință. Ei au luat o poziție de sfidare cu încăpățânare a luminii, adevărului și a dovezii, iar cărările strâmbe croite de ei au avut o influență care a distrus încrederea fraților Wessels.

Ar fi fost mai bine pentru acești frați dacă nu ar fi văzut niciodată orașul Battle Creek, căci mințile lor au ajuns în confuzie și rătăcire din cauza mândriei și etalării de mijloace pe care le-au văzut în felul în care se lucrează în școlile noastre. Iar erorile de la Battle Creek se vor vedea în tot ceea ce vor întreprinde în Africa de Sud. Experiența lor ar fi putut fi de un cu totul alt caracter, dacă la Battle Creek s-ar fi lucrat cu simplitate și dacă fiecare lucrător ar fi învățat metodele lui Hristos [1693] de a lucra, precum și blândețea și umilința inimii Lui. Dar banii au fost însușiți pe nedrept. Ambiția și etalarea și-au făcut loc, iar lucrurile nu au fost așa cum Dumnezeu a arătat că ele trebuie să fie. El a planificat ca lucrarea să fie dusă înainte cu integritate și economie strictă, pentru că via Domnului, adică întreaga lume, trebuie să fie lucrată.

Fiecare instituție pe care o întemeiem, fiecare sanatoriu, editură și biserică, ar trebui să poarte inscripția: „Închinăm clădirea aceasta Celui care ne-a iubit și a murit pentru noi, clădire ale cărei temelie și piatră unghiulară au fost așezate în Numele Lui cel prețios.” Tot ceea ce este făcut pentru mobilarea acestor clădiri ar trebui să fie făcut cu economie. Structuri plăcute, potrivite ar trebui să fie înălțate pentru a da importanță lucrării, însă nu ar trebui să existe o cheltuire nenecesară a mijloacelor. Dumnezeu dorește ca lucrarea de slujire să fie privită ca sacră. Ea nu trebuie să fie în niciun caz defectuoasă. Este planul lui Dumnezeu acela de a lucra prin mijloacele Lui, prin vasele Lui pământești alese, iar oamenii sunt onorați atunci când El face din ei solii Lui aleși. Lucrarea de predicare a cuvântului, de a-L prezenta pe Hristos răstignit ca Răscumpărător al lumii, poartă acreditarea divină, iar dovada caracterului ei sacru este dată de convertirea sufletelor. Nu clădirile mari ridicate pentru a face paradă sunt cele ce dau importanță lucrării, ci câștigarea sufletelor pentru Hristos. Aceasta pune pe învățător pecetea unui revelator viu, ca apostol al lui Hristos. Aceasta va demonstra că lucrarea pe care o facem este lucrarea lui Dumnezeu. „După roadele lor îi veți recunoaște”, a spus Hristos. [1694]

Le voi spune fraților mei din Africa de Sud că în felul în care a fost tratată familia Wessels nu s-a folosit acea înțelepciune și prevedere pătrunzătoare care ar fi trebuit folosite. Frații aceștia au investit mijloacele lor în clădiri și în diferite căi de a susține lucrarea, dar ce folos ați încercat voi să obțineți din aceasta? Este adevărat, ei nu au fost lipsiți de greșeli și erori, însă alții, care avuseseră o lumină mult mai mare, au greșit de asemenea. Ați acordat acestor frați încurajare și ajutor înțelept și chibzuit sau ați închis orice cale prin care puteau fi ajutați să fie împreună lucrători cu Dumnezeu? I-ați lăsat să aleagă orice cale ar fi vrut, în timp ce banii lor erau prinși în clădirile voastre? Nu ați mărturisit voi, prin purtarea voastră, că nu apreciați lucrarea care a fost făcută cu banii lor? Nu ați blocat voi influența lor, pentru ca ei să nu aibă parte sau sorți împreună cu voi? S-ar fi putut face mult mai mult decât s-a făcut, pentru a-i lega de lucrare.

Frații din lucrare au nevoie în fiecare zi ca puterea de convertire a lui Dumnezeu să fie peste ei, altfel ei vor dovedi cât de adevărate sunt cuvintele lui Hristos: „Fără Mine, nu puteți face nimic.” S-ar fi putut deschide ramuri noi ale lucrării, care i-ar fi putut solicita pe tinerii din familia Wessels, ca să-și aibă partea în cauza lui Dumnezeu. Atunci ei nu ar fi alunecat către lume, pentru a-și investi banii în întreprinderi lumești, ci ar fi dobândit o experiență valoroasă. Dacă ați fi fost în locul lor, cum v-ați fi simțit? Domnul nu aprobă conduita urmată de biserică. Slujitorii Domnului au nevoie ca harul lui Dumnezeu să le înmoaie zilnic inima. Ei au nevoie ca iubirea lui [1695] Hristos să le fie revărsată din plin în suflet. Trebuie să-și arate mai puțin dezaprobarea și să ofere mai multă încurajare. Să fim credincioși unii față de alții. Membrii bisericii ar trebui să înțeleagă că nu toți sunt convertiți. Există mulți care au nevoie ca templul sufletului să le fie cizelat, curățat și purificat, ca să deschidă ferestrele sufletului spre cer și să închidă ușile către pământ.

Este nevoie de o mișcare de înaintare din partea poporului care declară că-I aparțile lui Dumnezeu. E nevoie să ne apropiem de Dumnezeu și să verificăm dacă nu există gelozii și bănuieli rele, care-L țin departe pe Mântuitorul. Egoismul și mulțumirea de sine închid ușa inimii în fața lui Isus, ca și cum ar spune: „Nu vreau calea Ta, ci a mea.” Umiliți-vă sub mâna lui Dumnezeu și El vă va înălța. Mărturisirea simplă, făcută din inimă, a împietririi inimii, a spiritului lumesc, a iubirii de etalare și de plăceri va fi auzită de Dumnezeu, iar aceste păcate vor fi văzute așa cum apar ele în ochii unui Dumnezeu sfânt. Rugăciunea simplă a credinței este o muzică plăcută pentru urechile Domnului. Însă nu puteți avea credință, dacă nu vorbiți despre credință și nu trăiți credința. Atunci vă puteți aștepta la lucruri mari. Duhul Sfânt va veni peste voi și vă va converti, suflet, trup și duh, și veți arăta tuturor celor din jurul vostru că fața vă este întoarsă spre cer. Veți fi împinși către o străduință sfântă. Este nevoie de cercetarea inimii și de căutarea lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu va lua inima de piatră din trupul vostru și vă va da o inimă sensibilă, ce poate fi impresionată. Fie ca Domnul să ne ajute, să ne învețe, să ne conducă și să ne călăuzească prin Duhul Lui, [1696] pentru ca în viață și în caracter să putem fi formați după modelul divin.

Mă adresez fiecărui membru al bisericii: deschide ușa inimii și lasă-L pe Isus în suflet. Mă adresez fiecărui lucrător: îmbracă-te cu Hristos. În aceasta va sta marele vostru triumf. Fiecare slujitor al lui Dumnezeu, fiecare lucrător din orice ramură are nevoie să se îmbrace cu Hristos și să aibă mintea care era în Hristos. Se dă pe față mult prea puțin discernământ profund în ce privește înțelegerea situației și a nevoilor reale ale moștenirii Domnului, care a fost cumpărată cu sânge. Sufletele au costat prea mult ca noi să fim neglijenți și indiferenți când este vorba de ele.

Este o realitate tristă faptul că nu toți oamenii care au venit din America pentru a fi lucrători au fost un ajutor și o binecuvântare pentru Africa de Sud. Ei nu au trăit în legătură strânsă cu Dumnezeu. Aceasta a costat mult Africa de Sud. Sunt unii care nu au lucrat cu înțelepciune în felul în care au tratat mințile omenești, care au fost prea indiferenți pentru a întinde o mână caldă, cu simpatie și iubire serioasă și inteligentă, pentru a-i ajuta pe aceia pe care Satana a încercat să-i pună în slujba lui. Circumstanțele supun fiecare om, oricare ar fi poziția lui, la un test practic, iar rezultatul efectiv al acestui test este oferit lumii pentru examinare. „După roadele lor îi veți recunoaște”, a spus Hristos.

Întotdeauna vor exista diferențe de opinii, deoarece nu toate mințile sunt făcute să funcționeze în același fel. Tendințele ereditare și cele cultivate trebuie supravegheate, ca să nu creeze controverse în ce privește unele chestiuni minore. Lucrătorii lui Hristos trebuie să se strângă laolaltă în simpatie duioasă și iubire. Nimeni să nu socotească o virtute a-și menține propriile noțiuni și a presupune că el este singurul căruia Domnul i-a dat discernământ și intuiție. Iubirea creștină acoperă o mulțime din ceea ce poate [1697] fi privit ca defect la altcineva. Este nevoie de mai multă iubire și de mult mai puțină critică. Când Duhul Sfânt lucrează în mod evident în inimile predicatorilor și ale ajutoarelor lor, ei vor da pe față gingășia și iubirea lui Hristos.

Multe lucruri care fac referire la formele exterioare nu sunt definite în Scripturi, ci sunt lăsate neclare; preferințele personale au fost adesea impuse prea puternic în ce privește aceste chestiuni. Când vreo idee nu este în acord cu practica altcuiva din corpul credincioșilor, nu lăsați ca divergențele mici să crească până ajung tulburări și provoacă dezbinare. Metodele și măsurile prin care ajungem la anumite rezultate nu sunt întotdeauna exact aceleași. Ni se cere să ne folosim rațiunea și judecata în acțiunile noastre. Experiența va arăta care este calea cea mai potrivit de urmat în circumstanțele date. Nu lăsați să se stârnească controverse din cauza unor fleacuri. Spiritul iubirii și al harului Domnului nostru Isus Hristos va lega inimă de inimă, dacă fiecare va deschide ferestrele inimii spre cer și le va închide spre pământ.

Păcatele arătate clar în cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie îngăduite să pătrundă în viață, ca și cum ar avea doar niște consecințe mărunte. Dacă vrem să umblăm cu credincioșie în lumina cuvântului și a voinței lui Dumnezeu, trebuie să fim hotărâți să nu-L dezonorăm pe Dumnezeu printr-un mod de acțiune îndoielnic, neglijent. Adesea se întâmplă ca obiceiurile și climatul unei țări să creeze o stare de lucruri care nu ar fi tolerată într-o altă țară. Trebuie făcute schimbări spre ceva mai bun, dar nu este cel mai bine să fie făcute prea brusc. Adevărul primit în inimă îl sfințește pe primitor. [1698] Puterea harului lui Dumnezeu va face mai mult pentru suflet decât ar face o discuție contradictorie de o viață întreagă. Prin puterea adevărului, câte lucruri ar putea fi ajustate, iar controversele învechite de vreme să-și găsească liniștea prin urmarea unor căi mai bune. Marele și mărețul principiu „pace pe pământ și bună învoire între oameni” va fi mult mai bine practicat, când aceia care cred în Hristos vor fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Atunci toate lucrurile mărunte asupra cărora unii tot insistă, însă care nu sunt stabilite în mod autoritar prin cuvântul lui Dumnezeu, nu vor mai fi exagerate ca și cum ar fi chestiuni importante.

Marea nevoie din Africa de Sud, în rândurile religiei, este de o înțelegere clară a prezenței lui Dumnezeu în fiecare acțiune și în fiecare întreprindere. Puritatea și sfințenia lui Dumnezeu formează marele subiect care trebuie să trezească simțul nevoii de o adevărată convertire. În timp ce, pe de o parte, pericolul pândește într-o filozofie îngustă și într-o regulă rece și strictă a religiei severe, pe de altă parte, este un mare pericol și în liberalismul necurat și ușuratic. Marea temă ce trebuie adusă tot timpul înaintea oamenilor este locuirea lăuntrică și cooperarea cu divinitatea, exprimată de Hristos prin cuvintele: „Fiți dar, desăvârșiți, după cum Tatăl vostru din cer este desăvârșit.” „Iubiți‑vă vrăjmașii, binecuvântați‑i pe cei ce vă blestemă, faceți‑le bine celor ce vă urăsc și rugați‑vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru din ceruri; fiindcă El face să răsară soarele Lui și peste cei răi, și peste cei buni și dă ploaie și peste cei drepți, și peste cei nedrepți.” „Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne‑a iubit și S‑a dat pe Sine pentru noi ca ofrandă și ca jertfă [1699] de un miros plăcut lui Dumnezeu! Desfrânarea, necurăția de orice fel sau lăcomia nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți! Să nu se audă nici vorbe de rușine, vorbe nechibzuite, glume proaste, lucruri care nu se cuvin, ci mai degrabă cuvinte de mulțumire!”

Acest întreg capitol să fie studiat de cei care susțin a crede adevărul pentru acest timp. Deschideți-vă inima în fața harului lui Hristos. În timp ce ne plângem de erorile regretabile, să primim lecțiile prețioase din învățătura pe care Domnul Isus ne-a dat-o. Dumnezeu cere ca fiecare inimă să fie umplută cu iubirea creștinească, curată, pură și sfințită. Iubirea lui Hristos nu trebuie să fie pierdută din cauza a ceea ce este omenesc în noi. Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, voi sunteți clădirea lui Dumnezeu. Hristos declară: „Fără Mine, nu puteți face nimic.” Atunci deschideți ușa inimii și lăsați-L pe Isus să intre. El este marele Lucrător, după cum este și Dătătorul legii. Membrii bisericilor noastre au nevoie să se trezească în fața înțelegerii că ei nu trebuie să aibă nimic din ei înșiși, dar să aibă totul din Isus. Noi trebuie să cooperăm cu Domnul Isus. Sufletul trebuie să se trezească și să strige cu voce tare, cu fiecare năzuință, după Dumnezeul cel viu. Lăsați ca inima voastră îngâmfată, luptătoare să se topească de dor după locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Oricine a avut vreo experiență în viața sa în Hristos să dea pe față o credință serioasă în Dumnezeu ca adevăratul Lucrător. Arătați că realizați că sunteți doar un canal prin care Dumnezeu lucrează. Apreciați faptul că Dumnezeu este eficiența noastră. Noi nu ne aducem aminte de acest fapt și de aceea pierdem mult în experiența religioasă. În loc să fim lucrați de puterea Duhului Sfânt, lucrăm noi înșine. Uităm să ne privim pe noi înșine ca pe niște simpli agenți. [1700]

Noi trebuie să-L contemplăm pe Hristos. Trebuie să facem lucrarea dată nouă de Dumnezeu în locurile în care ne aflăm și, prin exemplul nostru, să chemăm energiile bisericii la o cooperare viguroasă cu agenții cerești; căci Dumnezeu este Cel care lucrează în noi și voința, și înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Dumnezeu Își va onora Numele, dacă vom elibera calea prin mărturisirea păcatelor noastre și îndepărtarea oricărei pietre de poticnire din calea celor care ar fi fost creștini, dacă nu ar fi existat umblarea imperfectă a celor care pretind a fi urmași ai lui Hristos.

Încontinuu cădem în greșeala de a-i atribui agentului omenesc aceea ce I-ar trebui atribuit lui Dumnezeu. Acesta este unul dintre marile motive pentru care Domnul nu poate glorifica Numele Său așa cum ar dori. Dacă ar face aceasta, agentul uman ar deveni mulțumit de sine, s-ar înălța pe sine. Oamenii și-ar atribui lor și energiilor lor omenești onoarea care ar trebui dată numai lui Dumnezeu. Avem nevoie să umblăm cu umilință împreună cu Dumnezeu. Ca învățători, ar trebui să fim foarte atenți să croim cărări drepte cu picioarele noastre, pentru ca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale. În unire cu agenții divini, vom avea speranța și asigurarea succesului, dar nicio frântură de slavă nu trebuie atribuită omului. După ce, prin credință, o credință vie, neșovăielnică, perseverentă, și-au asigurat cooperarea Agentului atotputernic, oamenii nu trebuie să facă greșeala – care este în prezent motivul pentru marea slăbiciune ce se vede în biserici – de a socoti că bunătatea și meritele lor sunt cele care au făcut această mare lucrare. Când sentimentul acesta este nutrit, apare înălțarea de sine și ea Îl dezonorează pe Dumnezeu. Eul își însușește slava care ar trebui să I se dea lui Dumnezeu. Ca agenți umani ai lui Dumnezeu, [1701] noi trebuie să lucrăm cu sârguință persistentă, încordând fiecare tendon și mușchi pentru a ne sprijini pe o putere din afara noastră și mai presus de noi. Numai în felul acesta putem să ne îndeplinim lucrarea. Domnul Isus este alături de noi, gata să prindă mâna ce se întinde spre Cel atotputernic. Când speranțele noastre sunt împlinite, eul este ascuns cu Hristos în Dumnezeu și toată slava este dată Căpeteniei mântuirii noastre, care ne-a uns cu un ulei de bucurie prin calificarea Lui divină. Atunci putem merge înainte, lucrând ca niște conlucrători inspirați, împreună cu Dumnezeu.

Întotdeauna vor exista condiții în lucrarea lui Dumnezeu. Fiecare om este chemat să se dedice lui Dumnezeu fără rezerve, cu trup, suflet și spirit. Prin tăgăduire de sine și încercare, prin descurajare și suferință, cu devoțiunea martirului și curajul eroului, el trebuie să se țină strâns de mâna care niciodată nu-l lasă să cadă, spunând: „Nu voi cădea și nu mă voi descuraja.”

Cât de multe s-ar fi realizat în Africa de Sud dacă bărbații trimiși în câmpul acela ar fi fost creștini devotați. Dar eul nu a fost ascuns cu Hristos în Dumnezeu, de aceea ei și-au manifestat eul în mare măsură. Mă doare inima când mă gândesc la ce ar fi putut fi dacă toți cei care au intrat în câmpul misionar ar fi fost lucrători umili, devotați și consacrați. Cei care intră în lucrare în vreo parte din via Domnului ar trebui să înțeleagă că presupusele lor abilități dobândite nu le vor da succes în lucrarea lor. O prea mare cinste acordată eului îl va face pe om să rămână singur, teribil de singur, fără cooperarea fraților săi și fără cooperarea agenților cerești. Unii dintre lucrătorii trimiși din America în Africa [1702] au fost piedici în loc să fie ajutoare. Ziua Domnului va scoate la suprafață rezultatele lucrării lor. Ei au creat confuzie, din cauză că nu erau convertiți. Eul a lucrat fără puterea Agentului curat, adevărat. Dacă acești lucrători ar fi fost sfințiți, purificați și curățați de tot egoismul și superioritatea de sine, dacă ar fi avut o experiență veritabilă în lucrurile lui Dumnezeu, dacă exemplul și influența lor ar fi fost bune, Africa nu ar fi fost ce este astăzi. Influența măreață și pătrunzătoare a adevărului ar fi cuprins și alte teritorii. Dar unii s-au temut în mod egoist că mijloacele din Africa vor fi folosite pentru a deschide câmpuri noi.

S-ar fi putut face o lucrare mare și nobilă prin adăugarea de noi teritorii la Împărăția lui Dumnezeu cu banii care au fost investiți în America. Am simțit împreună cu familia Wessels, care a investit mijloace aici și dincolo în lucrarea din Africa și după aceea a fost dezamăgită din cauza lucrătorilor. Ei au văzut că lucrarea nu a avansat și nu a crescut. Acest lucru nu a avut o cauză? Persoane neconsacrate, care în căminul lor au dovedit că nu sunt pregătite pentru a fi misionari, nu trebuie să fie trimise niciodată să lucreze în câmpuri îndepărtatea. În câmpul misionar să nu fie trimiși decât aceia ale căror simțuri sunt sfințite, care nu se grăbesc să investească mijloace mai repede decât sunt capabili să ducă lucrarea la desăvârșire.

Dacă în Africa ar fi existat lucrători consacrați care să-și croiască drumul în câmpurile nelucrate, având cooperarea deplină a bărbaților care poartă responsabilități, influența acestei lucrări ar fi adăugat multe suflete la Împărăția Domnului. Dar aceeași eroare care s-a comis la Battle Creek s-a comis și în Africa – s-a făcut un centru într-un anumit loc cu mare cheltuială de mijloace, în timp ce alte porțiuni [1703] din via Domnului, care ar fi trebuit lucrate, au fost neglijate. Dumnezeu va folosi în lucrarea Lui bărbați umili, care nu se socotesc pe ei înșiși așa de folositori, încât să se încreadă în propria lor judecată și eficiență. În Africa au existat unii care, din cauza umilinței lor, s-a presupus că nu sunt capabili să facă prea mult. Însă Hristos a lucrat prin acești bărbați. Dumnezeu le-a dat înțelepciune. Dar bărbații presupus înțelepți au legat lucrarea și au oferit doar puțină încurajare pentru înaintarea ei. Mijloacele de care era nevoie pentru a se intra în noi teritorii și pentru a se pune acolo bazele adevărului au fost plasate în America, unde nu ajută la înfăptuirea celui mai mare bine posibil. Dumnezeu a văzut toate acestea și mi le-a prezentat. Era nevoie de aceste mijloace în câmpurile noi și nelucrate din via adevărului, pentru ca stindardul adevărului să poată fi ridicat. Dacă ar fi fost făcută lucrarea care trebuia făcută, bărbați talentați ar fi ajuns la cunoștința adevărului, bărbați care ar fi putut traduce cărțile noastre în diferite limbi. Fiecare dolar cheltuit în America pentru a adăuga clădire lângă clădire era necesar în câmpurile în care s-ar fi putut pătrunde, dar nu s-a pătruns, deoarece mulți dintre lucrătorii trimiși în Africa de Sud nu au fost sfințiți. Ei nu au fost capabili să înțeleagă situația. Ei nu au fost dispuși să-și tăgăduiască eul, să-și ridice crucea și să-L urmeze pe Isus acolo unde-i conduce.

Sunt foarte tulburată din cauză că văd și înțeleg ce s-ar fi putut face, dar nu a fost făcut, într-un câmp care avea nevoie de bani și de lucrători. Mi-a fost dată lumină să solicit familiei Wessels banii necesari pentru deschiderea de noi câmpuri, pentru transmiterea soliei în teritorii noi, ca adevărul să strălucească în regiunile întunecate ale păgânismului. Câmpurile acestea aveau nevoie de banii care au fost [1704] absorbiți de America. Familia Wessels a investit ceva bani în lucrarea din Australia. În felul acesta, ne-au ajutat să instruim misionari care să plece în câmpurile nelucrate.

Cea mai mare laudă pe care oamenii o pot aduce lui Dumnezeu ca să înalțe suveranitatea Lui este aceea de a fi ei înșiși canale consacrate prin care El să poată lucra. Lucrarea Domnului trebuie făcută și El i-a chemat pe membrii casei Lui să-și facă partea de slujitori supuși. Dacă aceștia au fost pregătiți pentru slujire prin harul pe care l-au primit, atunci sunt împreună lucrători cu Dumnezeu, dar dacă nu au primit harul acesta, vor fi doar niște piedici. În toate veacurile au fost bărbați care au lucrat contrar lui Dumnezeu, așa cum a făcut Balaam, pentru că au introdus egoismul și lăcomia în lucrare, lăsându-L pe Dumnezeu în afara inimilor și planurilor lor. Agenții angelici sunt prezentați ca dornici și grăbiți să aducă resurse divine agenților umani pentru convertirea sufletelor, așa încât Domnul să fie glorificat. Dar sunt mulți bărbați și femei care nu sunt convertiți în fiecare zi pentru Dumnezeu. Ei întrețes eul și planurile lor cu lucrarea sacră; astfel, ei sunt piedici. Dumnezeu poate binecuvânta instrumentele omenești consacrate, care sunt dispuse să lase ca influențele divine să-i folosească pentru a înconjura lumea; totuși cerul așteaptă, în timp ce oamenii stau în calea lucrării Lui cu propriile lor planuri și metode. Dumnezeu spune: „Dați la o parte pietrele de poticnire; faceți loc pentru lucrarea Mea; pregătiți calea înaintea Domnului și croiți cărări drepte.”

Ellen G. White [1705]