Scrisoarea 20, 14 aprilie 1894

CĂTRE  C. ELDRIDGE  ȘI  SOȚIA SA

Dragă frate și soră Eldridge,

Cazul vostru îmi este adus în atenție – starea voastră spirituală așa cum a fost după ce ați acceptat adevărul și așa cum este în momentul actual. Principiile voastre nu sunt acum ceea ce ar trebui să fie sau ceea ce ar fi fost dacă ați fi apreciat lumina Soarelui neprihănirii și dacă ați fi umblat în razele Sale, care străluceau pe calea voastră. Frate Eldridge, Domnul te-a adus în legătură cu instituțiile stabilite de El, căci El te-a binecuvântat cu talente care, dacă ar fi sfințite, ar fi o binecuvântare pentru cauza și lucrarea Sa. Dar fără Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care să te binecuvânteze și să încurajeze înaintarea ta ca învățăcel, nu vei obține experiența esențială pentru tine, ca administrator înțelept într-o ramură a lucrării ce solicită credincioșie în fiecare detaliu. Fără a te supune pentru a fi educat și învățat de Dumnezeu, nu vei putea ocupa cu succes poziția la care ai fost chemat. Nu trebuie să se formeze nicio alianță de către lucrători pentru realizarea propriilor scopuri, deoarece, cu siguranță, unul îl va induce în eroare pe altul.

Legătura dintre tine și Frank Belden nu a fost de folos pentru niciunul în câștigarea experienței esențiale pentru fiecare dintre voi. Amândoi ați fost însărcinați cu responsabilități sacre. Amândoi ați fost supuși încercării, sub mâna lui Dumnezeu. Această poziție de responsabilitate necesita o experiență de zi cu zi și oră de oră în spiritualitate și devotament față de Dumnezeu. Nu a fost nicio lipsă din partea lui Dumnezeu; a fost dat tot ce era necesar pentru a putea primi personal puterea esențială pentru desăvârșirea caracterului creștin. Domnul nu dorește [1227] ca individualitatea noastră să fie distrusă; nu este scopul Său ca două persoane să fie identice în gusturi și dispoziții. Toți au caracteristicile specifice lor înșiși, și acestea nu trebuie distruse, ci trebuie antrenate, formate, modelate după asemănarea lui Hristos. Domnul transformă aptitudinile și capacitățile naturale în canale folositoare. Prin perfecționarea facultăților date de Dumnezeu, talentul și capacitatea se vor dezvolta, dacă agentul omenesc va recunoaște că toate puterile sale sunt o înzestrare de la Dumnezeu, pentru a fi utilizate nu în scopuri egoiste, nu pentru a obține un nume sau pentru a-și asigura salarii mari, ci pentru slava lui Dumnezeu și spre binele semenilor noștri. Sub instruirea lui Dumnezeu, înțelegerea va fi deschisă pentru a primi influența de la Dumnezeu. Lumina adevărului va fi un agent lucrător, căci adevărata credință lucrează prin dragoste și curățește sufletul. Toate scopurile egoiste trebuie alungate din suflet. Adevărul, dacă este pe deplin acceptat, se va dovedi mai mult decât suficient pentru a afâna pământul inimii, făcându-l potrivit pentru ca sămânța prețioasă să fie semănată continuu de Semănător, pentru a aduce o recoltă pentru Stăpân. Influențe cerești sunt la lucru pentru a zidi și a dezvolta mintea, făcând-o capabilă să aprecieze interesele înalte și sfinte. Gândul care se înalță tot timpul sus, spre cele cerești, va avea o apreciere corectă asupra oamenilor și aspectelor legate de lucrare. Sub conducerea Duhului Sfânt, acesta va privi subiectul pe fiecare parte și va fi făcut capabil să judece în mod corect.

În birourile editurii de la Battle Creek, la fel ca la conferința de la Minneapolis, au apărut influențe diferite. În providența lui Dumnezeu, acestea sunt un test al caracterului. Vor fi oamenii influențați de alți oameni sau [1228] vor avea în vedere frica de Dumnezeu și slava Lui? Vor da ei dovadă de o evlavie reală, profundă, rugându-se și căutându-L pe Dumnezeu, ca să poată avea o corectă apreciere a oamenilor și a ideilor, însușindu-și tot ce este bun și refuzând să strângă pleava?

Dumnezeu a dorit să lucreze cu putere prin Duhul Sfânt la acea adunare de la Minneapolis, pentru toți cei care și-ar fi predat Lui căile și voința proprie. El a vrut să facă din acea ocazie cea mai prețioasă școală pentru toți cei care puteau fi învățați. Oricât de slabi și de nedesăvârșiți ar fi fost în ei înșiși, dacă și-ar fi înțeles slăbiciunea și ignoranța spirituală, ar fi primit putere și iluminare divină. În acel timp de nedumerire, dacă în loc de neseriozitate, glume și ridiculizări, ar fi fost rugăciune sinceră și efort pentru a promova armonia și unitatea, s-ar fi câștigat cele mai prețioase biruințe, care ar fi făcut ca lucrarea să fie mult înaintată și s-ar fi salvat multe suflete. Dar cedarea în fața aranjamentelor lui Satana și manifestarea atributelor satanice cu acea ocazie au făcut ca în cărțile din ceruri să fie scris: „Nedemn de încredere atunci când în joc sunt interese importante.”

Dumnezeu ar vrea ca poporul Lui să fie înțelept în orice moment, să știe să acționează sub privirile întregului univers ceresc. Atunci, în momentele în care ar apărea diferențe, asupra fiecărui suflet ar fi povara responsabilității. Frica de Dumnezeu va duce la solemnitate, la purtare de grijă și rugăciune stăruitoare, nu la ușurătate și zeflemire, nu la jocuri de cuvinte, nu la glume și ironii. Toți vor fi împovărați de înțelegerea consecințelor care decurg din acțiunile și deciziile individuale. Dacă toți frații de la Minneapolis L-ar fi căutat pe Domnul cu o minte umilă, nu ar fi fost niciun conflict, niciun dezacord, niciun [1229] cuvânt nepoliticos, nimic lipsit de înțelepciune. Dar oamenii în stare să fie însărcinați cu mari responsabilități au dorit să-și dezvăluie abilitatea lor administrativă de a conduce nava printre recife până în port. Ei nu au așteptat călăuzirea divină.

După ce am părăsit Minneapolisul, bătălia a trebuit dusă din nou și din nou. S-a pierdut timp, s-au pierdut suflete, vieți au fost puse în pericol – toate din cauză că oamenii au simțit autosuficiența și nu au fost atenți să urmeze calea Domnului. Procesul de încercare continuă cu fiecare individ. Fiecare mișcare este făcută înaintea întregului univers ceresc. Oricare ar fi poziția pe care o ocupă, de îndată ce oamenii își înalță sufletul cu vanitate, ei sunt lăsați să-și croiască propriul drum, lipsiți de ajutorul lui Dumnezeu. El nu poate colabora cu ei.

Domnul a pus peste mine o povară în ceea ce privește casa de editură de la Battle Creek. În camera de comitet din tabernacol am citit o solie în fața unui mare număr de oameni. Aceleași cuvinte au fost apoi repetate conducătorilor editurii. Am făcut tot ce puteam face. Am avut copii ale materialului și le-am pus în mâinile persoanelor responsabile, pentru ca astfel voia Domnului să fie înfăptuită. Dar timpul a trecut, iar schimbările necesare nu au fost făcute. Solia a arătat în mod clar principiile care ar trebui să guverneze tot timpul biroul editurii. S-a afirmat că dacă egoismul se va dezvolta, dacă oamenii din birou vor accepta salarii mari, instituția nu va avea parte de binecuvântarea Domnului, până când aceste lucruri nu vor fi corectate. Spiritul manifestat în comitete nu a fost aprobat de Dumnezeu. Au fost formate confederații nesfinte, un lucrător sprijinind și susținând pe un altul. Dumnezeu a fost nemulțumit. „Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob [1230] dintre cioburile pământului!”

Domnul i-a cercetat și i-a încercat pe oameni. Ah, dacă ei ar fi fost dezbrăcați de eu, dacă s-ar fi smuls din blestemul egoismului și, ca popor deosebit al lui Dumnezeu, ar fi ales să atingă țintele înțelepciunii și harului Său, ce binecuvântare ar fi fost dată, nu numai asupra lor, în mod individual, ci și asupra familiilor lor, asupra bisericilor și instituțiilor pe care Dumnezeu le-a înființat. Dar, din păcate, în loc să asculte de glasul lui Dumnezeu, în loc să asculte avertizările și mustrările pe care El le-a dat, ei au ascultat de sfaturile inimilor lor și de cuvintele ieșite de pe buzele oamenilor. Astfel, ei au pus în pericol nu numai propriile lor suflete, ci și sufletele altora, prin influența lor.

Ah, dacă și-ar fi smerit inimile în pocăință și remușcare! Atunci Șekina cea divină ar fi turnat lumina Sa prețioasă, slăvită, asupra instrumentelor Domnului și fiecare inimă ar fost făcută să se bucure. Dacă ar fi umblat în calea Lui și ar fi păzit poruncile Lui, Domnul i-ar fi întărit în poziția lor și le-ar fi dat harul și înțelepciunea Lui. Prosperitatea i-ar fi însoțit cât timp ar fi umblat în umilință, luându-L pe Hristos ca Model al lor. Prosperitatea lor nu ar fi fost ca fluctuațiile puterii omenești. Ah, de ce nu privesc oamenii în oglinda cuvântului lui Dumnezeu și nu-și citesc caracterul? De ce nu iau seama la instrucțiunile divine referitoare la prietenii pe care și-i fac, la legăturile în care intră, care modelează și transformă caracterul? [1231]

Domnul privește cu tandrețe miloasă spre fratele Eldridge. El a fost comandant atât de mult timp, încât este foarte dificil pentru el să se supună disciplinei lui Dumnezeu. Căile lui par a fi bune în ochii lui, dar el nu poate fi comandant în instituțiile în care Dumnezeu prezidează, dacă nu învață mai întâi să se supună.

Ellen G. White [1232]