Scrisoarea 41, 1894
6 mai 1894, Per Ardua, Williams St., Granville, N.S.W.

CĂTRE  C. H. JONES

Dragă frate,

Cu câteva luni în urmă am scris fratelui Haskell despre nevoia cauzei din Australia, nevoia de a construi case de adunare în orașele noastre, pentru a putea avea un loc în care să se adune cei care îmbrățișează adevărul; am arătat, de asemenea, necesitatea de a intra în câmpuri noi și de a ridica stindardul adevărului acolo unde până acum n-a fost făcut niciun efort. Fratele Haskell a citit această scrisoare unora dintre frații noștri din California și Domnul a mișcat inimile a doi oameni să dea câte 5.000 de dolari fiecare pentru lucrarea din Australia. În penultima scrisoare, fratele Haskell mi-a scris de acești bani, spunând că ne vor fi trimiși o mie de dolari cu aceeași poștă, dacă va fi posibil, iar dacă nu, că vor veni cu următoarea poștă. Am citit veștile bune unui comitet al fraților noștri și am fost mult încurajați, căci se deschideau câmpuri de lucrare în orașe și în alte localități, în care nu se intrase niciodată.

În Queensland, doar în urma citirii, au fost aduși la adevăr treizeci de păzitori ai Sabatului, care niciodată nu au văzut predicatorul în persoană. Ei fac apel pentru ajutor, dar există o asemenea lipsă de mijloace financiare în conferințele noastre, încât cu greu putem răspunde apelului. Fratele Starr planifică să meargă curând în acest câmp, dacă vor fi obținute mijloacele necesare. Noi am fost complet paralizați de lipsa de fonduri, a trebuit să luăm [1233] cu împrumut, iar lucrarea are nevoie urgentă de bani. Acum, planul este ca fratele Starr să meargă singur în acest ținut nou. Am stăruit să nu se facă acest lucru, căci este contrar voii Domnului. Hristos Și-a trimis ucenicii doi câte doi și acesta este planul care trebuie urmat. La început, s-a stabilit ca frații Hickox și Starr să meargă împreună în acest câmp, dar acest lucru nu e posibil, atât din lipsă de bani pentru a plăti cheltuielile celor doi, cât și pentru că fratele Hickox este în mijlocul unei lucrări tot mai mari, pe care, până am venit aici, el o îndeplinea singur. Fratele Starr e de acord să meargă singur la Queensland pentru a investiga câmpul, iar la o altă dată ulterioară, fratele Hickox îl va urma.

Oamenii din această țară se mișcă încet, dar la Seven Hills, unde fratele H. a lucrat, doisprezece persoane au luat poziție de partea adevărului biblic și interesul nu a scăzut. Am vorbit acolo într-un cort mare trei duminici la rând, cu o mare ușurință; numărul celor prezenți a fost uimitor. Timp de trei Sabate la rând, o nouă familie a luat poziție pentru adevărul despre care voi vorbi din nou mâine, duminică, la Seven Hills.

Când am primit scrisoarea fratelui Haskell, explicându-ne că ai reținut banii de care avem nevoie atât de mult, am vrut să te întreb, fratele meu, ce drept ai avut să faci acest lucru. Ai știut tu oare cât de mare nevoie era de banii aceia și ce presiune va fi adusă asupra lucrării lui Dumnezeu din această țară, prin faptul că i-ai reținut la Pacific Press? Există în America resurse pentru tine, resurse pe care nu le avem la dispoziție în această țară. Biroul de la Echo nu m-a lăsat să am nici măcar [1234] banii pe care i-am depus, ca lucrarea de acolo să nu fie paralizată. Frații noștri prezintă adevărul în mai multe localități din jurul orașului Melbourne. Fratele Daniells spune că nu este cel mai bine să se lucreze în acest oraș mare, dar eu știu că orașul trebuie să aibă posibilitatea de a auzi solia și că Dumnezeu are oameni și mijloace. Adunarea de tabără a făcut minuni în înlăturarea prejudecăților, iar acum este timpul ca noi să lucrăm. Aceasta presupune lucrători și bani pentru a susține lucrarea, dar orice sursă de unde am fi putut obține bani a părut să fie tăiată. Trezoreriile sunt goale, incapabile să poată ajuta acum, pentru că în ultimul timp le-au fost trimise o mulțime de polițe pentru decontare. Localizarea școlii va fi în curând soluționată, dacă oferta pe care am făcut-o pentru o bucată de pământ va fi acceptată; așteptăm răspunsul. Dacă acesta este favorabil, câteva mii de dolari vor fi necesari deodată. Și acelor o mie nu li s-a permis să-și atingă scopul pentru care au fost destinați, ci a trebuit să fie opriți la Pacific Press. Cine a fost sfătuitorul tău în această mișcare? Persoanele care promit bani nu sunt oare răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu? Nu trebuie ca omul să fie lăsat liber să-și trimită mijloacele în locul unde crede de cuviință, atunci când este mișcat de către Duhul lui Dumnezeu? Nu avem noi un Dumnezeu care spune că aurul și argintul sunt ale Lui, precum și vitele de pe dealuri? Nu poate face El tot ce vrea cu ceea ce este al Lui? Să pună oare omul mâna pe banii pe care Dumnezeu i-a destinat acestor câmpuri nevoiașe, pentru a duce mai departe lucrarea despre care a poruncit să fie făcută?

Eu nu pot presupune nici pentru un singur moment că fratele Olsen a fost sfătuitorul tău în această chestiune; pentru că el a fost pe teren și cunoaște [1235] nevoile noastre. Eu nu doresc să mă îndoiesc de înțelepciunea lui, nu cred că el ar îndepărta vreun dolar de la acest câmp. Domnul nu a dat instrucțiuni niciunui om pentru a devia banii de la direcția pe care trebuie să meargă. Ai cui sunt oamenii, Conferința Generală, Pacific Press? Cine a auzit glasul lui Dumnezeu spunând că aceste mijloace ar trebui să fie îndreptate în alte direcții? Dacă așa fac frații noștri conducători, ce încredere pot avea oamenii să urmeze convingerile acestora când fac donații pentru cauza lui Dumnezeu? Fie ca banii care vin de la cei pe care Dumnezeu i-a făcut administratorii Săi să fie primiți și priviți ca o jertfă sacră și să fie folosiți în scopul pentru care au fost destinați; aceasta va tinde să inspire încredere și să încurajeze dărnicia celor pe care Dumnezeu i-a făcut administratorii Săi. Dar dacă oamenii, cu judecata lor limitată, se simt liberi să-și însușească aceste daruri după cum consideră de cuviință, ei vor aduce în confuzie acea minte care, cu toată sinceritatea, a fost mișcată să ofere bunurile sale unei ramuri a lucrării lui Dumnezeu. Atunci când frații noștri se angajează să lucreze în conformitate cu propriile idei, ei vor face un mare rău sufletelor, vor crea îndoieli și vor da naștere la întrebări. De ce ar vrea oamenii să-și impună propriile căi și idei pentru a distruge scopurile lui Dumnezeu?

Mi s-a făcut rău la inimă din cauza acestei conduceri. Eu vreau să cred că nu ai fi făcut acest lucru, dacă ai fi cunoscut situația. Sunt acum în măsură să înțeleg mai bine lumina care mi-a fost dată atunci când soțul meu era atât de slab în Greenville, Michigan. Acesta a fost începutul îndrumărilor divine cu privire la mijloacele materiale. Mi s-a arătat că Domnul voia ca eu și soțul meu să fim independenți de toate instituțiile noastre, în domeniul financiar. Frații noștri pot face multe planuri [1236] pentru a obține controlul asupra profiturilor din cărțile noastre și din alte publicații, dar noi trebuia să păstrăm mijloacele pentru a le folosi după cum Domnul ne va îndruma. Noi puteam înțelege nevoile cauzei mai bine decât alții; Dumnezeu avea să ne învețe cum să dispunem de mijloace. El avea să le aducă în posesia noastră pentru a fi utilizate spre slava Numelui Său. Din nou, la o dată ulterioară, am fost avertizată că după moartea soțului meu vor fi făcute propuneri în ceea ce privește cărțile și publicațiile noastre, pentru ca profiturile să fie sub controlul unei singure organizații. Dar am fost avertizată să nu transfer responsabilitatea administrării mijloacelor mele asupra niciunei instituții sau organizații; când urma să văd nevoile cauzei în diferitele ei ramuri, atunci trebuia să acționez, chiar dacă frații mei nu ar fi înțeles nevoia la fel ca mine. Dacă ar trebui să cer de la oamenii din poziții de răspundere chiar și mijloacele pe care Dumnezeu mi le-a încredințat mie, acești frați ar da sfaturi pentru a devia acele mijloace spre alte canale, în afară de cazul în care ei înșiși ar fi în starea în care să poată înțelege nevoile cauzei așa cum îmi sunt prezentate și accentuate. Acesta este motivul pentru care nu m-am simțit liberă să accept propunerea de a ceda la drepturile de autor asupra cărților mele. Nu am putut face acest lucru și să rămân în continuare cinstită. Când, după adunarea de la Minneapolis, cei care se ocupau de colportaj au condus lucrarea în câmp în așa fel încât cărțile mele au ieșit ca moarte de sub tipar, când am încercat să obțin mijloace de la casa de editură din Battle Creek și când am fost informată că mi s-a epuizat contul și că nu pot să mai primesc bani, atunci am simțit cu durere cât de puțină siguranță poate fi în a-i lăsa pe frații mei să poarte responsabilitatea mea. Dumnezeu știe totul despre această problemă. Am avut suficientă experiență, ca să învăț în [1237] ce măsură pot depinde de frații mei.

Când m-am întors acasă din Europa, am donat 1.600 de dolari către Chicago Mission și alte proiecte. De când am venit în această țară, am dăruit aproape constant. Suma plătită de conferință pentru munca mea este tot ce aș fi dispusă să iau, dar aceasta nu poate acoperi cheltuielile mele anuale, cu toate călătoriile, ajutoarele pe care trebuie să le iau cu mine și donațiile pe care le fac, fiind solicitată în aproape fiecare loc unde sunt organizate adunările. Am promis 1.000 de dolari pentru achiziționarea terenului pentru școală. Willie este într-o situație similară cu a mea în ceea ce privește dăruirea; el se înscrie la contribuții bănești aproape oriunde mergem. Ne întâlnim în mod constant cu persoane care trebuie ajutate și dacă aș depinde numai de ceea ce primesc de la conferință, aș ajunge în situațiile cele mai dificile. Dar mulțumesc lui Dumnezeu pentru lumina pe care mi-a dat-o; voi lua aminte la ea și mă voi strădui să fiu un administrator credincios.

Atunci când frații aflați în legătură cu instituțiile noastre mari au cerut sfatul meu în ceea ce privește adăugarea de clădire lângă clădire, am încercat să-i descurajez. Le-am spus de nevoile cauzei din câmpurile deja deschise în aceste țări noi și de cererea de mijloace pentru câmpurile noi, din regiunile îndepărtate. Am scris, am pledat cu toată puterea, ca frații mei să privească mai departe și să nu simtă că este datoria lor specială aceea de a restrânge lucrarea din aceste câmpuri noi. Este adevărat, au fost donate cărți pentru lucrarea din Australia și acestea se vând mai bine decât ne-am aștepta în aceste vremuri dificile, când problema banilor e atât de apăsătoare. Dar cărțile nu sunt de ajuns, noi nu trebuie să fim lăsați [1238] să ne bizuim doar pe mijloacele obținute prin vânzarea cărților. Am ajutat să se facă aceste donații de cărți, renunțând la drepturile de autor asupra lor; dar încep să mă îndoiesc de înțelepciunea fraților mei care mi-au cerut să fac acest lucru, întrucât eu m-am dat pe mine și tot ce am și sunt pentru lucrarea lui Dumnezeu. Sper că frații mei nu se vor purta în așa fel încât să distrugă încrederea pe care ar trebui să o avem în înțelepciunea și judecata lor. Dacă ei nu pot avea încredere în judecata noastră în ceea ce privește nevoia cauzei din această țară, atunci vom încredința această responsabilitate unor oameni mai înțelepți.

Am spus ceea ce am simțit că este de datoria mea să spun, ca să înțelegi cum văd eu problema. Nu am auzit niciun cuvânt de la Willie cu privire la aceste lucruri. Nu mă consult cu nimeni când scriu această scrisoare; am scris-o dintr-un simț al datoriei, ca să cunoști părerea mea sinceră. [1239]