Scrisoarea 20a, 1893
George’s Terrace, St. Kilda Road, Melbourne, Victoria,
9 ianuarie 1893

CĂTRE CĂPITANUL C. ELDRIDGE

Dragă frate,

Am primit scrisoarea ta și mă voi strădui să răspund. Sunt recunoscătoare Tatălui nostru ceresc pentru favorurile pline de har pe care le-a revărsat asupra mea. Sunt vindecată de infirmitățile mele. Domnul este bun și foarte vrednic de laudă.

În timpul săptămânii de rugăciune, am ținut adunări într-un cort la North Fitzroy. În Sabat după-amiaza, 31 decembrie, am vorbit cu o mare ușurință din Fapte 10, stăruind în special asupra soliei îngerului către Corneliu. „Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut limpede într‑o vedenie că un înger al lui Dumnezeu a intrat la el și i‑a zis: «Corneliu!» El s‑a uitat țintă la înger și, cuprins de frică, a zis: «Ce este, Doamne?» Îngerul i‑a zis: «Rugăciunile și milosteniile tale au urcat, spre aducere aminte, înaintea lui Dumnezeu.»” Domnul mi-a dat Duhul Lui Sfânt în mare măsură. Cortul a fost plin. Au fost prezenți unii care nu aveau credința noastră și care au fost atrași de cort. Am avut o întâlnire foarte prețioasă.

Duminică după-amiaza am vorbit din Ioan 14:1-14 unei mari adunări. Din nou, Domnul m-a binecuvântat cu libertate și [1096] oamenii au fost, de asemenea, binecuvântați. North Fitzroy este la cinci mile de clădirea școlii din St. Kilda unde locuim, și călătoria, după cuvântare, m-a obosit destul de mult. Oricum, am simțit mai multă neliniște din cauza pericolului de malarie, din cauza canalelor de scurgere deschise care nu sunt numai dezgustătoare, ci și periculoase pentru sănătate și viață. Luni seara, în clădirea școlii, m-am întâlnit cu mica biserică din Prahran. M-am rugat cu ei și am vorbit cu libertate din cuvânt. „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul Meu este plăcut și povara Mea este ușoară.” Apoi am avut o adunare de rugăciune și una socială în care mărturii prețioase au fost spuse de aproape toți cei prezenți. Marți seara am participat din nou la o adunare în același loc. Willie a avut o chestiune foarte interesantă de prezentat din partea fratelui Reed, cu privire la lucrarea misionară în insulele din Pacific. Aceste întâlniri sunt folositoare. Lumina strălucește asupra noastră, dar vrem mai mult și mai mult din binecuvântarea lui Dumnezeu.

Miercuri după-amiază, am participat la o întâlnire pentru surori, în Federal Hall, la editura Echo, North Fitzroy. Optzeci și cinci de persoane au fost prezente, iar eu le-am vorbit cu privire la datoriile mamelor în educarea și formarea copiilor lor pentru a deveni copii ai lui Dumnezeu, pregătiți pentru viața veșnică viitoare. Am deschis și am închis întâlnirea cu rugăciune. Spre sfârșit am început să simt că, cu toate scrierile și lucrarea pe care trebuia să o fac pentru a duce Mărturiile la oameni, îmi [1097] consumam rezerva puterii mai repede decât îmi puteam permite. Dar mamele au venit la mine și au spus că sunt recunoscătoare să audă lucrurile de care aveau nevoie. Unele au spus: „Această întâlnire nu-și va pierde niciodată influența asupra mea. Am văzut că am multe schimbări de făcut în ceea ce privește pregătirea copiilor mei. Dar, ah, mă bucur că nu am fost lăsată să vin la judecată fiind atât de ignorantă în ceea ce privește datoria mea.” Deși foarte obosită, nu am regretat efortul pe care l-am făcut.

Ziua a fost caldă, și în timpul călătoriei spre casă, un vânt tăios a venit dinspre mare și am răcit. Joi dimineața eram extrem de epuizată. Dar, în timpul nopții, am trecut printr-o experiență similară cu cea pe care am avut-o la Salamanca, New York, acum doi ani. Când m-am trezit din primul somn scurt, peste tot în jurul meu părea să fie lumină, camera părea să fie plină de îngeri cerești. Duhul lui Dumnezeu a fost peste mine, și inima mea a fost plină până la revărsare. Ah, ce dragoste ardea în inima mea! Am exclamat cu voce tare: „Doamne Isuse, Te iubesc. Știi că Te iubesc. Tatăl Meu ceresc, Te laud cu toată inima mea.” „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” „Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” „Isus, răscumpărătorul meu, reprezentantul Tatălui, mi-am pus încrederea în Tine.”

Pacea mea a fost ca un râu, mi se părea că sunt înconjurată de [1098] Dumnezeu, în comuniune dulce cu El în orele mele de veghe și de somn. Ce privilegii mari și sfinte păreau să mi se acorde în iubirea lui Isus, în viața și protecția Lui. Cât de clar mi-au fost prezentate minții cuvintele: „Eu sunt Învierea și Viața! Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi să moară, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi aceasta?” Isus trăiește ca să mijlocească pentru noi. Isus trăiește, și pentru că El trăiește, vom trăi și noi.

Ah, de ce nu se ridică biserica lui Hristos să-și îmbrace hainele ei frumoase? De ce nu strălucește? Motivul de bază al unui astfel de creștinism slab este acela că cei care pretind a crede adevărul au atât de puțină cunoștință despre Hristos și o înțelegere atât de mică despre ceea ce El poate fi pentru ei și despre ceea ce ei ar putea fi pentru El. Noi avem cele mai solemne și mai importante adevăruri care au fost încredințate vreodată muritorilor. Dacă cuvintele, gândurile și acțiunile noastre ar fi mai pure și mai elevate, mai în concordanță cu credința sfântă pe care o mărturisim, ne-am vedea responsabilitățile într-o lumină cu totul diferită. Cât de solemne, cât de sacre ne-ar părea ele! Am avea un simț mai profund al obligațiilor noastre, și ar trebui să fie scopul nostru constant acela de a desăvârși sfințenia, în frică de Dumnezeu. Lucrurile pământești și trecătoare vor fi subordonate celor cerești și veșnice.

Limbajul inimii și al buzelor ar fi așa cum exprimă psalmistul: „Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor! Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! Până și pasărea își găsește o casă acolo, și [1099] rândunica un cuib unde își pune puii … Ah! altarele Tale, Doamne al oștirilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu! Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta, căci ei tot mai pot să Te laude. Ferice de cei ce-și pun tăria în Tine, în a căror inimă locuiește încrederea. Când străbat aceștia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere, și se înfățișează înaintea lui Dumnezeu în Sion […] vezi, Dumnezeule, și privește fața unsului Tău! Căci mai mult face o zi în curțile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutății! Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut, Domnul dă îndurare și slavă și nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană. Doamne al oștirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!”

Sunt atât de recunoscătoare pentru privilegiul de a fi în legătură cu Dumnezeu pe orice cale. Mă simt foarte onorată. Tot ce cer este ca Domnul, în mila Lui cea mare și în bunătatea-I iubitoare, să-mi dea putere pentru a o folosi în slujirea Sa, nu pentru a sluji comodității și îngăduinței mele egoiste, ci pentru a lucra pentru Hristos în mântuirea sufletelor. Aștept și cred, și primesc binecuvântarea Lui bogată, chiar dacă eu sunt nevrednică.

Cuvântul Domnului a venit la mine în linii clare, cu referire la principiile și practicile celor legați de editura Review. Este nevoie de cercetare de sine din partea lucrătorilor. Fiecare om care are de-a face cu lucrurile sfinte, ar trebui să-și realizeze lucrarea într-o manieră asemănătoare cu a lui Hristos. Nu trebuie să existe nicio practică vicleană. [1100] „Cumpăna înșelătoare este urâtă Domnului.” O cumpăna falsă este un simbol al tuturor lucrurilor necinstite, al tuturor șiretlicurilor făcute pentru a ascunde egoismul și nedreptatea sub o aparență de corectitudine și echitate. Dumnezeu nu va favoriza astfel de practici nici în cea mai mică măsură. El urăște orice cale rea. El detestă orice egoism și lăcomie. El nu va tolera comportarea lipsită de milă, ci o va răsplăti în același fel. Dumnezeu poate da prosperitate lucrătorilor care au dobândit câștiguri în mod cinstit. Dar blestemul Lui stă peste tot ce este câștigat prin practici egoiste. Când cineva se complace în egoism sau lucruri necinstite, el arată că nu se teme de Domnul și nu onorează Numele Lui. Cei care sunt în legătură cu Dumnezeu nu doar că se vor feri de orice nedreptate, ci vor manifesta și milă și bunătate față de toți cei cu care au de-a face. Domnul nu pedepsește uitându-se la fața omului, dar nu va aproba purtarea celor care nu fac nicio diferență în favoarea celor săraci, a văduvelor și a orfanilor.

„Va intra în Templul Său Domnul, pe care-L căutați: Solul legământului, pe care-L doriți […] «Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia nălbitorului. El va ședea, va topi și va curăța argintul; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul și vor aduce Domnului daruri neprihănite.”

Toate lucrurile din caracterul nostru care nu pot intra în cetatea lui Dumnezeu, vor fi mustrate. Dacă ne vom supune curățării [1101] Domnului, toată zgura și tot staniul vor fi arse. Pe măsură ce aleșii Domnului vor primi lumina potrivită pentru acest timp, ei nu vor fi conduși să se înalțe pe sine. Ei nu vor fabrica un standard prin care să măsoare caracterul lor, căci Domnul a dat un standard prin care fiecare caracter este încercat. Nu există un standard pentru cei săraci, și un altul pentru cei bogați, pentru că toți vor fi încercați prin legea care ne poruncește să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Cei care vor câștiga comoara cerului, vor fi cei care și-au strâns comoara sus. Dumnezeu ne dă lumină și ocazii pentru a învăța de la Hristos, ca să putem fi ca El în spirit și caracter, și nu trebuie să ne conformăm niciunui standard omenesc. Noi trebuie să primim adevărul lui Dumnezeu în inimă, ca să poată reglementa viața și forma caracterul.

Domnul se uită spre oameni în diferitele domenii în care ei lucrează, iar caracterul este încercat în diferitele circumstanțe în care se găsesc ei. Adevărul pur, rafinat și înălțător este un test continuu pentru a măsura omul. Dacă adevărul stăpânește conștiința și este un principiu statornic în inimă, devine un agent activ lucrător, care lucrează prin dragoste și curățește sufletul. Dar dacă cunoașterea adevărului nu produce nicio frumusețe în suflet, dacă nu supune, nu înmoaie și nu recrează omul după chipul lui Dumnezeu, nu este de niciun folos pentru cel care îl primește. Este ca o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Adevărul, așa cum este el în Isus, așezat în inimă [1102] de Duhul Sfânt, lucrează întotdeauna din interior spre exterior, și va fi dezvăluit în cuvintele noastre, în spiritul și acțiunile noastre față de toți cei cu care venim în contact.

Valul adevărului venit de la Dumnezeul infinit de înțelept, spre fragilii Lui agenți omenești, nu este supus voinței omului. Dumnezeu prescrie termenii și specifică orice condiție prin care putem primi darurile Lui. Pe de o parte este puterea infinită, înțelepciunea, mila și bunătatea, iar de cealaltă parte este slăbiciunea și ignoranța, neputința și păcatul. Chiar și facultățile și resursele oamenilor, pe care Dumnezeu le va accepta să coopereze cu divinul, ne sunt doar încredințate. În minunata bunăvoință a lui Dumnezeu de a admite ființe omenești mărginite în calitate de conlucrători pentru salvarea lumii, El pune condiția ca agentul omenesc să primească sfatul de la Dumnezeu, supunându-se cu sârguință fiecărui cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Succesul nostru în viața religioasă va fi în funcție de integritatea și seriozitatea cu care aceste condiții sunt îndeplinite.

Sunt unii dintre cei legați de casa de editură care nu știu și nu doresc să știe din experiență cât i-a costat pe predecesorii lor să edifice lucrarea. Când acești lucrători din urmă au acceptat o parte în aceasta, ei nu au intrat într-un parteneriat cu Dumnezeu. Ei nu recunosc principiile și condițiile care trebuie să guverneze agentul omenesc în cooperarea lui cu divinul. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, [1103] ci să aibă viață veșnică.” Niciun om care nu este părtaș acestei iubiri jertfitoare de sine, nu este pregătit să lucreze pentru Dumnezeu. Mulți bâjbâie, agățându-se de povara egoismului lor ca și cum ar fi o comoară prețioasă, păstrându-și cu sârguință propria cale. Atunci când vor bate la poarta cerului, spunând: „Doamne, Doamne, deschide-ne”, mulți vor auzi cuvintele: „Nimeni nu intră aici, decât cei care pot primi binecuvântarea cerească: «Bine, rob bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!» Dar tu ți-ai slujit ție însuți, ai lucrat pentru propriul tău interes egoist, pentru ceea ce a fost bun pentru tine însuți. Nu ți-ai strâns o comoară în ceruri.”

Noi nu suntem în siguranță nicio clipă dacă nutrim indiferență și nepăsare cu privire la mântuirea sufletului nostru. Mulți vor trebui să se ridice și să-și schimbe cursul acțiunii lor, dacă vor să fie mântuiți. Pericolele ultimelor zile sunt asupra noastră. Doar o legătură cu influențele divine printr-o credință puternică, vie și lucrătoare ne poate face să fim conlucrători cu Dumnezeu. Cei care vor să evite lepădarea de sine și jertfirea de sine ca parte a religiei, nu vor fi părtași cu Hristos în slava Lui. Trebuie să existe un studiu serios și un efort hotărât din partea tuturor celor care vor câștiga cununa vieții. Nimeni să nu simtă că poate pretinde vreun merit datorită avantajului nașterii lui, a poziției sau educației sale. Cum au obținut ei aceste avantaje? Numai prin Hristos. Dumnezeu îi cheamă pe toți cei care vor să aibă viață veșnică, să copieze modelul. Adevărul și neprihănirea sunt primele principii ale evangheliei și singurele [1104] principii pe care Hristos le va recunoaște în orice agent omenesc. Trebuie să-I predăm din inimă voința noastră lui Dumnezeu. Trebuie să renunțăm la toate presupusele noastre merite și să privim la crucea de la calvar. Această supunere față de Dumnezeu implică efort din partea agentului omenesc pentru a coopera cu agenții divini. Vlăstarele trebuie să rămână în viță.

Fratele meu, în scrisoarea ta vorbești de plecarea ta de la editura Review. Îmi pare rău că poți fi dispus să te desparți de lucrare, pentru motivele pe care le-ai menționat. Acestea arată că ai de câștigat o experiență mult mai profundă decât cea pe care o ai acum. Credința ta este foarte slabă. Alte familii, mult mai mari decât a ta, se susțin fără vreun cuvânt de plângere, având jumătate din salariul pe care îl ai tu. Am fost pe acest teren și știu despre ce vorbesc. Este evident că, fie că rămâi la editura Review, fie că te separi, ai de învățat lecții care vor fi de cel mai mare interes pentru tine. Nu simt libertatea de a te îndemna să rămâi, căci dacă nu bei mai mult din Izvorul apelor vii, slujirea ta nu va fi acceptabilă pentru Dumnezeu.

Nu știu cine va ocupa postul vacant în cazul în care ai pleca, dar dacă lucrarea pe care Domnul o plănuiește și o tânjește va fi făcută pentru biserica din Battle Creek, eu sunt sigură că îi va ajuta în orice criză. El nu vrea o slujire forțată. Dacă cuvintele Lui nu pătrund în suflet și nu aduc întregul om în supunere față de Hristos, când va fi ispitit și încercat, agentul uman va alege să urmeze mai degrabă propria sa [1105] înclinație decât căile Domnului. Am sperat că adevărul care a strălucit în raze de lumină clare și distincte începând cu întâlnirea de la Minneapolis, va inunda sufletul tău. Dar din scrisorile pe care mi le-ai scris, știu că nu umbli în lumină.

Când tu și nepotul meu, Frank Belden, ați acceptat salarii atât mari de la editură, amândoi ați arătat că nu ați apreciat caracterul lucrării. Dacă Domnul v-a cheamat pe oricare din voi la înalta poziție de conlucrător cu El, iar voi vi-ați fi păstrat consacrarea față de Dumnezeu și legătura cu El, nu ați fi consimțit la acceptarea salariilor care v-au fost oferite. Nu Duhul lui Dumnezeu a fost Cel care a mișcat conducerea să vă ofere astfel de condiții. Oricare ar fi poziția pe care un om ar ocupa-o în legătură cu editura, lui nu trebuie să i se plătească o sumă exorbitantă, pentru că Dumnezeu nu lucrează în acest mod. Ție ți-a lipsit vederea spirituală și ai avut nevoie de alifie pentru ochi ca să poți vedea că lucrarea lui Dumnezeu a fost fondată cu sacrificiu, și doar prin jertfire poate fi dusă înainte.

Mulți, ah, atât de mulți dintre credincioși abia dacă au suficientă hrană pentru a mânca, dar în crunta lor sărăcie, își aduc zecimile și darurile la vistieria Domnului. Mulți dintre cei care știu ce înseamnă să susții cauza lui Dumnezeu în circumstanțe grele și dificile, au investit în casa de editură. Ei au îndurat de bunăvoie greutăți și lipsuri, și au vegheat și s-au rugat pentru succesul cauzei. Darurile și jertfele lor exprimă recunoștința fierbinte și lauda inimilor lor față de Cel [1106] care i-a scos din întuneric la lumina Lui minunată. Nu este tămâie mai aromată care să urce la cer. Rugăciunile și milosteniile lor se înalță ca un memorial în fața lui Dumnezeu.

Dar lucrarea lui Dumnezeu, în toată marea ei întindere, este una, și aceleași principii ar trebui să stăpânească, același spirit ar trebui să fie descoperit în toate ramurile ei. Aceasta ar trebui să poarte pecetea lucrării misionare. Fiecare departament al cauzei este legat cu orice parte din câmpul evangheliei, iar spiritul care stăpânește un departament, va fi resimțit în întregul câmp. Dacă o parte a lucrătorilor primesc salarii atât de mari, există și alții, într-o ramură diferită a lucrării, care vor cere salarii mai mari, iar spiritul de jertfire de sine va muri în inima lucrării. Alte instituții vor prinde același spirit, și favoarea Domnului va fi retrasă de la ei, pentru că El nu poate niciodată aproba egoismul. Astfel, lucrarea noastră activă s-ar sfârși. Aceasta poate să fie dusă mai departe doar prin sacrificiu continuu. Din toate părțile lumii vin cereri de oameni și mijloace pentru a duce mai departe lucrarea. Vom fi obligați să spunem: „Trebuie să așteptați, nu avem bani în vistierie”?

Frank Belden cunoaște istoria începutului lucrării la editură. El cunoaște mărturiile pe care Dumnezeu i le-a trimis lui și altora cu privire la lepădarea de sine și jertfire. El nu este ignorant cu privire la deschiderea multor câmpuri în care standardul adevărului trebuie ridicat și unde este nevoie de mijloace pentru organizarea lucrării. Dacă ar fi avut Duhul lui Hristos, ar fi dovedit că are mintea lui Hristos. [1107]

Rupând legătura lui cu lucrarea lui Dumnezeu de la editură, fratele B. a făcut exact ceea ce m-am temut că va face. Dacă s-ar fi lepădat de sine, stând la postul său în ascultare de voia lui Dumnezeu, și pentru că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, punându-și întreaga inimă în lucrare și purtând responsabilitățile și sarcinile ei așa cum alții le-au purtat înaintea lui, chiar dacă nu ar fi câștigat pentru sine la fel de mult ca în afaceri – dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi dovedit că nu este un oportunist. Dar cât de mare a fost interesul lui pentru editură dacă poate să plece când dorește, atunci când pare să fie interesul său să facă acest lucru? Pot soldații din rândurile lui Hristos să acționeze în acest fel? Dacă soldații din armata națiunii ar face acest lucru, ar fi tratați ca dezertori; cum privește universul ceresc astfel de soldați din armata lui Hristos? Niciunul dintre cei care se angajează în lucrarea lui Dumnezeu și care apreciază sfințenia acesteia, n-ar putea să întoarcă spatele lucrării pentru a-și asigura vreun avantaj lumesc.

Frate Eldridge, Dumnezeu a fost foarte milos față de tine și de fratele Belden. El a cruțat cu îndurare viața care a fost atât de precară pentru amândoi. V-au fost acordate zile, luni și ani, aducându-vă ocazii de a vă dezvolta caracterul. Dumnezeu te-a pus în legătură cu lucrarea Lui, ca să poți fi umplut cu Duhul lui Hristos. Fiecare zi, fiecare oră e pentru tine un privilegiu cumpărat cu sânge, ca să lucrezi nu doar pentru mântuirea ta, ci să fii [1108] un agent pentru aducerea sufletelor la Hristos, construind împărăția Lui și făcând să se manifeste slava lui Dumnezeu. Dumnezeu cere inima și devotamentul pentru lucrare. Cei care sunt într-adevăr conlucrători cu Dumnezeu, vor purta povara lucrării și, asemenea lucrătorului pe care El îl trimite, ei ar simți: „Vai de mine dacă nu sunt credincios și sincer în poziția mea de răspundere.”

Fratele meu, dacă nu ai mai mult interes al inimii pentru lucrare decât este arătat de faptul că poți să renunți la ea atât de ușor, nu am nimic de spus, nicio pledoarie de făcut ca să rămâi la editură sau pentru a-l face pe fratele B. să revină. Amândoi dovediți că nu sunteți oameni pe care te poți baza. Exemplul care ar fi dat, dacă vi s-ar oferi stimulente suplimentare pentru a rămâne, nu ar fi pe placul lui Dumnezeu.

Nu aș vrea pentru nicio clipă să îți dau ție sau oricărui alt om, o mită în dolari și cenți, ca să te țin în legătură cu lucrarea, indiferent de inconveniențele pe care le-ar suferi aceasta pentru un timp, din cauza retragerii tale. Hristos stă la cârmă. Dacă Duhul Lui nu te face dispus să fii ceva și să faci ceva de dragul adevărului, atunci poți învăța această lecție doar trecând prin încercare. Dumnezeu va testa credința fiecărui suflet. Hristos ne-a cumpărat cu un sacrificiu infinit. Deși era bogat, de dragul nostru S-a făcut sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să ajungem în posesia bogățiilor veșnice. Tot ce avem, capacitatea și intelectul, este numai ceea ce Domnul ne-a împrumutat pentru a le folosi pentru El. Este privilegiul nostru de a fi părtași cu Hristos în jertfa Sa, dacă dorim. [1109]

Oamenii cu experiență și evlavie care au condus în această lucrare, care s-au lepădat de sine și nu au ezitat să jertfească totul pentru succesul acesteia, dorm acum în mormânt. Ei au fost canalele alese ale lui Dumnezeu prin care principiile vieții spirituale au fost comunicate către biserică. Ei au avut o experiență cu cea mai mare valoare. Ei nu au putut fi cumpărați sau vânduți. Puritatea lor, devotamentul și jertfirea de sine, legătura lor vie cu Dumnezeu au fost binecuvântate pentru ridicarea lucrării. Instituțiile noastre au fost caracterizate de spiritul jertfirii de sine.

Dar în unele privințe, lucrarea s-a deteriorat. În timp ce a crescut în dimensiune și servicii, a scăzut în evlavie. În zilele când ne luptam cu sărăcia, cei care au văzut cât de minunat a lucrat Dumnezeu pentru propășirea cauzei, au simțit că nu li se poate da nicio onoare mai mare decât aceea de a fi legați cu interesele lucrării prin legăturile sacre, prin care erau legați de Dumnezeu. Ar fi pus ei povara jos și I-ar fi pus condiții Domnului în privința banilor? Nu, nu. Chiar dacă vreun oportunist și-ar fi părăsit postul datoriei, ei nu ar fi abandonat niciodată lucrarea. Ei ar fi spus: „Dacă Domnul m-a pus aici, El dorește să fiu un administrator credincios, învățând de la El zi de zi cum să realizez lucrarea în mod acceptabil. Voi sta la postul meu, până când Dumnezeu mă va elibera. Voi ști ce înseamnă să fiu un creștin practic, cu toată inima. Îmi aștept răsplata care vine în curând.”

Credincioșii care, în istoria începutului cauzei, au jertfit pentru propășirea lucrării, au fost umpluți cu același spirit. Ei simțeau că Dumnezeu le cere tuturor celor legați de [1110] cauza Lui, o consacrare fără rezerve a sufletului, trupului și spiritului, a tuturor energiilor și capacităților, pentru a face lucrarea un succes. Mărturiile au venit la ei, pretinzând pentru Dumnezeu ca toate serviciile lor să fie în cooperare cu agenții divini, și toată abilitatea să fie dobândită prin exercitarea fiecărei facultăți.

Cei care se pot despărți de lucrarea Domnului pentru unele stimulente lumești, pot să creadă că au un oarecare interes pentru cauza lui Dumnezeu, dar egoismul și lăcomia, pândind în inima omului, sunt cele mai puternice pasiuni, iar rezultatul conflictului nu este doar o simplă presupunere. Dacă sufletul nu trăiește zilnic prin trupul lui Hristos și nu bea sângele Lui, elementul dumnezeiesc va fi biruit de cel satanic. Egoismul și lăcomia vor ține departe victoria. Un spirit încrezător în sine, independent nu va intra în împărăția lui Dumnezeu. Doar cei care sunt părtași cu Hristos în lucrarea Lui de lepădare de sine și de jertfire, vor fi părtași cu El în slava Lui.

Cei care înțeleg, chiar și într-o măsură limitată, ce înseamnă pentru ei și pentru semenii lor răscumpărarea, vor umbla prin credință și vor înțelege, într-o anumită măsură, marea nevoie a omenirii. Inimile lor sunt mișcate de milă pe măsură ce privesc sărăcia larg răspândită în lumea noastră – mulțimile care suferă din cauza lipsei de alimente și îmbrăcăminte, și sărăcia morală a mii și mii de oameni care sunt sub umbra unei judecăți teribile – în comparație cu care suferința fizică [1111] se estompează în neant. Religia lui Isus Hristos a câștigat biruințe minunate asupra egoismului uman. Tăgăduirea eului și jertfirea de Sine a lui Hristos sunt întotdeauna înaintea celor care sunt conlucrători cu El, și voia omului se scufundă în voia lui Dumnezeu.

Dacă vrem să intrăm vreodată pe porțile fericirii, noi trebuie să învățăm blândețea și umilința de la Isus. Întreaga Lui viață, de la iesle la Golgota, trebuie să fie exemplul nostru în lepădare de sine și sacrificiu. El, care a venit să-Și dea viața pentru lume, nu a refuzat să le dea ucenicilor Lui o lecție de economie. După ce a hrănit mulțimile prin minunea puterii Lui, le-a spus ucenicilor: „Când s‑au săturat, Isus le‑a zis ucenicilor Săi: «Strângeți bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!»” Deși avea toate resursele cerului la dispoziția Sa, nu a îngăduit ca vreo bucată de pâine să se risipească. Am putea avea mult mai mult de dat pentru cauza lui Dumnezeu, dacă am învăța să strângem firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.

Trebuie să existe, de asemenea, grijă față de cheltuielile inutile. În construirea clădirilor și în acordarea facilităților pentru lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să fim atenți să nu facem pregătiri atât de minuțioase încât să se consume bani inutil. Pentru că acest lucru înseamnă, în fiecare caz, incapacitatea de a oferi avantaje care ar trebui să fie asigurate pentru extinderea lucrării în alte câmpuri, în special în țări străine. Legile care se referă la parteneriatul dintre om și Dumnezeu, trebuie să fie respectate de toți cei care au un rol în slujirea Sa. [1112]

Dumnezeu dorește ca toți cei care sunt conlucrători cu El, să aibă o experiență bogată în iubirea și puterea Lui de a mântui. Niciodată nu ar trebui să spunem: „Eu nu am nicio experiență”, pentru că Dumnezeu, care i-a dat lui Pavel o experiență, Se va descoperi fiecărui suflet care-L va căuta cu seriozitate. Ce a spus Dumnezeu despre Avraam? „Eu îl cunosc – a spus Dumnezeul cercetător de inimi – că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine”. Avraam avea să cultive religia acasă, iar frica de Domnul avea să-l ducă la integritatea vieții. Cel care binecuvântează locuința celor neprihăniți spune: „Știu că va porunci.” Nu există aici nicio trădare a încrederii sfinte, nicio ezitare între bine și rău. Cel Sfânt a dat reguli pentru călăuzirea tuturor – standardul caracterului de la care nimeni nu se poate abate și totuși să rămână nevinovat. Voia lui Dumnezeu trebuie să fie studiată cu sârguință și conștiinciozitate și trebuie să fie supremă în toate treburile vieții. Legile de care fiecare agent uman trebuie să asculte, curg din inima iubirii infinite.

Același Străjer sfânt care spune: „Eu îl cunosc pe Avraam”, l-a cunoscut, de asemenea, și pe Corneliu, și l-a trimis pe îngerul Lui cu o solie la omul care primise și folosise întreaga lumină pe care i-o dăduse Dumnezeu. Îngerul a spus: „Rugăciunile și milosteniile tale au urcat, spre aducere aminte, înaintea lui Dumnezeu. Acum, trimite niște oameni la Iope și cheamă‑l pe Simon, numit și Petru! El găzduiește la un tăbăcar pe nume Simon, a cărui casă este lângă mare. [Acela îți va spune [1113] ce trebuie să faci.]” Astfel, îngerul Domnului lucrează pentru a-l aduce pe Corneliu în legătură cu agentul omenesc prin care el ar putea primi o lumină mai mare. Studiați cu atenție întregul capitol și vedeți simplitatea întregii tranzacții. Apoi, țineți cont că Domnul ne cunoaște pe fiecare pe nume, știe exact unde trăim, spiritul pe care îl avem și fiecare acțiune a vieții noastre. Îngerii slujitori trec prin biserici, consemnând credincioșia noastră în cadrul datoriei noastre individuale.

Ei notează, de asemenea, neglijarea datoriei noastre. Rețineți cazul lui Anania si Safira. Pretinzând că și-au consacrat întreaga avere lui Dumnezeu, ei au mințit Duhul Sfânt, iar ca rezultat al înșelăciunii lor au pierdut nu numai viața de acum, ci și pe cea care urmează să vină. Este trist ca cineva să se ocupe de lucrurile sfinte, și totuși să aducă în slujire propriile lui trăsături specifice de caracter, făcându-L pe Dumnezeu să slujească păcatele lor. Dumnezeu dorește ca ei, în poziția lor de încredere, să exemplifice mintea lui Hristos, dar trăsăturile inacceptabile de caracter sunt întrepătrunse cu întreaga lor lucrare, și cauza sfântă a lui Dumnezeu este stricată de egoismul lor. Domnul știe dacă cei care poartă povara responsabilității sunt administratori credincioși, dacă mențin integritatea strictă în fiecare tranzacție și introduc această caracteristică în fiecare parte a lucrării.

În conformitate cu învățătura lui Dumnezeu, sub îndrumarea Duhului Lui Sfânt, va fi efectuată în cadrul editurii Review o lucrare ce [1114] o va pune pe o temelie diferită. Am fost uimită de orbirea manifestată prin punerea domnului F. S. Russel în locul lui Frank Belden. Acest lucru nu este în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Oameni care nu s-au predat niciodată stăpânirii Duhului lui Dumnezeu, nu trebuie să fie așezați în poziții de încredere sfântă. Cei care îi așează acolo, arată că ei înșiși au nevoie de iluminare divină. Domnul Isus nu a putut găsi în școlile rabinilor oameni care să facă lucrarea Lui. Ei erau mult prea înțelepți în vanitatea lor și nu simțeau nicio nevoie de a fi învățați de Dumnezeu. Nu a fost niciun loc în inimile lor în care să pătrundă cuvintele Domnului, și Mântuitorul Și-a încredințat adevărul oamenilor umili, care erau dezbrăcați de sine.

Frate Eldridge, am dorit atât de mult să te văd într-o poziție în care ai putea aprecia o legătură vie cu Dumnezeu. Am vrut să-l văd acolo, de asemenea, pe fiul sorei mele dragi. M-am rugat pentru voi amândoi, cu o dorință inexprimabilă a sufletului în dreptul vostru. Dar, în timp ce mă rugam astfel pentru voi, am auzit ca și cum o voce mi-ar fi vorbit: „Ei nu pot vedea ceea ce vezi tu. Ei nu apreciază lucrurile veșnice după valoarea lor imensă. Lucrurile spirituale se judecă spiritual. Ai comunicat aceste lucruri către ei și către alții. Articolele în care ai prezentat adevărul pe care ți l-a descoperit Dumnezeu, au fost puse în mâinile agenților omenești pentru a decide asupra caracterului și valorii acestora. Acest lucru nu ar trebui făcut. Mințile și inimile trebuie să le fie curățate, percepțiile să le fie spiritualizate și înnobilate, înainte ca ei să poată aprecia prețioasele comori ale adevărului sau să aprecieze lucrarea pe care Dumnezeu [1115] ți-a dat-o. Inima ta este tristă și apăsată, dar nu te mai înșela și nici nu aștepta ca bărbații sau femeile să pună preț pe lumina pe care Dumnezeu le-a dat-o din sfințenia Lui, până când nu-și deschid inimile lui Isus.” „Sprijiniți-vă pe Mine – zice El – încredeți-vă în Mine, Eu niciodată nu vă voi dezamăgi, voi fi pentru voi un ajutor prezent în orice vreme de nevoie.”

Mi-a fost arătat că toți cei care ocupă acum poziții importante la editura Review, vor fi încercați. Dacă ei vor face din Hristos modelul lor, El le va da înțelepciune, cunoștință, și înțelegere. Ei vor crește în har și aptitudini în calea lui Hristos. Caracterele lor vor fi modelate după asemănarea Lui. Dacă ei nu vor ține calea Domnului, un alt spirit le va controla mintea și judecata, și ei vor născoci planuri fără Dumnezeu, vor urma propriul lor drum și vor părăsi pozițiile pe care le-au ocupat. Lumina le-a fost dată. Dacă ei se despart de ea și urmează propriul lor drum, nimeni să nu-i mituiască pentru a-i face să rămână. Ei vor fi o poticnire și o capcană. A venit timpul ca tot ce poate fi scuturat, să fie scuturat, ca acele lucruri care nu pot fi clătinate, să rămână. Fiecare caz este trecut în revistă înaintea lui Dumnezeu, pentru că El măsoară templul lui Dumnezeu și pe închinătorii din el. „Îngerului bisericii din Efes scrie‑i: «Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă, Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur: ‚Știu faptele tale, […] Dar am ceva împotriva ta: și anume că ți‑ai părăsit dragostea dintâi. Adu‑ți deci aminte de unde ai căzut, [1116] pocăiește‑te și întoarce‑te la faptele tale dintâi! Dacă nu, voi veni la tine și‑ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” „«Pocăiește-te dar. Altfel, voi veni la tine curând și voi lupta împotriva ta cu sabia gurii Mele.» Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă și-i voi da o piatră albă; și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește.»” [1117]