Scrisoarea 22, 1889

Battle Creek, Michigan, 18 ianuarie 1889

CĂTRE R. A. UNDERWOOD

Dragă frate,

Pe când eram la Conferința Generală care s-a ținut la Oakland^[1], anumite lucruri mi-au impresionat puternic mintea, lucruri pe care trebuie să le aștern pe hârtie. Îmi pare foarte rău că te-ai implicat activ în conducerea lucrurilor pentru înființarea instituției din Ohio, deoarece nu cred că Dumnezeu te-a condus în aceasta. M-am gândit la declarația ta în legătură cu lipsa de bunăvoință a fratelui Gilmore de a-și investi mijloacele în vreun proiect al cauzei lui Dumnezeu în afară de sanatoriul la care dorește ca el să aibă cel mai mare rol în conducere și am ajuns la concluzia că poziția lui nu este una corectă. Dumnezeu este gata să ne binecuvânteze, însă noi trebuie să stăm cu totul pasivi în mâinile Lui. Trebuie să ne cercetăm cu seriozitate, ca să cunoaștem și să împlinim voia lui Dumnezeu. Dacă ai fi fost în stare să-i dai fratelui Gilmore un sfat înțelept, el și-ar fi folosit cu totul altfel banii, timpul și talentul. El are abilități pe care le-ar fi putut angaja cu folos în lucrarea și în cauza lui Dumnezeu, în loc să fie folosite într-un proiect nesigur.

Eu nu-l condamn pe fratele Gilmore. A fost tânăr în adevăr și a privit la tine ca la un om cu discernământ și cu înțelepciune, care nu-l va sfătui să aleagă o cale nesăbuită. El va avea încercări. Va fi dezamăgit și Domnul să-l ferească să nu facă greșeli dureroase! Să privească la Dumnezeu în credință și să-și pună încrederea în El.

Am dat scrisorile primite din Europa mai multor frați, cerând ajutor pentru lucrarea externă. Fratele Gilmore este unul dintre cei cărora le-am scris, dar mi-a răspuns că mijloacele sale sunt toate investite în institutul sanitar și că nu poate ajuta lucrarea misionară din Londra. Nu am primit [230] niciun dolar de la nimeni din Iowa, în afară de fratele Smouse, care mi-a dat 100 de dolari.

Nu pot crede că ai lucrat cu înțelepciune prin înființarea acestei instituții și nu pot ajunge la altă concluzie decât aceea că nu Dumnezeu a inspirat această investiție. Nu văd nicio lumină în aceasta și nu pot să o aprob.

Cleveland este un loc important, și dacă păzitorii Sabatului ar fi treji, ar vedea nevoia de a construi pentru a facilita lucrarea în acest oraș, precum și în vecinătate. Dar cine va veni acum în față, ca să-și investească mijloacele în acest proiect esențial? Fratele meu, tu ai luat poveri asupra ta, pe care nu Domnul ți le-a dat. Înființarea institutului sanitar la Mount Vernon a fost un proiect personal. Nu consider că este corect să ceri mijloace financiare de la bisericile din Ohio pentru a-l susține și nu văd niciun motiv pentru care să fie pus pe umerii Conferinței Generale, care are deja destule poveri de purtat. Misiunile externe, precum și proiectele care se dezvoltă continuu pentru răspândirea adevărului, cer o mare cheltuială de mijloace financiare, exercitarea unei gândiri atente, disciplinarea forțelor pricepute pentru realizarea planurilor, iar toate acestea cer destulă atenție și fără a adăuga poveri suplimentare.

Partea cea mai importantă a unui proiect nu este aceea de a înălța o clădire în care să-i tratezi pe bolnavi. Este nevoie să asiguri manageri înțelepți, competenți și prevăzători și să asiguri facilitățile cu ajutorul cărora instituția să aibă succes. Din experiența pe care o avem cu sanatoriul și cu institutul de recuperare am învățat cât de greu este să asiguri aceste lucruri esențiale. Este nevoie de ani de zile pentru a echipa o instituție și a o pune în stare de funcționare. Nu se găsesc peste tot oameni ca doctorul Kellogg pentru a administra astfel de instituții. Este o mare povară pentru cineva să-și asume administrarea [231] unui proiect ca aceasta și să îl facă un succes. Afacerea aceasta din Mount Vernon pare și mai neînțeleaptă dacă ne uităm la marea nevoie, atât de oameni, cât și de mijloace, care există în problemele de interes vital legate de cauza adevărului. Câmpuri noi se deschid în toate părțile. Nu numai de acasă, ci și din câmpurile externe se aude strigătul macedonean: „Vino și ajută-ne!” Ar fi înțelept să permitem ca proiectul din Mount Vernon să blocheze alte ramuri mai importante ale lucrării? Are plăcere Dumnezeu de astfel de invenții? Este în planul Lui ca această instituție să fie adusă la existență, ca să consume mijloacele, timpul și să-i ducă în confuzie pe slujitorii lui Dumnezeu, împiedicându-i să lucreze pentru salvarea sufletelor, în timp ce există deja o instituție care să facă lucrarea pentru care ei zic că au înființat-o? Dacă o astfel de instituție nu este condusă cu înțelepciune, ea va lucra împotriva adevărului.

Nădăjduiesc ca nimeni să nu se descurajeze din cauza eșuării planurilor și speranțelor legate de instituția aceasta. Domnul Își revarsă binecuvântările peste noi, dacă ne supunem condițiilor pe care ni le-a prezentat. El ne va binecuvânta, dacă suntem în armonie cu legile Sale. Ne putem gândi că ne lipsește ceva ce este esențial pentru a avea succes, dar în timp putem vedea că nu întotdeauna avem succes atunci când obținem ceea ce dorim. Poți fi încercat ca aurul în foc, dar dacă treci cu bine prin încercare, sufletul tău poate să aibă un câștig mai mare decât dacă ai fi primit prosperitatea pe care o doreai. Fratele meu, rămâi umil, păstrează un spirit de blândețe. Tu vrei să fii un ostaș al lui Isus plin de succes și îndrăzneală; vrei să fii biruitor viteaz. Să dea Domnul să câștigi cununa vieții!

Am ceva direct să-ți spun. Tu ai o responsabilitate pe care ai putut foarte bine să ți-o îndeplinești înainte să devii interesat de chestiunea din Mount Vernon. Această grijă suplimentară nu te-a ajutat să mergi [232] pe o cale pe care să câștigi încrederea fraților tăi. Nu te-a ajutat să-ți păstrezi nervii liniștiți și caracterul echilibrat, ca să poți face lucrarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu.

Dacă ești un om dezamăgit, vei fi foarte nefericit. Ai nevoie de un alt tipar pentru caracterul tău, ca să poți fi foarte folositor. E nevoie să ai mai mult din iubirea lui Hristos, pentru ca voința să-ți poată fi supusă. Tu nu ți-ai înțeles responsabilitățile pe care le ai față de Dumnezeu, de a fi răbdător, binevoitor și respectuos față de frații tăi predicatori și față de orice membru din biserică. Ai nevoie de bunătatea, curtoazia, blândețea și smerenia lui Hristos. Tu ai multe competențe valoroase care pot fi desăvârșite pentru a realiza cea mai înaltă slujire în cauza lui Dumnezeu.

Ar trebui să-ți simți nevoia de a te apropia de frații tăi, nu cu asprime și cu severitate, ci cu bunătate și curtoazie. Prin cuvintele și purtarea ta tăioasă, tu îi îndepărtezi de tine. Predicatorii din conferința ta sunt demoralizați și își pierd curajul de a face ceea ce ar fi putut face dacă ți-ai fi făcut datoria față de ei, acordându-le încredere și iubire. Prin felul tău de a te purta, tu ai îndepărtat de tine inimile fraților tăi, așa că sfatul tău a avut doar o slabă influență spre bine asupra lor. Nu așa ar fi vrut Domnul să fie.

Domnul nu este mulțumit de atitudinea pe care o ai față de frații tăi. Dacă trăiești prin credința în Hristos, voința ta va fi sub stăpânirea voinței lui Dumnezeu. Hristos va locui în sufletul tău prin credință. Atunci vei fi în armonie cu voia divină. Fericirea nu ți-o vei găsi în posesiunile pe care le ai, nici în ceea ce ești sau poți fi, ci ea stă în unirea dintre voia ta și voia lui Dumnezeu. Fericirea și slava locuitorilor cerului este desăvârșită, pentru că voia lui Dumnezeu este desfătarea lor supremă. Lucrarea harului va înainta până la desăvârșire în inima ta, dacă tu nu vei refuza în mod voluntar să fii modelat de influența sfințitoare a adevărului. [233]

Adevărul trebuie să sfințească sufletul credinciosului, căci dacă nu, acela nu este adevăr pentru el. Trebuie să înveți zilnic în școala lui Hristos. Apostolul a spus: „Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Isus, Domnul. Noi suntem robii voștri pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: «Să strălucească lumina din întuneric», a strălucit în inimile noastre ca să fim luminați prin cunoașterea slavei dumnezeiești de pe chipul lui Isus Hristos. […] Purtăm întotdeauna în trupul nostru omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru.”

Ți se cere ca faptele să-ți corespundă cu adevărul pe care spui că îl crezi. Capacitatea apostolului nu era în sine însuși, ci în prezența și lucrarea Duhului Sfânt, a cărui influență i-a umplut inima, aducând orice gând în supunere față de Hristos. Trebuie să ai trăsături blânde în caracterul tău. Nu îți dai seama de răul pe care îl faci prin atitudinea ta ascuțită, tăioasă și dominatoare față de frații tăi. Tu îi încurajezi pe unii să facă anumite lucrări și cu toate că se dovedesc nevrednici și sunt o insultă pentru cauza lui Dumnezeu, atât prin lucrare, cât și prin influență, îi susții prin încrederea pe care le-o acorzi și prin care realmente le spui: „Stai bine.”

Am multe să-ți spun, pentru că iubesc sufletul tău. Dar oare îți va face vreun bine? Vei primi ce îți spun doar ca pe „opinia sorei White”? Poziția adoptată de unii dintre frații care au greșit, face din cuvintele mele doar expresia unei opinii, iar acest fel de a vedea lucrurile este susținut și are influență spre rău în rândurile noastre.

Îți repet porunca apostolului: „Pe voi înșivă încercați‑vă dacă sunteți în credință! Pe voi înșivă puneți‑vă la încercare!” Cercetează caracterul motivelor tale, al scopurilor, al gândurilor, al cuvintelor și al faptelor. Vrei să vezi dacă ai discernământ? Dacă acționezi cu înțelepciunea lui Dumnezeu sau nu? Ești un exemplu pentru credincioși în spirit, [234] în răbdare și îndelungă răbdare? Dai tu pe față roadele neprihănirii? Fratele meu, dacă nu îți cercetezi cu atenție inima în lumina Scripturii, vei deveni neglijent. Trebuie să fii blând ca un copilaș, căci dacă nu, nu îți vei înțelege marea ta nevoie.

Viețile noastre pot să pară distruse și tulburate din cauza eșecurilor și murdăriei. Dar dacă această stricăciune este văzută, există speranță că ceva mai bun va lua locul trăsăturilor condamnabile. Înțelepciunea lui Dumnezeu trebuie înălțată, iar înțelepciunea omului trebuie aruncată în țărână. Nădăjduiesc că îți vei vedea lipsurile în lumina adevărului divin. Dacă există iubire de sine, aceasta te va face să îți supraestimezi capacitatea și puterea pe care o ai. Trebuie să privești adânc în inima ta, ca să poți înțelege nevoia pe care o ai de compasiune din partea Răscumpărătorului tău ceresc. Dacă Domnul te-ar trata așa cum îi tratezi tu uneori pe colaboratorii tăi atunci când crezi că au nevoie de corectare, atunci starea ta ar fi cu adevărat tristă.

Ai nevoie de harul sfințitor. Îți spun, fratele meu, că ai nevoie să ajungi la un standard mai înalt. Poziția și lucrarea ta cer să fii pentru alții un ghid și un exemplu în răbdare, bunăvoință și compasiune. Pentru a-ți îndeplini responsabilitățile trebuie să fii un creștin în continuă creștere. Credința ta trebuie să fie tare, consacrarea totală, zelul arzător, iubirea desăvârșită. Trebuie să înaintezi neîncetat în cunoștința iubirii lui Hristos, ca să poți vedea în cei aflați în grija ta că eforturile tale înmulțesc roadele Duhului printre ei. Ai nevoie de discernământ spiritual ca să-ți păstrezi ochii ațintiți doar asupra slavei lui Dumnezeu, pentru ca înaintarea ta să fie cunoscută de toți.

Nu aduna peste tine prea multe poveri, ca să te tulbure și să te ducă în confuzie. Strânge în suflet făgăduințele lui Dumnezeu. Stai de partea însângerată a lui Isus. Încurajează sensibilitatea și compasiunea. Folosește orice mijloc al harului, pentru ca dragostea ta să se înmulțească tot mai mult, [235] ca să poți avea înțelepciune cerească, să poți aprecia lucrurile vrednice, să poți fi umplut cu roadele neprihănirii care vin prin Isus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu.

Utilitatea ta din prezent și din viitor depind de legătura vie pe care o ai cu Dumnezeu. Inima ta va fi atunci umplută cu iubire pentru frații tăi. Poziția pe care o ai nu-ți dă nicio libertate să fii sever, critic și poruncitor. Petru i-a instruit pe prezbiteri să hrănească „turma lui Dumnezeu care se află cu voi” și să privegheze „asupra ei nu din obligație, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig murdar, ci cu înflăcărare; nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v‑au căzut la împărțeală, ci făcându‑vă pilde turmei! Și, când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa de slavă, care nu se poate veșteji. Tot așa și voi, tinerilor, să le fiți supuși prezbiterilor! Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie, căci Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri, dar celor smeriți le dă har. Smeriți‑vă deci sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea cuvenită, El să vă înalțe, și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși are grijă de voi!”

Biserica de pe pământ nu este desăvârșită. Nu este biserica care va fi când Sionul va triumfa. Pământul nu este cerul. Biserica este alcătuită din bărbați și femei supuși greșelii, care necesită eforturi dureroase și răbdătoare pentru a fi educați, instruiți și disciplinați, prin învățătură și exemplu, ca să-și facă lucrarea cu bucurie și să fie încununați cu slavă și nemurire în viața viitoare.

Dacă bărbații aflați în poziții importante nu cultivă tactul într-o măsură mai mare decât ai făcut-o tu în lucrarea cu mințile umane, va avea loc o mare pierdere, atât pentru predicator, cât și pentru biserică. Unul aflat într-o poziție ca a ta are o lucrare delicată de făcut, întrucât are de întâmpinat înstrăinare, amărăciune, invidie, gelozie și este nevoie să lucrezi în spiritul lui Hristos pentru a pune lucrurile în rânduială. „[…] înțelepciunea care vine de sus este în primul rând curată, apoi împăciuitoare, blândă, ușor de înduplecat, [236] plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută. Și rodul dreptății este semănat în pace pentru cei ce fac pace.”

Te rog stăruitor să lucrezi cu sârguință pentru eternitate. Avem doar puțin timp în viața aceasta. Vrem să fim conduși de Duhul lui Hristos [la fiecare pas]. Noi nu trebuie să stârnim niciodată certuri, prin cuvinte și acțiuni poruncitoare. Înlătură orice aduce a comportare aspră și caută să umbli tot mai aproape de Dumnezeu. Tu erai mai blând și mai smerit decât ești acum. Ai nevoie de harul curățător al lui Dumnezeu, de blândețea lui Hristos. Ți s-a încredințat o lucrare pe care nimeni nu o poate face în locul tău. Ținând „sus cuvântul vieții”, trebuie să arăți în viața ta un exemplu de creștin. „Faceți toate lucrurile fără murmur și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără cusur în mijlocul unei generații ticăloase și stricate, în care străluciți ca niște lumini în lume, ținând cu tărie Cuvântul vieții; și astfel, în ziua lui Hristos, mă voi putea lăuda că nici n‑am alergat și nici nu m‑am ostenit în zadar.”

După lumina pe care Dumnezeu a binevoit să mi-o dea, știu că cei care au stat mult timp în poziții de răspundere sunt înclinați să simtă că au dreptul să exercite mai multă autoritate decât o justifică poziția pe care o ocupă. Dumnezeu nu va aproba nicio tiranie, nicio dictare tăioasă – așa ceva provoacă în mod natural îndepărtarea sufletelor, care sunt influențate spre rău din cauza manifestării acestui spirit dezagreabil, care stârnește cele mai rele pasiuni ale inimii omenești. Dacă bărbații aflați în poziții de răspundere nu se poartă cu părtinire, ci exercită răbdarea și bunătatea lui Isus, își vor da seama că o astfel de umblare are un efect mult mai puternic decât rostirea de predici, exercitarea puterii sau prezentarea de argumente invincibile. Influența liniștită a unui caracter creștin va fi asupra oamenilor ca razele soarelui din cer. Dumnezeu să te ajute să procedezi drept, pentru că El este drept.

12 februarie 1889. Pentru că m-ai întrebat prin scrisoare dacă am ceva [237] pentru tine, cred că e mai bine să-ți trimit acum scrisoarea aceasta, sperând să nu aibă un efect rău asupra ta.

Pari surprins că privesc lucrurile în lumina în care le privesc. Tu vorbești despre rezoluția despre care ai crezut că trebuia să fie votată la Conferința Generală. Ce cuprinde rezoluția aceea? Ea spune ca nimic să nu se predea la colegiu în afară de ceea ce a fost predat anul trecut.^[2] Fratele meu drag, nu vreau să-ți rănesc sentimentele, nu vreau să-ți mâhnesc sufletul sau să te descurajez, dar trebuie să-ți prezint clar câteva lucruri. Am vorbit despre conferința care s-a ținut în trecut, care mi-a fost arătată, în legătură cu rezoluțiile care se refereau cam la aceleași lucruri. Am declarat că se învață multe lucruri în institutul biblic, care sunt ca o sămânță semănată în minte și care vor produce o recoltă pe care nu ne vom bucura să o secerăm. Am declarat că am lumină în legătură cu această problemă.

Atât la tabernacolul [din Battle Creek] cât și la colegiu se discută subiectul inspirației și oameni mărginiți și-au asumat autoritatea de a spune că lucruri din Scriptură sunt inspirate, iar altele nu. Mi s-a arătat că Domnul nu a inspirat articolele referitoare la inspirație publicate în Review^[3] și nici nu a aprobat susținerea lor înaintea tinerilor noștri de la colegiu. Când oamenii se aventurează să critice cuvântul lui Dumnezeu, se aventurează pe un teren sacru, sfânt și ar trebui ca mai bine să le fie teamă, să tremure și să-și țină ascunsă propria înțelepciune ca nebunie. Dumnezeu nu a dat niciunui om să-și rostească judecata asupra cuvântului Său, selectând anumite lucruri pe care le consideră inspirate și discreditând altele ca neinspirate. Mărturiile au fost tratate^[4] în același fel, dar Dumnezeu nu este în lucrarea aceasta.

Argumente necredincioase au fost aduse la colegiu, cu scopul de a-i instrui pe tinerii noștri cum să argumenteze împotriva necredinței. Semințele necredinței poate că nu lucrează imediat, totuși își vor trăda existența atunci când vine ispita. Mi-a fost arătat [238] că în inimă vor pătrunde îndoieli, argumente în favoarea necredinței se vor fixa în minte, iar în final se va ajunge la scepticism, ca rezultat al cursului urmat.

Nu am dorit să prezint toate aceste amănunte la conferință, pentru ca delegații să nu le deformeze și să le interpreteze greșit, dar am spus suficient în legătură cu ceea ce Domnul a binevoit să-mi arate. Am declarat că sunt o deținătoare de „acțiuni”, că nu am putut lăsa ca rezoluția să fie votată, că trebuie să existe o lumină specială pentru poporul lui Dumnezeu pe măsură ce ne apropiem de scenele de încheiere ale istoriei acestui pământ. Un alt înger trebuia să vină din cer cu o solie și tot pământul trebuia să fie luminat de slava lui. Era imposibil să spunem cum avea să vină această lumină suplimentară. Putea să vină în cel mai neașteptat mod, într-un fel care să nu corespundă cu ideile pe care mulți le întrețineau. Nu este nicidecum contrar căilor și modului de acțiune al lui Dumnezeu sau nepotrivit ca El să trimită lumină poporului Său pe căi neașteptate. Ar fi oare drept ca orice cale să fie închisă în școlile noastre, astfel încât studenții să nu poată beneficia de lumina aceasta? Nu era nevoie de această rezoluție.

Mi-a fost arătat că ale noastre conferințe sunt împovărate peste măsură cu rezoluții. A zecea parte din ele ar fi mai de folos decât un număr atât de mare. Am arătat clar aceste lucruri, dar voi tot ați insistat ca rezoluția să fie pusă în acțiune. Prin aceasta ați arătat că dacă Dumnezeu mă conduce pe mine, atunci cu siguranță nu vă conduce pe voi. Împotrivirea voastră față de cuvintele mele și manifestarea unor astfel de sentimente exprimate prin înfățișarea voastră deprimantă, cât și prin cuvintele voastre hotărâte m-au impresionat foarte neplăcut.

O altă rezoluție a fost votată în noaptea aceea și a fost pusă pe masă. Este cea referitoare la instruirea tuturor licențiaților [în lucrarea de colportaj], înainte de a li se permite să intre în lucrare. Aceasta avea să fie o regulă absolută și, fără să se țină cont de tot ceea ce am avut de spus împotriva ei, a fost votată. Nu a fost corect să fie votată de conferință. Nu a fost [239] după planul lui Dumnezeu și se va dovedi fără putere. Eu nu o voi susține, căci nu vreau să lucrez împotriva lui Dumnezeu. Acesta nu este felul de a lucra al lui Dumnezeu și nu îi voi acorda sprijin nici pentru o clipă.

Fratele meu, cum pot spera să lucrez în armonie cu tine, când Minneapolis și experiența de acolo sunt așa de clar prezentate înaintea mea? Frații mei predicatori au venit la conferință cu un spirit care nu era Spiritul lui Dumnezeu. Ei se aflau sub puterea unei amăgiri în legătură cu mine. Dacă Duhul lui Dumnezeu le-ar fi impresionat și le-ar fi controlat inimile, ei nu ar fi luat poziția atât de deplasată de a mă judeca pe mine, poziția și lucrarea mea. După ce mi-am arătat clar poziția, am spus că atât timp cât frații mei cred că am fost influențată în judecată și în lucrare de W. C. White, de A. T. Jones și de doctorul Waggoner, atunci nu au nevoie să mă mai cheme să particip la adunările lor de tabără sau la conferințe, căci dacă aș veni nu le-aș aduce niciun bine.

Nu poate exista nicio armonie în lucrarea noastră, dacă frații noștri sunt atât de orbiți încât nu pot să recunoască Duhul lui Dumnezeu în felul în care a lucrat prin mine la Minneapolis. Cu toate că am arătat limpede ceea ce Domnul a binevoit să-mi prezinte, lucru care m-a făcut să mă opun rezoluției, mâna voastră s-a ridicat pentru adoptarea ei. Credeți că sora White ar fi stat împotriva voastră a tuturor la conferința aceea, dacă nu ar fi avut cele mai întemeiate motive pentru a face așa? Ați crezut că propria voastră judecată este superioară luminii pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Ar fi logic să mă unesc cu voi, dacă voi aveți aceeași gândire ca la Minneapolis? Am vreun motiv să cred că nu ați manifesta același spirit pe care l-ați manifestat atunci, dacă ați fi în circumstanțe favorabile? Fratele meu, nu pot aproba spiritul care a predominat la Minneapolis, nici nu pot avea încredere că cei care au fost conduși de acel spirit umblă în lumină. [240]

Să zicem că doctorul Waggoner ar fi susținut vederi care nu sunt întru totul corecte. Atunci ar fi fost creștinească manifestarea spiritului care a fost simțit la acea întâlnire? Binecuvântarea bogată a lui Dumnezeu a fost peste conferința aceea, dar Domnul nu a putut să lucreze asupra inimilor atât de pline de păreri greșite în legătură cu soliile Sale și atât de baricadate cu prejudecăți împotriva lor. Rapoartele care au fost duse la Battle Creek au fost în acord cu spiritul care a predominat la conferință. Au circulat neadevăruri, pe care încă nu m-am simțit chemată să le contrazic înaintea bisericii.

În Battle Creek se face o lucrare bună. Domnul mă binecuvântează din abundență și doresc ca toți să aibă binecuvântarea aceasta. Însă a trebuit să lupt pentru fiecare palmă de teren pe care am câștigat-o la Battle Creek. Frații nu doreau să-l cheme pe fratele A. T. Jones să predice în tabernacol. M-am simțit indignată din cauza eforturilor perseverente de a închide ușa în fața fiecărei raze de lumină cerească. Am purtat cea mai grea povară pe care am avut-o vreodată în Battle Creek, dar într-o măsură am câștigat biruința. Totuși încă mai trebuie făcută o lucrare foarte serioasă acolo. Trebuie să se vadă un spirit de convingere, care va da pe față faptul că suntem născuți din nou. Trebuie să aibă loc o revoluție spirituală în toate bisericile, pentru ca roadele neprihănirii să se vadă în viața noastră de zi cu zi.

Viața zilnică a creștinului nu trebuie să discrediteze credința noastră sfântă. Motivele inimii, precum și cuvintele și acțiunile sunt cântărite pentru aprecierea valorii noastre morale. Cei care L-au respins pe Hristos, Domnul slavei, nu au știut că El era Prințul vieții, căci dacă ar fi știut, nu L-ar fi răstignit. Încrederea pusă în forme și în ceremonii nu ne va mântui. Învățătorul legii, pe care Hristos l-a găsit lipsit de iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, care este tocmai esența religiei, s-ar fi putut apăra pe terenul corectitudinii ceremoniale. El ar fi putut [241] spune împreună cu Pavel că, în ce privește legea, era fără pată. Dar Domnul definește religia Bibliei ca pe un principiu existent în suflet, nu doar ca pe împlinirea unor fapte de virtute, cu toate că faptele de virtute sunt roadele naturale ale principiului existent în suflet. Spiritul în care sunt făcute aceste fapte contează mai mult înaintea lui Dumnezeu decât faptele în sine. Omul poate să dea tot ce are pentru a hrăni săracii, poată să-și dea trupul să fie ars, totuși dacă nu este determinat să facă aceasta de principiul viu al iubirii față de Dumnezeu și față de om, lucrarea lui este un eșec. Dumnezeu privește la inimă. Trebuie să ne pocăim și să credem.

Mulțumim Domnului că nu este prea târziu ca relele să fie îndreptate. Hristos privește la spirit, și când ne vede purtându-ne cu credință povara, sfințenia Lui desăvârșită face ispășire pentru defectele noastre. Când noi facem tot ce putem, El devine neprihănirea noastră. Este nevoie de fiecare rază de lumină pe care ne-o trimite Dumnezeu, pentru a ne face lumina lumii.

Nu am nimic altceva decât iubire și bunăvoință în inimă față de tine. Tânjesc după o armonie desăvârșită cu frații mei, dar trebuie să fac lucrarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, chiar dacă aceasta mă desparte de frații mei și de prieteni.

A ta, cu respect,

[semnat] E. G. White [242]

^[1]. Sesiunea Conferinței Generale de la Oakland a fost a 26-a sesiune a bisericii și s-a desfășurat în perioada 13 noiembrie – 12 decembrie 1887 (n.ed.).

^[2]. Vezi Ron Duffield, Întoarcerea ploii târzii, vol. 1, capitolul „Cea mai prețioasă solie”, secțiunea „Voturi și hotărâri” pentru mai multe informații istorice despre votul amintit de Ellen White aici. Cartea poate fi citită în aplicația 1888 Minneapolis sau pe site-ul www.zguduireaadventismului.ro (n.ed.).

^[3]. Articolele au fost publicate între 15 ianuarie – 3 iunie 1884 și au fost scrise de G. I. Butler (n.ed.).

^[4]. Pentru mai multe informații istorice vezi Ron Duffield, Întoarcerea ploii târzii, vol. 1 (n.ed.).