Scrisoarea 43, 1890
Lynn, Mass., 15 decembrie1890

CĂTRE O. A. OLSEN

Redeșteptare la Danvers, Massachusetts

Dragă frate Olsen,

Adunarea noastră de la Danvers s-a terminat. În timpul sesiunii am vorbit de cinci ori, în două seri în timpul săptămânii și în Sabat dimineață, la adunarea misionară ținută duminică dimineață, precum și duminică după-amiază. Sunt mulțumită, pentru că, fără îndoială, Domnul are o solie pe care o transmit poporului Său. Am simțit puterea susținătoare a lui Dumnezeu când am stat în picioare înaintea adunării și știu că puterea lui Dumnezeu a lucrat prin agentul omenesc. Știu că mulți au primit cuvântul și că sufletele flămânde au fost hrănite. Inima îmi este plină de simpatie și iubire față de sufletele care sunt pe cale să moară.

După tabăra de la Brooklyn, nici nu mai vorbesc de boală și infirmitate. Niciodată nu am mai fost așa de lipsită de dureri și nu am mai dormit așa bine în ultimii doisprezece ani. Pacea lui Dumnezeu este în inima mea. A vorbi cuvintele pe care mi le dă Dumnezeu este pentru mine mai mult decât mâncare și băutură. Lauda plină de mulțumire [743] se înalță din inima mea către Dumnezeu tot timpul. Zi și noapte am un spirit de mijlocire, cerând ca Domnul să-mi dea spiritul blândeții și al amabilității lui Hristos și să mă îmbrace cu neprihănirea Lui.

Am avut o adunare foarte importantă la Lynn, dar și mai mult la Danvers. În Sabatul trecut toți cei din sală, mai puțin doi – un bărbat în vârstă, de culoare, și un sărman suflet timid care nu a îndrăznit să se miște –, au venit în față pentru rugăciune. Îngerul lui Dumnezeu a fost în mijlocul nostru. Lucrătorii l-au căutat pe Domnul și cererile lor au fost auzite în cer. Ah, cât de mulțumitoare am fost că am fost capabilă să hrănesc turma lui Dumnezeu prin harul care mi-a fost dat! Bisericile flămânzesc după pâinea vieții și ele prind imediat adevărul prezentat. Eu nu pot să mă trag înapoi și să refuz să vizitez aceste locuri, întrucât știu că am o solie pentru ele din partea Domnului.

După momentele de rugăciune, le-am cerut celor care erau conștienți de binecuvântarea Domnului să mărturisească. Cu toate că mulți dintre ei erau la biserică de la ora nouă dimineața și nu mâncaseră nimic între timp, nu se grăbeau să termine adunarea. Au fost rostite multe mărturii și din nou au fost înălțate cereri înaintea lui Dumnezeu pentru lucrători și pentru popor. Prezența Domnului a fost în adunare. Am simțit puterea Domnului peste mine. Fratele Fifield a fost foarte binecuvântat. După momentele de rugăciune, mi-a strâns mâna și a mulțumit Domnului pentru bunătatea Lui și pentru bogata Lui binecuvântare. A fost o mărturie generală înaintea Domnului că poporul din Danvers nu a mai experimentat o binecuvântare așa de mare.

Când văd cât de mult este dorit Duhul lui Dumnezeu, cât de mult este apreciat, sunt foarte împăcată să vizitez aceste locuri. Sunt tratată de către popor cu respect și încredere. După încercările severe și după efortul greu [744] pe care l-am depus la Battle Creek doar ca să fiu întâmpinată cu refuzul de a primi solia, ce se întâmplă aici îmi înviorează sufletul. Am o convingere profundă că lucrarea mea nu trebuie să fie una de conflict continuu, că Domnul nu m-a chemat să îmi adun toate puterile și să împing din greu pentru fiecare centimetru. Bărbații care ar fi trebuit să-mi susțină mâinile în lucrare s-au străduit din toate puterile lor să mă slăbească și să mă descurajeze. Tăria mea a fost folosită luptând în zadar împotriva zidurilor de prejudecată rea și opoziție. Ei nu văd și nu înțeleg; uneori mi-e teamă că nu vor vedea și nu vor înțelege niciodată.

Este scris că Hristos nu a putut să facă multe minuni în anumite locuri, din cauza necredinței. Isus era sursa oricărei puteri, a oricărei lumini și a vieții; dacă drumul Lui a fost blocat de necredință, ce se poate aștepta de la instrumentele mărginite? Din nou și din nou, Domnul a dorit să împărtășească Duhul Său în măsură bogată, dar nu S-a găsit loc pentru El. Nu a fost recunoscut și nu a fost apreciat. Orbirea minții, împietrirea inimilor au făcut ca El să fie văzut drept ceva de care trebuie să le fie teamă. Răutățile ascunse pândesc în inimă ca să împiedice manifestarea puterii lui Dumnezeu și Duhul Său nu poate coborî.

Știu că dacă ar fi fost pregătită calea, în Battle Creek ar fi existat așa un sentiment de iubire și zel sfânt în inimă, încât ar fi fost dusă lumii solia: „Pregătiți calea Domnului, croiți cărări drepte înaintea Lui.” Când conducătorii vor înceta să blocheze calea, lucrarea lui Dumnezeu va progresa în Battle Creek. Spiritul misionar va reînvia, iar biserica va acționa din simțământul obligației pe care o are față de Dumnezeu și față de lume. În cel mai înalt sens, poporul lui Dumnezeu va fi un popor misionar. [745]

Hristos a cumpărat biserica cu sângele Lui și dorește nespus să o îmbrace cu mântuire. El a făcut-o depozitara adevărului cel sfânt și sacru și vrea ca ea să fie părtașă slavei Sale. Iar și iar, Domnul a trimis Duhul Său ca să schimbe atitudinea poporului prin insuflarea unui principiu viu și lucrător în biserică. Dar elemente neconsacrate au lucrat și biserica a fost legănată ca să doarmă în leagănul siguranței pământești. Dumnezeul lui Israel a deschis ferestrele cerului și a trimis lumii șuvoaie bogate de lumină, însă lumina aceasta a fost respinsă. Spiritul manifestat la Battle Creek a fost spiritul din multe biserici. Puterea lui Dumnezeu, harul bogat pe care El dorește atât de mult să Îl reverse, nu este dorită, decât dacă oamenii pot marca ei înșiși calea pe care să lucreze Dumnezeu.

Întreaga comoară a cerului este la dispoziția noastră, în lucrarea noastră de a pregăti calea Domnului. Dumnezeu a făcut posibil ca lucrarea noastră să fie un succes minunat și glorios, prin faptul că ne-a acordat cooperarea îngerilor. Dar succesul rareori este rezultatul unor eforturi individuale și izolate. Este necesară influența fiecărui membru al bisericii. Influența slujitorilor lui Dumnezeu și a lucrătorilor este necesară pentru a pregăti calea pentru lumina și slava lui Dumnezeu. Dumnezeu socotește fiecare suflet care își afirmă credința în Isus ca fiind dator Lui. Rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi a fost: „Nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, precum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis. Și slava pe care Mi‑ai dat‑o Mie le‑am dat‑o lor, ca să fie una, precum și Noi suntem una” (Ioan 17:20-22). [746]

Cu cât ne apropiem de timpul în care căpeteniile, domniile și stăpânirile din locurile cerești vor fi aduse în stare de război împotriva adevărului, când puterea înșelătoare a lui Satana va fi atât de mare, încât, dacă ar fi cu putință, i-ar înșela și pe cei aleși, trebuie să avem discernământul ascuțit prin iluminare divină, ca să putem cunoaște dacă spiritul vine de la Dumnezeu, ca să nu fim în necunoștință în ce privește înșelăciunile lui Satana. Efortul omenesc trebuie să se combine cu puterea divină, ca să fim capabili să realizăm lucrarea de încheiere pentru acest timp.

Hristos a folosit vântul ca pe un simbol al Duhului lui Dumnezeu. Așa cum vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge, tot așa este cu Duhul lui Dumnezeu. Noi nu știm prin cine se va manifesta. Dar eu nu rostesc cuvintele mele când spun că Duhul lui Dumnezeu va trece pe lângă cei care și-au avut ziua încercării și a ocaziei lor, dar care nu au deosebit vocea lui Dumnezeu și nu au apreciat lucrarea Duhului Său. Mii, în ceasul al unsprezecelea, vor vedea și vor recunoaște adevărul. „Iată, vin zile – zice Domnul – când plugarul va ajunge pe secerător, și cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăștie sămânța, când mustul va picura din munți și va curge de pe toate dealurile” (Amos 9:13). Convertirile acestea la adevăr se vor produce cu o rapiditate care va surprinde biserica și doar Numele lui Dumnezeu va fi glorificat.

Biserica este nespus de privilegiată prin faptul că i se permite să lucreze împreună cu îngerii din cer. Dumnezeu îi cheamă acum pe cei care mărturisesc a fi creștini să fie bărbați și femei ai mijlocirii. Prin acțiunile lor, ei vor arăta cât de mult Îl iubesc pe Isus și sufletele pe care El le-a cumpărat cu sângele Său. Ridicând mâinile care sunt gata să cadă, ei pot câștiga o experiență înaltă și sfântă, împodobită cu atributele lui Hristos. Noi avem o lucrare de făcut dacă vrem [747] să fim o biserică vie. În mod individual și ca întreg, noi trebuie să călcăm păcatul sub picioare. Obiceiurile noastre, conversația noastră, viața noastră zilnică trebuie să fie puse de partea Domnului. Trebuie să mijlocim și să ne luptăm cu un Dumnezeu care Își ține legământul, în favoarea veghetorilor Lui, pentru ca suflete să fie câștigate pentru Mântuitorul.

Cât de mulți sunt cei care au nevoie să se facă nebuni în ochii lor înșiși, ca să poată ajunge înțelepți. Dumnezeu revarsă peste cel umilit și pocăit o înțelepciune pe care nu o dă celui care este înțelept în felul lumii și prevăzător, nu o dă celor mulțumiți de sine care nu cunosc lucrurile care le-ar fi dat pacea. El descoperă înțelepciunea Sa pruncilor. El aruncă în țărână toată mândria omenească, dar recunoaște pe cel blând și smerit și îl înalță. Cât de duios privește Dumnezeu pe urmașul umilit, pocăit, tăgăduitor de sine al lui Hristos, care învață zilnic în școala marelui Învățător.

Frate Olsen, îți cer să ai curaj. Ai încredere în Dumnezeu. Du la El orice povară. El poate și te va face eficient, dar tu trebuie să ai credință. Nu fi deprimat, nu suspina în taină din cauza necredincioșiei păzitorilor de pe zidurile Sionului. Noi nu suntem chemați la melancolie și la înțelegere greșită. Așază-te în locul în care razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii pot străluci în toate cămările minții tale și în templul sufletului. „Voi sunteți lumina lumii”, spune Dumnezeu. El îi va face pe cei credincioși din biserică să strălucească de cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Său va fi transmis instrumentelor omenești, dându-le o lumină din fața căreia întunericul moral trebuie să fugă.

Trebuie să închei această scrisoare. Transmit iubirea mea sinceră ție, soției tale și copiilor. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze pe tine și pe ei; iată rugăciunea sorei tale,

Ellen G. White [748]

P. S. Frații noștri din lucrare mi-au cerut să mă întorc la Lynn și să vorbesc marți și miercuri seara. Am consimțit la aceasta. Fratele Fifield face tot ce poate ca să strângă oamenii pentru adunare în aceste două seri. Fie ca Domnul să miște inimile lor, aceasta este rugăciunea mea. Joi seara vom merge la Boston, vom lua locuri la vagonul de dormit până la Washington, unde vom ajunge vineri la ora unsprezece. [749]