Scrisoarea 43a, 1890
Lynn, Mass., 18 decembrie 1890
[variantă a scrisorii 43, 1890]

CĂTRE O. A. OLSEN

Dragă frate Olsen,

Adunarea noastră de la Danvers s-a terminat. Am vorbit de cinci ori, de patru ori mai îndelung; am vorbit în două seri și în Sabat, duminică dimineața la adunarea misionară și din nou duminică după-masă. Sunt foarte mulțumită și nu am nicio îndoială că Domnul a avut o solie pe care să o transmit poporului. Am simțit puterea susținătoare a lui Dumnezeu în timp ce am stat în picioare și am vorbit. Știu că puterea lui Dumnezeu a vorbit prin instrumentul omenesc. Știu că cuvântul este primit și că sufletele flămânde sunt hrănite. Zi și noapte am un spirit de mijlocire pentru ca Domnul să mă îmbrace cu spiritul lucrării și să îmi dea blândețea și amabilitatea lui Hristos, ca să pot fi îmbrăcată cu neprihănirea lui Hristos.

După întâlnirea de la Brooklyn nu mai pot vorbi de slăbiciune și infirmități. Niciodată nu am mai fost atât de lipsită de dureri. În timpul nopții, dorm așa cum nu am mai dormit de doisprezece ani. Pacea lui Dumnezeu locuiește în inima mea. Pentru mine, a vorbi cuvintele pe care mi le dă Dumnezeu este mai mult decât mâncare și băutură. Inima mulțumitoare, plină de laudă se înalță către Dumnezeu tot timpul. În Sabat, Sabatul binecuvântat din Brooklyn, în primele ore ale dimineții, de-a lungul întregii zile și de atunci încoace în mod continuu, am mâncat din mana cerească.

Inima mea este plină de simpatie serioasă și de iubire pentru bisericile care sunt pe moarte și care abia se luptă să supraviețuiască. Spun mereu și mereu – El a cumpărat biserica cu însuși sângele Său și dorește nespus să o îmbrace cu [750] neprihănirea și cu mântuirea Lui. El a făcut-o să fie depozitara învățăturilor Lui prețioase, a adevărurilor sfinte și vrea să o facă părtașă slavei Sale.

Am avut o adunare foarte importantă la Lynn și Danvers, dar mai ales la Danvers. În Sabatul trecut, toți cei din sală au venit în față pentru rugăciune, convertiți și neconvertiți, mai puțin doi – un bărbat în vârstă, de culoare și un sărman suflet timid care nu a îndrăznit să vină în față. Îngerii lui Dumnezeu au fost în mijlocul nostru. Toți lucrătorii L-au căutat pe Domnul și cererile lor au fost auzite în cer. Ah, cât de mulțumitoare a fost inima mea! Cât de bucuroasă am fost că am putut hrăni turma lui Dumnezeu prin harul care mi-a fost dat.

Îți spun că bisericile flămânzesc, sunt pe cale să moară de foame și ele prind imediat cuvântul lui Dumnezeu și încurajarea pe care El le-o dă. Eu nu pot să dau înapoi și să refuz să vizitez bisericile, întrucât știu că am o solie pentru ele din partea Domnului. După momentele de rugăciune, am cerut celor care doreau să dea mărturie. Cu toate că mulți dintre ei erau în biserică de la ora nouă dimineața până seara și nu mâncaseră nimic, ei nu se grăbeau să termine adunarea. Au fost rostite multe mărturii. Au fost înălțate cereri stăruitoare înaintea lui Dumnezeu pentru lucrători și pentru popor, și mărturia multora a fost: „Domnul este în locul acesta.”

Prezența Domnului a fost în adunare. Am simțit puterea Domnului asupra mea. Fratele Fifield a fost foarte binecuvântat. După momentele de rugăciune, mi-a strâns mâna și a mulțumit Domnului pentru bunătatea Lui și pentru bogata Lui binecuvântare. Mărturia tuturor a fost aceea că ei au fost binecuvântați de Domnul, că poporul din Danvers a fost cercetat așa cum nu a mai fost până acum. Când văd cât de mult este dorită Mărturia pe care mi-a dat-o Dumnezeu și că este apreciată cum se cuvine, cu una sau două excepții, sunt foarte împăcată să vizitez aceste locuri în care nu am mai fost.

Sunt tratată cu respect, încredere și credință, după încercările și după efortul sever pe care l-am depus la Battle Creek, după împotrivirea și refuzul de a primi solia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru cei care au cea mai mare nevoie de ea. Am o convingere profundă că lucrarea mea nu trebuie să fie una de conflict continuu, de a-mi aduna toate puterile și de a împinge din greu pentru fiecare centimetru câștigat. Unii dintre bărbații care ar fi trebuit să-mi susțină mâinile în lucrare s-au străduit cu toată iscusința lor să îmi slăbească mâinile și să îmi descurajeze inima, să mă facă să îmi consum tăria și energiile luptând împotriva zidurilor de prejudecată rea și opoziție. Ei nu văd și uneori am impresia că nu vor vedea niciodată. [751]

Dacă cei din timpul lui Hristos ar fi știut că El este Domnul slavei, nu L-ar fi răstignit. Este scris că El nu a putut să facă multe minuni în anumite locuri, din cauza necredinței. Dacă Isus, Sursa oricărei puteri, a oricărei lumini și a vieții, a fost împiedicat și dacă drumul Lui a fost blocat de necredință, ce se poate aștepta pentru instrumentele mărginite?

Mereu și mereu, Domnul Isus a dorit să împărtășească Duhul Sfânt în măsură bogată, dar nu a fost făcut pentru El un loc unde să Se odihnească. El nu a fost recunoscut și nu a fost apreciat. Orbirea minții, împietrirea inimilor L-au văzut drept ceva de care trebuie să le fie teamă, sau ceva pe care îl pot folosi ca să se înalțe pe ei înșiși. Unii cred că anumite răutăți ascunse stau la pândă în descoperirile sau în manifestarea puterii lui Dumnezeu, care le-ar face rău. Când lucrurile ajung în această stare, Duhul nu coboară.

Știu că dacă ar fi fost pregătită calea, în Battle Creek s-ar fi aprins un foc sfânt de iubire și zel în inimile bărbaților care au nevoie de lucrarea aceasta, dar care au barat calea pentru ca ea să nu se producă, iar bărbații care acum sunt într-o stare de necredință ar fi primit mesajele venite din cer [752] și ar fi vestit: „Pregătiți calea Domnului, croiți cărări drepte înaintea Lui.”

Când conducătorii se vor da la o parte din cale, lucrarea lui Dumnezeu va progresa în Battle Creek. Spiritul misionar va reînvia, va exista și va crește, iar biserica va acționa dintr-un simțământ calm și simplu al obligațiilor ei. În cel mai înalt sens, ei toți, ca biserică, vor fi un câmp misionar. Iar și iar, Domnul a trimis Duhul Său ca să schimbe atitudinea poporului Său prin insuflarea unui principiu viu și lucrător în biserică. Dar elemente neconsacrate au lucrat ca să legene biserica, pentru ca ea să doarmă în leagănul siguranței pământești.

Poziția luată la Battle Creek a fost pulsul din multe biserici. Puterea lui Dumnezeu, harul bogat pe care El dorește atât de mult să Îl reverse, nu este dorită, decât dacă oamenii pot indica ei înșiși calea pe care să lucreze Dumnezeu. Dumnezeul lui Israel a deschis ferestrele cerului și a trimis lumii șuvoaie bogate de lumină, dar în multe cazuri nu s-a făcut niciun loc pentru ca ea să fie primită, măcar că fiecare om – lucrător, pastor și cei din poziții de răspundere – ar fi trebuit să spună bun venit adevărului, nou sau vechi, și cu un spirit misionar și cu mulțumire plină de bucurie, să strige: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape.”

Influența indivizilor nu a fost aceea de a-și face fiecare partea cu credincioșie, ci aceea de a ridica bariere, așa că torentele mântuirii au fost întoarse spre un alt canal. Succesul rareori este rezultatul unor eforturi individuale și izolate. Este necesară influența fiecărui membru al bisericii. Influența slujitorilor evangheliei, a pastorilor și a lucrătorilor din toate instituțiile noastre este necesară pentru a pregăti calea primirii cu bucurie a luminii și a slavei lui Dumnezeu. [753]

Comoara întreagă a cerului este la dispoziția noastră, pentru lucrarea de a pregăti calea Domnului. Providența a pregătit suficientă putere din lumea agenților cerești pentru a face din lucrarea misionară un succes minunat, dacă agenții omenești se vor califica și se vor echipa complet pentru lucrarea cea mare. Până acum, succesul nostru a fost proporțional cu eforturile noastre. Pe fiecare suflet care își afirmă credința în Isus, Dumnezeu îl socotește că este dator să își folosească toate capacitățile în slujba Sa.

Nu este loc acum pentru deznădejde sau pentru înțelegere deșartă, dacă cei care au experiență în adevăr și o cunoaștere a acestuia vor rămâne sub razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii, căci Domnul este îndurător și rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi a fost ca ei să fie una așa cum El este una cu Tatăl, „pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis. Și slava pe care Mi‑ai dat‑o Mie le‑am dat‑o lor, ca să fie una, precum și Noi suntem una” (Ioan 17:21-22).

Influența celui plin de nădejde este un ajutor minunat pentru lucrător, cu atât mai mult cu cât ne apropiem de timpul în care căpeteniile, domniile și stăpânirile răutății din locurile cerești se vor întări, când puterea înșelătoare a lui Satana va fi atât de mare încât cuvântul ne avertizează că, dacă ar fi cu putință, i-ar înșela și pe cei aleși. Discernământul poporului lui Dumnezeu trebuie să fie ascuțit prin iluminare divină, ca să poată recunoaște dacă spiritul vine de la Dumnezeu și ca să nu fie în necunoștință în ce privește înșelăciunile lui Satana.

O mulțime de agenți divini se vor uni cu efortul omenesc, pentru a fi realizată lucrarea pentru timpul din urmă. Lucrarea va fi scurtată fără îndoială în cel mai neașteptat fel. Vântul suflă încotro vrea și nimeni nu poate să spună când va sufla [754] Duhul lui Dumnezeu, ce direcție va lua sau prin cine se va manifesta. Dar eu nu rostesc cuvintele mele când spun că va trece pe lângă cei care și-au avut ziua încercării și a ocaziei lor, dar care nu au deosebit vocea lui Dumnezeu și nu au apreciat lucrarea Duhului Său. Într-o singură zi, mii vor fi convertiți la adevăr, cei care în ceasul al unsprezecelea vor vedea și vor recunoaște adevărul și lucrarea Duhului lui Dumnezeu. „Iată, vin zile – zice Domnul – când plugarul va ajunge pe secerător, și cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăștie sămânța, când mustul va picura din munți și va curge de pe toate dealurile” (Amos 9:13).

Convertirile la adevăr se vor produce cu o repeziciune care va surprinde biserica și doar Numele lui Dumnezeu va fi glorificat. Omul mărginit va fi plin de uimire și adorație. Biserica este nespus de privilegiată prin faptul că i se permite să lucreze ca agent activ împreună cu agenții cerești. Toți creștinii ar trebui să fie acum bărbați și femei ai mijlocirii înaintea lui Dumnezeu. Astfel vor dovedi cât de mult Îl iubesc pe Isus și sufletele pe care El le-a răscumpărat cu sângele Său.

Bărbații și femeile din biserică sunt privilegiați să aibă ocazia de aur de a câștiga o experiență înaltă și sfântă, împodobită cu atributele lui Hristos. Ei au de făcut o lucrare hotărâtă, de a sprijini mâinile care sunt gata să cadă. Aceasta este lucrarea ce trebuie făcută, dacă biserica este vie, activă, lucrătoare. În mod individual și ca întreg noi trebuie să călcăm pe Satana sub picioare. Obiceiurile, conversația, viața zilnică trebuie să fie puse de partea Domnului și trebuie păstrată o comuniune strânsă cu Dumnezeu. El trebuie să fie Sfetnicul lor și trebuie ca atât biserica, cât și fiecare persoană să mijlocească și să se lupte cu un Dumnezeu care Își ține legământul pentru ei înșiși, dar și pentru păzitorii de pe zidurile Sionului și pentru lucrătorii din cauza lui Dumnezeu, ca să poată fi îmbrăcați cu [755] veșmintele mântuirii și ca să aibă putere în acest timp de a birui cu Dumnezeu, pentru ca multe suflete să fie roadele slujirii lor. Dumnezeu va răspunde cererilor stăruitoare care se înalță la El prin credință.

Cât de duios privește Isus urmașul sincer, umil, pocăit, tăgăduitor de sine, al lui Hristos. Ochiul Său este în mod special îndreptat spre cei care sunt dornici și supuși, care învață lecțiile din școala lui Hristos. Dumnezeu revarsă peste cel umilit și pocăit o înțelepciune pe care nu o dă celui care este înțelept și prevăzător, atât de prevăzător în îngâmfarea sa, încât nu cunoaște lucrurile care i-ar fi dat pacea. El trece pe lângă aceștia, dar descoperă înțelepciunea Sa pruncilor. El aruncă în țărână toată mândria omenească; El îi înalță cu o grijă duioasă pe cei care sunt aruncați la pământ; El îl recunoaște pe cel slab și smerit și îi dă mângâiere și har. Ah, cât de adevărat este că acela care umblă în orbire spirituală nu știe încotro merge, nici de ce se va împiedica! Cât de mulți sunt cei care au nevoie să se facă nebuni în ochii lor înșiși, ca să poată ajunge cu adevărat înțelepți.

Frate Olsen, îți cer să ai curaj. Te implor să te încrezi cu totul în Dumnezeu. Te rog fierbinte să duci la Isus orice povară. El poate și îți va da ajutor și tărie spirituală. Dar tu trebuie să ai credință în Dumnezeu. Nu fi deprimat. Nu plânge în ascuns, așa cum am făcut eu, din cauza păstorilor turmei, din cauza necredincioșiei păzitorilor de pe zidurile Sionului. Așază-te în locul în care razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii pot străluci peste tine, în toate cămările minții tale și în templul sufletului. Dumnezeu îi va face pe cei credincioși din biserică să strălucească de lumina Sa și să fie tari în puterea Sa. Duhul Său va fi oferit [756] instrumentelor omenești, iar lumina binecuvântată, din fața căreia întunericul moral trebuie să fugă le va fi împărtășită, pentru că Hristos a poruncit ca biserica Lui să fie lumina lumii.

Trebuie să închei această scrisoare. Transmit iubirea mea sinceră soției tale și copiilor. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze pe toți, ca familie; iată rugăciunea sorei tale.

Ellen G. White [757]