Scrisoarea 63
Sunnyside, Cooranbong, N. S. W., Australia, 20 aprilie 1896

CĂTRE HARMON LINDSAY
Battle Creek, Michigan

Dragă frate,

Sunt nevoită să îți spun că judecata se va ține, cărțile vor fi deschise și fiecare om va fi judecat după faptele pe care le-a făcut în trup. Tu privești lucrurile care se văd ca și cum ar fi de valoare, dar cel care este cetățean al Împărăției cerului va privi în mod constant la lucrurile care nu se văd. Puterea pământului asupra minții și caracterului este sfărâmată. El are prezența continuă a Musafirului ceresc, după făgăduința Mântuitorului: „Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.” Acesta umblă cu Dumnezeu, așa cum a umblat Enoh, în comuniune continuă. Doar acela care umblă cu Isus în viața aceasta va fi luat la cer sau va fi chemat din mormânt, ca să fie schimbat de la starea muritoare la nemurire, ca să locuiască împreună cu Hristos în curțile cerești de-a lungul veacurilor nesfârșite. Trebuie ca acum să se manifeste în noi lucrarea Duhului Sfânt, o putere care ne va face în stare să ne împotrivim ispitei.

Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape, dar pentru unii dintre noi sfârșitul punerii la probă poate fi chiar și mai aproape. Când privești la salariul tău substanțial, convenabil, când te uiți la lucrurile bune de care ești înconjurat în viața aceasta, îți cer să te gândești că toate acestea trebuie să treacă. Chiar tu însuți s-ar putea să ajungi în curând locuitorul unei încăperi foarte strâmte și să rămâi acolo până când vei fi chemat afară de trâmbița lui Dumnezeu. Pentru că tu, soția ta și copiii tăi vă dedicați gândurile lucrurilor de pe pământ [1502], caracterele voastre primesc o amprentă lumească. Așa cum sunt în momentul morții, așa vor fi în dimineața învierii. Atunci nu se va produce nicio convertire, nicio transformare a caracterului. Cum veți apărea tu, soția ta, copiii tăi, în fața mulțimii sfinte a celor răscumpărați cu gusturile, obiceiurile, hainele, gândurile și cuvintele voastre din prezent? Fiecare membru din sărmana familie înșelată să-și aducă aminte că vremea seceratului va veni, așa cum a venit și vremea semănatului. Nimeni nu poate semăna neghină și să secere grâu.

Cum poți apărea în ultima mare zi, fără haina neprihănirii lui Hristos? Atunci se va spune: „De ce sunt aici aceștia fără haina de nuntă, haină pentru care Mi-am dat viața ca să o cumpăr în locul lor? Luați-i din fața Mea. Nu este posibil ca ei să iubească și să se bucure de prezența Mea aici. Ei nu s-au învățat să se simtă în cer ca acasă. Aici ei nu vor găsi bucurie. Acest loc nu se potrivește cu obiceiurile și gusturile lor. Nimic de aici nu se poate potrivi cu caracterele pe care și le-au format. Ei s-au iubit, s-au admirat și s-au slăvit pe ei înșiși. Nu au ales să asculte invitația Mea de a ieși din lume și de a fi despărțiți de ea. Nu au învățat de la Mine să ia jugul Meu, să poarte povara Mea; ei nu pot aprecia odihna pe care Eu am cumpărat-o pentru toți cei care sunt împreună lucrători cu Mine.

Dacă Harmon Lindsay ar fi fost credincios cuvântului lui Dumnezeu, atunci ar fi fost credincios familiei sale, bisericii, vecinilor și semenilor săi; și-ar fi făcut chemarea și alegerea sigure. Dar el a socotit propria lui înțelepciune ca fiind îndestulătoare. Am trimis Duhul Meu cel Sfânt [1503] ca să-i facă cunoscut adevărul și ca să-i impresioneze sufletul, căci în adâncimile lui erau ascunse lucruri care aveau nevoie să fie aduse la suprafață. A fost trimis mesager după mesager care să-i atragă atenția. De multe ori l-am chemat. Adeseori Mi-am prezentat harul înaintea lui. Adeseori a fost impresionat de povestea Mântuitorului care S-a jertfit pe sine. Și-a simțit inima atinsă de solia păcii, iar sensibilitatea și iubirea au fost trezite ca să răspundă chemării. Adeseori s-a întors să asculte vocea pe care o auzea. Dar în cămin a existat vanitate, îngăduință de sine, o influență religioasă foarte ieftină; soția era ușuratică, pusă pe glume, deșartă și superficială. El ar fi putut să o conducă să primească un tipar cu totul diferit, dacă și-ar fi ținut cu înverșunare inima ferită de lume și s-ar fi întors spre Mine ca să primească ajutor și tărie. Dar el nu a făcut aceasta, și cerul a fost pus în umbră de cele pământești.

I-au fost date binecuvântări pământești, dar vanitatea și iubirea de a fi văzut au absorbit ceea ce ar fi putut fi folosit pentru strângerea unei comori în cer. Egoismul întotdeauna se întărește prin exercitare și în cele din urmă, el a încetat să mai aprecieze darul harului lui Hristos. Eforturile lui de a satisface mințile frivole din jurul lui au absorbit talanții încredințați, și el a alunecat înapoi în firea lui. S-a despărțit de Dumnezeu și, când vocea Duhului Sfânt a fost auzită chemându-l la pocăință, el nu a apreciat-o; a tratat-o cu neglijență, apoi cu împotrivire, apoi cu dispreț și în cele din urmă a refuzat să mai aibă ceva de-a face cu solia de avertizare. El a primit încurajare din partea altora care se aflau în poziții de încredere sfântă, bărbați pe care Dumnezeu îi folosise ca străjeri credincioși, dar care [1504] au ajuns să fie necredincioși încrederii care le-a fost acordată. El a refuzat fiecare binecuvântare pe care Dumnezeu a revărsat-o peste el, ca să-l întoarcă de pe calea lui. Manifestările darurilor lui Dumnezeu l-au făcut mai sfidător, până când a fost scris în cărțile cerului: «Slujitor necredincios în ce privește talentele și mijloacele financiare, slujitor necredincios în ce privește talantul influenței, slujitor necredincios din cauză că spune în inima lui: ,Domnul meu întârzie să vină.’»

El nu putea să fie fericit; totuși a încercat să-și găsească liniștea în mulțumire de sine, a încercat să facă pace cu inima lui apostaziată și să creadă că este drept, că Dumnezeu nu îi cere să fie credincios principiului. Astfel a continuat să semene același fel de sămânță ca cea care i-a umplut viața de rău. Adevărul nu a mai fost adevăr pentru el. A te îndepărta de Dumnezeu înseamnă a deschide inima infidelității. Forțe interioare, inspirate de diavolul, au țesut înșelăciunea și amăgirea în sufletul lui, fir după fir, iar influența lui a lucrat împotriva soliei celui de-al treilea înger. El nu poate vedea cum este. El nu poate vedea că a fost absorbit de minciunile inventate de Satana. El nu poate vedea acum lumina Duhului Sfânt, pe care a stins-o din sufletul său. El este lăsat la fel de orb cum au fost lăsați evreii, care și-au închis ochii ca să nu vadă și inimile ca să nu simtă. El a numit manifestările Duhului Sfânt «fanatism». Buzele lui muritoare au exprimat sentimente care dezvăluie lucrarea puterii dinăuntrul lui. Percepția lui este pervertită așa încât numește lumina «întuneric» și întunericul «lumină». El este în marele pericol de a nu mai fi niciodată capabil să facă deosebire între lumină și întuneric, între adevăr și eroare; căci el s-a instruit în [1505] scepticism, înșelând și fiind înșelat. În lucrarea care ar fi trebuit să fie sacră în ochii lui, el a amestecat focul obișnuit cu cel sfânt. El avea nevoie să-și umilească inima înaintea lui Dumnezeu și să-și schimbe tot cursul acțiunii sale.”

Eternitatea, eternitatea – fratele meu, cum vrei să o întâmpini? Care ar fi poziția ta dacă moartea ar pune capăt acum carierei tale? Îți cer să te gândești că nu poți duce lumea cu tine în cer. Ai crezut că Dumnezeu a acceptat viața ta de înșelăciune, că a fost slăvit prin cursul urmat în acțiunile tale? Toți cei care intră în cetatea lui Dumnezeu, intră acolo prin poarta cea strâmtă, printr-un efort agonizant. Tu și alții, de care s-a depins ca de niște bărbați vrednici de încredere, pentru a face lucrarea lui Dumnezeu, ați fost înconjurați de o atmosferă care nu era divină, ci vătămătoare pentru suflet ca o malarie otrăvitoare. Dacă s-ar putea deschide în fața ochilor tăi ultimii ani ai experienței tale religioase, nu ai mai avea pace falsă, nici mulțumire de sine. Fiecare fibră a ființei tale ar fi în agonie. Dacă continui să faci așa cum ai făcut, ține minte că atunci când se va ține judecata, când se vor deschide cărțile, lucruri care au fost ascunse de ochii oamenilor se vor vedea exact așa cum sunt. Atunci forțele care au fost la lucru sub pretextul înaintării cauzei lui Dumnezeu vor fi dezvăluite într-o cu totul altă lumină decât cea în care sunt văzute acum.

Doar din cauza concepțiilor greșite ale fraților tăi ai ajuns să deții o poziție care îți dă atât de multă influență. [1506] Doar Dumnezeu poate ști care va fi rezultatul. El te va judeca după faptele tale. O, cât de tristă, cât de tristă va fi descoperirea viitoare! Toate semințele rele pe care le-ai semănat își vor aduce roada. După cum a stabilit Dumnezeu, va trebui să seceri rezultatul sigur al felului tău de acțiune. Egoismul și nedreptatea față de frați în gând, cuvânt și faptă se vor întoarce asupra ta. Poate că te străduiești să-ți justifici umblarea, față de tine și față de alții, dar Dumnezeu respinge apărarea ta. Singurul motiv pentru care ai făcut ceea ce ai făcut izvorăște dintr-o inimă și o voință stricate. Poate că vei spune: „Nu eu am dat naștere la cutare sau cutare plan”; dar din moment ce le-ai aprobat, ești responsabil, iar răul se va întoarce peste tine. În felul în care i-ai tratat pe frații tăi ai acționat ca un om orb și ai asuprit suflete. Alții au avut același spirit ca tine, ba chiar au fost mai adânciți în răul acela decât tine, dar nu voi vorbi despre ei; mă ocup doar de cazul tău personal.

Multe lucruri care s-au întâmplat după întâlnirea de la Minneapolis dau dovadă despre acțiunea unor lucruri care sunt mai adânci decât poate măsura rațiunea umană. Tu și alții ați făcut planuri după voința voastră și ați fost hotărâți să aduceți aceste planuri la îndeplinire; dar Dumnezeu nu a planificat împreună cu voi. Mult din ceea ce s-a văzut la suprafață ca fiind doar proiectul oamenilor își are originea în uneltirile marelui maestru al răului. Ori de câte ori cei încerca să aduci la îndeplinire ceva contrar cu ceea ce a specificat Dumnezeu, în cele din urmă vei fi constrâns să recunoști că, orice ai face tu sau cei aflați în legătură cu tine, cea care lucrează este o putere care nu se află [1507] sub controlul oamenilor și că, odată pusă în mișcare, va continua să acționeze și să reacționeze.

Cele două mari puteri aflate în luptă sunt la lucru, una din adânc și cealaltă de sus. Fiecare om se află sub influența tainică fie a uneia, fie a celeilalte, și acțiunile lui vor descoperi caracterul inspirației din care ies. Aceia care sunt uniți cu Hristos vor lucra întotdeauna pe căile lui Hristos. Aceia care sunt în unire cu Satana vor lucra sub inspirația liderului lor, în opoziție față de puterea și acțiunea Duhului Sfânt. Voința omului este lăsată liberă să acționeze, iar prin acțiune este descoperit ce fel de spirit este cel care impresionează inima. „După roadele lor îi veți recunoaște.”

Omul poate ajunge să fie un împreună lucrător cu Dumnezeu, aducând la îndeplinire marea lucrare de răscumpărare. Dumnezeu permite ca fiecare om să aibă sfera lui de acțiune. În timp ce El a dat cuvântul Lui ca îndrumător al vieții, a dat și Duhul Sfânt ca să fie o putere suficientă pentru a învinge toate tendințele spre rău, ereditare sau cultivate, și pentru a imprima propriul Lui caracter în agentul uman și, prin el, în toți cei care intră în sfera lui de influență. Agentului uman i se cere să coopereze cu Dumnezeu, să facă să se vadă îndurarea, bunătatea și iubirea Lui, impresionând în felul acesta alte minți. Orice om este chemat să devină un instrument prin care Duhul Sfânt poate lucra. El poate deveni așa doar dacă își cedează toate capacitățile controlului exercitat de Duhul. Dumnezeu a dat Duhul Său în Ziua Cincizecimii; prin lucrarea Acestuia asupra inimii receptive, El i-a putut impresiona pe toți cei cu care credincioșii veneau în contact. [1508]

Prin relațiile noastre de familie și prietenie cu ființe omenești ca noi, putem exercita o influență înălțătoare. Aceia care sunt uniți printr-o nădejde și credință comună în Hristos Isus pot fi o binecuvântare unii pentru alții. Isus spune: „Să vă iubiți unii pe alții; cum v‑am iubit Eu.” Iubirea nu este pur și simplu un impuls, o emoție trecătoare care depinde de circumstanțe; ea este un principiu viu, o putere permanentă. Sufletul este hrănit de torentele iubirii curate ce curg din inima lui Hristos, ca dintr-un izvor care nu seacă niciodată. O, cum este înviorată inima, cum sunt înnobilate motivele ei, cum este adâncită afecțiunea ei prin comuniunea aceasta! Sub educația și disciplina Duhului Sfânt, copiii lui Dumnezeu se iubesc unii pe alții cu adevărat, în mod sincer și natural – „fără părtinire, nefățarnic”. Și aceasta se întâmplă pentru că inima este îndrăgostită de Isus. Afecțiunea noastră, a unora față de ceilalți, izvorăște din relația noastră comună cu Dumnezeu. Noi suntem o familie, ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El pe noi. Când este comparată cu această afecțiune adevărată, sfințită, disciplinată, atunci curtoazia de suprafață a lumii, expresiile lipsite de sens ale prieteniei exuberante sunt ca pleava pe lângă grâu.

Fiecare bărbat, femeie și tânăr are o influență asupra altora. Influența aceasta o avem de la Dumnezeu. Ea curge de la Dumnezeu către agentul uman, și noi suntem răspunzători pentru felul în care o folosim. „Așadar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu sfinți și preaiubiți, îmbrăcați‑vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare! Îngăduiți‑vă unii pe alții și, dacă unul are motiv să se plângă de altul, iertați‑vă unul pe altul! Cum v‑a iertat Domnul, așa iertați‑vă și voi! Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați‑vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii!” Vrem să luăm în seamă faptul că iubirea aceasta curată, neegoistă, a unora față de alții, este legătura desăvârșirii în caracter? „Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre! Și fiți recunoscători! Cuvântul lui Hristos să locuiască în voi din belșug! Învățați‑vă și sfătuiți‑vă unii pe alții cu toată înțelepciunea! Cu mulțumire în inimile voastre, cântați‑I lui Dumnezeu psalmi, cântări de laudă și cântări duhovnicești! Și orice faceți, prin cuvânt sau faptă, să faceți totul în Numele Domnului Isus, mulțumindu‑I prin El lui Dumnezeu Tatăl.”

„Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să le dea har celor ce‑l aud! Să nu‑L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării! Orice amărăciune, orice izbucnire, orice mânie, orice strigare, orice defăimare să piară din mijlocul vostru, împreună cu orice fel de răutate! Dimpotrivă, fiți buni și miloși unii cu alții; iertați‑vă unul pe altul, după cum v‑a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos!”

Acestea sunt instrucțiunile cuvântului lui Dumnezeu. Cum au fost ele ascultate? O, dacă ele ar fi fost introduse în caracterul tuturor lucrătorilor, ce schimbare s-ar fi produs în instituțiile noastre! Cât de diferit ar fi fost tiparul pus asupra lucrării lui Dumnezeu din Battle Creek! Elementele stranii care s-au dat pe față în deciziile pe care le-ați luat în comitetele voastre nu ar fi văzut lumina zilei. Geloziile amare nu ar fi prosperat în inimile celor care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos. Ați fi fugit de sfaturi și decizii care provoacă vreunui frate necaz și [1510] strâmtorare sau îl leagă în sărăcie, așa cum ați fugi de lepră. Este un lucru teribil ca omul să-și piardă sufletul, totuși în fiecare zi, oamenii fac pași care vor duce la pierderea sufletelor lor. De pe buzele lui Hristos a ieșit întrebarea: „Căci la ce i‑ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și‑ar pierde sufletul? Sau ce ar putea da un om în schimb pentru sufletul său?” O întrebare solemnă, îngrozitor de solemnă! Totuși, cât de mulți sunt cei care, ca Esau, își vând sufletele pentru o mâncare. Însă ca un om să-și piardă sufletul înseamnă mult mai mult decât atât. Cuvintele lui, exemplul lui, teoriile lui țesute împreună cu răul îi duc pe alții la nedumerire și dificultate. El cheamă oamenii de la Hristos, ca să se înroleze sub steagul negru al prințului întunericului. Pe scurt, el este un ucigaș de suflete; el face tot ce poate pentru a distruge principiile pe care Dumnezeu le-a adus la viață. Cât de teribil este gândul de a distruge sufletele oamenilor pentru care Hristos a venit în lume ca să le salveze. Rezultatul vieții noastre zilnice ar trebui să fie acela de a vindeca, nu de a răni; de a salva, nu de a distruge.

Nu poți vedea că în viața ta practică sunt implicate interese veșnice? Fiecare își decide propriul destin. Cel care domnește în cer permite fiecărui om să ia poziție pentru a grăbi sau a întârzia venirea Domnului. Toți aceia care consimt să fie eliberați de egoismul lor natural și să fie umpluți cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu au parte cu Dumnezeu; drept canale omenești, ei revarsă torentele influenței divine. Lucrarea lor are în ea binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei zidesc pe temelie aur, argint, pietre scumpe. [1511] Când ziua judecății va pune la încercare lucrarea fiecărui om, ca să se vadă ce fel de lucrare este. Aurul, argintul, pietrele scumpe nu vor pieri; lemnul, fânul, trestia vor arde, iar lucrarea de o viață a acelui constructor va fi pierdută. Înaintarea omului în viața viitoare va fi proporțională cu consacrarea lui față de Dumnezeu în viața aceasta. Lucrarea lui va fi răsplătită după caracterul pe care îl are și va determina locul pe care îl va avea în templul lui Dumnezeu.

Fiecare ființă omenească este răspunzătoare pentru salvarea propriului suflet și are cea mai solemnă responsabilitate pentru salvarea sufletelor altora. El trebuie să exercite o influență salvatoare, trebuie să vegheze asupra sufletelor, ca unul care are să dea socoteală. Fiecare bărbat, femeie și tânăr își petrece timpul aici ca unul care este pus la probă. În marea zi când rapoartele tuturor vor fi deschise, se va cunoaște cine a clădit nebunește pe nisip și cine pe Stânca cea veșnică. Atunci se va cunoaște cine a dezonorat lucrarea sacră a lui Dumnezeu prin faptul că a introdus în ea propriile principii și practici. Se va vedea cine a țesut propriul spirit în metodele și planurile adoptate în biserici, pentru a-și pune propria amprentă pe lucrare. Orice iritare, orice invidie, gelozie, lipsă de jertfire de sine, împotrivire cu încăpățânare față de lucrarea Duhului Sfânt – toate acestea vor fi arătate în ziua aceea. Orice lucrare va fi judecată după caracterul pe care îl are.

Fratele meu, te las cu aceste cuvinte și zic: „Întoarce-te, întoarce-te; pentru ce vrei să pieri?” [1512]